Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr.714/120/2010, reclamanţii A.C. şi alţii în contradictoriu cu pârâtele C. N C. F „CFR” SA şi SC Î. M.C.F SA au solicitat obligarea acestora să le recunoască condiţiile de muncă speciale, respectiv deosebite, să obţină avizele necesare şi să le completeze carnetele de muncă cu această menţiune pentru fiecare reclamant în parte, potrivit perioadelor precizate în anexa la acţiune(pârâta 1 de la 01.04.2001 la 02.11.2004, iar pârâta 2 de la 02.11.2004 la zi, urmând ca pârâta 2 să rectifice contractele individuale de muncă la condiţii de muncă, cu precizarea „condiţii speciale” respectiv „condiţii deosebite” în loc de „condiţii normale” cum este menţionat în prezent.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt angajaţi în sistemul căilor ferate, în funcţia de mecanic maşini grele de cale(reclamanţii de la 1 la 9), şef echipă întreţinere cale(reclamantul 10), meseriaş întreţinere cale(reclamanţii de la 11 la 13), lăcătuş mecanic(reclamantul 14), iniţial desfăşurându-şi activitatea în cadrul Secţiei Întreţinere Mecanizată a Căii din cadrul Regionalei CF Bucureşti, iar ulterior, urmare reorganizării succesive de la Calea Ferată au fost preluaţi prin reorganizare potrivit HG 591/1998 de către CN.CF”CFR” SA – Regionala CF Bucureşti începând cu data de 01.10.1998, iar apoi în baza art.169 din Codul muncii au fost preluaţi la 02.11.2004 de către CN.CF”CFR” SA – SC IMCF SA – SIMC Bucureşti. Până la data de 01.04.2001 când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000 au fost beneficiari ai grupei I de muncă în procent de 100% potrivit menţiunilor din carnetele de muncă, conform Ordinului 125/1990 raportat la Ordinul 50/1990 anexa nr.1 poziţia 123, respectiv grupa a II a şi au beneficiat şi beneficiază şi în continuare de sporuri la salariu, inclusiv spor pentru condiţii grele de muncă feroviară de 15%, spor pentru condiţii vătămătoare de 10% şi spor pentru condiţii periculoase de 15%, activitatea pe care o desfăşoară având legătură directă cu siguranţa circulaţiei şi fiind examinaţi periodic din punct de vedere medical şi psihologic, conform Ordinului 447/2003, beneficiind şi de concedii de odihnă suplimentare.
Cu toate acestea, cele două pârâte(pârâta 1- Regionala CF Bucureşti şi pârâta 2-SC SIMC SA), în calitate de angajatori nu au depus diligenţele necesare pentru a obţine avizele necesare în vederea încadrării reclamanţilor în condiţii speciale şi deosebite de muncă, ce au înlocuit grupa I şi grupa II de muncă prin Legea nr.19/2000, fiind prejudiciaţi în dreptul lor de a li se recunoaşte aceste condiţii de muncă, cu toate că HG nr.1025/2003 stipulează că încadrarea se face cu condiţia ca locurile de muncă să fi fost încadrate în grupe de muncă anterior datei de 01.04.2001, dacă aceste condiţii nu s-au normalizat sau nu s-au schimbat, cum este cazul în speţă.
În drept, s-au invocat dispoziţiile Codului muncii, ale Legii nr.168/1999, ale Legii nr.19/2000, ale HG nr.1025/2003, ale Legii nr.226/2006, ale HG nr.246/2007, ale Ordinului nr.447/2003 şi Instrucţiei 201, precum şi ale Contractului colectiv de muncă şi s-au depus în copie: cărţile de identitate, contractele individuale de muncă, fişa postului şi extras din Contractul colectiv de muncă, precum şi un tabel nominal cu perioadele şi condiţiile de muncă pentru fiecare reclamant, defalcat la fiecare angajator.
La 17.03.2010 s-a depus şi o precizare a reclamanţilor la acţiunea introductivă, în sensul că solicită recunoaşterea, acordarea şi menţionarea în carnetele de muncă a condiţiilor speciale, respectiv deosebite, pentru fiecare reclamant în parte de către pârâta 2 pentru perioada de la 02.11.2004 la zi şi pe viitor, până la încetarea activităţii.
Pârâta CNCF”CFR”SA-Regionala Bucureşti a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată întrucât conform art.6 din Ordinul nr.50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă se face de către conducerea unităţilor cu sindicatele din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective, cu îndeplinirea anumitor condiţii şi anume: avizele date de MS, Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii.
Şi pârâta SC Î. M.C. SA a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nelegală şi netemeinică, invocând pe cale de excepţie inadmisibilitatea acţiunii în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, având în vedere că prestarea activităţii unui salariat în condiţii speciale de muncă nu poate fi constatată printr-o simplă hotărâre judecătorească, încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale urmând a se face potrivit unei metodologii specifice prevăzută de HG nr.1025/28.03.2003. Aceeaşi excepţie a fost ridicată şi pentru al doilea capăt de cerere, cu observaţia că legea nu retroactivează pentru a se acorda avizul de încadrare în condiţii speciale în urmă cu 10 ani, iar pentru avizul de condiţii deosebite nu mai există nici o bază legală în prezent pentru obţinerea lui, singurul act normativ în vigoare care îl reglementează fiind HG 246/2007 ce se referă la reînnoirea avizelor pentru cele deja acordate şi nicidecum de obţinerea altora noi, aceleaşi concluzii menţinându-se şi pentru al treilea capăt de cerere.
Pe fond s-a solicitat respingerea cererii, întrucât programul normal de lucru al reclamanţilor nu se desfăşoară în întregime pe un şantier deschis unde se pot înregistra eventuali factori de risc, ci salariaţii prestează muncă şi în atelierele de reparaţii, de aceea activitatea nu a fost nominalizată ca fiind încadrabilă în condiţii de muncă speciale în anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr.226/2006.
Un alt criteriu neîndeplinit este cel al neînregistrării asupra persoanelor reclamanţilor a vreunui efect asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani, iar împrejurarea că salariaţii beneficiază de concedii de odihnă suplimentare şi de sporuri la salarii se datorează Contractului colectiv de muncă.
S-a depus în copie o raportare a morbidităţii profesionale de la Serviciile de medicina muncii.
Reclamanţii au depus un răspuns la întâmpinări reiterând susţinerile din cererea de chemare în judecată şi arătând că ambele pârâte nu au explicat de ce nu au întreprins demersurile legale prevăzute în HG 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă în aceste condiţii, deşi erau întrunite toate criteriile, atelierul de instalaţii nu este dotat cu instalaţie de aer condiţionat şi subzistă atât factorii de risc cât şi efectele asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, iar aprecierea îndeplinirii acestor condiţii nu revenea pârâtelor, ci organelor abilitate.
În cauză, la solicitarea părţilor, au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatorii ce au fost luate tuturor părţilor şi expertiză în specialitatea protecţia muncii.
Astfel, reclamanţii au depus la dosar cu borderou: rapoarte de activitatea zilnică pe anii 2007-2009, prezenţa personalului la lucru iarna, acte medicale, avize medicale, pontaje pe aceeaşi perioadă, fişe de aptitudini şi adresa centrului medical de medicina muncii.
S-a depus raportul de expertiză întocmit de expertul Oprea Nicolae, care a fost şi suplimentat cu un răspuns la obiecţiuni, expertul concluzionând că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în condiţii grele, cu situaţii generatoare de riscuri de accidentare şi de îmbolnăvire profesională, cu noxe chimice în atelierele în care aceştia activează, respectiv substanţe ca: toluen, xilen, monoxid de carbon, hidrocarburi alifatice, cu un nivel de zgomot şi presiune acustică care depăşesc, constant, nivelul de zgomot admisibil, potrivit măsurătorilor efectuate la locul de muncă, timpul de lucru efectiv în aceste condiţii fiind de peste 80% din timpul total de lucru şi devenind şi 100% în cazul anumitor reclamanţi. Expertul a mai arătat că încadrarea în grupele I şi II de muncă se face potrivit Ordinului 50/1990 cu condiţia ca pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II cel puţin 70%, condiţie care este îndeplinită pentru toţi reclamanţii, întocmindu-se şi un tabel defalcat pentru fiecare dintre aceştia, cu condiţiile de muncă şi pentru perioadele pentru fiecare angajator în parte.
În completarea la expertiză, acelaşi expert a mai precizat şi faptul că şi după abrogarea Ordinului 50/1990 criteriile de încadrare în grupa I şi II de muncă au rămas identice.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:
Reclamanţii sunt încadraţi în sistemul căilor ferate în funcţia de mecanic maşini grele de cale(reclamanţii de la 1 la 9), şef echipă întreţinere cale(reclamantul 10), meseriaş întreţinere cale(reclamanţii de la 11 la 13), lăcătuş mecanic(reclamantul 14), iniţial desfăşurându-şi activitatea în cadrul IMC, iar ulterior, urmare reorganizării succesive de la Calea Ferată au fost preluaţi prin reorganizare potrivit HG 591/1998 de către CN.CF”CFR” SA – Regionala CF Bucureşti începând cu data de 01.10.1998, iar apoi în baza art.169 din Codul muncii au fost preluaţi la 02.11.2004 de către CN.CF”CFR” SA – SC IMCF SA – SIMC Bucureşti. Până la data de 01.04.2001 când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000 au fost beneficiari ai grupei I de muncă în procent de 100% potrivit menţiunilor din carnetele de muncă, conform Ordinului 125/1990 raportat la Ordinul 50/1990 anexa nr.1 poziţia 123, respectiv grupa a II a şi au beneficiat şi beneficiază şi în continuare de sporuri la salariu, inclusiv spor pentru condiţii grele de muncă feroviară de 15%, spor pentru condiţii vătămătoare de 10% şi spor pentru condiţii periculoase de 15%, aşa cum rezultă din contractele individuale de muncă ale acestora. Activitatea pe care o desfăşoară reclamanţii are legătură directă cu siguranţa circulaţiei şi sunt examinaţi periodic din punct de vedere medical şi psihologic, conform Ordinului 447/2003, beneficiind şi de concedii de odihnă suplimentare, această concluzie fiind reţinută de instanţă pe baza înscrisurilor medicale depuse la dosar de către reclamanţi, a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, precum şi a răspunsului la interogatoriu dat de CN.CF”CFR” SA – Regionala CF Bucureşti, care la întrebarea nr.4 a răspuns în sensul că funcţiile reclamanţilor concură la siguranţa circulaţiei pe calea ferată.
Instanţa mai reţine şi faptul că lucrul desfăşurat de reclamanţi este în aceleaşi condiţii de muncă şi cu aceeaşi factori de risc care au determinat să beneficieze de grupa I şi a II a de muncă în conformitate cu Ordinul nr.125/1990 şi Ordinul nr. 50/1990, până la 01.04.2001, când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000, care prin art.198 a abrogat Ordinul 50/1990.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză se mai desprinde concluzia că şi în prezent şi pe toată perioada anterioară începând cu anul 2001 la locurile de muncă ale reclamanţilor există condiţii grele, cu situaţii generatoare de riscuri de accidentare şi de îmbolnăvire profesională, cu noxe chimice în atelierele în care aceştia activează, respectiv substanţe ca: toluen, xilen, monoxid de carbon, hidrocarburi alifatice, cu un nivel de zgomot şi presiune acustică care depăşesc, constant, nivelul de zgomot admisibil, potrivit măsurătorilor efectuate la locul de muncă, timpul de lucru efectiv în aceste condiţii fiind de peste 80% din timpul total de lucru şi devenind şi 100% în cazul anumitor reclamanţi.
HG nr.1025/2003 defineşte locurile de muncă în condiţii speciale ca fiind acele locuri de munca unde exista factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de munca şi a condiţiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematura a capacităţii de munca, îmbolnăviri profesionale şi la comportamente riscante în activitate cu urmări grave asupra securităţii şi sănătăţii angajaţilor.
Aceeaşi hotărâre de guvern menţionează la art.1 faptul că persoanele încadrate în locuri de munca în condiţii speciale sunt angajaţii care îşi desfăşoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectiva numai în locurile de munca definite la lit. a) şi că expertiza tehnica a locurilor de munca în vederea încadrării acestora în condiţii speciale reprezintă identificarea factorilor de risc existenţi la locul de munca, care nu pot fi înlăturati, iar expertiza medicală în vederea încadrării locurilor de munca în condiţii speciale reprezintă procesul de evaluare, în baza datelor medicale, a efectelor riscurilor care nu pot fi înlăturate, asupra capacităţii de munca şi stării de sănătate a angajaţilor.
Art.2 prevede printre criterii: încadrarea în grupa I anterior datei de 01.04.2001, existenţa unor factori de risc la locurile de muncă, efecte asupra sănătăţii şi securităţii, pe perioada ultimilor 15 ani, efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate pe baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, criterii care sunt îndeplinite în cauză, aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică.
În sarcina angajatorului era nominalizarea acestor locuri de muncă, iar locurile de muncă ale reclamanţilor sunt prevăzute în Anexa I, pct.7 din HG 1025/2003 şi sesizarea ITM pentru verificarea îndeplinirii acestor condiţii, ori niciuna dintre pârâte nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligaţii, invocând faptul că nu au considerat că erau îndeplinite criteriile legale pentru acordarea grupelor de muncă reclamanţilor, însă aşa cum s-a arătat activităţile desfăşurate de aceştia erau prevăzute în Anexa I, pct.7, iar examinarea îndeplinirii condiţiilor revenea organelor abilitate de lege şi nu angajatorului.
Mai mult, pârâta SC SIMC SA a invocat excepţia inadmisibilităţii introducerii acţiunii, arătând că instanţa nu ar putea pronunţa în acest caz o hotărâre judecătorească care să le fie opozabilă, fiind numai de competenţa Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale din cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii sociale şi Familiei a se pronunţa cu privire la constatarea îndeplinirii criteriilor pentru încadrarea în grupe de muncă. Această excepţie va fi însă respinsă de instanţă, deoarece admiterea acesteia ar echivala cu o restricţionare a accesului la justiţie al reclamanţilor, consfinţit de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu o nerespectare a principiului de drept potrivit căruia nimeni nu-şi poate invoca propria turpitudine. Mai mult, chiar HG 1025/2003 a prevăzut un caz de reconstituire prin hotărâre judecătorească a perioadei lucrate în condiţii speciale în cazul distrugerii arhivelor, în art.11, de unde se desprinde concluzia că instanţa poate constata ea însăşi îndeplinirea acestor condiţii speciale.
Legea nr.226/2006 prevede la art.1 alin.3 că în situaţiile în care potrivit legii, unităţile din anexa 2 îşi schimbă denumirea, sediul ori se reorganizează, chiar prin preluarea totală a patrimoniului de către o altă unitate, locurile de muncă în care până la data modificărilor s-au desfăşurat activităţile din anexa 1 rămân în continuare încadrate în condiţii speciale de muncă, dacă respectivele condiţii speciale de muncă se regăsesc la noua societate.
Şi art.169 din Codul muncii garantează protecţia drepturilor salariaţilor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, drepturile şi obligaţiile cedentului fiind transferate integral cesionarului, acest articol fiind o transpunere în legislaţia naţională a Directivei 2001/2003 a Consiliului Europei.
Coroborând probele administrate în cauză cu prevederile legale menţionate, instanţa apreciază că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, urmând a fi admisă, conform precizării de la 17.03.2010, cu obligarea pârâtelor să recunoască reclamanţilor condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea, conform raportului de expertiză şi tabelului nominal, pârâta SC Î.M.C. F SA cu menţinerea şi pentru viitor, până la schimbarea condiţiilor, să obţină avizele legale necesare în acest sens şi să le completeze în mod corespunzător carnetele de muncă ale reclamanţilor şi contractele individuale de muncă ale acestora.
1
