Decizii de încadrare a profesorilor, în baza unor acte normative abrogate.
Decizia civilă nr.1556 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr.1471/12.07.2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâta Ş.G., jud.Galaţi.
A fost anulată decizia nr.70/19.01.2011 emisă de pârâta Ş.G.
A fost obligată pârâta Ş.G. să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate între salariul cuvenit potrivit deciziei nr.75/06.01.2010 şi salariul efectiv încasat, actualizate cu rata inflaţiei cu începere de la data de 19.01.2011 şi până la plata efectivă, cu aplicarea dispoziţiilor Legii 118/2010.
Pentru valorificarea drepturilor acordate prin Legea 221/2008, modificată şi completată s-a adresat instanţei de judecată, sens în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2 /0.01.2010 a Tribunalului Galaţi, prin care pârâta a fost obligată să-i plătească diferenţa dintre drepturile băneşti efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea dispoziţiilor Legii 221/2008, prin care s-a aprobat O.G. 15/2008 începând cu data de 01.10.2008 şi până la 31.12.2009, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În aplicarea acestei sentinţe care este definitivă şi irevocabilă, pârâta a emis decizia nr. 75/06.01.2010, dispunând plata drepturilor salariale cu luarea în considerare a majorărilor prevăzute de Legea 221/2008.
La data de 19.01.2011, prin decizia nr.70 pârâta a revenit asupra deciziei nr.75/2010 şi a dispus reîncadrarea conform dispoziţiilor aplicabile anterior pronunţării sentinţei civile nr. 2/06.01.2010 a Tribunalului Galaţi.
Consideră că decizia contestată este nulă absolut, deoarece i s-a modificat unilateral salariul, nu se indică termenul în care poate fi contestată şi nici instanţa competentă să o analizeze, face referire la adrese emise de I.Ş.J. Galaţi care nu i s-au adus la cunoştinţă şi este dată în aplicarea unor acte normative abrogate.
Consideră că această dispoziţie contravine Legii 221/2008 şi încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti menţionate, încalcă dreptul său de proprietate şi art.20 din Constituţia României.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta face parte din categoria salariaţilor bugetari, a căror salarizare este reglementată prin lege. Ca urmare, salariul, poate fi modificat unilateral în aplicarea legii. În cauză pârâta, la emiterea deciziei ce face obiectul cauzei s-a întemeiat pe Legea 330/2009 şi OUG.1/2010.
Cum în speţă, raporturile de muncă nu pot face obiectul negocierii, rezultă că angajatorul putea în anul 2011 să emită o altă dispoziţie de încadrare a reclamantei, ce putea avea ca efect inclusiv diminuarea drepturilor salariale, dar în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile. Având în vedere că potrivit art. 157 alin.2 C.muncii sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice se stabileşte prin lege, că statutul personalului plătit din fondurile publice, inclusiv salarizarea stă sub semnul legalităţii spre deosebire de angajaţii din mediul privat unde salariile se stabilesc prin negociere, că potrivit art.17 alin.4 C.muncii orice modificare a contractului individual de muncă, inclusiv salariul, determinată prin lege, face parte de drept din acel contract, se constată că apărarea reclamantei, potrivit cu care decizia contestată este nulă, nu poate fi primită.
Decizia nr.70/19.01.2011, nu este o decizie de sancţionare disciplinară şi în consecinţă nu-i sunt aplicabile disp. art.268 C.muncii.
Ca urmare, această apărare a reclamantei nu poate conduce la anularea măsurii contestate.
Pe fondul cauzei, s-a constatat următoarele:
Problema aplicării majorărilor acordate prin Legea 221/2008 modificată şi completată a fost soluţionată prin Decizia nr.3/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii.
În concret, reclamanta este beneficiara efectelor sentinţei civile nr. 2/06.01.2010 a Tribunalului Galaţi, definitivă şi irevocabilă, opozabilă şi pârâtei din prezenta cauză, deoarece a fost parte în dosar, prin care angajatorul a fost obligat să-i plătească drepturile salariale cu luarea în considerarea a dispoziţiilor Legii 221/2008.
Pârâta, nu a contestat calitatea de salariat a reclamantei, iar acesta şi-a dovedit calitatea cu decizia contestată în cauză.
În speţă, se pune problema modului în care angajatorul trebuia să procedeze în privinţa reclamantei în ceea ce priveşte drepturile salariale, ca efect al Legii 221/2008 modificată şi completată:
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2/06.01.2010, definitivă şi irevocabilă pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile băneşti efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea dispoziţiilor Legii 221/2008, prin care s-a aprobat O.G. 15/2008 începând cu data de 01.10.2008, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În aplicarea acestei sentinţe, trebuia emisă o nouă decizie de reîncadrare a reclamantei, prin care să i se recalculeze drepturile salariale, cu luarea în considerare a acestor majorări şi cu plata diferenţelor rezultate între ceea ce trebuia să încaseze ca efect al recalculării şi ceea ce a încasat efectiv.
În acest sens, angajatorul a emis corect dispoziţia nr.75/06.01.2010, necontestată în cauză, deoarece la data de 31.12.2009, salariul reclamantei cuprindea şi majorarea acordată prin Legea 221/2008 modificată şi completată şi potrivit principiilor enumerate de art.7 alin.2 din Legea 330/2009 şi ale art.6 din OUG.1/2010, salariul încasat de reclamantă în luna ianuarie 2010 nu putea fi mai mic decât cel din decembrie 2009, care cuprindea şi majorarea acordată prin Legea 221/2008 modificată şi completată, eventualele diferenţe urmând a fi remediate sub forma unor compensaţii lunare cu caracter tranzitoriu.
Pentru anul 2011, angajatorul avea obligaţia să emită o altă dispoziţie de încadrare, în concordanţă cu Legea 284/2010, şi cu principiile Legii 330/2009 şi ale OUG 1/2010, având ca bază de calcul dispoziţia nr.75/06.01.2010 şi nu mai putea reveni la salarizarea anterioară dispoziţiei din 2010.
Ca urmare, critica adusă de reclamantă estre întemeiată, motiv pentru care a fost admis acest capăt de cerere, deoarece angajatorul nu avea temei legal să revină asupra drepturilor salariale acordate reclamantei prin decizia nr.75/06.01.2010.
Ca efect al anulării se menţin efectele deciziei nr.75/06.01.2010, dar angajatorul, din punct de vedere scriptic, are obligaţia să emită o altă decizie pentru perioada 19.01.2011-31.12.2011 şi împreună cu finanţatorul să procedeze la acordarea către reclamantă a diferenţelor salariale (ceea ce rezultă în urma aplicării Legii 221/2008 modificată şi completată şi ceea ce a încasat efectiv reclamanta), actualizate în baza art. 161 alin.4 C.muncii şi cu aplicarea Legii 118/2010.
Având în vedere că reclamanta nu a solicitat obligarea angajatorului la emiterea unei alte decizii pentru anul 2011 ci a cerut menţinerea deciziei nr.75/2010, care a fost emisă în baza Legii 330/2009 abrogată prin Legea 284/2010, instanţa potrivit art.129 alin.6 C.proc.civ. nu poate dispune menţinerea deciziei nr.75/2010, deoarece s-ar substitui atribuţiilor angajatorului.
Pentru considerentele mai sus expuse, a fost admisă în parte acţiunea, s-a anulat decizia nr.70/19.01.2011 şi a fost obligată pârâta la plata diferenţelor salariale, rezultate potrivit celor mai sus menţionate.
Instanţa de recurs a reţinut următoarele aspecte:
Nu este întemeiată critica formulată de către recurenta-pârâtă vizând existenţa în cadrul hotărârii a unor motive contradictorii.
Faptul că instanţa de fond a respins excepţia de nulitate a deciziei contestate şi a analizat-o pe fond, considerând-o nelegală nu reprezintă un motiv de modificare în sensul prevederilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Aceasta deoarece regimul juridic excepţiilor procesuale este unul distinct, ce vizează anumite neregularităţi procedurale şi nu trebuie confundate cu apărările de fond.
În consecinţă, faptul că instanţa de fond a reţinut că decizia contestată nu este nulă ca urmare a examinării unei atare excepţii de nulitate nu atrage imposibilitatea analizării şi pe fond a acesteia, fapt ce nu constituie expresia unor motive contradictorii după cum invocă recurenta-pârâtă.
Nici critica de nelegalitate nu poate fi primită câtă vreme decizia contestată a fost emisă de pârâtă în baza unor acte normative care nu-şi produceau efectele, fiind abrogate.
Din preambulul deciziei nr.70/19.01.2011 rezultă că i-au avut în vedere la momentul emiterii prevederilor Legii nr.330/2009 şi ale OUG nr.1/2010, dispunându-se modificarea unei decizii anterioare privind salarizarea intimatei-reclamante S.M.
Prevederile Legii nr.330/2009 şi ale OUG nr.1/2010 au fost abrogate în mod expres prin dispoziţiile art.39 lit.w, x din Legea nr.284/2010 intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, deci anteriori emiterii deciziei contestate.
Celelalte critici formulate de recurenta pârâtă vizând efectele unor acte normative ulterioare emiterii deciziei nu pot fi primite câtă vreme nulitatea atrage desfiinţarea sa încă de la momentul emiterii, ca efect al caracterului nelegal al acesteia.
Cu înscrisurile noi depuse în recurs rezultă că începând cu data de 01.01.2011 salarizarea intimatei-reclamante s-a efectuat în baza unei alte decizii iar plata drepturilor salariale s-a efectuat retroactiv în luna iunie 2011.
Drept urmare, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale rezultate între salariul cuvenit potrivit deciziei anterioare nr.75/06.01.2010 şi salariul efectiv încasat, actualizat cu începere de la data de 19.01.2011 şi până la plata efectivă cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr.118/2010, a rămas fără obiect.
Doar pentru aceste considerente şi în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 C.pr.civilă, a fost admis recursul declarat de pârâta Ş.G.
