Medic – plata primei de instalare prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2008
Legea 76/2008 nu face distincţie după modul în care se încheie contractul individual de muncă şi temeiul legal care stă la baza acestuia, singurele condiţii fiind acelea de a se încheia un contract de muncă în perioada în care titularul beneficiază de indemnizaţia de şomaj într-o altă localitate şi, ca urmare îşi schimbă domiciliul.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 502 din 11 iunie 2010
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.1113/18.12.2008 şi a deciziei nr. 20/28.01.2009 emise de agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata primei de instalare prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2008, reactualizată la data efectuării plăţii efective precum şi obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.463 din 12.03.2010 Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia, dispunând anularea deciziilor nr.1113/18.12.2008 şi nr.20/28.01.2009 emise de intimată; a obligat-o pe intimată să acorde contestatoarei prima de instalare prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2008, aferentă angajării sale la 01.01.2008 la spitalul clinic, reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta, după absolvirea facultăţii de medicină şi farmacie, a solicitat agenţie înscrierea în evidenţele instituţiei ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Ca urmare a încheierii unui contract individual de muncă, în urma admiterii la rezidenţiat, în ianuarie 2008 i-a încetat indemnizaţia de şomaj acordată în temeiul art.44 din Legea nr.76/2002.
Domiciliul stabil al reclamantei era în Bacău, iar pregătirea în rezidenţiat se desfăşoară în centrul universitar Iaşi şi, ca urmare, şi-a schimbat domiciliul în municipiul Iaşi. A solicitat agenţie din Bacău să îi acorde din bugetul asigurărilor pentru şomaj o primă de instalare în municipiul Iaşi, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării, aşa cum în mod clar prevăd dispoziţiile art.75 din Legea nr.76/2002.
Prin Decizia nr.1113/18.12.2008 şi Decizia nr.20/28.01.2009, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă i-a comunicat refuzul de acordare a primei de instalare prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2000, considerând că schimbarea domiciliului nu reprezintă o consecinţă a angajării în muncă, ci a admiterii într-o formă de învăţământ post universitar, respectiv rezidenţiatul. Intimata a considerat că elementul determinant al problemei îl forma rezidenţiatul ca formă postuniversitară de învăţământ şi nu contractul de muncă ca raport juridic. Conform dispoziţiilor art.1 din Legea nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă: „Încadrarea în muncă a unei persoane se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă între persoana care prestează muncă şi persoana fizică sau juridică în beneficiul căreia este prestată munca, denumită angajator”. Nici o prevedere legală din legislaţia românească nu prevede existenţa caracterului accesoriu al contractului individual de muncă.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziilor nr.1113/18.12.2008 şi nr.20/28.01.2009 emise de agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata primei de instalare prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2008, reactualizată la data efectuării plăţii efective precum şi obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Conform dispoziţiilor art.5 alin.2 din O.G. nr.12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului medicii, medicii dentişti şi farmaciştii confirmaţi în rezidenţiat ca urmare a concursului organizat pentru forma de rezidenţiat pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioada determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat. Conform acestei reglementări legale, reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pentru o perioadă determinată de 60 de luni, între 01.01.2008 – 01.01.2013, cu spitalul clinic din Iaşi. Rezidenţiatul reprezenta atât o formă specifică de învăţământ postuniversitar şi, în temeiul acesteia, conform reglementărilor legale în materie, s-a încheiat şi un contract individual de muncă.
Conform dispoziţiilor art.75 din Legea nr.76/2002 persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi îşi schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare acordată din bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj. Legea nu face distincţie după modul în care se încheie contractul individual de muncă şi temeiul legal care stă la baza acestuia, singurele condiţii fiind acelea de a se încheia un contract de muncă în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj într-o altă localitate şi, ca urmare, îşi schimbă domiciliul. În speţă contestatoarea a îndeplinit aceste condiţii impuse de lege, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, excepţia fiind de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, considerând-o nelegală şi netemeinică şi motivând că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art.75 din Legea nr.76/2002, coroborate cu ale art.1 din O.G. nr.12/2008. Legiuitorul a condiţionat în mod expres acordarea primei de instalare de schimbarea de domiciliu determinată de angajarea persoanei aflate în perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj. Intimata, în timp ce avea calitatea de şomer, a încheiat un contract individual de muncă cu spitalul clinic din Iaşi, în urma promovării examenului de rezidenţiat. Schimbarea domiciliului nu a fost determinată de angajarea ca medic rezident, ca urmare a opţiunii acesteia, ci ca urmare a unei obligaţii rezultate dintr-un act normativ ce reglementează în mod expres această formă de învăţământ postuniversitară. Dispoziţiile art.75 din Legea nr.76/2002 au drept scop încurajarea şomerilor în a-şi căuta de lucru, chiar şi în alte localităţi decât cea de domiciliu.
Intimata a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu admiterea într-o formă superioară de învăţământ a determinat schimbarea domiciliului, ci încheierea unui contract de muncă cu spitalul clinic din Iaşi, fiind îndeplinite cerinţele art.75 din Legea nr.76/2002 pentru acordarea primei de instalare.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatei şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a reţinut că intimata a fost beneficiara unei indemnizaţii de şomaj, acordate în temeiul art.44 din Legea nr.76/2002, după absolvirea facultăţii de medicină şi farmacie. Ca urmare a încheierii unui contract individual de muncă, în urma admiterii la rezidenţiat, în ianuarie 2008 i-a încetat indemnizaţia de şomaj. Intimata a solicitat recurentei să-i acorde beneficiul prevăzut de art.75 din Legea nr.76/2002, şi anume prima de instalare de schimbarea de domiciliu determinată de angajarea.
Curtea a notat că dispoziţiile art.75 din Legea nr.76/2002 acordă acest beneficiu, din bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj, persoanelor care în perioada în care primesc indemnizaţia de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi îşi schimbă domiciliul. Aceste dispoziţii au fost interpretate şi aplicate corect de instanţa de fond. Într-adevăr, legea nu face distincţie după modul în care se încheie contractul individual de muncă şi temeiul legal care stă la baza acestuia, singurele condiţii fiind acelea de a se încheia un contract de muncă în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj într-o altă localitate şi, ca urmare îşi schimbă domiciliul, intimata încadrându-se întru totul în aceste cerinţe.
Curtea a observat că scopul Legii nr.76/2002, de încurajare a şomerilor în căutarea unui loc de muncă, chiar şi în alte localităţi decât cea de domiciliu, a fost atins.
Pentru aceste considerente, curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., a respins recursul şi a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa recurată.
