Premii prevăzute în contractele colective de muncă Lipsa de fonduri.
În condiţiile în care norma este una imperativă, condiţionarea recunoaşterii dreptului şi acordării acestuia de existenţa de fonduri, nu poate fi acceptată.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., sent. nr. 1059/F/20 mai 2011
Prin acţiunea civilă înregistrată reclamanţii TS, ZV, NA, PI au chemat în judecată pe pârâtele Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. Bucureşti şi Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata indexată a următoarelor sume:
1. salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008, 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă;
2. premiul acordat cu ocazia sărbătorii „Ziua feroviarului” pe anii 2007, şi 2008 la nivelul valorii clasei I de salarizare.
Analizând prioritar excepţiile invocate, conform art. 137 C.proc.civ., în ordinea lor firească tribunalul reţine următoarele:
În analiza excepţiilor se impune a se începe cu cele de procedură şi anume cu excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Pop Ioan, întemeiată pe lipsa semnăturii acestuia.
Din cuprinsul acţiunii introductive rezultă că acţiunea este semnată de toţi reclamanţii, inclusiv de reclamantul Pop Ioan.
Ca atare, excepţia invocată nu poate fi reţinută.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj nu este întemeiată.
Aşa cum atestă chiar pârâta în întâmpinarea depusă la dosar, aceasta are obligaţia plăţii drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor şi este entitate cu personalitate juridică.
Aşa cum rezultă din copia actului adiţional la contractul individual de muncă, încheiat cu fiecare reclamant raporturile de muncă, generatoare de drepturi şi obligaţii s-au stabilit între reclamanţi, pe de o parte şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA – Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj, pe de altă parte.
Nu rezultă din cuprinsul actului încheiat faptul că directorul regionalei a acţionat în baza delegării de competenţă, în numele şi pe seama societăţii naţionale de transport feroviar de călători.
Mai mult, la rubrica angajator de la finalul actului adiţional, regionala şi nu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători este menţionată ca fiind angajator.
Totodată, din examinarea copiei carnetelor de muncă depuse la dosar rezultă că în perioada 2007-2009 pârâta Regionala de Transport Feroviar Cluj figurează la rubrica angajator.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 584/1998 s-a înfiinţat pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” – S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române.
Conform menţiunilor din carnetul de muncă, iniţial, până la data de 1 aprilie 2001 reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Societăţii Comerciale Regionale de Transport Feroviar Public de Călători Cluj S.A., înfiinţată în baza Hotărârii Guvernului nr. 1046/1999.
Ulterior, la data de 1 aprilie 2001, reclamanţii sunt transferaţi în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 274/2001 în cadrul Regionalei de Transport Feroviar de Călători Cluj. Prin Hotărârea Guvernului nr. 274/2001, ce a stat la baza transferului, s-a aprobat printre altele şi fuziunea prin absorbţie a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” – S.A. cu societăţile comerciale înfiinţate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.046/1999 S.A., printre care şi Societatea Comercială Regională de Transport Feroviar Public de Călători Cluj – S.A., care şi-a încetat activitatea.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2005 s-au înfiinţat societăţile comerciale regionale de transport feroviar public de călători, denumite societăţi regionale, ca urmare a reorganizării prin divizare parţială a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” – S.A., înfiinţându-se astfel Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători S.A. Cluj, adică pârâta din prezenta cauză (Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj).
Această pârâtă este cea care a emis deciziile de încetare a raporturilor de muncă ale reclamanţilor, fără ca în cuprinsul actului de înştiinţare să se menţioneze că directorul regionalei acţionează în baza delegării de competenţă, ci dimpotrivă în actul nr. 401/a/1126 se precizează expres încetarea raporturilor de muncă cu regionala de căi ferate.
Ca atare, este fără îndoială că ambele pârâte au drepturi şi obligaţii care derivă din stabilirea de relaţii de muncă cu reclamanţii, astfel că lipsa calităţii procesuale pasive a regionalei nu poate fi reţinută.
Chiar dacă regionala nu este semnatară a contractului colectiv de muncă care stă la baza solicitării drepturilor, ea a emis acte generatoare de efecte juridice ca urmare a raporturilor de muncă stabilite cu reclamanţii, ea este entitatea care a calculat şi plătit lunar salariile reclamanţilor, care a figurat în calitate de angajator în diferite acte juridice (act adiţional la contractul individual de muncă, înştiinţare de încetare a raporturilor de muncă, carnet de muncă).
În calitate de angajator semnatar al actului adiţional la contractul individual de muncă şi-a însuşit contractul colectiv de muncă, actul încheindu-se tocmai în baza contractului colectiv de muncă.
Prin urmare, nu se poate reţine că regionala nu este obligată să execute prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau de grup de unităţi (acesta din urmă încheindu-se de asociaţia patronală legal constituită şi reprezentativă).
Pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, în calitate de semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate şi de grup de unităţi, şi-a asumat toate obligaţiile prevăzute în acest act, executarea lor fiind obligatorie conform art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare şi aplicabil la momentul solicitării drepturilor obiect al prezentei cauze (Legea nr. 130/1996 a fost abrogată doar la data de 13 mai 2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 62/2011).
Excepţia autorităţii de lucru judecat, pe considerentul că reclamantul PI a avut calitate de reclamant în alte două dosare aflate pe rolul Tribunalului Cluj, având acelaşi obiect, nu poate fi reţinută.
În dosarul nr. 8776/117/2010 al Tribunalului Cluj, soluţionat în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 408/2011 şi aflat în recurs la Curtea de Apel Cluj, cu termen de judecată la data de 6 iunie 2011, figurează în calitate de reclamant o persoană cu numele PI, care însă este alta decât reclamantul din prezentul dosar, având în vedere diferenţa de cod numeric personal şi de domiciliu a celor două persoane.
Astfel, aşa cum rezultă din acţiunea introductivă, reclamantul din prezentul dosar domiciliază în Bistriţa, IF nr. 4, scara C, apartament 60, judeţul Bistriţa-Năsăud şi are codul numeric personal …… Reclamantul din dosarul nr. 8776/117/2010 domiciliază în Cluj-Napoca, strada 21 D nr. … scara 2, apartament 32, judeţul Cluj şi are codul numeric personal ……
În dosarul nr. 2675/117/2010 al Tribunalului Cluj, soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 2074/2010, ca urmare a trimiterii spre rejudecare a acţiunii din dosarul iniţial nr. 3173/117/2009, figurează în calitate de reclamanţi 3 persoane cu numele de Pop Ioan, aşa cum rezultă din tabelul anexă la acţiunea introductivă şi anume: PI.I4, PI3 şi PIC.
Între aceste persoane şi reclamantul din prezenta cauză nu există identitate.
Conform copiei actului de identitate depus la dosar, reclamantul din prezenta cauză se numeşte PI şi este fiul lui Gh., în carnetul de muncă şi în decizia de pensionare fiind trecut PGh.I.
Este adevărat că în actul adiţional la contractul individual de muncă (f. 124) reclamantul este trecut PI IV, însă diferenţa de prenume a tatălui face ca reclamantul din prezentul dosar să fie altul decât PI.I4 din dosarul nr. 2675/117/2010 al Tribunalului Cluj.
O altă diferenţă rezultă şi din aceea că în dosarul nr. 2675/117/2010 reclamantul PI.I 4 figurează cu un salariul de bază de 1477 lei, în timp ce reclamantul din prezentul dosar are, conform actului adiţional la contractul individual de muncă, un salariu de bază mai mare, de 1488 lei.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pe anii 2007, 2008 şi 2009 este întemeiată numai în ceea ce priveşte pretenţiile aferente anului 2007, fiind neîntemeiată în privinţa celorlalte pretenţii.
Obiectul acţiunii îl constituie plata salariului suplimentar acordat pentru munca desfăşurată în cursul unui an, precum şi plata premiului cuvenit cu ocazia sărbătorii Ziua Ceferistului, care are loc anual la data de 23 aprilie.
Conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că salariul suplimentar şi premiul solicitat cu ocazia sărbătorii ceferistului, stabilite la nivelul unui salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, respectiv la nivelul clasei 1 de salarizare, reprezintă venituri asimilate salariilor.
Pe de altă parte, însăşi pârâta susţine că plata salariului suplimentar şi a premiului se face din fondul de salarii, ceea ce înseamnă că asemenea drepturi sunt asimilate salariilor, astfel că sunt supuse prescripţiei de 3 ani, prevăzută de art. 283 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.
Ca atare, dreptul la acţiune pentru plata salariului suplimentar aferent anului 2007 a început să curgă la data de 1 ianuarie 2008, dreptul la acţiune pentru plata salariului suplimentar aferent anului 2008 a început să curgă la data de 1 ianuarie 2009, iar ce aferent anului 2009 a început să curgă la data de 1 ianuarie 2010.
Întrucât acţiunea s-a promovat de reclamanţi la data de 3 martie 2011, pretenţiile privitoare la plata salariului suplimentar pe anul 2007 sunt prescrise, termenul de prescripţie de 3 ani împlinindu-se la data de 1 ianuarie 2011.
Pentru considerentele mai sus reţinute dreptul la acţiune pentru plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 şi 2009 nu este prescris.
În ceea ce priveşte premiul cuvenit cu ocazia Zilei Ceferistului, tribunalul reţine că această zi se sărbătoreşte anual la data de 23 aprilie.
Pentru anul 2007, dreptul la acţiune a început să curgă din luna mai 2007 odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, termenul general de prescripţie împlinindu-se în mai 2010.
Chiar dacă s-ar aprecia că dreptul la acţiune ar curge de la sfârşitul anului 2007, respectiv de la data de 1 ianuarie 2008, pretenţiile aferente anului 2007 au fost formulate după expirarea termenului de prescripţie, prin raportare la data de 3 martie 2011, data promovării prezentei acţiuni.
În schimb, acţiunea în plata ajutorul material solicitat pe anii 2008 este formulată în termenul general de prescripţie.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, text în vigoare la data promovării acţiunii, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”, dispoziţii similare conţinând şi art. 236 alin.(l) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziţii referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile şi obligaţiile părţilor, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecinţă, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziţii relative la toate drepturile la acţiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) – d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripţie. Dacă s-ar accepta susţinerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condiţiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menţionate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Ca atare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situaţia neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Pentru aceste considerente, şi reţinând şi faptul că raţiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, tribunalul apreciază că în speţă toate drepturile solicitate se încadrează în categoria „drepturilor salariale” şi termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special faţă de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Întrucât pretenţiile aferente anului 2007 au fost formulate cu depăşirea termenului legal de prescripţie, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este întemeiată sub acest aspect şi neîntemeiată pentru pretenţiile aferente anilor 2008 şi 2009.
Analizând fondul cauzei (plata salariului suplimentar pe anii 2008 şi 2009, plata premiului acordat cu ocazia Zilei Ceferistului pe anul 2008) tribunalul reţine faptul că reclamantul TS a fost salariat al pârâtelor în cursul anului 2007 până la data de 1 octombrie 2008 când raporturile de muncă au încetat, aşa cum rezultă din carnetul de muncă şi din adresa nr. 442/b/62/24.03.2011 emisă de pârâta Regionala de Transport Feroviari de Călători Cluj.
Conform aceloraşi acte, reclamantul PI a prestat activitate în beneficiul pârâtelor în anul 2007 şi 2008 până la data de 1 august 2009, când au încetat raporturile de muncă.
Reclamantul NA a prestat activitate în beneficiul pârâtelor în cursul anului 2007 şi 2008 până la data de 13 decembrie 2009, când au încetat raporturile de muncă.
În fine, reclamantul ZV a fost angajatul pârâtelor în tot anul 2007 şi până la data de 1 octombrie 2008, când încetează raporturile de muncă.
Prin cererea de chemare în judecată toţi reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi:
1. salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008, 2009;
2. premiul cu ocazia sărbătorii Ziua Ceferistului pe anul 2007 şi 2008.
Pe fondul dreptului, reţinând prescripţia dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2007, tribunalul urmează a analiza punctual fiecare dintre celelalte pretenţii în parte.
I. Salariul suplimentar pentru anii 2008 şi 2009.
Potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 şi din CCM pe anii 2009-2010, pentru munca ireproşabilă desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajaţii vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiţionează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa 6.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Conform art. 19 alin. 1 din Statutul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. Bucureşti, aprobat prin HG nr. 584/1998, drepturile şi obligaţiile salariaţilor se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părţi potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte faţă de toţi salariaţii, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată, act normativ în vigoare la data solicitării drepturilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Aceleaşi reglementări se regăsesc însă şi în cuprinsul art. 132 alin. 3, art. 133 şi art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care prin art. 224 lit. d a abrogat Legea nr. 130/1996, republicată.
Din adresa nr. 968/2011 rezultă că niciunuia dintre reclamanţi nu i s-au aplicat sancţiunile prevăzute în anexa 6, care exclud dreptul la plata salariului suplimentar.
Ca atare, faţă de dispoziţiile legale ce reglementează drepturile salariaţilor la salarizare, respectiv obligaţiile corelative ale angajatorului, precum şi caracterele şi efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul constată că reclamanţii în calitate de salariaţi sunt îndreptăţiţi să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaşte dreptul pentru perioada în care au fost efectiv angajaţi.
Desigur, pentru perioada în care reclamanţii nu au mai avut raporturi de muncă cu pârâtele, nu pot pretinde drepturi băneşti decurgând dintr-un contract colectiv de muncă, ale cărui prevederi sunt aplicabile numai salariaţilor.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligaţiei de plată este ţinut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflaţiei a sumelor cuvenite, începând cu data scadenţei obligaţiei şi până la data plăţii efective.
Nu este întemeiată apărarea pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. Bucureşti în sensul că pentru salariaţii care nu au lucrat un an întreg nu se poate acorda salariu suplimentar. Textul nu cuprinde o astfel de condiţie, ci recunoaşte dreptul la plata salariului suplimentar pentru munca ireproşabilă desfăşurată în cursul unui an calendaristic şi nu pentru cea desfăşurată timp de un an calendaristic.
Ca atare, salariaţii a căror activitate încetează din motive neimputabile acestora în cursul anului calendaristic, însă până la momentul încetării raportului de muncă au prestat muncă ireproşabilă, sunt îndreptăţiţi la plata salariului proporţional cu perioada efectiv lucrată.
Nu poate fi reţinută nici apărarea pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. Bucureşti, conform căreia plata nu s-a efectuat, întrucât nu s-a constituit fondul de salarii necesar pentru acordarea lui, că ea constituie o facultate şi nu o obligaţie a angajatorului.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi a celui la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menţionează faptul că salariaţii vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligaţia angajatorului şi nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcţie de fondurile de care dispune, s-ar fi menţionat că salariaţii vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condiţiile în care norma este una imperativă, condiţionarea recunoaşterii dreptului şi acordării acestuia de existenţa de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligaţia constituirii fondului, pârâtele trebuiau să îndeplinească această obligaţie, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaţilor drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Este adevărat că, aşa cum rezultă din actele adiţionale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2008, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 ianuarie 2009 – 3 iunie 2009.
Însă în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 şi până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare şi s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006, care la art. 30 prevedea dreptul salariaţilor la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte faţă de toţi salariaţii încadraţi în unităţile care fac parte din grupul de unităţi feroviare (pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. Bucureşti fiind menţionată la pct. 2 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unităţi) şi pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părţilor le revine obligaţia respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unităţi din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispoziţiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unităţi, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, salariaţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi să primească salariul suplimentar pentru perioada mai sus menţionată, în care au prestat activitate.
II. Premierea cu ocazia sărbătorii Ziua ceferistului pe anul 2008.
Conform art. 69 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007 – 2008 cu ocazia sărbătorii Ziua ceferistului se acordă salariaţilor un premiu al cărui cuantum va fi stabilit de consiliul de administraţie cel puţin la nivelul clasei I de salarizare.
În lipsa unei prevederi cu privire la data aplicării sale, în baza art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 s-a aplicat în intervalul de timp cuprins între data înregistrării sale la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a municipiului Bucureşti – 29 martie 2007 şi data încetării sale – 31.12.2008, conform actului adiţional nr. 2093/8.04.2008.
Rezultă aşadar că premiul a fost prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 şi se acordă în virtutea calităţii de ceferist, cuvenindu-se de la data sărbătorii – 23 aprilie 2008.
Ca atare, dat fiind faptul că la data de 23 aprilie 2008 toţi reclamanţii au avut calitatea de ceferişti, prestând la acel moment activitate în beneficiul pârâtelor, aceştia sunt îndreptăţiţi la plata premiului cuvenit pe anul 2008.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligaţiei de plată este ţinut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflaţiei a sumei cuvenite, începând cu data scadenţei obligaţiei şi până la data plăţii efective.
