În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele în fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele în fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă 1865 este reglementat prin norme imperative, iar lipsa unor menţiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin.2 teza I din Codul de procedură civilă 1865.
Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă 1865 este reglementat prin norme imperative, iar lipsa unor menţiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin.2 teza I din Codul de procedură civilă 1865.
Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială a acestuia.
Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială a acestuia.
Decizia civilă nr. 327/R din 18.06.2014
Prin sentinţa civilă nr. 957/22.04.2013, pronunţată de judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 173/336/2013 s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul D. C. L., în contradictoriu cu intimata G.M.N.şi a fost obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut următoarele considerente: prin contestaţia înregistrată la 22.01.2013 sub nr. 173/336/2013, contestatorul a solicitat instanţei Prin mandatarea J.C. in contradictoriu cu intimata,anularea actelor de executare silită,somaţie si proces verbal din 7.01.2013,întocmite in dosar execuţional 1/2013 al BEJ A. D.
In motivare , a învederat instanţei in esenţă că din anul 2005 i se solicita plata unor sume exagerate ,executarea fiind perimată. De asemenea ,starea sănătăţii sale,lipsa veniturilor şi privarea sa ilegală de libertate o perioada,nu-i permit sa achite nici o sumă.
In drept nu s-au invocat dispoziţiile legale(fila 2).
Mandatara s-a adresat ulterior instanţei cu explicaţii in nume propriu,relatând aspecte din căsătoria celor părţi , modul de dobândire a bunurilor, probleme medicale, modalităţi de plată şi înţelegeri temporare, apreciind atât hotărârea care se execută cât si conduita intimatei(fostei nurori) ,nedrepte.
La data de 5.03.2013,prin precizarea contestaţiei la executare formulata prin avocat,s-a solicitat instanţei in principal sa se constate că a intervenit prescripţia executării silite ,iar in subsidiar sa diminueze cuantumul debitului cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că prin sentinţa civila 2353/2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus,s-a constatat perimarea executării silite. Ulterior ,după o inactivitate de circa 6 ani,s-a pornit o nouă executare in dosarul execuţional 1/2013 al BEJ,astfel că a intervenit prescripţia . Reactualizarea debitului cu indicele de inflaţie la suma de 38536 lei este exagerata ,iar din acesta s-a achitat 10.000 lei ,suma de care executorul nu a ţinut cont(filele 83-84).
Instanţa ,din oficiu, a solicitat dosarul execuţional.
Prin intampinare ,intimata a solicitat respingerea contestaţiei răspunzând la chestiunile personale invocate se mandatară(fila 57).
Prin apărător ales a arătat că termenul de prescripţie nu s-a împlinit ,iar imposibilitatea de plată nu constituie motiv de anulare a actelor de executare.
Analizând contestaţia prin prisma motivelor invocate si dispoziţiilor legale in materie,instanţa constata ca nu este întemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 2353/25.10.2012 a Judecătoriei Viseu de Sus a fost admisă in parte contestaţia la executare formulata de D. L. C. şi s-a constatat stinsă prin perimare executarea silită efectuata in dos. 52/2006 al BEJ. S-a respins petitul constatării prescrierii executării silite a titlurilor executorii sentinţa civila 1358/26.05.2004 a Judecătoriei Viseu de Sus definitivă prin Decizia Civilă 440/R/8.06.2005 a Tribunalului Maramureş. S-a reţinut in considerente incidenta art. 389(1) c.pr.civ. ,respectiv trecerea unui termen mai mare de 6 luni de la îndeplinirea ultimului act de executare.
In schimb,s-a reţinut că executarea silită nu este prescrisă întrucât a fost suspendata de mai multe ori prin acordul intervenit intre creditoare şi debitor,fiind acordate termene de gratie şi termene succesive de eşalonare a plăţii sumelor datorate. Termenul de 3 ani prevederile de art. 405 al. 1 Cod procedură civilă nu s-a împlinit datorita motivelor de suspendare si întrerupere a prescripţiei.
Urmare a acestei hotărâri,creditoarea a formulat la 3.01.2013 cerere de continuare a executării silite,înregistrată sub nr. 1/2013 la BEJ Cererea întrerupe prescripţia. Conform procesului verbal din 22.09.2009,până la acea dată intimata încasase 14200 lei(142.000.000 Rol) din creanţă,iar părţile au stabilit de comun acord o nouă scadentă pentru plata diferenţei in mod eşalonat ,începând cu ianuarie 2010. Cererea creditoarei formulata la 3.01.2013 se încadrează in termenul prevederile de art. 405 al. 1 Cod procedură civilă, astfel că nu se poate constata prescripţia dreptului de a solicita executarea silită. Mai departe ,cererea de diminuare a cuantumului debitului(care de altfel nici nu a fost motivată) nu poate fi primită de instanţă.
Contestatorul datorează din 2005 suma de 33599 lei(335.990.000 Rol) la care se adaugă cheltuielile de judecată si de executare.
Cererea intimatei are ca obiect încasarea diferenţei de 23.300 lei evident actualizată cu rata inflaţiei din 2005 până in prezent. Sumele achitate de contestator au fost scăzute ,iar culpa îi aparţine in exclusivitate.
Criticile aduse hotărârii judecătoreşti nu au putut fi luate în considerare,pe calea contestaţiei nefiind posibilă rejudecarea fondului cauzei. Conduita intimatei si problemele de sănătate nu au relevanţă juridică şi nu constituie motive legale pentru admiterea contestaţiei.
Instanţa a mai reţinut că hotărârea care constituie titlu executoriu prevede obligaţia contestatorului de a preda şi unele bunuri mobile personale intimatei ,insă nici aceasta dispoziţie nu a executat-o deşi s-a angajat la 22.09.2009 in acest sens.
In baza art. 274 Cod procedură civilă, contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată justificate prin onorariu avocaţial.
Împotriva sentinţei civile nr. 957/22.04.2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus în dosarul nr. 173/336/2013, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865 a formulat recurs recurentul D C L, solicitând admiterea recursului şi rejudecând pe fond, să se dispună admiterea contestaţiei formulate împotriva executării silite din dosar nr. 1/2013 al executorului judecătoresc şi pornită de către intimata G. M. N., obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că apreciază hotărârea atacată ca nefondată pentru următoarele considerente:
Este de observat că iniţial executarea a fost declanşată în anul 2006 în baza sentinţei civile nr. 1358/2004 a Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 440/R/2005 a Tribunalului Maramureş.
După aproximativ 7 ani, intimata declanşează din nou activitatea de executare silită care face obiectul dosarului nr. 1/2013 în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 2353/2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus (dos. 2272/336/2012) s-a constatat perimată executarea silită.
Recurentul a solicitat prin cererea introductivă diminuarea cuantumului debitului ce trebuia să-l achite în condiţiile în care aceasta a fost reactualizată la suma totală de 38.536 lei.
În opinia recurentului, debitul putea fi reactualizat doar cu data începerii executării silite din dosarul nr. 1/2013, respectiv de la începutul anului 2013 deoarece exista o vădită culpă atât a intimatei, cât şi a primului executor judecătoresc în nerealizarea activităţii.
Constatându-se perimarea executării silite, este injust să se recalculeze debitul raportat la starea de fapt anterior descrisă.
Este evident, în opinia recurentului, că soluţia legală era că acest debit să fie reactualizat doar începând cu anul 2013, metoda de calcul urmând a omite perioada anilor 2005-2013, anul 2005 fiind cel de la care curge termenul de prescripţie al executării silite.
Este de reţinut că recurentul a achitat suma de 10.000 lei aspect omis de către prima instanţă, care a înlăturat nejustificat şi susţinerea recurentului potrivit căreia pentru bunurile mobile, intimata a fost invitată să le ridice, refuzând acest lucru.
Este de subliniat că prescripţia nu este întreruptă dacă s-a constatat că executarea este perimată şi mai mult decât atât, intimata nu a solicitat repunerea în termen.
Cererea de recurs a fost legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul prin mandatara a depus la dosar note de şedinţă.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar, prezentă şi asistată de avocat la termenul de judecată din 4.06.2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Analizând sentinţa civilă nr. 957/22.04.2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pe baza motivelor de recurs invocate şi în considerarea dispoziţiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţei de fond, considerentele sentinţei atacate, tribunalul constată că prima instanţă nu a analizat motivele de contestaţie la executare invocate de către contestator în faţa primei instanţe, iar motivarea expusă de instanţa fondului nu îndeplineşte cerinţele art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, şi nu permite exercitarea controlului judiciar.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la fila – 83 fond, contestatorul a solicitat a se constata intervenirea prescripţiei executării silite, iar în subsidiar, a solicitat diminuarea cuantumului debitului, argumentându-se detailat în cuprinsul precizării de acţiune, precum şi în precizările succesive depuse de către mandatara contestatorului, motivele pentru care se solicită prin contestaţia la executare diminuarea cuantumului debitului.
De asemenea, în cuprinsul precizărilor succesive se formulează apărări în legătură cu susţinerile vizând reactualizarea debitului, precum şi vizând cheltuielile de executare, solicitându-se justificarea acestora.
Se invocă şi plata sumei de 10.000 lei de către contestator mamei intimatei, plată despre care se afirmă că executorul nu a ţinut seama.
În cuprinsul considerentelor sentinţei atacate, prima instanţă reproduce considerentele sentinţei civile nr. 2353/25.10.2012 în ce priveşte reţinerea faptului că executarea silită nu este prescrisă, fără să fi pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru a da posibilitate părţilor să-şi exprime poziţia, raportat la autoritatea de lucru judecat, respectiv puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2353/25.10.2012, pe care instanţa fondului o invocă în considerente , încălcându-se astfel principiile contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare.
Alegaţiile din considerentele sentinţei cu privire la debit nu sunt explicitate, nu se arată care este raţionamentul care a condus la aceste concluzii, raportat la susţinerile părţilor şi probele administrate.
Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate, adică în mod corect şi concret examinate de către instanţa sesizată.
Articolul 6 CEDO, implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor şi al elementelor de probă ale părţilor.
Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Din cuprinsul sentinţei atacate, nu rezultă că prima instanţă a analizat susţinerile părţilor.
Motivarea dată hotărârii atacate nu corespunde exigenţelor art. 261 Cod procedură civilă 1865, lipsind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei raportat la motivele de contestaţie formulate.
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, o hotărâre judecătorească care nu este suficient motivată duce la concluzia că cererea pe care a soluţionat-o nu a fost examinată în mod echitabil şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţie (Hotărârea CEDO din 28.04.2005, cauza Albina contra României).
Modalitatea restabilirii dreptului reclamantului la un proces echitabil, care să aibă în vedere toate susţinerile părţilor este casarea în întregime a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă 1865, recursul a fost admis cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată judecătoriei Vişeu de Sus.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere cu observarea considerentelor ce preced, va proceda la punerea în discuţie a tuturor cererilor şi excepţiilor invocate şi la administrarea tuturor probelor pertinente, concludente şi utile în vederea pronunţării unei hotărârii temeinice şi legale.
