ROMÂNIA
JUDECATORIA MIZIL Tip: Sentinta Civila
JUDETUL PRAHOVA Nr./Data: 1221/21.11.2011
Autor: Sectia civila
Domenii asociate: societati
comerciale
SOMATIE DE PLATA – pretentii – admite cererea
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Mizil la data de 04.11.2011 sub nr. de dosar 2043/259/2011, creditoarea SC VR SA a chemat în judecata pe debitorul PV, solicitând instantei ca, prin hotarârea pe care o va pronunta, sa îl someze sa plateasca creditoarei suma de 440,76 lei , reprezentând pret al serviciilor de telefonie mobila prestate debitorului în baza contractului si neachitate, suma de 1,113,26 lei reprezentând penalitati de întârziere în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada cuprinsa între data scadenta fiecareia dintre facturile neachitate si data de 15.11.2011, contravaloarea penalitatilor de întârziere în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada cuprinsa între data data de 16.11.2011 si data îndeplinirii obligatiei de plata, precum si obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 101,3 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a învederat ca între ea si debitor PV s-a încheiat contractul de abonament la servicii de telefonie mobila la data de 20.03.2008, în temeiul caruia creditoarea a prestat servicii care au ramas neachitate de catre debitoare.
În caz de neplata la termen, debitorul era obligat, potrivit art. 6.1 din fiecare contract, sa plateasca penalitati de 0.5% pe fiecare zi de întârziere, aplicate la suma restanta.
Creditoarea a mentionat ca atât pretul serviciilor, cât si scadenta au fost însusite de catre debitor prin semnarea contractului si prin faptul acceptarii facturilor emise .
În drept, creditoarea si-a întemeiat pretentiile pe dispozitiile O.G 5/2001-modificata, O.G nr.9/2000, art.969 Cod Civil; art.1066 Cod Civil; art.379; art.274 Cod Proc. Civ.
În sustinerea actiunii creditoarea a depus, în copie certificata pentru conformitate cu originalul urmatoarele înscrisuri: calcul penalitati, fisa personala IGP -Directia de Evidenta Populatiei,contractul de abonament la serviciile de telefonie mobila din data de 20.03.2008 , 27, facturi fiscale emise la data de 10.06.2010, 11.07.2010, 10.08.2010 ,invitatie la solutionare amiabila si confirmare de primire .
Actiunea a fost legal timbrata cu taxa de timbru în cuantum de 39 lei si timbrul judiciar mobil în valoare de 0,3 lei.
Desi legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei si nu s-a prezentat in instanta pentru a face aparari.
La termenul de judecata din data de 21.11.2011, instanta în baza art. 167 C.pr.civ. a încuviintat pentru creditoare proba cu înscrisuri, pe care a onciserat-o pertinenta, conludenta si utila cauzei.
Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei, instanta a retinut urmatoarele:
Între creditoarea S.C. VR S.A. si debitorul PV s-a încheiat contractul de abonament la servicii de telefonie mobila la data de 20.03.2008 .
Prin conditiile generale anexate contractului si care fac parte din acesta, creditoarea s-a obligat sa presteze servicii de comunicatii electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat sa plateasca tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de catre creditoare (art. 5.2), iar în caz de întârziere în efectuarea platii, sa plateasca penalitati în cuantum de 0.5 % pe zi de întârziere (art. 6.1). În conditiile generale s-a stipulat ca penalitatile pot depasi cuantumul debitului principal.
În temeiul contractului încheiat, semnat de ambele parti, s-au emis 3 facturi fiscale, în perioada , care nu au fost achitate de catre debitor.
În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, în scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori în alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.
Asadar, textul legal stabileste anumite conditii de admisibilitate ale procedurii speciale a somatiei de plata, ce trebuie întrunite cumulativ, si anume 1. existenta unei creante certe, lichide si exigibile. 2. creanta sa izvorasca dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creantei fie constatat printr-un înscris semnat de parti sau însusit de acestea prin alt mod admis de lege. Analizând caracterul cert, lichid si exigibil al creantei creditoarei în cauza de fata, instanta retine:
Potrivit dispozitiilor art.379 alin.3 C.Proc.Civ constituie creanta certa acea creanta a carei existenta rezulta din însusi actul de creanta sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar potrivit dispozitiilor art. 379 alin.4 C.Proc.Civ, creanta este lichida atunci când câtimea este determinata prin însusi actul de creanta sau când este determinabila cu cu ajutorului actului de creanta sau si a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispozitii legale sau a stipulatiilor continute în actul de creanta. În ceea ce priveste caracterul exigibil al creantei, acesta consta în neachitarea ei la termenul convenit de catre parti.
În cauza de fata, analizând contractul încheiat între parti si semnat de acestea, precum si facturile aferente perioadei, instanta a retinut ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, cu modificarile ulterioare, respectiv creanta creditoarei în valoare de 440,76 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie prestate si neachitate este certa – existenta ei rezulta din chiar facturile fiscale emise, opozabile debitorului de la data semnarii contractului, lichida – cuantumul acesteia fiind determinat prin facturile fiscale – si exigibila – termenul de plata prevazut în contract, respectiv de maxim 14 zile de la data emiterii fiecarei facturi, fiind împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecata .
Pentru aceste motive, instanta a admis cererea creditoarei privind obligarea societatii debitoare la plata sumei de 440,76 lei reprezentând debit restant.
În ceea ce priveste penalitatile de întârziere, instanta a retinut în primul rând ca creditoarea, în cererea formulata, a pretins si calculat penalitati în cuantum pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între parti.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor. De asemenea, instanta are în vedere în solutionarea prezentei cauze si dispozitiile alin. 2 al art. 4 , conform carora o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indica, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauza abuziva, obligarea consumatorului la plata unor sume disproportionat de mari în cazul neîndeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
În urma examinarii clauzei inserate în art.6 din contractul încheiat între parti, cu privire la plata penalitatilor de întârziere datorate pentru neplata la scadenta a contravalorii serviciilor prestate de creditoare – într-un cuantum echivalând cu o penalitate cumulata de pe an – o cota disproportionat de mare fata de dobânzile practicate pe piata, instanta apreciaza ca aceasta este o clauza abuziva, impusa unilateral de catre creditoare. Aceasta contravine dispozitiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori, astfel cum a fost modificata si îi acorda un statut privilegiat creditoarei, cu atât mai mult cu cât aceasta poate sa întârzie sesizarea instantei cu actiunea în pretentii, în scopul maririi valorii penalitatilor de întârziere.
Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si în detrimentul consumatorului.
Cu toate ca, în conditiile art. 56 C.com., contractul din care izvorasc pretentiile creditoarei este un act de comert unilateral, fiind supus în principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianti sau liber profesionisti, pe de-o parte, si consumatori, pe de alta parte, a determinat adoptarea unei legislatii speciale, cu caracter imperativ, menita sa protejeze interesele consumatorilor.
Având în vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România si-a asumat obligatia transpunerii si aplicarii efective, în raporturile interindividuale, a legislatiei comunitare, numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor conditii generale impuse acestora.
În acest sens, de Justitie a Uniunii Europene a decis ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca “instanta nationala are obligatia de a verifica din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndata ce dispune de elemente le de fapt si de drept necesare în acest sens” (cauza Pannon GSM C-243/2008, punctul 35).
Curtea a mai aratat ca art. 6 din Directiva, potrivit caruia statele membre vor prevedea ca clauzele abuzive nu produc efecte fata de consumatori, trebuie interpretat în sensul ca “o clauza contractuala abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si nu este necesar ca respectivul consumator sa fi contestat în prealabil cu succes aceasta clauza.” (cauza Pannon GSM C-243/2008, punctul 23).
Instanta a retinut ca în cauza, optiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobila nu înlatura în nici un fel realitatea ca, în masura în care doreste sa beneficieze de servicii de telefonie pe o piata dominata de câtiva operatori ce practica în esenta conditii generale similare, trebuie sa accepte în bloc conditiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fara posibilitatea reala de a negocia vreo clauza.
De aceea, semnarea contractului de catre debitoare nu înlatura nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
De altfel, creditoarea nu poate dovedi pe calea acestei proceduri simplificate si urgente, ci numai pe calea dreptului comun ca a existat o negociere reala a acestei clauze între parti.
Pentru toate aceste motive, instanta a considerat nejustificate pretentiile creditoarei de obligare a debitorului la plata penalitatilor de întârziere obtinute prin aplicarea pe fiecare zi de întârziere, astfel ca urmeaza sa respinga acest capat de cerere ca neîntemeiat. Aceasta nu înseamna însa ca, pe calea dreptului comun, creditoarea nu va putea solicita obligarea debitoarei la plata acestor sume, cu conditia dovedirii îndeplinirii cerintelor raspunderii contractuale (în special a întinderii prejudiciului suferit în realitate prin neplata la termen a debitului).
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 1 si al art. 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, instanta a admis în parte cererea si a somat debitorul ca în termen de 29 de zile de la comunicarea prezentei hotarâri, sa plateasca creditoarei suma de 440,76 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate si neachitate, va respinge capatul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 1.113,26 lei reprezentând penalitati convetionale, precum si capatul de cerere privind obligarea debitorului la plata penalitatilor convetionale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada dintre 16.11.2011 si data îndeplinirii obligatiei de plata, ca neîntemeiate.
Potrivit dispozitiilor art. 274 C.Proc.Civ, partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Având în vedere dispozitiile legale invocate, precum si solutia ce urma a se pronunta în cauza, în ceea ce priveste cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecata, retinând culpa procesuala a debitoarei, instanta a admis aceasta cerere si a obligat pe debitor la plata catre creditoare a cheltuielilor de judecata în cuantum total de 39,3 lei reprezentând taxa judiciara de timbru (39 lei) si timbrul judiciar mobil (0,3 lei). În ceea ce priveste obligarea debitorului la plata onorariului avocatial, instanta a constat ca acesta este nedovedit, motiv pentru care a respins cererea formulata de catre creditor pentru restul sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecata.
ÎNTOCMIT,
Judecator Oprea Elena-Alina
