Subvenţie de stat acordată în temeiul Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj si stimularea ocupării forţei de muncă. Încetarea raporturilor de muncă din motive neimputabile angajatorului. Inexistenţa obligaţiei de restituire a s…


Subvenţie de stat acordată în temeiul Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj si stimularea ocupării forţei de muncă. Încetarea raporturilor de muncă din motive neimputabile angajatorului. Inexistenţa obligaţiei de restituire a subvenţiei.

În condiţiile în carte încetarea raporturilor de muncă ale persoanei angajate-şomer, s-a realizat iniţial în temeiul art. 55 lit.b din Codul muncii, iar, ulterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că temeiul în drept îl constituie art. 79 al. 1 din Codul muncii, angajatorul este exonerat de restituirea subvenţiei.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 944/01 septembrie  2009

Reclamanta SC X SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, anularea Deciziei nr.33/06.01.2009 şi a Procesului verbal de control nr. 5721/08.12.2008,  exonerarea reclamantei de obligaţia restituirii sumei de 4180,76 , deoarece în temeiul Legii nr. 76/2002 a obţinut subvenţionarea unui loc de muncă în urma angajării unui şomer , în baza convenţiei încheiată cu pârâta. Dintr-o eroare materială, s-a stipulat în decizia de desfacere a contractului de muncă, că această  operaţiune  s-a realizat potrivit dispoziţiile art. 55 lit. b  din Codul Muncii  în loc de art. 79 alin.1 din acelaşi act normativ, iar prin sentinţa nr.373/25.02.2009 pronunţată de Tribunalul Alba, s-a dispus corectarea cărţii de muncă a angajatului . În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 76/2002,  art. 1  din Legea nr. 554 /2004 .

Prin sentinţa nr.290/CAF/2009, Tribunalul Alba a admis acţiunea reclamantei SC  X SRL, a anulat Decizia nr.33/06.01.2001 şi Procesul verbal de control nr.5721/08.12.2008 întocmite de pârâtă, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 4180,76 lei. Instanţa a reţinut că în mod greşit pârâta a aplicat sancţiunea retragerii subvenţiilor acordate în temeiul Convenţiei nr.2239/01.06.2006, conform Legii nr.76/2002, cât timp temeiul încetării contractului de muncă al şomerului de peste 45 de ani angajat în baza convenţiei, a fost modificat din acordul părţilor în demisie, conform sentinţei nr.516/2008 a Tribunalului Alba.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta AJOFM ALBA, solicitând a se dispune modificarea  în sensul respingerii acţiunii şi  păstrării actului de control şi de soluţionare a contestaţiei. Recurenta susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanta a respectat condiţiile din convenţie privind obligaţia de a încadra un şomer peste 45 de ani pe un loc de muncă pentru o perioadă de cel puţin 2 ani, cât timp contractul de muncă al angajatului  a încetat pe acordul părţilor, conform art.55 lit.”b” Codul muncii, aceasta evidenţiind o culpă a angajatorului. Faptul că ulterior datei la care s-a efectuat controlul s-a procedat la schimbarea temeiului legal de încetare a contractului individual de muncă pe cale judecătorească, nu poate exonera reclamanta de răspunderea în executarea convenţiei.

Recursul pârâtei este nefondat.

Între părţi s-a încheiat convenţia nr.2239/01.06.2006 în temeiul Legii nr.76/2002, privind încadrarea în muncă şi menţinerea în activitate pe o perioadă de 2 ani a unui şomer în vârstă de 45 de ani, reclamanta în calitate de angajator beneficiind de anumite facilităţi prevăzute de art.85 din Legea nr.76/2002, dar asumându-şi obligaţia de a menţine acest loc de muncă 2 ani.

Potrivit art.85 al.4 raportat la art.83 al.2 din lege „angajatorii  care încetează raporturile de muncă anterior termenului de 2 ani  sunt obligaţi să restituie, în totalitate agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană, cu dobânda de referinţă a BNR, dacă încetarea acestora a avut loc în temeiul art.55 lit.b, art.56 lit.c, e şi f, art.65 din Codul muncii.

În speţă, deşi la data controlului reclamanta, ca angajator, a emis Decizia nr.516/11.04.2008 de încetare a contractului de  muncă al şomerului peste 45 de ani pe care l-a angajat în temeiul convenţiei, conform art.55 lit.b Codul muncii, această decizie a fost contestată de angajat la Tribunalul Alba, care prin sentinţa nr.373/25.02.2009 pronunţată în dosar nr.7905/01.07.2008 a admis acţiunea, a anulat decizia de concediere nr.516/2008 şi a constatat încetat contractul individual de muncă la data de 11.04.2008, conform art.79 al.1 din Legea nr.253/2003 – Codul muncii.

Prin urmare, nu se mai poate reţine că încetarea contractului de muncă a fost întemeiată pe prevederile de art.55 lit.b Codul muncii, ci conform art.79 alin.1 Codul muncii, astfel că în speţă nu sunt incidente prevederile art.85 al.4 din Legea nr.76/2002 pentru a retrage reclamantei facilităţile de care a beneficiat în temeiul convenţiei.

Nefiind incidente prevederile art.3041 şi 304 pct.9 Cod procedură civilă, instanţa a respins ca nefondat recursul pârâtei conform art.312 al.1 Cod procedură civilă.

2