Civil – ordonanţă preşedinţială – suspendare executare silită


 R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

 ÎNCHEIERE NR. 525

Şedinţa publică de la 13 Iulie 2011

Completul compus din:

Pe rol judecarea cauzei Civile în Recurs, privind cererea de suspendare, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a executării silite, formulată de reclamanta contestatoare S.C. I.S.R.L., cu sediul în Tulcea, prin avocat M. D., în contradictoriu cu intimata S.C. S.S.R.L., cu sediul în Tulcea, având ca obiect ordonanţă preşedinţială – suspendare executare silită.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat av. M.D. pentru reclamanta contestatoare, în baza împuternicirii avocaţiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata.

?Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este legal timbrată, iar reclamanta contestatoare a depus la dosar dovada plăţii cauţiunii, în sumă de 300 lei, după care:

Faţă de declaraţia părţii prezente, că nu mai sunt alte cereri de formulat ori explicaţii de dat, şi nici motive de amânare a cauzei, instanţa constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

? Av. M.D., având cuvântul pentru dezbateri pentru reclamanta contestatoare, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, în temeiul art. 403 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr. 2176/88/2011, reclamanta contestatoare S.C. I.S.R.L. Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. S.S.R.L. suspendarea, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivarea cererii, s-a arătat că somaţia de executare a fost comunicată cu vicii de procedură, necuprinzând formele de încuviinţare silită şi fiind caz urgent, pierzându-se dreptul de control asupra creanţei, se justifică suspendarea executării.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 399 şi art. 403 alin. (1) – (4) Cod procedură civilă.

În dovedirea acţiunii, reclamanta contestatoare a depus la dosar dovada formulării contestaţiei la executare a sentinţei civile nr. 1331/14.04.2011, somaţia de executare, etc.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3256/16.11.2010 pronunţată de Judecătoria Tulcea, S.C. S.S.R.L. a fost obligată să plătească reclamantei contestatoare  S.C. I.S.R.L. Tulcea suma de 1500 lei, cu titlu de diferenţă preţ şi la plata cheltuielilor de judecată de 1132 lei.

Urmare începerii executării silite şi a contestării executării, prin sentinţa civilă nr. 1331/14.04.2011, Judecătoria Tulcea a dispus admiterea contestaţiei şi anularea tuturor actelor de executare în dosarul de executare silită nr. 4/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc „D. D.”.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. I.S.R.L. Tulcea a formulat recurs, solicitând modificarea sentinţei în sensul constatării stingerii datoriei din titlul executoriu, dar cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de executare silită.

Potrivit art. 300 alin. (2) şi (3), cu referire la art. 403 alin. (3) şi (4) Cod procedură civilă, în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării, până la soluţionarea cererii de suspendare de către intimată.

În cauză, nu ne aflăm în situaţia prevăzută de acest temei legal, întrucât nu există o cerere de suspendare a executării, în condiţiile în care contestaţia a fost admisă, anulându-se formele de executare, iar motive întemeiate, în sensul art. 300 alin. (2) Cod procedură civilă, potrivit cu care o instanţă de recurs ar putea suspenda executarea unei hotărâri, motivat, nu există, şi nici situaţia urgentă avută în vedere de dispoziţiile art. 403 alin. (4) Cod procedură civilă, nu se confirmă.

În consecinţă, cererea reclamantei contestatoare este nefondată, astfel că se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a executării silite, formulată de reclamanta contestatoare S.C. I.S.R.L., cu sediul în Tulcea prin avocat M.D., în contradictoriu cu intimata S.C. S.S.R.L., cu sediul în Tulcea, având ca obiect ordonanţă preşedinţială – suspendare executare silită, ca nefondată.

Fără nicio cale de atac.