ORDONANTA PRESEDINTIALA. VIZITARE MINOR.
ÎNDEPLINIREA CONDITIILOR SPECIALE DE ADMISIBILITATE
SENTINTA CIVILA nr. 2990/22.03.2011
AUTOR – MIHAILESCU CARMEN ANDRA
Prin sentinta civila nr. 2990/22.03.2011 pronuntata de Judecatoria Ploiesti în dosarul nr. 23952/281/2010, a fost admisa in parte cererea de stabilire provizorie a programului de vizitare minor formulata de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâtul A.H.I. si s-a dispus obligarea pârâtul sa permita reclamantei sa aiba legaturi personale cu minorul A.S.M., in prima si a treia saptamana din luna, de sâmbata orele 10,00 pana duminica, orele 16,00, la domiciliul reclamantei – pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cererii de divort aflata pe rolul Judecatoriei Ploiesti, respingându-se in rest cererea de ordonanta presedintiala.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti, reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâtul A.H.I. a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna: încuviintarea de a avea legaturi personale cu minora A.S.M., in vârsta de 2 ani, pana la solutionarea irevocabila a actiunii de divort afla pe rolul instantei, dupa urmatorul program: de vineri ora 16,00 pâna duminica ora 16,00, în prima si a treia saptamâna din luna, o luna în perioada vacantelor de vara, respectiv în luna august si o saptamâna în perioada sarbatorilor de Pasti, în domiciliul reclamantei. De asemenea a solicitat sa i se acorde dreptul de a vizita minora si în afara programului solicitat, la domiciliul pârâtului, la aniversarea acesteia si ori de câte ori considera necesar, pentru a veghea la cresterea ei. Totodata a precizat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtului sa îi transmita saptamânal, în fiecare zi de vineri din saptamâna, prin orice mijloc informatii referitoare la copil, evaluari medicale, starea sanatatii, evolutia fizica si psihica a copilului, deplasarile acestuia, programul de alimentatie, programul de odihna, cu respectarea dispozitiilor art. 15 alin 2 din legea 272/2004.
În fapt, s-a aratat ca datorita neîntelegerilor intervenite între parti, reclamanta a fost nevoita sa se mute din domiciliul comun, iar ulterior, tot pe cale de ordonanta presedintiala, s-a dispus încredintarea provizorie a minorei catre tata, pâna la solutionarea definitiva a dosarului având ca obiect “divort”, insa acesta din urma a obstructionat accesul reclamantei la fiica sa, fie prin faptul ca nu a permis acesteia sa o viziteze, fie prin necomunicarea informatiilor privind desfasurarea programului normal al minorei.
În dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, o serie de înscrisuri .
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea actiunii ca inadmisibila pe calea ordonantei presedintiale, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiata a cererii si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii a solicitat admiterea acesteia si respingerea actiunii, aratând ca în cuprinsul art. 613 indice 2 c.pr.civ se indica în mod expres si limitativ cazurile în care instanta poate lua masuri vremelnice, apreciind ca în cadrul acestora nu se regasesc si cele privind pastrarea legaturilor personale cu minorul si nici nu sunt îndeplinite conditiile speciale de admisibilitate a unei astfel de cereri, respectiv urgenta, caracterul vremelnic si neprejudicierea fondului.
Pe fondul cauzei, paratul a aratat ca pana in prezent reclamanta a petrecut foarte putin timp cu minora si nu a avut grija de aceasta, iar programul de vizitare solicitat ar prejudicia grav minora.
În cauza, s-au administrat proba cu înscrisuri – ce au fost depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul partilor – si s-a întocmit un referat de ancheta sociala la domiciliul paratei.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca în cauza sunt îndeplinite cerintele restrictive de admisibilitate impuse de art. 581 C.pr.civ., pentru urmatoarele considerente :
Ordonanta presedintiala, prin esenta ei, astfel cum este reglementata, reprezinta o procedura speciala prin care legea îngaduie sa se dea o rezolvare vremelnica si fara prejudecarea fondului unor cazuri al caror caracter urgent nu îngaduie sa se astepte desfasurarea procedurii de drept comun.
Dispozitiile art. 581 C.pr.civ. prevad necesitatea îndeplinirii cumulative a conditiilor privind urgenta masurii ce se solicita a fi luata de instanta, neprejudecarea fondului dreptului si caracterul vremelnic al masurii ordonate.
Or, instanta retine ca prin cererea de fata, reclamanta a solicitat pe cale de ordonanta presedintiala stabilirea unui program de vizitare a minorului rezultat din casatorii partilor.
Din examinarea probelor administrate in cauza, instanta retine ca prin sentinta civila….., s-a dispus încredintarea provizorie a minorei A.S.M., tatalui, pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a actiunii de divort.
Potrivit dispozitiilor art.43 alin. 3 c.fam, parintele divortat caruia nu i s-a încredintat copilul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala.
Este astfel incontestabil dreptul reclamantei de a pastra legaturi personale cu fiica sa – dupa cum este evidenta si starea tensionata existenta intre parti, precum si intre reclamanta si parintii paratului, impreuna cu care acesta locuieste alaturi de minora.
Ori, fata de imprejurarile aratate si in conditiile in care minora are varsta de aproape 3 ani, este firesc sa i se ofere posibilitatea de a se reacomoda treptat cu prezenta mamei sale, de care a fost partial privata datorita litigiilor dintre parti – intr-o modalitate care sa stimuleze legatura efectiva cu acesta, care sa-i dea posibilitatea reclamantei sa manifeste responsabilitatea si grija fireasca pe care o mama trebuie sa o arate fiicei sale, cu atat mai mult cu cat, fata de varsta si sexul minorei, aceasta are nevoie si de prezenta materna.
In sensul aratat, s-a retinut ca intarzierea reluarii relatiilor minorei cu mama sa, pana la o eventuala solutionare irevocabila a litigiilor dintre parti, ar fi de natura sa adânceasca si mai mult înstrainarea si chiar ruptura dintre minora si mama sa, a carei prezenta in viata fiicei sale reprezinta o necesitate fireasca pentru o dezvoltare armonioasa a minorei – justificandu-se astfel conditia urgentei prezentei cereri de ordonanta presedintiala.
Totodata, instanta a retinut ca cererea reclamantei indeplineste conditia vremelniciei prev. de art. 581 c.civ., având in vedere ca, potrivit cererii precizatoare depuse la dosar, a rezultat ca reclamanta de fata a formulat si in dosarul civil avand ca obiect cererea de divort si incredintare a minorei, o cerere subsidiara privind stabilirea unui program de vizitare a minorei, in cazul in care aceasta va fi incredintata – pe fond – tatalui.
Pe de alta parte, luand act in parte de programul de vizitare a minorei solicitat de reclamanta, instanta a obligat pârâtul sa permita reclamantei sa aiba legaturi personale cu minora, in prima si a treia saptamana din luna, de sambata orele 10,00 pana duminica, orele 16,00, la domiciliul reclamantei – pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cererii de divort.
La stabilirea programului provizoriu de vizitare mentionat, instanta a avut in vedere, pe langa considerentele aratate anterior, faptul ca, potrivit referatului de ancheta sociala efectuat la domiciliul reclamantei, a rezultat ca aceasta are conditii corespunzatoare pentru a o lua pe minora doua week-end-uri pe luna, in conditiile aratate – minora avand amenajata in locuinta proprietatea personala a mamei, o camera unde se afla “patutul, jucariile si lucrurile acesteia” – dar si faptul ca minora trebuie sa aiba posibilitatea unei reacomodari treptate cu mama sa, astfel incat s-a apreciat ca in momentul de fata acest lucru se poate realiza prin luarea minorei doar de doua ori pe luna, de sambata dimineata pana duminica dupa-amiaza – timp suficient pentru a da posibilitatea reclamantei sa arate daca poate manifesta responsabilitatea necesara stabilirii unei relatii normale, din punct de vedere afectiv si educativ, cu fiica sa – elemente ce urmeaza a fi apreciate ca atare la momentul solutionarii fondului cauzei.
Referitor la solicitarile privind vizitarea minorei “o luna in perioada de vara…” si celelalte, s-a apreciat ca acestea depasesc deja caracterul provizoriu, vremelnic, al cererii de ordonanta presedintiala si forteaza, la acest moment, necesitatea pastrarii pentru minora a unui program organizat de viata si odihna, neputandu-se lasa acest aspect la dispozitia arbitrara a reclamantei, care solicita “dreptul de a vizita minora si in afara programului stabilit, ……ori de cate ori va considera necesar” – nefiind totodata necesara stabilirea unor obligatii exprese in sarcina paratului de a-i “transmite saptamanal, prin orice mijloace…informatii referitoare la copil…….” – reclamanta avand posibilitatea de a face acest lucru personal (la medical de familie, la gradinita cand va fi cazul….), intr-o maniera care sa fie eficienta si legala, fara sa devina stanjenitoare ori impovaratoare pentru minora ori parat.
Fata de considerentele aratate deci, instanta a apreciat actiunea astfel formulata ca fiind in parte intemeiata, admitand-o ca atare si a obligat pârâtul sa permita reclamantei sa aiba legaturi personale cu minora A.S.M., in modalitatea aratata.