Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată în data de 26.08.2011 pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 6736/260/2011, reclamanta a chemat in judecata pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună modificarea titlului de proprietate emis pe numele defunctului, în sensul că în loc de tarlaua 60, parcela 1402/135 să fie trecută tarlaua 52, parcela 1402/135.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 19.05.1999 a fost emis titlul de proprietate nr. 8656 pe numele defunctului, titlu de proprietate ce conţine erorile arătate mai sus şi din cauza cărora reclamanta nu poate înstrăina terenul.
Reclamanta a mai arătat că este titulara acestei suprafeţe de teren astfel cum reiese din sentinţa civilă nr. 671/25.03.2008 prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune după defunctul.
Reclamanta mai arată că, prin adresa nr. 3884/18.08.2011 Primăria Comunei a recunoscut existenţa acestei erori în cuprinsul titlului de proprietate.
Acţiunea nu a fost motivată în drept.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare.
La termenul din 23.08.2012 instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei Comisia Locală şi proba cu expertiză topografică.
La termenul din 06.12.2012, reclamanta a arătat că renunţă la proba cu interogatoriul pârâtei Comisia Locală .
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 19.05.1999 a fost emis titlul de proprietate nr. 8656 pe numele, titlu de proprietate ce cuprinde suprafaţa de teren arabil de 360 mp aflată în tarlaua 60, parcela 1341/131 precum şi suprafaţa de teren fâneţe de 714 mp aflată în tarlaua 60, parcela 1402/135.
în adeverinţa nr. 3884/18.08.201 l(fila 3 dosar) eliberată de Primăria Comunei se arată că, confomi hărţilor cadastrale, suprafaţa de 360 mp teren arabil situată în punctul Văleni se află în tarlaua 52, parcela 1341/131, iar suprafaţa de 714 mp fânaţ situată la punctul Văleni se află în tarlaua 52, parcela 1402/135.
în adresa nr. 4867/20.09.2012 eliberată de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor(fila 91 dosar) se arată că suprafaţa de 360 mp se află în tarlaua 52. parcela 1341/131, iar suprafaţa de 714 mp se află în tarlaua 52, parcela 1347/135, arătându-se totodată că se revine astfel la adeverinţa nr. 3884/18.08.2011 prin care se arătase că suprafaţa de 714 mp teren fâneţe s-ar afla în tarlaua 52, parcela 1402/135.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză reiese că suprafaţa de teren arabil de 360 mp situat în punctul Văleni se află în tarlaua 52 parcela 1341/131, iar suprafaţa de 714 mp teren arabil şi livadă se află tot în punctul Văleni, tarlaua 52, parcela 1402/135.
Instanţa reţine că, în baza titlului de proprietate nr. 8656/19.05.1999, Judecătoria Moineşti prin sentinţa civilă nr. 671/25.03.2008 pronunţată în dosarul nr. 4289/260/2007 a luat act de tranzacţia încheiată între moştenitorii defunctului, atribuindu-se reclamantei din prezenta cauză suprafaţa de 360 mp teren arabil şi suprafaţa de 714 mp teren fânaţ pentru care se solicită în cauza de faţă modificarea titlului de proprietate nr. 8656/19.05.1999.
Or. prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze reclamanta tinde la modificarea tranzacţiei încheiată în dosarul nr. 4289/260/2007 al Judecătoriei Moineşti.
Pentru aceste considerente, instanţa urmează să respingă acţiunea formulată de reclamanta având ca obiect modificarea titlului de proprietate nr. 8656/19.05.1999, ca neîntemeiată.