Prin sentinţa civilă nr. 1322/D din 10.09.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 3141/110/2010, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.A. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei C., jud. Bacău şi Primarul acestei comune.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamanta A.A. a chemat în judecată în calitate de pârâţi pe U.A.T C. şi Primarul com. C. pentru anularea dispoziţiei nr. ***/2010 emisă de Primar privind reîncadrarea în funcţie şi stabilirea salariului potrivit Legii 330/2009 şi obligarea acestuia să emită o nouă dispoziţie cu un nou salariu de încadrare în care să fie cuprins şi sporul de dispozitiv de 25% aplicat la salariul de bază, iar UAT să fie obligată să aloce fondurile necesare plăţii acestui spor salarial.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a beneficiat de acest spor prevăzut de Ordinul MAI nr. 496/2003, art. 9.2 şi art. 13 din Legea 138/1999. Datorită faptului că practica judiciară a fost diferită, în condiţiile pronunţării deciziei în interesul legii nr. 37/14.12.2009 şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 821/3.07.2008, prin Legea 330/2009, în anexele I/3 şi III/3, legiuitorul a dorit să înlăture discriminările create şi a prevăzut expres sporul de dispozitiv în notele la anexele I/3 şi III/3. În susţinerea acţiunii, reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 30 al. 1 şi 5 din Legea 330/2009, precum şi cele ale Legii 544/2004.
Prin precizările depuse la data de 3.08.2010, reclamanta a arătat că este salariată potrivit anexei nr. II/14 la Legea 330/2009 şi că la punctul 2 al anexei este prevăzut şi sporul de dispozitiv. De asemenea, a arătat că a fost abrogat Ordinul 32/42/11.02.2010 al Ministerului Muncii, familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului finanţelor Publice ce a prevăzut avizul obligatoriu al Agenţiei de Prestaţii Sociale pentru reîncadrarea în funcţie a personalului bugetar.
Pârâţii nu au depus întâmpinare.
În cauză s-a efectuat proba cu înscrisuri, din analiza acestora instanţa reţinând următoarele:
Reclamanta este salariat al aparatului de specialitate al primarului în funcţia de administrator II – funcţie contractuală.
Prin decizia contestată, s-a efectuat reîncadrarea reclamantei în funcţie, conform art. 4 din OUG 1/2010, cu un salariu de 944 lei, în care a fost cuprins salariul de bază de la 31.12.2009, sporul de vechime, acordându-se şi un spor de condiţii periculoase sau vătămătoare.
Nemulţumirea reclamantei constă în faptul că, deşi anterior emiterii acestei dispoziţii beneficia de sporul de dispozitiv de 25% aplicat la salariul de bază, ulterior acestui moment nu i s-a mai recunoscut acest spor.
În susţinerea acţiunii, astfel cum a fost precizată, reclamanta invocă punctul 2 din Nota aferentă anexei II/14 (reclamanta încadrându-se la poziţia 7 din această anexă). Conform acestui punct, „În coeficientul prevăzut în coloana “Bază” sunt cuprinse salariul de merit, sporul de dispozitiv, sporul de prevenţie, sporul de importanţă, salariile mai mari pentru importanţă naţională, cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, sporul de vechime în muncă.”
Raţionamentul reclamantei conform căruia din modul de redactare a dispoziţiei legale citate, precum şi al notelor de la anexele I/3 şi III/3, sporul de dispozitiv este recunoscut prin Legea 330/2009 nu este corect. Dacă s-ar merge pe acest raţionament, s-ar ajunge la concluzia evident greşită că toţi angajaţii din anexele respective (de exemplu şoferii, maiştrii, portarii, muncitorii calificaţi şi necalificaţi) ar beneficia de toate sporurile menţionate în notele aferente.
În realitate, potrivit art. 30 al. 1 din acest act normativ, „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere.”
Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că pentru a putea fi introduse în salariul de bază, sporurile prevăzute în notele din anexe trebuie să fi fost acordate prin legi sau hotărâri de guvern.
În cazul reclamantei, această condiţie nu este îndeplinită, acordarea sporului de dispozitiv neputând fi acordat până la 1.01.2010 decât funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşurau activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne, astfel cum a decis ÎCCJ prin decizia în interesul legii nr. 37/14.12.2009, prin interpretarea dispoziţiilor art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Nici dispoziţiile art. 30 al. 5 din Legea 330/2009 conform căruia „În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009”, nu vin în sprijinul acţiunii reclamantei. Faptul că până la intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a acordat în mod eronat un spor, nu poate fi un argument ca şi după acest moment să se acorde în continuare acel spor.
Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, motivat şi legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, a formulat recurs reclamanta, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 3141/110/2010;
Criticile de nelegalitate invocate în susţinerea recursului au vizat, în esenţă, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C.pr.civ., susţinându-se că:
– prima instanţă nu a fost competentă a soluţiona cauza, competenţa revenind Secţiei Comerciale şi de Contencios, întrucât acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii 554/2004;
– instanţa a adăugat la dispoziţiile legii unice de salarizare (nr. 330/2009), exceptând din salariul de bază, contrar notei din Anexa I/3 pct. I B, sporul de dispozitiv pe care-l avea în decembrie 2009, şi a nesocotit dispoziţiile art. 31 alin.5 conform căruia în 2010 trebuia să i se păstreze salariul avut la 31.12.2009 (deci cu tot cu sporul de dispozitiv).
Intimaţii pârâţi, legal citaţi, nu au trimis reprezentant, nu au fost asistaţi de apărător, nu au formulat întâmpinare ori alte cereri.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de disp. art. 3041, 312 C.pr. civ. s-a constatat că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Prima instanţă a fost competentă a soluţiona cauza faţă de dispoziţiile art. 34 alin.1, 4 din Legea 330/2009 (conform cărora: (1)” Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite”;(4)” Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei„) coroborate cu cele ale art. 6 din Legea 188/1999 R. cu modif. (conform cărora: „ Prevederile prezentei legi nu se aplică:
a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii „ ).
Cum recurenta are calitatea de personal contractual, acţiunea sa în contestarea modului de stabilire a salariului după apariţia Legii 330/2009, este de competenţa Secţiei civile – Conflicte de muncă – aşa cum de altfel s-a şi procedat în cauză.
Deci prima critică a fost înlăturată ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cazul de nelegalitate prevăzut de punctul 7 al art. 304 C.pr.civ., s-a observat că nu este incident în cauză, în nici una din cele trei variante prevăzute de lege, din moment ce:
– hotărârea este motivată;
– motivele expuse nu susţin atât caracterul întemeiat al acţiunii, cât şi netemeinicia sa, respectiv nu vin în contradicţie cu dispozitivul;
– argumentele reţinute nu sunt străine cauzei, ci realizează o interpretare logico-sestemică-teleologică a dispoziţiilor Legii 330/2009 privind drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei după 1.01.2010 în raport cu situaţia concretă a acesteia (funcţia îndeplinită).
De altfel, s-a mai observat şi că recurenta nu a susţinut în motivarea recursului, în ce manieră s-au nesocotit de către prima instanţă obligaţiile privitoare la redactarea soluţiei, fapt ce face ca acest motiv de nelegalitate să fie unul formal.
De asemenea, nici nelegalitatea întemeiată pe punctul 9 al art. 304 C.pr.civ. nu a fost reţinută întrucât, aşa cum s-a reţinut şi de către prima instanţă, drepturile salariale cuvenite reclamantei în baza noii legislaţii (Legea 330/2009) – cu titlu de spor ce se introduce în salariul de bază – erau expres şi limitativ prevăzute de alin. 1 al art. 30. Ori sporul de dispozitiv nu se regăsea printre sporurile cuvenite acesteia, întrucât nu era un drept acordat printr-un act normativ (lege sau hotărâre a Guvernului – aşa cum impune textul menţionat), ci printr-un act administrativ al Primarului.
Faptul că nota 2 din Anexa I/3 pct. I B menţionează şi sporul de dispozitiv printre sporurile cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „Bază” nu poate fi interpretat ca adăugând la textul alin.1 al art. 30, ci ca lămurind care sporuri prevăzute de legi şi hotărâri ale Guvernului (până în dec.2009 inclusiv) se introduc în salariul de bază din ian. 2010. Orice interpretare este exclusă întrucât un act normativ nu poate conţine norme contradictorii.
De asemenea, dispoziţia alin.5 al art. 30 din Legea 330/2009 nu poate primi interpretarea dată de recurentă – cum că îi garantează acelaşi cuantum al salariului (inclusiv a sporurilor ) din dec. 2009 şi din ian. 2010 -, ci pe aceea că noul salar de bază trebuie să corespundă funcţiei deţinute în luna decembrie ( lit. „a” ); ori nu s-a invocat şi nici dovedit că nu s-ar fi realizat acest fapt prin decizia contestată.
În contextul expus, s-a constatat că prima instanţă nu a încălcat voinţa legiuitorului, ci a făcut o legală interpretare a voinţei acestuia, atribut exclusiv al instanţei de judecată.
Faţă de toate aceste considerente, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală s-a respins recursul declarat.
