În speţă, contestatoarea a formulat contestaţie la executare, solicitând instanţei anularea tuturor actelor de executare efectuate în baza titlului de credit – contract de credit şi obligarea intimatei la restituirea autoturismului ridicat. Totodată contestatoarea a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva numitului C. L., vânzătorului autoturismului, solicitând obligarea acestuia să restituie preţul încasat. Contestatoarea a susţinut că a achiziţionat autoturismul la preţul de 15.000 Euro, însă la data de 02.11.2012 autoturismul a fost ridicat de executorul judecătoresc, cu motivarea că vehiculul a făcut obiectul unui contract de credit auto încheiat de fostul proprietar.
Instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie, reţinând că partea care a formulat cererea de chemare in garanţie este reclamantă într-o contestaţie la executare iar cererea de chemare în garanţie nu este admisibilă în acest context procesual.
Instanţa a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată. Astfel, s-a reţinut că la data de 18.03.2010 între intimată şi vânzătorul C. L. a fost încheiat un contract de credit în vederea achiziţionării unui autoturism, la articolul 10.1 din acest contract stipulându-se că se constituie garanţie reală mobiliară asupra autovehiculului achiziţionat, garanţie ce a fost publicată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Imobiliare. Ca urmare a atitudinii de pasivitate a debitorului C. L., la data de 29.04.2010, s-au întreprins prin intermediul executorului judecătoresc măsuri de căutare a bunului, descoperindu-se că autoturismul se află în patrimoniul contestatoarei în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat de aceasta cu C. L.
Instanţa a apreciat că dreptul intimatei de a-şi recupera garanţia instituită asupra autoturismului îi este recunoscut atât de prevederile art. 10.1 din contractul de credit, cât şi de art. 23 alin. 2 titlul VI din Legea 99/1999 potrivit căruia, creditorul are posibilitatea de a-şi exercita dreptul asupra bunului afectat garanţiei, chiar dacă acesta se găseşte în posesia unui terţ.
Prin urmare, s-a reţinut că efectul principal al garanţiei reale mobiliare îl constituie tocmai prerogativa creditorului de a urmări bunul în mâinile oricărei persoane şi prerogativa preferinţei.
Împotriva sentinţei nu s-a formulat nicio cale de atac.
