Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatare inopozabilitate. Admisibilitate
C. proc. civ., art. 111
Este inadmisibilă cererea în constatarea inopozabilităţii contractului de vânzare-cumpărare dacă reclamantul avea la îndemână o cerere în realizare.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
Decizia civilă nr. 975 din 4 noiembrie 2009
Prin decizia civilă nr. 250/A/13.03.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1520/335/2008 a fost respins apelul declarat de reclamantul N.E.L. împotriva sentinţei civile nr. 11967/2.10.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 1520/325/2008.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat că prima instanţă a făcut corecta aplicare a dispoziţiilor legale la starea de fapt reţinută, după cum urmează:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 1520/325/2008 la Judecătoria Timişoara, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul N.E.L: a solicitat în contradictoriu cu pârâţii ca, prin hotărârea ce va da, instanţa să constate inopozabilitatea fata de reclamant a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2381/25.04.2002, autentificat la BNP; să constate inopozabilitatea faţă de reclamant a contractelor subsecvente de vânzare-cumpărare şi donaţie încheiate de paraţii M.D. şi M.A. cu paraţii de ordinul 5-27, sa constate inopozabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de paraţii 7, 13 şi 15 cu paraţii 27, 28 si 29, precum si a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de paratul de ordinul 21, cu paraţii 30, 31, 32, 33 si 34 (enumerate în anexa l la prezenta acţiune); – să dispună radierea menţiunilor operate în baza acestor contracte din cartea funciara, CF-uri rezultate din dezmembrare si transcriere; – să dispună înscrierea dreptului de coproprietate al reclamantului în toate aceste CF-uri, în cota de ? împreuna cu paratul de ordinul 1, S.Z.A.; – să dispună partajul în natura între reclamant şi pârât privind terenul în suprafaţă de 37.400 m.p., situat în extravilanul satului U., înscris iniţial în CF 2073 şi dezmembrat ulterior în mai multe parcele, din care unele transcrise în alte cărţi funciare, menţionate mai sus.
În fapt, reclamantul a arătat că terenul din acest litigiu a fost proprietatea antecesoarei sale V.A. În anul 1991 bunica reclamantului, N.A., a formulat o cerere de restituire a terenului din litigiu, în baza prevederilor Legii nr. 18/1991. În data de 30.09.1991, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 din localitatea M.N. a eliberat adeverinţa cu nr.58 prin care se atesta ca bunica reclamantului împreuna cu fratele sau V.I.M. sunt proprietarii terenului din litigiu.
Ulterior a fost încheiat procesul verbal de punere în posesie pentru terenul în litigiu. Şi acest act atestă că terenul este în proprietatea bunicii sale, N.A. şi a lui V.I.-M.
A mai arătat reclamantul că pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Judeţului Timiş trebuia să emită titlul de proprietate în baza acestor documente, însa acesta nu i-a fost predat niciodată, iar dintr-un duplicat al titlului de proprietate rezulta ca sunt proprietari atât antecesoarea sa cat si antecesorul paratului S.Z.A.
Că pârâtul S.Z.A. a vândut parcela în suprafaţă de 37.400 m.p. pârâţilor M.D. şi M.A. care la rândul lor au înstrăinat acest teren pârâţilor din prezenta cauză, astfel încât aceste contracte de vânzare-cumpărare îi sunt inopozabile întrucât un coproprietar nu poate înstrăina bunul fără acordul celuilalt coproprietar.
La termenul de judecata din 2.10.2008, instanţa de fond a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru următoarele argumente:
Inopozabilitatea este acea sancţiune de drept civil care face ca un act juridic să nu se impună respectului terţelor persoane, ca urmare a nerespectării de către părţi a formelor de publicitate cerute de lege pentru ca actul sa fie opozabil terţilor.
În baza art. 111 C. proc. civ., acţiunea în constatarea inopozabilităţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: subsidiaritatea unei asemenea acţiuni, în sensul ca partea nu poate cere realizarea dreptului; justificarea unui interes; acţiunea sa fie exercitată de acela care are calitatea de terţ în raport cu un act sau o situaţie juridică; titularul acţiunii să nu aibă la dispoziţie alte mijloace de acţiune specifice situaţiei date si condiţiei lui de terţ; terţul să facă dovada neîndeplinirii condiţiilor de opozabilitate.
Prin urmare, în sensul art. 111 C. proc. civ. acţiunea în constatarea inopozabilităţii nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului sau.
Or, în speţa de faţă, reclamantul ar fi putut sa solicite constatarea inopozabilitatii contractelor de vânzare-cumpărare numai dacă în prealabil ar fi solicitat anularea titlului de proprietate din care rezultă că singurul moştenitor al defunctei V.A. este V.I.M., antecesorul paratului S.Z.A., iar această acţiune în anulare este o acţiune în realizarea dreptului.
Raportat la împrejurările speţei şi la faptul ca reclamantul a renunţat să se prevaleze de duplicatul la titlul de proprietate, instanţa nu a putut reţine calitatea de coproprietar a reclamantului asupra terenului din litigiu, pentru aceasta fiind esenţial ca reclamantul să formuleze o acţiune în realizarea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu pârâtul S.Z.A. având ca obiect anularea titlului de proprietate.
Titlul de proprietate îi este opozabil reclamantului, cel puţin ca situaţie juridică, argument decisiv pentru reclamant de a promova o acţiune în anularea acestui titlu, din care rezultă că pârâtul S.Z.A. este singurul proprietar al terenului.
Pentru aceste argumente, instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea în temeiul art.111 C. proc. civ.
Respingând apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, tribunalul a avut în vedere, în esenţă, aceleaşi considerente.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
În motivare a invocat împrejurarea că instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al titlului de proprietate nr. 23999/51/13.06.2005, titlu care o indică drept beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate şi pe bunica sa, N.A.; în aceste condiţii, dreptul său de proprietate rezultă din acest titlu, el neavând interes sau temei juridic să ceară anularea respectivului act.
A invocat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată a indicat finalitatea demersului său judiciar (înscrierea în cartea funciară a propriului său drept), acesta fiind scopul urmărit, indiferent că prin cererea de chemare în judecată a solicitat constatarea inopozabilităţii conjunct cu sistarea stării de indiviziune.
În aceste condiţii, instanţele erau ţinute – dacă apreciau în acest sens – să recalifice acţiunea şi nu să o respingă ca inadmisibilă.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat împrejurarea că înstrăinările succesive ale terenului în litigiu nu îi sunt opozabile, arătând că imobilul este evidenţiat în titlul de proprietate nr. 23999/51/13.06.2005.
Este adevărat că pe titlul de proprietate având acest număr şi pe care este înscrisă menţiunea „DUPLICAT” apar ca beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate N.A. (antecesoarea reclamantului) şi V.I.M. (antecesorul în drepturi al pârâtului vânzător S.Z.A.).
Se observă însă, pe de o parte, că reclamantul a renunţat la a se mai prevala de înscrisul intitulat „duplicat” şi că, pe de altă parte, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare iniţial (respectiv cel autentificat sub nr. 2381/25.04.2002) a cărui inopozabilitate se cere a fi constatată, părţile au avut în vedere titlul de proprietate în care antecesoarea reclamantului recurent nu este menţionată.
În consecinţă, având în vedere această formă (instrumentum) a titlului de proprietate din care nu rezultă vreun drept în favoarea reclamantului , contrar susţinerilor recurentului, tribunalul a interpretat corect actul dedus judecăţii, atât sub aspectul naturii, cât şi sub cel al înţelesului.
În continuare, Curtea a reţinut că dacă finalitatea urmărită de reclamant prin prezentul demers judiciar a fost înscrierea dreptului său de proprietate asupra cotei de ? parte din imobil, calea procedurală urmată este, aşa cum în mod corect au reţinut instanţele, inadmisibilă.
Astfel, câtă vreme titlul de proprietate care îl desemnează pe antecesorul pârâtului – vânzător ca fiind unic titular al dreptului de proprietate asupra terenului este în fiinţă, actul creează o aparenţă juridică ce nu poate fi ignorată de reclamant ca fiindu-i inopozabilă, o altă situaţie juridică putând lua naştere doar prin anularea actului ce a creat-o pe cea contestată de reclamant.
În acest context, susţinerile recurentului vizând lipsa interesului şi a temeiului legal pentru a solicita anularea titlului de proprietate în baza căruia au avut loc înstrăinările succesive sunt nefondate, câtă vreme nulitatea poate fi totală sau parţială şi,pe de altă parte nu doar legea generală (Codul civil) ci şi cea specială (legislaţia fondului funciar) prevăd temeiuri pentru o cerere în nulitatea unui titlu de proprietate.
Nu pot fi reţinute ca întemeiate nici susţinerile vizând obligaţia ce revenea instanţelor în sensul recalificării cererii de chemare în judecată, câtă vreme procedând în acest sens, ar fi fost încălcate atât principiul disponibilităţii în sensul art. 129 alin. ultim C. proc. civ., cât şi limitele principiului rolului activ al instanţei în sensul art. 129 alin. (1) – (5) C. proc. civ. raportat la art. 84 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a respins recursul declarat de reclamant.
