Inadmisibilitatea contestatiei formulate de catre salariat împotriva deciziei de preavizare. Recurs respins.
– art.73 din C.muncii.
-art.248 alin.3 coroborata cu dispozitiile art.281 si art.283 din C.muncii.
În sensul dispozitiilor art.73 din C.muncii, preavizarea reprezinta încunostiintarea salariatului de catre angajator asupra intentiei acestuia din urma de a înceta raportul de munca dintre parti, si este un act juridic ce precede concedierea si care, în raport de prevederile art.248 alin.3 coroborata cu dispozitiile art.281 si art.283 din C.muncii interpretate sistematic si logic, nu poate face prin el însusi obiectul cenzurii instantei de jurisdictie a muncii, ci doar în cadrul analizei de legalitate si de temeinicie a deciziei de încetare a raporturilor de munca si împreuna cu aceasta, deoarece prin el însusi, preavizul nu produce încetarea contractului individual de munca .
CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR. 4745/ 02.09.2011
Prin sentinta civila nr. 2896 din data de 24.03.2011, pronuntata în dosarul nr. 57404/3/2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, a admis exceptia inadmisibilitatii contestarii deciziei nr. 340/1.09.2010 si respins ca inadmisibila cererea privind anularea deciziei 340/1.09.2010.
Totodata, a admis exceptia tardivitatii formularii contestatiei formulate împotriva deciziei nr. 364/30.11.2010 si a respins ca tardiv formulata contestatia formulata de contestatorul M.T.L., în contradictoriu cu intimata SC P. SA, împotriva deciziei nr.364/30.11.2010.
În considerentele hotarârii judecatoresti, prima instanta, în considerarea dispozitiilor art.137 Cod procedura civila a analizat cu prioritate cele doua exceptii invocate de intimata.
Instanta a retinut ca la data de 1.09.2010 intimata SC P SA a emis decizia cu nr.340, prin care se mentioneaza ca având în vedere decizia Consiliului de Administratie prin care s-a decis desfiintarea postului de “operator masini” decizie emisa ca urmare a hotarârii CA din data de 17.08.2010 prin care s-a decis asupra reorganizarii firmei, dupa trecerea a 20 de zile de la data prezentei înceteaza contractul individual de munca al reclamantului.
Prin decizia susmentionata reclamantul a fost înstiintat ca de la data primirii acestei decizii salariatul se afla în preaviz de 20 de zile, perioada în care salariatul poate absenta 4 ore pe zi în vederea gasirii unui alt loc de munca. Dupa trecerea acestui termen, salariatului urmeaza a i se desface contractul individual de munca în baza art.65 din Codul Muncii.
Rezulta din continutul deciziei contestate ca aceasta are natura preavizului prevazut de art.73 Codul Muncii ce prevede ca persoanele concediate pentru inaptitudine fizica sau psihica necorespunzatoare profesionala si pentru motive care nu tin de persoana lor au dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare.
Asadar decizia nr.340/1.09.2010 reprezinta înstiintarea facuta de angajator cu privire la încetarea pe viitor a contractului de munca al reclamantului.
Aceasta înstiintare nu reprezinta o masura de natura sa modifice conditiile de încetare sau de executare a contractului individual de munca ori sa determine în sine încetarea raporturilor de munca dintre parti.
In consecinta instanta a apreciat ca este inadmisibila contestarea acestei înstiintari ce nu a produs efecte pe planul încetarii raporturilor de munca între parti.
Instanta a mai retinut ca dupa expirarea perioadei de preaviz, intimata a emis decizia nr.364/30.11.2010 prin care a dispus încetarea raporturilor de munca între parti.
Aceasta decizie a fost comunicata reclamantului la data de 30.11.2010 fapt consemnat sub semnatura pe verso-ul deciziei.
Fata de data comunicarii deciziei de concediere, instanta a apreciat ca formularea contestatiei împotriva acesteia prin cererea modificatoare depusa la dosarul cauzei la data de 24.03.2011 apare a fi facuta cu depasirea termenului de 30 de zile prevazut de art.283 al.1 lit.a Codul Muncii, ce prevede ca decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca poate fi contestata în termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Împotriva sentintei sus-mentionate, a declarat recurs motivat în termenul legal recurentul reclamant, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie raportat la prevederile art.304 pct.8 si 9 C.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâta arata ca, prin actiunea precizata a contestat atât Decizia nr. 340/01.09.2010, cât si Decizia nr. 364/30.11.2010, emise de intimata pârâta în scopul încetarii relatiilor de munca.
Arata ca prin decizia nr.340/01.09.2010, s-a dispus încetarea contractului individual de munca în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, cu acordarea unui preaviz de 20 zile.
În urma emiterii Deciziei nr. 364/30.11.2011, recurentul a sustinut ca nu a beneficiat de dreptul de preaviz stabilit de art.73 din Codul Muncii, contractul individual de munca încetând cu data emiterii deciziei.
Fata de aceste aspecte, motivarea instantei de fond, în sensul ca decizia nr.340/01.09.2010 are caracterul unui simplu preaviz si nu este decât o “înstiintare” care nu modifica executarea sau conditiile de încetare a contractului de munca, dovedeste faptul ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii.
Decizia nr.340/01.09.2010 stabileste fara putinta de tagada încetarea contractului individual de munca în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, stabilind termenul de preaviz de 20 zile lucratoare. Este de observat ca aceasta decizie contine toate elementele legale prevazute de codul muncii pentru ca aceasta sa produca efecte juridice.
Prin decizia nr.364/30.11.2011 s-a încetat contractul individual de munca chiar cu data emiterii acesteia, respectiv 30.11.2010, deci fara sa contina elementele obligatorii prevazute de art. 74 din Codul Muncii.
Prin urmare, este evident ca decizia care poate produce efecte în cazul de fata, care are toate caracteristicile unei decizii de încetare a raporturilor de munca este decizia nr.340/01.09.2010, astfel ca este admisibila contestarea acesteia.
Decizia nr. 364/30.11.2011 nu contine elementele obligatorii prevazute de art. 74 din Codul Muncii, este întocmita tocmai pentru a induce în eroare instanta de judecata si a îngreuna demersurile recurentului de a pastra locul de munca, prin urmare nu poate fi interpretata ca fiind o decizie de încetare a raporturilor de munca.
Recurentul arata ca a fost pus sa semneze o serie de documente cu ocazia încetarii contractului de munca, pe data de 30.11.2011, printre care si asa-zisa decizie nr.364, fiindu-i adus la cunostinta ca va semna doar documentele legale cu privire la lichidare, fara sa cunoasca ca va semna ca a luat la cunostinta despre continutul deciziei nr. 364/30.11.2011.
Decizia nr.364/30.11.2011 i-a fost adusa la cunostinta de avocat, dupa comunicarea înscrisurilor atasate întâmpinarii, acesta fiind si motivul formularii cererii modificatoare.
În cauza nu s-a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în faza recursului.
Analizând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate si sub toate aspectele potrivit art.3041 Cod procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:
Astfel, contrar sustinerilor recurentului ce apar ca nefondate, prima instanta a interpretat corect actul juridic dedus judecatii, respectiv decizia nr.340/01.09.2010 emisa de catre intimat în calitate de angajator, acesta având natura juridica a unui act de preavizare în sensul dispozitiilor art.73 din C.muncii. În sensul dispozitiilor mentionate, preavizarea reprezinta încunostiintarea salariatului de catre angajator asupra intentiei acestuia din urma de a înceta raportul de munca dintre parti, si este un act juridic ce precede concedierea si care, în raport de prevederile art.248 alin.3 coroborata cu dispozitiile art.281 si art.283 din C.muncii interpretate sistematic si logic, nu poate face prin el însusi obiectul cenzurii instantei de jurisdictie a muncii, ci doar în cadrul analizei de legalitate si de temeinicie a deciziei de încetare a raporturilor de munca si împreuna cu aceasta, deoarece prin el însusi, preavizul nu produce încetarea contractului individual de munca . De altfel în acest sens se pronunta doctrina (Tratat de dreptul muncii de Alexandru Ticlea, ed.a II-a, 2007, edit.Universul Juridic, pag 592, paragr.2, unde se vorbeste de examinarea preavizului în cadrul litigiului de munca izvorât din masura efectiva de desfacere a contractului individual de munca ) si exista o jurisprudenta constanta .
Faptul ca în urma emiterii deciziei nr.364/30.11.2011, de concediere, recurentul nu a mai beneficiat de înca un termen de preaviz se datoreaza tocmai împrejurarii ca acesta a beneficiat de preaviz din momentul în care i-a fost comunicata decizia de preavizare, respectiv decizia nr.340/01.09.2010; or, daca ar fi primita teza recurentului, potrivit argumentului logic al reducerii la absurd, ar însemna ca pot fi acordate doua preavizari si pot fi emise doua decizii de concediere pentru o singura masura de concediere, ceea ce nu poate fi primit.
Chiar daca decizia nr.340/01.09.2010 mentioneaza încetarea contractului individual de munca al recurentului în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, stabilind termenul de preaviz de 20 zile lucratoare si contine toate elementele legale prevazute de codul muncii pentru concediere, nu este mai putin adevarat ca aceasta a avut ca efect doar curgerea termenului de preaviz, concedierea fiind dispusa prin decizia nr.364/30.11.2011.
Totodata, data fiind împrejurarea ca recurentul a formulat contestatie împotriva deciziei de desfacere efectiva a contractului sau individual de munca nr. 364/30.11.2011, cu încalcarea dispozitiilor art.283 alin.1 lit.a din C.muncii, ce reglementeaza un termen imperativ de contestare a masurii de încetare unilaterala a raporturilor de munca având natura unui termen de decadere, de 30 de zile de la data comunicarii deciziei, nu pot fi primite sustinerile recurentului ce vizeaza fondul contestatiei, potrivit carora decizia de concediere ar fi nelegala deoarece în cuprinsul sau nu este înscris termenul de preaviz, si celelalte elemente obligatorii prevazute de prevederile art.74 din C.muncii.
Nu au fost primite nici sustinerile recurentului potrivit carora nu a fost în masura a lua la cunostinta despre emiterea deciziei nr.364/30.11.2011 datorita manoperelor dolosive ale intimatului, care l-ar fi pus sa semneze o serie de documente cu ocazia încetarii contractului de munca, printre care si decizi nr.364, fara sa cunoasca ca va semna ca a luat la cunostinta despre continutul deciziei nr.364, acestea fiind nefondate câta vreme nu au fost dovedite iar în fata instanta fondului recurentul nu a solicitat repunerea în termenul de formulare a contestatiei.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat criticile formulate de recurent ca fiind simple afirmatii formale, lipsite de continut juridic, astfel ca le va respinge ca atare.
În consecinta, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant M.T.L.; în temeiul art.274 din C.muncii a fost obligat recurentul ca parte cazuta în pretentii, la plata în favoarea intimatei a sumei de 800 lei cheltuieli de judecata reduse corespunzator muncii depuse efectiv de avocat prin prezentarea la un termen de judecata si de valoarea obiectului pricinii.
