S.C 282/21.02.2012
Contracte
Clauza privind comisionul de risc în contractele de credit bancar.
Reclamanţii S. N. şi S. L. în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA au solicitat instanţei să constate existenţei clauzelor abuzive care dă posibilitatea băncii să modifice dobânda a comisionului de risc şi obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc. Totodată au mai solicitat constatarea nulităţii actelor adiţionale prin care pârâta a încercat să înlocuiască comisionul de risc cu un comision de administrare.
În susţinerea cererii reclamanţii arată că pârâta a introdus acel comision de risc,în contractul de credit, în mod mascat, fără a-l defini în mod clar şi evitând plasarea lui la capitolul unde sunt prevăzute obligaţiile de rambursare a creditului. De asemenea, în adresele expediate reclamanţilor, comisionul de risc este interpretat ca fiind costul plătit pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate, însă cel care îşi asumă riscul este de fapt clientul, banca neavând nici un fel de risc deoarece creditul a fost garantat cu garanţii imobiliare şi asigurări de viaţă . Mai susţine că pârâta a încercat în mod repetat să impună în mod abuziv acte adiţionale nesemnate de către clienţi prin care s-a încercat introducerea unor clauze care să permită băncii să introducă noi comisioane şi să solicite garanţii imobiliare suplimentare, astfel că nu există nici o justificare pentru menţinerea acestor clauze abuzive .
Prin întâmpinare pârâta s-a opus la admiterea cererii arătând că cererea nu îndeplineşte condiţiile reglementate de Legea 193/200, reclamanţii nu urmăresc decât reducerea ratelor creditului după o perioadă de 3 ani de la încheierea acestui contract, s-ar crea un dezechilibru contractual semnificativ şi s-ar înfrânge principiul bunei credinţe.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :
Reclamanţii au încheiat cu pârâta un contract de credit bancar înregistrat sub numărul 0099614 din data de 8 mai 2007 prin care au primit un credit în valoare de 30.000 euro pe care s-au obligat să îl restituie în 360 de rate lunare. Ratele cuprind suma care se restituie din credit dobânda şi comisionul de risc.
La data încheierii contractului reclamanţii şi-au însuşit planul de rambursare a creditului care este un tabel în cuprinsul căruia sunt înserate : valoarea ratei lunare şi sumele care compun această rată respectiv cât reprezintă dobânda, cât reprezintă comisionul de risc şi cât se acoperă din credit. De asemenea pe fiecare pagină a planului de rambursare este înscrisă valoarea procentuală a dobânzii reale efective care în acest caz se obţine prin însumarea valorii procentuale a dobânzii cu valoarea procentuală a comisionului de risc.
În perioada de aplicare a OUG nr.50/2010 pârâta a încercat să înlocuiască comisionul de risc cu un comision de administrare dar reclamanţii au refuzat acest lucru.
Potrivit dispoziţiilor legii nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori :
ART. 1
(1) Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
În speţă contractul de credit bancar înregistrat sub numărul 0099614 din data de 8 mai 2007 are un caracter tehnic la fel ca toate celelalte contracte de credit dar este completat în mod explicit cu planul de rambursare a creditului care este un tabel foarte clar în cuprinsul căruia sunt înserate : valoarea ratei lunare şi sumele care compun această rată respectiv cât reprezintă dobânda,cât reprezintă comisionul de risc, cât se acoperă din credit precum şi DAE.
ART. 4
(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Negocierea s-a concretizat prin acceptarea ofertei, a produsului lansat de către bancă. Este de notorietate că nu fiecare client are propriul contract cu propria dobândă sau comision.
Instanţa consideră că toţi clienţii care au acceptat produsul respectiv au acceptat totodată acelaşi comision de risc.
Este prevăzută în art. 977 C. civ. care precizează că „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”.
Convenţia, fiind rezultatul voinţei comune a părţilor contractante, se înţelege că instanţele judecătoreşti vor căuta a descoperi intenţia reală a părţilor contractante, fără a se opri la sensul gramatical al termenilor întrebuinţaţi.
Este cert că intenţia reclamanţilor , la negocierea contractului de credit a fost aceea de a stabili dacă costul creditului este convenabil pentru ei fără a conta din ce anume este compus acel cost. Ei nu ar fi acceptat un cost mai mare numai din orgoliul de a nu plăti comisionul de risc pentru că atunci ar fi putut cere majorarea dobânzii şi eliminarea acestui comision. Poate că şi în prezent ar putea negocia în aceste condiţii.
Când o clauză este primitoare de două înţelesuri se va interpreta în sensul ce poate avea un efect şi nu în acela care ar duce la înlăturarea ei, deoarece orice clauză contractuală este înscrisă de părţi pentru a produce efect ( art. 978 ). Acest principiu de interpretare îşi are sorgintea în dreptul roman în cunoscutul adagiu clasic actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. Este greu de acceptat că părţile au stipulat o clauză fără a fi dorit şi urmărit să se producă efecte juridice,în speţă la trei ani după încheierea contractului.
Se mai susţine că banca nu suportă nici un fel de risc deoarece creditul a fost garantat cu garanţii imobiliare şi asigurări de viaţă .
Ori este de notorietate publică că valorile imobilelor,inclusiv cele aduse garanţii (sau chiar mai mult acestea din urmă) au scăzut cu până la 40 % aproximativ în cazul construcţiilor şi cu până la 50% aproximativ în cazul terenurilor, pe teritoriul mun. M.. Pe site-urile băncilor a crescut semnificativ numărul imobilelor supuse executării pentru recuperarea creditelor, iar numărul creditelor neperformante a crescut.
Esenţa contractului este acordul de voinţe. Nici un contract nu se poate forma cât timp voinţele care concurează la crearea sa nu s-au pus de acord.
Rezultă că prin încheierea contractului înţelegem realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractului. Acest acord se realizează prin întâlnirea concordantă a unei oferte de a contracta, cu acceptarea acelei oferte. Această întâlnire are loc prin propunerea pe care o face o persoană altei persoane de a încheia un contract şi prin acceptarea pur şi simplu a acestei propuneri de către cel căruia i-a fost făcută.
În speţă actele adiţionale propuse de către pârâtă nu au fost acceptate de către reclamanţi deci nu s-a realizat acordul de voinţă şi nu se poate vorbi de încheierea unui contract. Aceste acte au valoarea unor oferte şi nu există nici un temei pentru anularea lor.
A priori instanţa va respinge cererea reclamanţilor având ca obiect constatarea existenţei clauzei abuzive a comisionului de risc ,obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc şi constatarea nulităţii actelor adiţionale .
În baza dispoziţiilor art.246 Cod procedură civilă instanţa va lua act de renunţarea reclamanţilor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii clauzei care îi dă posibilitatea băncii să modifice dobânda.
