Fostul administrator social al debitoarei aflată în procedura insolvenţei, deşi decăzut din dreptul de a fi fondator, administrator, director ş.a. conform art. 6 şi art. 731 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune poate avea calitatea de administrator special prevăzută de art. 18 alin.1 din Legea nr. 85/2006, deoarece aceasta este limitată doar la reprezentarea propriilor interese ce decurg din calitatea sa de asociat unic al debitoarei. Cum legiuitorul nu a prevăzut incapacitatea specială reglementată de Legea nr.31/1990 şi pentru administratorul special, în mod greşit prima instanţă a extins şi aplicat dispoziţiile art.6 şi art.731 din legea nr. 31/1990 la confirmarea administratorului special câtă vreme acesta nu reprezintă interesele debitoarei. Interesele debitoarei în procedura insolvenţei sunt reprezentate de administratorul/lichidatorul judiciar după ridicarea dreptului de administrare.
Decizia comercială nr.549/R din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin încheierea din 27 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr.1135/121/2009 Tribunalul Galaţi – secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de confirmare a administratorului special al debitoarei S.C.”C.”S.A. Galaţi, în persoana numitei O.V. şi cererea privind propunerea de prelungire a perioadei de observaţie.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că prin decizia nr.1445/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti numita O. V. a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi că în atare situaţie în mod obiectiv aceasta nu poate avea calitate de administrator special al debitoarei, fiind decăzută din acest drept.
În ceea ce priveşte propunerea administratorului judiciar de continuare a perioadei de observaţie, judecătorul sindic a reţinut că această propunere s-a formulat la data de 21.02.2011, peste termenul de 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar (22.11.2010) şi că debitoarea a tergiversat soluţionarea cauzei o perioadă mare de timp, iar bunurile societăţii (auto Dacia, apartamentul şi un stoc de marfă) nu sunt suficiente pentru redresarea activităţii, raportat şi la suma de bani cu care creditorii s-au înscris la masa credală.
Împotriva menţionatei hotărâri, în termen legal O.V. în calitate de asociat unic al debitoarei S.C.”C.”S.R.L. Galaţi a declarat recurs, invocând netemeinicia şi nelegalitatea încheierii recurate. Recurenta a susţinut că administratorul judiciar al falitei S.C.”C.”S.R.L. a solicitat confirmarea numirii sale în calitate de administrator special, că chiar dacă creditoarea S.C.”R.”S.R.L. s-a opus acestei solicitări, deoarece O.V. a fost condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, avea calitatea de parte interesată în cadrul cererii formulate de administratorul judiciar. S-a susţinut că, în cauză, erau aplicabile dispoziţiile art.7, alin.2 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora în cadrul procedurilor contencioase vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului sindic, în condiţii de contradictorialitate; că raportat la dispoziţia legală sus-enunţată, în calitate de parte interesată, trebuia să fie citată şi să-i fie comunicate toate înscrisurile care au fost depuse, astfel încât să-şi poată exercita dreptul la apărare garantat de Constituţia României.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a făcut o gravă confuzie între calitatea de administrator al unei societăţi comerciale şi cea de administrator special. Potrivit disp.art.18 din Legea nr.85/2006 administratorul special poate fi o persoană fizică sau juridică, legea neimpunând vreo condiţie pe care această persoană să o îndeplinească. A precizat că prin sentinţa penală nr.187/2007 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1445/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, aceasta constând în interzicerea dreptului de a exercita o funcţie similară celei avute la data săvârşirea infracţiunii şi că în aceste condiţie, susţinerea instanţei de fond privitoare la faptul că a fost decăzută din dreptul de a mai fi administrator este în contradicţie cu cele dispuse de instanţa penală.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de prelungire a perioadei de observaţie, recurenta a susţinut că a fost formulată în termenul de 30 de zile de la numirea administratorului judiciar şi că prima instanţă nu a argumentat care este culpa debitoarei la tergiversarea soluţionării cauzei. Recurenta a susţinut că debitoarea S.C.”C.”S.R.L. Galaţi are de recuperat creanţe în valoare de aproximativ 2.000.000 lei.
Prin întâmpinare, creditoarea S.C.”R.”S.R.L. Galaţi a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al debitoarei, motivat de faptul că O. V. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin decizia penală nr.187/8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin respingerea recursului acesteia prin decizia nr.1445/18 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În dezvoltarea acestei excepţii a invocat dispoziţiile art.731 şi art.6 din Legea nr.85/2006. S-a susţinut că de la data decăderii administratorei recurentei, aceasta nu mai poate reprezenta societatea debitoare, că toate actele juridice sau cele de procedură îndeplinite în numele şi pe seama societăţii sunt nule; că în speţă recursul fiind formulat de societate printr-o persoană fără calitate este nul (art.43 C.pr.civ. şi art.35 D.31/1954) şi că asupra acestei excepţii s-a pronunţat, în sensul admiterii ei, Curtea de apel Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, printr-o hotărâre irevocabilă (Decizia civilă 394/R/19.05.2011), existând autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de O. V. în calitate de administrator special, intimata-creditoare a susţinut că decăderea rezultând dintr-o condamnare penală se răsfrânge şi asupra dreptului de a dobândi calitatea de administrator special şi asupra exerciţiului drepturilor decurgând dintr-o astfel de calitate şi că pe de altă parte, numirea acesteia în calitate de administrator special lovită de nulitate, deoarece numirea s-a făcut de O. V. în propria persoană, exercitând ca asociat unic atribuţiile Adunării generale a asociaţilor conform art.13(1) Legea 31/1990.
Intimata creditoare a invocat şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de O. V. În dezvoltarea acestei excepţii a susţinut că potrivit art.8(1) Legea 85/2006, Curtea de Apel este instanţa de recurs numai pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în baza art.11 din lege şi că printre hotărârile indicate la art.11 Legea 85/2006 nu se numără şi cele referitoare la prelungirea perioadei de observaţie sau la confirmarea administratorului special.
În ceea ce priveşte motivele de recurs intimata-creditoare a susţinut că încheierea recurată nu este motivată, că prelungirea perioadei de observaţie nu era posibilă, nefiind posibilă redresarea societăţii debitoare, iar aceasta se află în imposibilitate de a formula un plan de reorganizare; că din redactarea art.3 pct.26 şi art.18 din Legea 85/2006, rezultă că administratorul special are aceleaşi atribuţiuni ca şi administratorul la care se referă Legea 31/1990, numai că atribuţiile specifice administraţiei sunt exercitate după deschiderea procedurii; că O. V. nu poate fi legal numită administrator special, datorită condamnării sale pentru înşelăciune şi neîndeplinirii condiţiei onorabilităţii cerute oricărei persoane ce administrează o societate comercială, indiferent că administrarea este în afara sau în cadrul unei proceduri de insolvenţă; că aceasta în calitate de asociat unic al S.C.”C.”S.R.L., exercitând atribuţiile Adunării asociaţilor, s-a desemnat ea însăşi administrator special, urmărind eludarea legii, respectiv interdicţiile legale ce operează privind persoana sa; că fiind fondator al S.C.”C.” S.R.L., decăderea rezultând din condamnarea sa, operează şi în privinţa fondatorilor şi atrage nulitatea tuturor actelor îndeplinite în exercitarea atribuţiilor proprii Adunării generale deci inclusiv a actului de autonumire a administratorului special.
Excepţiile invocate de intimata-creditoare fiind nefondate, urmează a fi respinse pentru cele ce urmează:
Intimata-creditoare a invocat textul art.43 C.proc.civ. potrivit căruia „ (1) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii. (2) Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea, însă, confirma toate sau numai o parte din aceste acte.”
În speţă recurenta O.V. a declarat recurs împotriva încheierii din 27 aprilie 2011 în calitate de asociat unic al debitoarei S.C.”Cuantic”S.R.L. Galaţi, nu în calitate de reprezentant al acestei debitoare, în sensul de administrator, fondator al societăţii în reglementarea Legii nr.31/1990 – art.6 şi art.731 din Legea nr.31/1990. Nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, deoarece prin decizia nr.394/R din 9 mai 2011 Curtea de Apel Galaţi a reţinut că numita O. V., fiind condamnată definitiv pentru infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals, prin decizia penală nr.187/8 noiembrie 2007 a Curţii de apel Iaşi, rămasă definitivă prin decizia nr.1445/18 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se află în incapacitatea specială reglementată de o lege specială şi anume Legea nr.31/1990, ce constă în aceea că nu mai prezintă onorabilitate pentru a avea calitatea de administrator şi că nu mai poate efectua acte în numele societăţii debitoare S.C.”C.” S.R.L. Galaţi; că aceasta fiind decăzută din dreptul de a administra societatea nu mai poate încheia acte în numele debitoarei, situaţie în care în temeiul art.161 C.pr.civ. a anulat recursul pentru lipsa calităţii de reprezentant. În cauza de faţă, recurenta O.V. nu a formulat recurs în calitate de administrator al societăţii-debitoare, ci în numele său personal de asociat pentru a-şi apăra drepturile în raport cu S.C.”C.”S.R.L. aflată în procedura insolvenţei. Astfel spus, nu a urmărit să efectueze acte de procedură în calitate de reprezentant al debitoarei. Nu are relevanţă că a fost condamnată şi că se află în incapacitatea specială prevăzută de Legea nr.31/1990, decăderea operând de drept, din moment ce aceasta urmăreşte să-şi valorifice, să-şi apere drepturile sale, chiar dacă aparent se poate spune că fiind singurul asociat al debitoarei aflată în procedura insolvenţei numirea sa în adunarea generală a asociaţilor (art.13(1) din Legea nr.31/1990) ca administrator special este o autonumire. Prin urmare, efectele sentinţei penale definitive prin care O.V. a fost condamnată pentru înşelăciune, nu se extind asupra acesteia în prezenta cauză. Susţinerile intimatei-creditoare nu pot fi primite, deoarece recurentei i s-ar îngrădi accesul la justiţie atunci când acţionează în calitate de asociat al societăţii debitoare .
Nici excepţia inadmisibilităţii recursului nu este întemeiată.
Textul art.11 din Legea nr.85/2006 exemplifică atribuţiile judecătorului-sindic, iar conform art.12 alin.1 din aceeaşi lege „Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs”. Potrivit art.255 alin.2 C.proc.civ.: „Toate celelalte hotărâri date de instanţa în cursul judecăţii se numesc încheieri”.
În speţă, încheierea din 27 aprilie 2011 ce formează obiectul recursului de faţă, intră în conţinutul dispoziţiilor legale mai sus citate, fiind supusă recursului. Recurenta O.V. în calitate de asociat al debitoarei, interesată direct în a-şi apăra drepturile în raport cu debitoarea aflată în insolvenţă a exercitat recursul, cale de atac prevăzută de legea menţionată mai sus, situaţie în care excepţia inadmisibilităţii recursului nu are suport legal.
Recursul este fondat pentru cele ce urmează:
Verificând încheierea recurată prin prisma motivului de recurs privind respingerea cererii de confirmare a administratorului special al debitoarei, în persoana numitei O. V. cu motivarea că aceasta a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi că în atare situaţie aceasta nu poate avea calitatea de administrator special al debitoarei, fiind decăzută din acest drept, Curtea constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre criticabilă care atrage modificarea în parte a acesteia.
În speţă, s-a solicitat confirmarea administratorului special al debitoarei aflată în insolvenţă în persoana recurentei, care este asociatul unic al societăţii debitoare.
Potrivit art. 18 alin.1 din Legea nr. 85/2006 administratorul special este persoana fizică sau juridică care reprezintă interesele asociaţilor debitoarei în procedura insolvenţei.
Cum legiuitorul nu a prevăzut incapacitatea specială reglementată de Legea nr.31/1990 şi pentru administratorul special, în mod greşit prima instanţă a extins şi aplicat dispoziţiile art.6 şi art.731 din legea nr. 31/1990 la confirmarea administratorului special câtă vreme acesta nu reprezintă interesele debitoarei. Interesele debitoarei în procedura insolvenţei sunt reprezentate de administratorul/lichidatorul judiciar după ridicarea dreptului de administrare.
Fostul administrator social al debitoarei aflată în procedura insolvenţei, deşi decăzut din dreptul de a fi fondator, administrator, director ş.a. conform art. 6 şi art. 731 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune poate avea calitatea de administrator special prevăzută de art. 18 alin.1 din Legea nr. 85/2006, deoarece aceasta este limitată doar la reprezentarea propriilor interese ce decurg din calitatea sa de asociat unic al debitoarei.
Raportat la cele expuse mai sus, precum şi la precizările de la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al recurentei O.V., urmează ca în temeiul art.312 alin.1 şi 3 C.proc.civ. în referire la art.304 alin.1 pct.9 C.proc.civ. recursul a fost admis cu consecinţa modificării în parte a încheierii criticate în sensul că s-ai luat act de confirmarea administratorului special O.V.
Cealaltă dispoziţie a încheierii recurate, respectiv respingerea propunerii de prelungire a perioadei de observaţie, fiind legală şi temeinică urmează să fie menţinută.
