Faliment.
Procedura insolvenţei. Contestaţie privind modul de înscriere a creanţei, întemeiată pe dispoziţiile art. 21. Admisibilitate.
Cu privire la admisibilitatea contestaţiei formulate, Curtea are în vedere că la data formulării acesteia nu exista un tabel de creanţe care să conţină modificarea operată în urma admiterii parţiale a creanţei pretinse de recurenta-creditoare. Ulterior, în cursul procesului, respectiv la data de 24.04.2013 a fost modificat tabelul preliminar al creanţelor, fiind republicat în BPI tabelul, sub titulatura de tabel preliminar actualizat.
Prin urmare, la data promovării contestaţiei, recurenta-creditoare nu avea posibilitatea de a alege între cele două contestaţii avute în vedere de judecătorul sindic, respectiv cea reglementată de art. 21 şi cea de la art. 73 din lege. Singura posibilitate eficientă de a obţine analizarea pe fond a creanţei sale de către judecătorul sindic era contestaţia prevăzută de art. 21 din lege.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 6 din 06.01.2014)
Prin sentinţa civilă nr. 4872/17.05.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 12289/3/2013, a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de creditoarea SEFI, societate comercială de drept francez, împotriva tabelului creditorilor societăţii debitoare SC R E SRL.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că prin contestaţia formulată în cauză de către creditorul SEFI s-a susţinut că administratorul judiciar a înscris nelegal la masa credală a debitoarei SC R E SRL doar valoarea de 59.139,2 euro. S-a solicitat, aşadar, rectificarea tabelului obligaţional, susţinându-se nelegalitatea măsurii administratorului judiciar în temeiul art. 21 din Legea cu nr. 85/2006. A fost invocat, în mod expres, ca temei de drept al prezentei contestaţii art. 21 din legea insolvenţei care, reglementează contestaţia la raportul întocmit de către practicianul în insolvenţă.
Referitor la modalitatea aleasă de contestator pentru modificarea tabelului obligaţional întocmit de către administratorul judiciar trebuie precizat că legea insolvenţei conferă posibilitatea participanţilor la procedură să formuleze cereri, contestaţii în cadrul fiecărei etape şi pe aspecte distincte, reglementând pentru fiecare în parte termene speciale şi procedurale.
Contestatorul, prin prisma solicitărilor formulate, nu critică măsurile adoptate în cadrul procedurii insolvenţei de administratorul judiciar, ci faptul că nu s-a dispus înscrierea la masa credală în modalitatea solicitată prin declaraţia de creanţă. Or, trebuie arătat că ”măsurile” ce pot forma obiectul contestaţiilor reglementate de disp. art. 21 din legea insolvenţei nu se referă la modalitatea în care a fost întocmit tabelul obligaţiilor debitorului, întrucât ulterior, aşa cum reiese din economia legii insolvenţei, în cuprinsul art. 71 şi urm. sunt reglementate situaţiile speciale ce conferă participanţilor la procedură , ce justifică un interes, a formula contestaţii care să pună în discuţie înscrierea creanţelor la masa credală. Aşadar, în funcţie de cauza cererii deduse judecăţii, se poate afirma că există o reglementare distinctă şi specială pentru promovarea contestaţiilor ce vizează modificarea masei credale.
Prin urmare, modalitatea în care a fost înscrisă o creanţă la masa credală nu constituie “măsură” în sensul avut în vedere de art. 21 din legea insolvenţei.
Reţinând, aşadar, că în speţă a fost contestată însăşi admisibilitatea cererii, dar şi faptul că, pentru considerentele anterior expuse, modalitatea de întocmire a tabelului obligaţional nu constituie “măsură” în sensul avut în vedere de art. 21 din legea insolvenţei, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă contestaţia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea SEFI, solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei formulate împotriva măsurii administratorului judiciar şi, pe cale de consecinţă, transmiterea cauzei la instanţa de fond în vederea soluţionării fondului cauzei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în fapt, a formulat o declaraţie de creanţă în vederea obţinerii înscrierii la masa credală, precum şi cerere de repunere în termen. Instanţa de judecată a admis cererea de repunere în termen şi a dispus în sarcina administratorului judiciar să analizeze declaraţia de creanţă formulată. Prin hotărârea de repunere în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, instanţa de judecată nu a stabilit in sarcina administratorului judiciar obligaţia de a întocmi un tabel de creanţe preliminar rectificat, în cazul admiterii declaraţiei de creanţă, şi implicit nici nu a fost stabilit un termen în vederea întocmirii şi publicării unui tabel preliminar rectificat.
Pe cale de consecinţă, administratorul judiciar a verificat creanţa sa după care şi-a expus concluziile la care a ajuns printr-un punct de vedere detaliat, precum şi în raportul de activitate depus la termenul din data de 22.03.2013.
La termenul din data de 22.03.2013, când a fost depus raportul de activitate care cuprindea şi analiza creanţei subscrisei, fusese întocmit şi depus la dosar atât tabelul preliminar al creanţelor cât şi tabelul definitiv.
La termenul de judecată din data de 22.03.2013, recurenta a luat decizia de a formula contestaţie împotriva raportului de activitate, motivat de faptul ca administratorul judiciar nu întocmise un tabel de creanţe care să cuprindă şi această creanţă, precum şi faptul că judecătorul sindic nu a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a întocmi un alt tabel de creanţe (fie chiar şi în formă rectificată) ca urmare a admiterii creanţei în parte.
În acest context, ulterior termenului de judecată din data de 22.03.2013, administratorul judiciar a întocmit un tabel preliminar rectificat pe care l-a publicat in Buletinul Procedurilor de insolvenţă nr. 7.513/24.04.2013, în care a cuprins şi creanţa SEFI admisă parţial.
La termenul de judecată acordat în vederea soluţionării contestaţiei formulate de către SEFI, respectiv 17.05.2013, administratorul judiciar a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocând faptul că atât timp cât acesta a întocmit un tabel de creanţe ca urmare a analizei creanţei SEFI (operaţiune realizată de administratorul judiciar tocmai la data de 24.04.2013 şi nu la termenul când a depus şi motivarea admiterii în parte), contestaţia SEFI împotriva raportului de activitate este inadmisibilă.
Judecătorul sindic analizând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate de SEFI împotriva raportului de activitate depus la termenul din data de 22.03.2013, care cuprinde modul în care administratorul judiciar a înţeles să analizeze declaraţia de creanţă a sa, a concluzionat că această excepţie este întemeiată, motiv pentru care a pronunţat o soluţie de admitere.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie nelegală, instanţa reţine în mod eronat faptul că „..contestatorul, prin prisma solicitărilor formulate, nu critică măsurile adoptate în cadrul procedurii insolvenţei de administratorul judiciar, ci faptul că nu s-a dispus înscrierea la masa credală în modalitatea solicitată prin declaraţia de creanţă”.
Sub un prim aspect, trebuie menţionat faptul că judecătorul sindic face o distincţie fără nicio raţiune juridică între masurile administratorului judiciar care pot fi dispuse în cadrul procedurii şi una dintre măsurile administratorului judiciar, respectiv neînscrierea unei creanţe la masa credală, raţionament juridic al judecătorului sindic din care rezultă că o contestaţie împotriva măsurii administratorului judiciar este inadmisibilă însă o contestaţie care vizează măsura administratorului judiciar de neînscrierea creanţei la masa credală să fie admisibilă.
Astfel, contrar reţinerilor eronate ale judecătorului sindic, astfel cum s-a menţionat şi în petitul contestaţiei formulate, recurenta a contestat măsura adoptată de administratorul judiciar care priveşte neînscrierea la masa credală.
Sub un al doilea aspect, trebuie menţionat faptul că instanţa susţine că măsurile ce pot forma obiectul contestaţiilor reglementate de dispoziţiile art. 21 din Legea insolvenţei nu se referă la modalitatea în care a fost întocmit tabelul obligaţiilor debitorului o interpretare nelegală dispoziţiilor legale incidente.
Este de neînţeles raţionamentul judecătorului sindic din moment ce însuşi art. 21 alin. 1 din lege stipulează extrem de clar că modul de îndeplinire a atribuţiilor vor fi cuprinse într-un raport (implicit atribuţia analizării creanţei art. 20 alin. 1 lit. k), care poate fi contestat în condiţiile art. 21 alin. 2, 3 si 4 din Lege, drept exercitat de către recurentă şi calificat de judecătorul sindic ca fiind inadmisibil.
Astfel, instanţa nu numai că interpretează în mod greşit legea, dar face abstracţie de faptul că la momentul naşterii dreptului la acţiune (depunerea raportului care cuprindea modul de îndeplinire a atribuţiei de analiza a creanţei) nu era întocmit un tabel de creanţe şi nici nu fusese stabilită o astfel de obligaţie în sarcina administratorului judiciar (pe cale legală sau judiciară), astfel că singurul instrument juridic avut la îndemână de către recurentă era contestarea raportului de activitate, drept recunoscut de art. 21 alin. 2, 3 si 4 din Lege.
De asemenea, recurenta nu consideră corect din punct de vedere juridic raţionamentul judecătorului sindic prin care se afirmă că există o reglementare distinctă şi specială pentru promovarea contestaţiilor ce vizează modificarea masei credale” în contextul în care aceasta afirmaţie este făcută prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. 2, 3 si 4 din Lege.
Faptul că legiuitorul a reglementat o cale specială prin care creditorul, nemulţumit de admiterea creanţei solicitate prin declaraţia de creanţă, poate formula contestaţie împotriva tabelului preliminar, art. 73 din lege, nu înseamnă că în această situaţie măsura administratorului judiciar care priveşte aceeaşi creanţa si care este cuprinsă şi în raportul de activitate ca urmare îndeplinirii atribuţiei de la art. 20 alin. 1 lit. k) din Lege, nu face de asemenea obiectul judecaţii în faţa judecătorul sindic (evident concomitent şi nu succesiv). A interpreta contrar dispoziţiile art. 21 şi art. 73 din Lege ar conduce la o concluzie contradictorie în care instanţa ar admite contestaţia împotriva tabelului de creanţe, care ar fi modificat, dar ar rămână valabilă (necenzurată) măsura administratorului judiciar cu privire la analiza unei creanţe, deşi împotriva raportului de activitate există o cale de atac.
Hotărârea judecătorului sindic este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Plecând de la toate considerentele expuse, rezultă că judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre cu privire la contestaţia subscrisei SEFI cu încălcarea legii. Nerecunoaşterea de către judecătorul sindic a dreptului recurentei de a formula contestaţie împotriva raportului de activitate depus la termenul din data de 22.03.2013, deşi art. 21 alin. 2-4 din Lege reglementează în mod expres un astfel de drept procesual, este o încălcare evidentă a legii.
Deşi legea nu reglementează existenţa unui tabel preliminar rectificat care sa poată să fie întocmit după întocmirea tabelului definitiv de creanţe (cum este şi în cazul de faţă), precum şi faptul că judecătorul sindic reţinând poziţia exprimată de administratorul judiciar, cu privire la creanţa SEFI, prin raportul de activitate depus la termenul din data de 22.03.2013, nu a dispus în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a rectifica tabelul de creanţe, este de neînţeles cum aceeaşi instanţă califică ca fiind inadmisibilă o contestaţie întemeiată pe art. 21 din Lege, împotriva unui raport de activitate, în condiţiile în care la data exercitării acestui drept procesual recurenta nu avea la îndemână niciun alt instrument juridic prin care sa obţină recunoaşterea dreptului de creanţă.
Necontestarea în termen de 3 zile a raportului de activitate depus la termenul din data de 22.03.2013 în aşteptarea întocmirii unui tabel de activitate, care nu este reglementat nici de lege şi nu a fost dispus nici de judecătorul sindic, ar fi atras decăderea sa din dreptul de a contesta măsura neînscrierii creanţei.
Dispoziţiile art. 7 alin. 7 din Legea insolventei reglementează următoarea situaţie: „Creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanţelor sunt prezumaţi că au în cunoştinţă termenele prevăzute la art. 62, 107, 108 şi 109″, astfel că, plecând de la premisele reglementate expres de lege, un alt tabel de creanţă decât cel reglementat de lege nu poate sa existe şi, pe cale de consecinţa, nu poate să fie contestat. Nefiind stabilit niciun termen de întocmire şi afişare, un creditor nu poate fi sancţionat că nu a contestat un tabel care este o invenţie a practicii administratorilor judiciari şi care este afişat de acestea la o dată aleatorie.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele :
În cauza de faţă, prin raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar şi depus la instanţă la data de 22.03.2013 a fost analizată, în urma admiterii de către judecătorul sindic a cererii de repunere în termen, creanţa deţinută de recurentă şi s-a ajuns la concluzia admiterii parţiale a acesteia, invocându-se motivele prezentate în punctul de vedere privind această creanţă.
Împotriva acestui raport, în ce priveşte admiterea parţială a creanţei, la data de 27.03.2013 a formulat contestaţie recurenta, invocând dispoziţiile art. 21 alin. 2 – 4 din legea 85/2006.
Cu privire la admisibilitatea contestaţiei formulate, Curtea are în vedere că la data formulării acesteia nu exista un tabel de creanţe care să conţină modificarea operată în urma admiterii parţiale a creanţei pretinse de recurenta-creditoare.
Ulterior, în cursul procesului, respectiv la data de 24.04.2013 a fost modificat tabelul preliminar al creanţelor, fiind republicat în BPI tabelul, sub titulatura de tabel preliminar actualizat.
Prin urmare, la data promovării contestaţiei, recurenta-creditoare nu avea posibilitatea de a alege între cele două contestaţii avute în vedere de judecătorul sindic, respectiv cea reglementată de art. 21 şi cea de la art. 73 din lege.
Singura posibilitate eficientă de a obţine analizarea pe fond a creanţei sale de către judecătorul sindic era contestaţia prevăzută de art. 21 din lege.
Nu se poate reţine nici prematuritatea contestaţiei promovate, respectiv că recurenta avea obligaţia să aştepte republicarea tabelului de creanţe, căci legea nu conţine nici o dispoziţie în acest sens.
Recurentei nu i se poate imputa faptul că analiza creanţei sale s-a realizat prin raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar şi nu prin întocmirea unui nou tabel preliminar.
Modalitatea în care judecătorul sindic a apreciat admisibilitatea contestaţiei promovate au dus, în concret, la încălcarea dreptului de acces liber la o instanţă recunoscut de art. 6 CEDO şi art. 21 din Constituţie.
Pentru considerentele prezentate, Curtea a concluzionat că, în raport de circumstanţele speţei, contestaţia formulată de recurentă este admisibilă.
În consecinţă, Curtea a apreciat că sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Dat fiind că în mod greşit nu s-a intrat în cercetarea fondului, în raport de soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 5 C.proc.civ., Curtea a admis recursul şi a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Urmează ca, în rejudecare, instanţa de fond să analizeze aspectele invocate în contestaţia formulată de recurentă, ce privesc măsura luată prin raportul de activitate, de admitere parţială a creanţei pretinse.
