Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de înregistrare a unor menţiuni în registrul comerţului


Dosar nr. 77599/3/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A-VI-A CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 665/2012

Şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE Lucia Ecaterina Ghiţă

Grefier  Valentina Ispas

Pe rol judecarea cauzei privind pe intervenienta A I şi pe petenta SC A CL SA, având ca obiect- INTERVENTIE.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezinta intervenienta prin avocat P A, cu împuternicire avocatiala pe care o depune la dosar si petenta prin avocat C B, cu împuternicire avocatiala pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , dupa care, se constata ca prin serviciul registratura al instantei  intervenienta a depus la dosar dovada achitarii taxei de timbru in cuantum de 8 lei si timbru judiciar de 0,30 lei.

Aparatorul  petentei invoca exceptia inadmisibilitatii cererii de interventie , aratind ca  în temeiul art.49 C.pr.civ. cererea nu este admisibila si  nu poate fi solutionata de instanta de fond.

Totodata arata că  motivele invocate de catre intervenienta in sustinerea cererii de interventie puteau fi invocate pe alta cale, respectiv printr-o actiune în anulare  a hotararii AGA.

Aparatorul intervenientei solicita respingerea exceptiei, arătînd ca cererea de interventie este admisibilă, câtă vreme intervenienta are calitate de actionar al SC A C SA are interes ca orice cerere depusa in numele societatii sa fie legala, iar actele ce se tine a fi mentionate sa corespunda realitatii din punct de vedere al continutului.

Tribunalul, fata de dispozitiile art.71 din Legea nr.84/2010 respinge exceptia inadmisibilitatii cererii de interventie.

În privinta argumentelor potrivit carora motivele invocate de intervenient ar putea fi invocate doar într-o actiune in anulare a hotararii adoptate de AGA a asociatiilor, Tribunalul apreciază ca vizeaza temeinicia cererii , nu inadmisibilitatea cererii.

Tribunalul, în temeiul art.134 C.pr.civ. acorda cuvintul pe probe.

Intervenienta prin avocat solicita încuviintarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Petenta prin avocat depune la dosar declaratia asociatiilor prin care au înteles sa respinga propunerea de divizare a societatii si solicita încuviintarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Totodata partile prin aparator invedereaza instantei ca nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, motiv pentru care solicita cuvintul pe fond.

Tribunalul încuviinteaza pentru ambele parti proba cu înscrisurile depuse la dosar si constatind ca nu mai sunt cereri de  solutionat sau probe de administrat,  declara încheiata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvintul asupra fondului litigiului.

 Aparatorul intervenientei solicita admiterea cererii de interventie, respingerea cererii de publicare a Hotararii AGEA din 27.07.2010, avind in vedere ca nu  reprezinta vointa  actionarilor astfel cum a fost manifestata in cadrul AGEA si necorespunzind nici ordinii de zi publicate in Monitorul Oficial, ordine de zi ce a fost pusa in discutie in acea sedinta.

 Mai arata ca ordinea de zi publicata în Monitorul Oficial stabilea la pct.1 ca  subiect al discutiilor „aprobarea în principiu a divizarii SC A C SA prin metoda desprinderii unei parti din patrimoni în una sau mai multe societati nou constituite”, iar procesul verbal al sedintei AGEA arata  ca acest punct de pe ordinea de zi a fost supus la vot, actionarii votind cu majoritate respingerea acestuia.

De asemenea invedereaza instantei ca în sedinta AGEA din data de 27.07.2010 s-a respins „aprobarea în principiu a divizarii SC A C SA prin metoda desprinderii unei parti din patrimoni în una sau mai multe societati nou constituite”, deci nu s-a respins divizarea societatii, ci numai metoda propusa, decizia de divizare ramînînd în vigoare..

Hotararea a carei publicare se încearca a se obtine este un act întocmit „pro cauza”, la mai bine de un an de la data la care a avut loc AGEA, si prezinta diferente fata de ordinea de zi supusa la vot si fata de procesul verbal al sediuntei de la acea data.

Aparatorul petentei solicita respingerea cererii de interventie,  admiterea cererii de înregistrare  in registrul comertului a mentiunii de respingere a divizarii , avind in vedere ca din cuprinsul Hotararii AGEA din data de 27.07.2010 rezulta ca actionarii si-au manifestat intentia lor reala , respectiv aceea de a respinge propunerea de divizare.

INSTANŢA

Cu adresa nr.477836/22.12.2011 Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înaintat Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă cererea de intervenţie formulată de I A împotriva cererii de înregistrare în registrul comerţului a depunerii Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor  SC A C SA nr.4/27.07.2010.

În motivarea cererii intervenienta a arătat că în adunarea generală din 27.07.2010 nu s-a respins divizarea societăţii, ci doar metoda propusă în adunarea generală pentru divizare, decizia de divizare rămânând în vigoare.

Cererea de intervenţie a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Comercială sub nr.77599/3/2011.

Prin „Notele scrise” depuse la termenul de judecată din 4.01.2012 intervenienta a arătat că înscrisul depus la ORCTB cu titlu de Hotărârea adunării generale a asociaţilor nr.4/27.07.2010 nu reprezintă voinţa asociaţilor, astfel cum ea a fost manifestată în cadrul adunării generale din 27.07.2010, ea necorespunzând  nici ordinii de zi publicată în Monitorul Oficial nr.2595/14.06.2010.

Astfel, ordinea de zi publicată în Monitorul Oficial, partea a IV-a nr.2595/14.06.2010, stabilea la pct.”i” ca subiect al discuţiilor AGEA din 27.07.2010 „aprobarea de principiu a divizării SC A C SA prin metoda desprinderii unei părţi din patrimoniu în una sau mai multe societăţi nou constituite, conform art.250 (1) din Legea nr.31/1990 rep.”

Procesul verbal al şedinţei AGEA din 27.07.2010 arăta fără echivoc ca acest punct de pe ordinea de zi, anterior menţionat, a fost cel supus la vot şi asupra căruia acţionarii şi-au manifestat voinţa, votând cu majoritate împotrivă. Aceasta este manifestarea de voinţă a acţionarilor, manifestată nemijlocit şi însuşită de aceştia prin semnarea personal sau prin mandatar a procesului-verbal.

Însă, hotărârea AGEA depusă în vederea publicării, nu conţine redarea exactă a voinţei acţionarilor, astfel cum a fost ea exprimată în adunarea generală, ci preia trunchiat, prin omisiune.

Deşi aparent este o chestiune lipsită de consecinţe juridice, este de observat faptul că, faţă de terţi apare că divizarea a fost respinsă, cu toate că acţionarii au votat şi au respins numai o modalitate a divizării, după ce, în prealabil, votaseră în AGEA din 21.05.2010 divizarea societăţii, împuternicind Consiliul de Administraţie să întocmească proiectul de divizare şi să îl prezinte la ONRC, fără a se limita modalităţile de divizare.

La termenul de judecată din data de 18.01.2012 petenta, prin apărător, a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de intervenţie arătând că motivele invocate în  susţinerea cererii de intervenţie puteau fi formulate într-o cerere în anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor,

Intervenienta, prin apărător a solicitat respingerea excepţiei, cererea de intervenţie fiind admisibilă câtă vreme intervenienta are calitatea de acţionar şi are interes ca actele depuse la registrul comerţului să corespundă realităţii.

Tribunalul, faţă de prevederile art.71 din Legea nr.84/2010 a respins ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii de intervenţie.

Părţile au administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.472111/19.12.2011 la ORCTB, petenta SC A C SA a solicitat înregistrarea în registrul comerţului a depunerii Hotărârii Adunării generale extraordinare a acţionarilor nr.4/27.07.2010.

În susţinerea acestei cereri petenta a depus Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC A C SA nr.4/27.07.2010, înscris în care se menţionează că asociaţii societăţii au decis: 1. Repsingerea divizării societăţii SC A C SA cu 75% voturi împotrivă şi 24% abţineri; 2. Respingerea propunerii de împuternicire a Consiliului de Administraţie pentru întocmirea proiectului de divizare cu ajutorul unei societăţi de specialitate; 3. Aprobarea repartizării sumei de 354.635,74 lei din exerciţiul reportat al anului 2008 cu titlu de dividende; 4. Aprobarea majorării capitalului social  în termenii şi condiţiile care se vor agrea într-o viitoare Adunare generală a Acţionarilor.

Intervenienta susţine că înscrisul depus de petentă nu redă exact voinţa acţionarilor astfel cum aceasta a fost aprobată în adunarea generală, întrucât acţionarii nu au respins divizarea societăţii, ci doar modalitatea de divizare, prin desprinderea unei părţi din patrimoniu către una sau  mai multe societăţi nou constituite.

Din analiza sistematică a dispoziţiilor Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului şi a Normelor Metodologice privind modul de ţinere a registrului comerţului aprobate prin Ordinul nr.2594/C/2008 emis de Ministerul Justiţiei rezultă că procedura de înscriere de menţiuni şi de depunere şi menţionare acte la registrul comerţului are un caracter necontencios şi constă în verificarea formală a actelor în scopul asigurării opozabilităţii acestora faţă de terţi prin efectuarea formalităţilor de publicitate.

În speţă, sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de dispoziţiile art.20 alin.6 şi art.183 din Ordinul nr.2594/C/2008 pentru admiterea cererii de înregistrare în registrul comerţului a depunerii Hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din 27.07.2010.

Susţinerea intervenientei potrivit căreia înscrisul depus de petentă şi reprezentând Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor din 27.07.2010 nu redă întocmai voinţa acţionarilor astfel cum aceasta a fost exprimată în adunarea generală din 27.07.2010 nu poate fi reţinută întrucât presupune o analiză de fond care nu se realizează în procedura de efectuare a înregistrărilor în registrul comerţului.

Intervenienta are posibilitatea ca, în procedura contencioasă  de drept comun prevăzută de dispoziţiile art.132 din Legea nr.31/1990 să pună în discuţie valabilitatea actului în temeiul căruia s-a efectuat înregistrarea în registrul comerţului.

Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează să respingă cererea de intervenţie ca neîntemeiată, să admită cererea formulată de petenta SC A C SA şi să dispună  înregistrarea în registrul comerţului a depunerii Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr.4/27.07.2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de intervenţie formulată de intervenienta A I, cu domiciliul în Bucureşti,  ca neîntemeiată.

Admite cererea formulata de petenta SC A C SA, cu sediul în  Bucureşti.

Dispune înregistrarea în registrul comerţului a depunerii Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC A C SA nr.4/27.07.2010.

 Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunţata în şedinţa publica azi, 18.01.2012.

PREŞEDINTE  GREFIER

 Judecător Lucia Ecaterina Ghiţă Valentina Ispas

Red.jud.LEG

Dact.RG

Ex.4

Comunicat……………………..

Ex………………………………