încetarea măsurii de plasament
(Tribunalul Mehedinţi – s.c. 185/MF/09.11.2012)
Constată că prin cererea înregistrată la 03.10.2012 de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi în contradictoriu cu pârâţii M.N.(anterior R.), R.N. şi R.A. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună încetarea măsurii de plasament de la bunicul matern R.A. pentru minora R.A.–E. născută la data de 18.04.1988 în mun.Dr.Tr.Severin, judeţ Mehedinţi , fiica numiţilor R.N.(M.) şi R.N.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că minora R.A.E. este născută la 18.04.1998 în Dr.Tr.Severin şi provine din căsătoria numiţilor R.M.N. cu R.N. În anul 2006 , părinţii minorei au divorţat iar minora a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei. După divorţ, mama a părăsit domiciliul şi a plecat în Spania, lăsând minora în grija bunicilor materni. Că, tatăl minorei, R. (M.) N. locuieşte în sat Izimşa, comuna Obîrşia de Cîmp, este căsătorit cu M.I. şi are un copil cu aceasta . El nu a păstrat legătura cu minora şi nu a participat material sau financiar la creşterea ei .
În anul 2011 reclamanta a solicitat instanţei încetarea măsurii de plasament deoarece mama minorei a revenit în ţară şi a luat-o pe fetiţă cu ea, în Spania. De altfel, Primăria Şimian a propus încetarea măsurii de plasament a minorei R.A.E. de la bunicul matern R.A.
A mai arătat că prin sentinţa civilă nr.11/MF/2012 a Tribunalului Mehedinţi s-a respins acţiunea DGASPC Mehedinţi şi a fost menţinută măsura de plasament la bunicul matern deoarece minora s-a întors în ţară pentru continuarea şcolii şi avea nevoie în continuare de ocrotire.
La dosar s-a depus raport privind situaţia minorei R.A.E., din 06.09.2012, sentinţa civilă nr.11/MF/2012 a Tribunalului Mehedinţi, sentinţa civilă nr.689/22 Decembrie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, ancheta socială din 27.08.2012 a Primăriei Comunei Şimian, adresa din 05.09.2012 a Primăriei comunei Obîrşia de Câmp, consimţământ din 04.09.2012, adresa nr.55273/20.05.2011 a Consiliului Judeţean Mehedinţi, certificat de naştere, CI a numitului R.A., adresa nr.15905/28.08.2012 a Consiliului Judeţean Mehedinţi, certificat de naştere.
În şedinţa din camera de consiliu din 9 noiembrie 2012 s-a luat declaraţie fetiţei R.A.E. prin care a arătat că este plasată la bunicul său R.A. şi este la şcoală la Cerneţi în clasa a VIII a şi doreşte să rămână la bunicul său iar mama nu îi trimite bani doar ţine legătura prin telefon.
În aceeaşi şedinţă s-a luat declaraţie bunicului matern R.A. arătând că o are în plasament pe minora R.A.E. pentru că fiica sa este plecată în străinătate. În cursul lunii august aceasta a venit în ţară cu gândul să rămână, s-a şi angajat în Tr. Severin, dar după aproximativ două săptămâni a spus că pleacă din nou înstrăinătate.
Verificând actele şi lucrările dosarului instanţa constată cererea neîntemeiată .
Astfel, potrivit art. 68 din legea nr.272/2004 , republicată , împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie speciale dispuse de Comisia pentru Protecţia Copilului sau de instanţa judecătorească trebuie verificat trimestrial de către DGASPC, iar în cazul în care împrejurările de m ai sus s-au modificat, direcţia este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau încetării măsurii.
Din interpretarea dispoziţiilor legale de mai sus, rezultă că schimbarea sau eventual încetarea măsurii de protecţie specială pot avea loc doar în ipoteza schimbării împrejurărilor care au stat la baza luării acestei măsuri .
În speţă, din declaraţia minorei dată în camera de consiliu din 9 noiembrie 2012 ca şi din declaraţia bunicului patern R.A. rezultă că mama firească a minorei R.N. este plecată de mai multă vreme în străinătate, că în luna august a acestui an a revenit în ţară cu intenţia de a rămâne şi a se ocupa de minoră însă doar după două săptămâni a plecat din nou în străinătate, minora rămânând în continuare în îngrijirea bunicului matern R.A.
Ca atare, instanţa constată că în prezent nu s-au schimbat împrejurările care au stat la baza instituirii măsurii de plasament a minorei la bunicul matern R.A. conform sentinţei civile nr. 689/22 decembrie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, motiv pentru care cererea de încetare a măsurii de plasament dispusă anterior urmează a fi respinsă ca neîntemeiată .