Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane împreună.
Chiar dacă persoana care a participat alături de inculpat la săvârşirea faptei nu a fost identificată, agravanta prev. de art. 209 al. 1 lit. a C.p. este o circumstanţă reală, şi astfel instanţa de fond a procedat greşit la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prin înlăturarea acestor dispoziţii.
Secţia penală – Decizia penală nr.109/24 ianuarie 2012
Prin sentinţa penală nr. 566/5.10.2011 pronunţată de Judecătoria Sibiu, în baza art. 334 Cpp. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.P.F. din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art.209 alin. 1 lit. a, g şi i Cpen. în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cpen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. c Cpp. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cpen.
În baza art. 14 şi 346 alin. 3 Cpp., a fost respinsă acţiunea civilă a părţii civile S.C. S.C. S.R.L. C.
În baza art. 192 alin. 3 Cpp. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina statului.
În motivarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 17.05.2011 emis în dos. nr. 4357/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.P.F., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g şi i Cpen.
În fapt s-a reţinut în esenţă prin actul de trimitere în judecată că inculpatul în noaptea de 22/23.09.2008 a sustras prin efracţie şi împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată mai multe bunuri din incinta societăţii comerciale S.C. S.C. S.R.L. C.
Starea de fapt enunţată s-a aratat că ar fi dovedită de următoarele mijloace de probă: plângerea părţii vătămate ; declaraţia părţii vătămate ; procesul verbal de cercetare la faţa locului cu planşa foto aferentă ; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică nr.55475 C din data de 03.11.2008 ; factura fiscală nr.0040003554 ; factura nr. 4439/2008 ; certificat de garanţie nr.4461/2008 ; declaraţiile martorilor C.O.I. , A.L. şi M.C.M. ; declaraţia învinuitului ; fişa de cazier judiciar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la nr.6959/306/2011.
În faza de judecată a procedat instanţa la audierea inculpatului(fila X) şi a martorului C.O.I.(fila X).
La ultimul termen de judecată instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g şi i Cpen. în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g şi i Cpen. Din punctul de vedere al instanţei de fond reţinerea agravatei de la litera a a art. 209 alin. 1 Cpen. nu se impune de vreme ce din nici una dintre probele existente în dosar nu a rezultat că la săvârşirea infracţiunii ar mai fi participat încă o persoană. Singurele considerente pentru care în cuprinsul actului de sesizare a instanţei a fost reţinută şi litera a de la alin. 1 a art. 209 Cpen. au fost legate pe de o parte de afirmaţia unui martor cum că ”nu ar fi ştiut” că la săvârşirea infracţiunii ar fi participat două persoane şi pe de altă parte au fost legate de găsirea şi a altor urme papilare pe rama exterioară a ferestrei, amprente ce nu s-a putut stabili că aparţin inculpatului. Nici un moment nu s-a precizat dacă aceste urme papilare aparţin unei terţe persoane rămase neidentificate sau dimpotrivă patronului societăţii comerciale sau vreunui angajat al acesteia. În aceste condiţii s-a apreciat că simplele supoziţii cu privire la participarea a încă unei persoane nu pot justifica reţinerea formei agravate menţionate, în lipsa oricăror probe ce să susţină contrariul.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză instanţa a reţinut:
La data de 23.09.2008 P.A. în calitate de reprezentant al societăţii comerciale parte vătămată a sesizat organele de poliţie că în noaptea anterioară persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în sediul societăţii comerciale de unde au sustras două unităţi centrale şi două monitoare. Se susţine că pătrunderea în sediul societăţii a avut loc prin dislocarea unui geam, geam ce cu o seară înainte fusese lăsat întredeschis de către unul dintre angajaţii societăţii.
Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi s-a încheiat un proces verbal de cercetare în cuprinsul căruia au surprins urmele de efracţie existente la nivelul ferestrei şi în cuprinsul căruia s-a făcut menţiunea despre ridicarea de pe rama exterioară şi interioară a ferestrei dislocate a unor urme papilare.
Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi s-a încheiat un proces verbal de cercetare în cuprinsul căruia au surprins urmele de efracţie existente la nivelul ferestrei şi în cuprinsul căruia s-a făcut menţiunea despre ridicarea de pe rama exterioară şi interioară a ferestrei dislocate a unor urme papilare.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit ulterior atestă că urmele papilare ridicate de pe rama interioară a ferestrei aparţin inculpatului A.P.F.
Martorul C.O.I., persoană angajată în cadrul societăţii comerciale, infirmă în faza de urmărire penală că în ziua precedentă inculpatul din prezenta cauză fusese prezent în sediul societăţii. Un alt martor audiat doar în faza de urmărire penală, M.C.M., în cuprinsul depoziţiei sale a menţionat că nu are cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni şi a descris condiţiile în care în data de 24.09.2008 împreună cu inculpatul a plecat în Germania cu un microbuz.
Inculpatul nu a neagat nici un moment prezenţa sa în interiorul societăţii comerciale în ziua de 22.09.2008 dar a susţinut că nu a sustras nici un bun, a plecat a doua zi în Germania să lucreze şi că amprentele sale ridicate de pe rama interioară a geamului se explică prin faptul că la un moment dat, deranjat fiind de fumul din local, a deschis geamul.
Instanţa a considerat că din nici una dintre probele administrate în cauză nu s-a putut reţine că inculpatul este cel ce a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Starea de fapt mai sus expusă a fost reţinută de către instanţă pe baza probelor administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată. Analizând probatoriul administrat observăm noi că acesta se reduce la: procesul verbal de cercetare la faţa locului, la un raport de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică şi la depoziţiile a doi martori.
Este foarte adevărat că în cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşele fotografice(filele X dos. urm. pen.) s-a menţionat modul în care s-a pătruns în incinta societăţii (efracţia, în concret prin dislocarea unuia dintre geamuri) şi s-a făcut referire la ridicarea unor urme papilare de pe rama interioară a geamului şi de pe rama exterioară a acestuia. S-a mai făcut o precizare, preluată şi de către procuror în cuprinsul rechizitoriului, că urmele papilare create pe rama interioară au fost create „în apropierea mânerului în interior, urmele fiind create cu acţiune din exterior către interior probabil create de degetul mijlociu şi inelar al mâinii drepte”. Aceste urme papilare s-au stabilit ulterior pe baza raportului de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, că aparţin inculpatului(filele X dos. urm. pen.).
Apoi, martorul C.O.D. nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de judecată nu a făcut vreo menţiune despre prezenţa inculpatului în incinta sălii de internet. Dimpotrivă a arătat că nu reţine să-l fi văzut pe inculpat în sală deşi acesta se număra printre clienţii constanţi ai sălii de internet.
Martorul M.C.M. (fila X dos. urm. pen.) a relatat în cuprinsul depoziţiei sale aspecte absolut irelevante pentru soluţionarea acestei cauze. În plus inserează precizarea suplimentară că ”nu am ştiut că A. şi S. au sustras calculatoarele din internet şi nici nu am cumpărat calculatoare de a aceştia”.
Revenind asupra probatoriului administrat şi expus mai sus s-a constatat că depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză sunt inutile soluţionării cauzei de vreme ce nu au furnizat absolut nici o informaţie necesară soluţionării acesteia. Reducând depoziţiile martorilor la o singură frază este lesne de concluzionat că aceştia au declarat că nu cunosc absolut nici un aspect legat de sustragerea de către inculpat a bunurilor.
S-a mai analizat procesul verbal de cercetare la faţa locului şi raportul de constare tehnico-ştiinţifică. Este adevărat că în cuprinsul acestora s-a făcut referire la ridicarea urmelor papilare ale inculpatului de pe rama interioară a geamului. Concluzia din cuprinsul procesului verbal cum că urmele au fost create cu „acţiune din exterior spre interior” nu a fost împărtăşită de instanţă pe considerentul ce nu a înţeles care au fost raţiunile ce l-au determinat pe redactorul procesului să ajungă la această fermă concluzie. Aceasta şi raportat la faptul că inculpatul personal a declarat că este adevărat că a fost în local şi că este adevărat că a deschis geamul. Or urmele papilare ridicate sunt tocmai lângă mânerul din interior al geamului aşa cum s-a menţionat în cuprinsul procesului verbal.
Concluzionând, s-a apreciat că deşi urmele papilare ale inculpatului a fost găsite pe rama interioară a geamului în apropierea mânerului, instanţa nu a putut şi nu a avut motive rezonabile să înlăture apărarea acestuia cum că acele urme au fost create în momentul acţionării din interior a sistemului de deschidere a geamului.
În aceste condiţii în care probele testimoniale furnizând nici un fel de informaţii utile soluţionării cauzei şi în condiţiile în care instanţa nu a avut nici un motiv să înlăture explicaţia inculpatului cu privire la modul în care amprentele sale au ajuns pe rama interioară a geamului în apropierea mânerului de deschidere a geamului, singura soluţie posibilă nu poate fi decât cea a aplicării principiului in dubio pro reo cu soluţia consecventă de achitare a inculpatului.
Pentru motivele mai sus expuse instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cpp., l-a achitat pe inculpat reţinând că fapta nu a fost săvârşită de către acesta.
Constatând că fapta nu a fost săvârşită de către inculpat şi lipsind prin urmare fapta ilicită a acestuia cauzatoare de prejudicii, ca şi condiţie esenţială a răspunderii civile delictuale, instanţa a făcut aplicarea art. 14 şi 346 alin. 3 Cpp. şi a respins acţiunea civilă a părţii vătămate, acţiune civilă exercitată împotriva inculpatului.
Lipsind culpa infracţională a inculpatului instanţa a făcut aplicarea art.192 alin. 3 Cpp. şi a lăsat cheltuielile judiciare avansate de către stat în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu solicitând în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.p.p., art. 385/9 pct. 17, pct. 18, admiterea acestuia, casarea hotărârii penale atacate şi rejudcând, condamnarea inculpatului A.P.F. pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile către partea civilă.
În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice şi la achitarea inculpatului, nedând credit probelor ştiinţifice administrate în cauză, declaraţiilor existente şi a stării de fapt reţinute.
Curtea de Apel examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu, a constat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu este fondat şi a fost admis, din următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt în cauză, respectiv faptul că la data de 23.09.2008 P.A. în calitate de reprezentant al societăţii comerciale parte vătămată a sesizat organele de poliţie că în noaptea anterioară persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în sediul societăţii comerciale de unde au sustras două unităţi centrale şi două monitoare. Pătrunderea în sediul societăţii a avut loc prin dislocarea unui geam, geam ce cu o seară înainte fusese lăsat întredeschis de către unul dintre angajaţii societăţii.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit ulterior a atestat că urmele papilare ridicate de pe rama interioară a ferestrei aparţin inculpatului A.P.F.
Totuşi, instanţa de fond nu a reţinut că din cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului a rezultat că pe o masă situată în dreptul ferestrei s-au găsit urme de încălţăminte, urmă care nu a aparţinut inculpatului.
Această omisiune are relevanţă cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei de care a fost acuzat inculpatul. Instanţa a arătat că urmele papilare găsite pe rama exterioară a ferestrei nu s-a putut stabili că ar aparţine inculpatului, că nici un moment nu s-a precizat dacă aceste urme papilare aparţin unei terţe persoane rămase neidentificate sau dimpotrivă patronului societăţii comerciale sau vreunui angajat al acesteia. În aceste condiţii s-a apreciat că simplele supoziţii cu privire la participarea a încă unei persoane nu pot justifica reţinerea formei agravate menţionate, în lipsa oricăror probe ce să susţină contrariul.
Analizând probele Curtea constată că dimpotrivă, există probe că la săvârşirea faptei au participat două persoane. Astfel, cu ocazia cercetării la faţa locului s-au ridicat două seturi de urme papilare şi o urmă de încălţăminte ridicată de pe masa aflată în dreptul ferestrei forţate. Este evident faptul că în incinta localului au intrat prin forţarea ferestrei două persoane. Urma de încălţăminte ridicată aparţine unei alte persoane şi nu a fost creată de către inculpat, la fel şi setul de urme papilare neidentificate.
Argumentul instanţei de fond că organele de cercetare penală nu au precizat dacă aceste urme papilare aparţin unei terţe peroane, patronului societăţii comerciale sau vreunui angajat al acesteia este irelevant atâta timp cât este evident că nici patronul sau vreun angajat nu au lăsat urma de încălţăminte pe masa din dreptul ferestrei forţate.
Pe de altă parte, pentru persoana rămasă neidentificată care ar fi creat urmele papilare şi urma de încălţăminte, s-a dispus disjungerea cauzei şi efectuarea de cercetări pentru a fi depistată.
Chiar dacă persoana care a participat alături de inculpat la săvârşirea faptei nu a fost identificată, agravanta prev. de art. 209 al. 1 lit. a C.p. este o circumstanţă reală, iar încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este cea corectă, instanţa de fond în mod greşit procedând la schimbarea acesteia.
În ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului A.P.F., instanţa de fond, analizând probele, a hotărât că fapta nu a fost săvârşită de acesta.
Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a probelor existente la dosarul cauzei.
Instanţa de fond a analizat pe larg raportul de cercetare la faţa locului, concluzionând că nu a fost convinsă de faptul că urmele papilare ridicate de pe rama interioară a ferestrei, aparţinând inculpatului A., au fost create prin acţiune din exterior spre interior, deşi un asemenea fapt se putea constata din fotografiile acestor urme.
Apărările inculpatului că aceste urme s-ar fi putut crea prin faptul că a deschis fereastra când a fost în local sunt evident nesincere, poziţionarea urmelor trebuind să ducă la concluzia evidentă că ele nu puteau fi create printr-o acţiune normală de deschidere a unei ferestre.
Şi din declaraţiile inculpatului rezultă nesinceritatea inculpatului. Dacă iniţial în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că nu îşi aminteşte dacă în ziua precedentă săvârşirii faptei a fost în local şi că la 2, 3 zile după data de 23. 09.2008 a plecat în Germania cu un contract de muncă, lucru cunoscut şi de mama sa, ulterior, audiat fiind în faţa instanţei de fond, şi-a amintit că în seara precedentă furtului a fost în local. Mai mult inculpatul şi-a amintit şi amănunte, respectiv faptul că a vrut să discute cu rudele din Germania, că a fost în partea de local rezervată fumătorilor şi că a deschis fereastra care a fost apoi forţată.
Afirmaţiile inculpatului că mama sa cunoştea faptul că pleacă în Germania sunt contrazise chiar de către mama sa, audiată în faza de urmărire penală, şi care a afirmat că nu a ştiut că fiul său a plecat la data de 24.09.2008 în Germania, că l-a căutat şi că a constatat lipsa actelor şi a unor lucruri aparţinând acestuia şi că deşi a încercat să-l contacteze, nu a reuşit telefonul inculpatului fiind închis.
Faptul că inculpatul a plecat intempestiv după săvârşirea faptei reiese şi din declaraţia martorului M.C.M., la care a lucrat anterior inculpatul şi care a plecat şi el în Germania la data de 24.09.2008 şi care a relatat că la acea dată inculpatul, fără a-i spune nimic anterior, l-a rugat să vorbească cu şoferul autobuzului pentru a-l lua pe el şi pe numitul S.L. în Germania.
La fel, instanţa de fond a apreciat ca sinceră declaraţia martorului C.O.I., persoană angajată în cadrul societăţii comerciale, care a arătat că în ziua precedentă inculpatul nu a fost prezent în sediul societăţii, deşi chiar inculpatul a afirmat ulterior contrariul.
Toate aceste probe trebuiau analizate şi coroborate de către instanţa de fond, concluzia care se desprinde fiind evidentă că inculpatul este unul dintre autorii faptei.
Faţă de cele arătate Curtea a condamnat pe inculpatul A.P.F. la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, C.p., art.209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p.
La individualizarea pedepsei ce afost aplicată inculpatului Curtea a ţinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.p., de limitele de pedeapsă, de persoana inculpatului şi comportarea sa anterioară şi de scopul pedepsei astfel cum este acesta prev. în disp. art. 52 C.p.
Raportat la împrejurarea că inculpatul a dat dovadă de nesinceritate şi că a mai fost condamnat pentru săvârşirea unor fapte de acelaşi gen, Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată este în măsură să-şi atingă scopul.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II – a şi lit. b Cod penal, în considerarea faptului că prin săvârşirea acestei infracţiuni inculpatul este nedem de a mai exercita aceste drepturi civile.
Sub aspectul laturii civile a cauzei Curtea constată că partea civilă SC S.C. SRL prin reprezentantul legal P.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei.
Constatând că inculpatul a săvârşit fapta, că această faptă a produs un prejudiciu care nu a fost recuperat, în temeiul art. 14 şi 346 C.p.p., raportat la art. 998 – 999 Cod civil a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC S.C. SRL prin reprezentantul legal P.A. şi a obligat pe inc. A.P.F. să achite părţii civile SC S.C. SRL suma de 5000 lei reprezentând despăgubiri civile.
