Art. 111 Cod procedură civilă. Acţiune în constatarea dreptului de proprietate pentru teren faţă de care se aplică Legea fondului funciar.
În condiţiile în care acţiunea in constatare este admisibilă conform art. 111 Cod procedură civilă numai în situaţia în care partea nu poate cerere realizarea dreptului, realizarea dreptului poate fi cerută pe procedură specială instituită de legislaţia fondului funciar.
Dosar nr.
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 526/2013
Şedinţa publică de la 27 Februarie 2013
Completul compus din:
PREŞEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenţii reclamanţi L A, D Ş D, D P A , D A şi de recurentul intervenient D Gr. G împotriva sentinţei civile nr. 1502/26.10.2012 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. …..
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta reclamantă D A , lipsă recurenţii reclamanţi L A, D Ş D, D P A recurentul intervenient D Gr. G, reprezentat de avocat M C şi intimatele Comisia Locală B C pentru aplicarea Legii 18/91şi Comisia Judeţeană Gorj pentru Aplicarea Legii 18/91
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă după care instanţa a acordat cuvântul părţilor asupra cererii de suspendare a judecării cauzei formulate de recurenţii reclamanţii
Recurenta D A solicită admiterea cererii de suspendare.
Avocat M C pentru intervenientul D Gr. G, arată că este de acord cu cererea de suspendare
Tribunalul apreciază că in speţă nu sunt aplicabile disp art. 244 alin 1 pct 1 Cod procedură civilă, astfel încât respinge cererea de suspendare a judecării recursurilor şi acordă cuvântul părţilor asupra recursurilor.
Recurenta D A solicită admiterea recursului conform motivelor şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Avocat M C, pentru intervenient solicită admiterea recursului acestuia modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii şi admiterii cererii de intervenţie punând concluzii de respingere a recursului declarat de reclamanţi . Cu cheltuieli de judecată in recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor civile de faţă
Prin sentinţa civilă nr. 1502/26.10.2012 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. …. a fost respinsă acţiunea civilă pentru obligaţia de a face, formulată de reclamanţii L A, cu domiciliul în …, D Ş D, domiciliat… D P A, dom…… şi D A, domiciliată…,împotriva pârâtelor Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei B-C, Judeţul Gorj şi Comisia Judeţeană Gorj de fond funciar, în contradictoriu cu intervenienul D Gr.G.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul D Gr G..
Au fost respinse acordarea de cheltuieli de judecată solicitate de intervenientul D Gr.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut instanţa că pentru terenul in litigiu de 0,10 ha situat în punctul Săliştea Curţii există o dublă validare ca urmare a cererilor de reconstituire formulate în termen astfel încât se impune respingerea acţiunii cu privire la obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar de eliberare a titlului de proprietate ca urmare a cererii de reconstituire nr. 1297/91 . Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu instanţa a apreciat-o ca nefondată cu motivarea că în materia fondului funciar dovada proprietăţii se face cu titlul de proprietate ce nu a fost eliberat încă intervenientului iar simplul fapt că există o dublă validare pentru terenul in cauză nu constituie motiv de anulare a HCJ 3159 /2002 cât timp intervenientul nu a făcut dovada că autorul reclamanţilor ar fi persoana neîndreptăţită la reconstituire.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate cu motivarea că instanţa de fond a apreciat eronat probatoriul administrat şi a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale neavând în vedere faptul că suprafaţa reconstituită prin adeverinţa de proprietate a fost validată prin HCJ nr. 3159/2002 neexistând astfel vreun motiv care să împiedice înaintarea actelor premergătoare în vederea eliberării titlului de proprietate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs şi intervenientul D G criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate cu motivarea că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile sentinţei civile 1098/2010 a Judecătoriei Novaci rămasă irevocabilă prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanţilor trebuie să li se emită titlul de proprietate în indiviziune pentru 7 ha ei nemaiavând vreun interes legitim în declanşarea prezentului litigiu .
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate tribunalul le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune având ca obiect obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar B C la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1000 mp teren agricol, în cauză formulând cerere de intervenţie în interes propriu D G prin care a solicitat să se constate că el este proprietarul suprafaţei de 1000 mp.
În mod corect instanţa de fond a reţinut din ansamblul probatoriu administrat in cauză că pentru terenul în litigiu de 0,10 ha situat in punctul Săliştea Curţii s-a efectuat o dublă validare prin acelaşi HCJ respectiv 3159/17.05.2005 ca urmare a formulării în termen a două cererii de reconstituire respectiv cererea nr. 1296/91 formulată de moştenitorii autorului D Ş G cât şi cererea nr. 1297/91 formulată de D G Ş.
În aceste condiţii nu poată fi obligată Comisia Locală de Fond Funciar să elibereze două titluri de proprietate la care ar fi îndreptăţiţi ca urmare a validării atât reclamanţi cât şi intervenientul cât timp terenul a aparţinut autorului comun D Ş G , bunicul reclamanţilor respectiv tatăl intervenientului.
Pe de altă parte nici cererea de intervenţie nu apare ca fondată in condiţiile în care acţiunea in constatare este admisibilă conform art. 111 Cod procedură civilă numai în situaţia în care partea nu poate cerere realizarea dreptului ori in speţă realizarea dreptului poate fi cerută pe procedură specială instituită de legislaţia fondului funciar.
Faţă de această situaţie tribunalul apreciază sentinţa instanţei de fond ca temeinică şi legală dată pe baza unui probatoriu complet şi corect interpretat cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor legale astfel încât urmează ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii reclamanţi L A, Dinulescu Ş D, D P A , D A şi de recurentul intervenient D Gr. G împotriva sentinţei civile nr. 1502/26.10.2012 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. …..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2013 la Tribunalul Gorj.