Potrivit dispozitiilor art.975 Cod civil creditorii pot în numele debitorului lor sa atace actele viclene, facute de debitor în prejudiciul lor.Prin sentinta civila nr.502 din 20.02.2008 Judecatoria Sighetu Marmatiei a dispus respingerea actiunii civile înaintata de reclamantii Danci Vasile si Danci Iustina împotriva pârâtilor Bledea Gherasim, Bledea Liliana Cornelia, Codrea Viorel, precum si obligarea pârâtilor Bledea Gherasim si Bledea Liliana Cornelia în solidar, sa plateasca reclamantilor 700 lei cheltuieli de judecata.
Ulterior, la cererea pârâtilor s-a îndreptat eroarea materiala din cuprinsul sentintei în sensul ca reclamantii au fost obligati la cheltuieli de judecata.
Contra sentintei au declarat recurs reclamantii solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii actiunii. În motivarea recursului reclamantii au aratat ca au dovedit împrejurarea ca se impune constatarea nulitatii absolute a conventiei încheiate între parti.
Recursul a fost apreciat ca nefundat, pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr.2737/16 noiembrie 2005 din dosar 2705/2003 pârâtul Bledea Gherasim si numita Ciogolea Leontina (chemati în garantie în acea cauza) au fost obligati sa plateasca reclamantului Danci Vasile (pârât în acea cauza) suma de 120.000.000 lei vechi cu dobânda legala prev.de O.G. nr. 9/2000, ca urmare a faptului ca acestia i-au vândut un imobil care nu le apartinea.
Prin contractul de vânzare-cumparare autentic nr. 426 încheiat la data de 30 ianuarie 2004 de Biroul Notarului Public Bledea Steluta, pârâtul Bledea Gherasim a înstrainat pârâtei Bledea Liliana Cornelia în schimbul sumei de 50.000.000 lei vechi casa si anexele gospodaresti situare în comuna Sarasau nr.594 (f.4).
În calitate de mandatar al cumparatoarei a semnat contractul pârâtul Codrea Viorel.
Reclamantii au solicitat constatarea nulitatii absolute a acestui contract, invocând dispozitiile art.975 Cod civil, motivat de faptul ca prin acest act pârâtul a cautat sa-si creeze o insolvabilitate, fraudând interesele creditorului sau, reclamantul.
Potrivit dispozitiilor art.975 Cod civil „creditorii pot în numele debitorului lor sa atace actele viclene, facute de debitor în prejudiciul lor.
În speta, nu sunt îndeplinite însa conditiile pentru admisibilitatea actiunii pauliene deoarece:
– chiar daca creanta reclamantului este certa, lichida si exigibila nu s-a facut dovada ca, contractul de vânzare-cumparare atacat a fost încheiat în frauda drepturilor reclamantului. Acesta nu a depus dovezi în sensul ca s-a adresat unui organ de executare pentru punerea în executare a hotarârii pe care o detin si nici ca unica posibilitate de a-si recupera creanta este executarea imobiliara.
– în speta nu s-a facut dovada ca debitorul (pârâtul) a cunoscut ca prin încheierea contractului îsi provoaca sau agraveaza insolvabilitate, mai mult în cauza nu rezulta ca acesta se afla în prezent în stare de insolvabilitate.
– de asemenea nu s-a dovedit complicitatea la frauda a tertului debitor pârâta Bledea Liliana Cornelia chiar daca contractul a fost semnat pentru cumparatoarea de pârâtul Codrea Viorel, în calitate de mandatar.
Referitor la seriozitatea pretului în mod corect prima instanta a stabilit ca pretul convenit de partile contractului (5000 lei) nu poate fi considerat neserios ca urmare a solicitarii reclamantilor care sunt terti fata de contractul în speta.