Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4197 din 31 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr.95 din 27.01.2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a admis cererea de repunere în termen formulată de contestatoarea creditoare SC T.M. SRL; s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea creditoare SC T.M. SRL împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitoarei SC B. SRL întocmit de administratorul judiciar şi s-a dispus înregistrarea creditoarei în tabelul de creanţe al debitoarei cu suma de 2.145.534,6 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, contrar susţinerilor administratorului judiciar, contestatoarea a timbrat cererea de admitere a creanţei cu chitanţa nr. 674016832 din 28.05.2010 pentru suma de 120 lei.
De asemenea s-a constatat că faţă de data adresei prin care administratorul judiciar îi comunică contestatoarei faptul că îi respinge declaraţia de creanţă şi anume data de 21.06.2010, data la care contestatoarea a formulat contestaţia 22.06.2010, face cererea de repunere în termenul de a formula contestaţia la tabel să fie justificată.
Referitor la fondul cauzei s-a constatat că potrivit prev. art. 3.1 din contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţie civile nr. A1 – A2 – B2 din 27.07.2008 încheiat între debitoare în calitate de antreprenor şi contestatoare în calitate de beneficiar bl. nr.1 (A.1) trebuia predat până la data de 30.03.2009 iar bl. nr. 2 (A2) până la data de 30.09.2009 iar bl. nr.3 (B1) se va preda până la data de 30.12.2009.
Blocurile nu au mai fost finalizate iar la dosarul cauzei administratorul judiciar nu a depus nici un act prin care să dovedească afirmaţiile din întâmpinare referitoare la faptul că întârzierea predării lucrării se datorează beneficiarei lucrării SC T.M. SRL ca urmare a faptului că aceasta nu a plătit la termenul scadent preţul lucrărilor executate şi recepţionate.
Potrivit prev. art. 21.1 din contract în situaţia în care antreprenorul sau beneficiarul lucrărilor care nu îşi respectă obligaţiile asumate, şi anume de respectare a termenelor de predare a lucrărilor respectiv de onorare a facturilor la termenele convenite datorează celeilalte părţi penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere.
Or în condiţiile în care aceste penalităţi sunt prevăzute în mod egal în sarcina ambelor părţi, nu se poate susţine că această clauză are un caracter abuziv în favoarea uneia din părţile contractante.
Având în vedere că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract ea datorează penalităţile solicitate prin declaraţia de creanţă.
Pentru considerentele menţionate instanţa a admis cererea de repunere în termen şi contestaţia formulată potrivit dispozitivului prezentei sentinţe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC B. SRL prin administratorul judiciar solicitând admiterea recursului si respingerea contestaţiei formulata de contestatoarea T.M. SRL
În motivarea recursului se arată că la data de 22.07.2008, intre creditoare si debitoare s-a încheiat contractul de antrepriza pentru lucrări de construcţii civile, având ca obiect construirea a 3 blocuri, debitoarea având calitatea de antreprenor, pentru care au fost stabilite termene de predare 30.09.2009 si 30.04.2009, insa deoarece beneficiarul i-a comunicat telefonic si prin angajaţii săi debitoarei ca nu mai exista disponibil bănesc pentru continuarea lucrărilor, aceasta din urma a sistat lucrările, rămânând cu un debit de încasat de 12531.31 lei pentru lucrările deja executate si facturate.
Ulterior, datorita scăderii substanţiale a comenzilor si reducerea numărului de contracte, pe fondul apariţiei primelor indicii ale stării de criza economica la nivel mondial, resimţita si pe plan naţional, dereglării fluxului de numerar, debitoarea nu a mai putut efectua plăţi si achita datoriile exigibile, in vederea continuării activităţii economice, şi în ciuda eforturilor depuse de conducerea debitoarei, aceasta s-a găsit in imposibilitate de a-si continua activitatea si a solicitat deschiderea procedurii de insolventa declarându-si si intenţia de a propune si depune un plan de reorganizare.
Ca urmare, profitand de starea de insolventa a debitoarei si avand siguranta ca administratorul judiciar nu va efectua probabil o cercetare amanuntita a fiecarei cereri de creante, SC T.M. SRL a formulat si depus declaratie de creanta prin care a solicitat înscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 2.145.534,63 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru nerespectarea termenelor de predare a blocurilor.
In urma cercetărilor efectuate a concluzionat ca, creanţa solicitata nu întruneşte condiţiile unei creanţe certe, lichide si exigibile.
Conform contractului art.21.1 alin 1 prevede: “in cazul in care, din vina sa, antreprenorul nu respecta termenele de predare a lucrarilor … , beneficiarul are dreptul de a solicita penalitati de iniarziere de 0,15% pe zi intarziere la valoarea contractului … “.
A concluzionat de asemenea ca nu exista culpa debitoarei in neexecutarea contractului, astfel că creditoarea nu poate pretinde penalităţi de întârziere si arată următoarele: SC T.M. SRL nu a platit la termenul scadent pretul lucrarilor executate si receptionate, iar în aceasta situatie constructorul nu putea sa execute lucrari fara resurse financiare. Pana la momentul neachitării facturilor emise de debitoarea, lucrările au fost executate conform documentaţiei tehnice remisa de beneficiar prin dirigintele de şantier, lucrările au fost executate în mod corespunzător, beneficiarul recepţionând lucrările fără obiecţiuni, astfel ca întârzierea în predarea lucrării se datorează beneficiarului. Susţine că judecătorul sindic a reţinut greşit doua aspecte:
1.cele doua ipoteze prevăzute la art.15.1. pentru întârzierea lucrărilor din contract nu sunt limitative,
2.avansul de 50.000 euro acordat de beneficiar a fost deja reţinut de acesta, aşa cum prevede si contractul si cum reiese si din facturile anexate, în procent de 12,28 % din fiecare factura emisa.
Pe de alta parte, arată că în ipoteza în care lucrările s-ar fi sistat din culpa debitoarei, contractul încheiat între debitoare si T.M. SRL prevede la art.13.7 “in cazul in care pe durata executării lucrărilor se constata ca acestea nu respecta condiţiile si termenele prevăzute in contract, beneficiarul poate stabili un termen convenabil, nu mai scurt de 30 de zile calendaristice, în care antreprenorul va trebui sa se conformeze condiţiilor contractuale; la expirarea acestui termen, daca antreprenorul nu s-a conformat solicitărilor beneficiarului, acesta din urma are dreptul de a rezilia unilateral contractul cu respectarea preavizului stabilit la art.22 din contract cu consecinta achitarii de catre antreprenor de despagubiri pentru pagubele produse beneficiarului”.
Contrar susţinerilor contestatoarei, arată că debitoarea nu a fost pusa de drept în întârziere prin împlinirea termenului stabilit de părţi pentru finalizarea fiecărui bloc în parte, deoarece s-a contractat expres ca este necesara o notificare prealabila.
De asemenea solicită a se constata cuantumul excesiv al clauzei penale prevazute în contract si în calcul penalitatilor efectuat de debitoare in cererea de creanţă de 0,15% pe zi intarziere la valoarea contractului, iar conform prevederilor art. 5 C. civ. nici o prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri, iar contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive intr-un instrument de imbogatire fara just temei a unei parti in dauna celeilalte parti. Valoarea contractului este de 650000 de euro fara TVA, iar debitoarea a executat mai mult de 80% din lucrarile contractate.
Consideră că şi de aceasta data judecatorul sindic a retinut gresit ca aceste penalitati sunt prevazute în mod legal. Intr-adevar procentul este acelasi, de 0,15% pe zi, insa una este sa calculezi acest procent la 650.000 euro fara TVA (valoarea contractului) si alta e sa calculezi 0,15% din factura restanta, care putea sa fie maxim de 57000 euro pe etapa de lucrari.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 26 octombrie 2011, SC T.M. SRL solicită respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.
Creditoarea consideră că susţinerea recurentei privind neachitarea lucrărilor executate nu corespunde adevărului având în vedere împrejurarea că intimata a achitat acesteia cu titlu de avans suma de 50.000 euro, conform prevederilor art.18.4 din contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii civile nr.A1-A2-B1/22.07.2008, care urma să fie recuperat în procent de 12,28% din valoarea fiecărei facturi emisă pentru lucrările efectiv executate şi recepţionate.
În consecinţă, din afirmaţia recurentei cu privire la neîndeplinirea obligaţiei de către intimată de a achita la scadenţă valoarea lucrărilor executate, nu este reală şi nu poate constitui un motiv de exonerare a culpei recurentei în nerespectarea termenelor de predare a lucrărilor conform convenţiei încheiată de părţi.
Referitor la cuantumul penalităţilor, recurenta apreciază că acesta este excesiv, considerând că acesta contravine ordinii publice şi bunelor moravuri însă, susţinerea recurentei este contrazisă de conţinutul clauzei penale potrivit căreia părţile au convenit de comun acord cuantumul penalităţilor în acelaşi procent pentru ambele părţi, respectiv 0,15%, care se aplică la valoarea contractului, respectiv a obligaţiei de plată neonorată la scadenţă, clauză care are putere de lege între părţile contractante potrivit art.969 alin.2 C.civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. În condiţiile în care nu există o hotărâre judecătorească prin care să se dispună o eventuală modificare a acestor penalităţi, consideră că prevederile contractuale invocate produc efecte între părţile contractante.
Analizând recursul declarat de către debitoarea SC B. SRL prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de admitere a creanţei, creditoarea SC T.M. SRL a solicitat înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei cu suma de 2.145.534,63 lei reprezentând penalităţi contractuale de întârziere pentru nerespectarea termenelor de predare.
Apreciază creditoarea că această creanţă rezultă din contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii civile nr.A1-A2-B1 din data de 22 iulie 2008, urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către debitoare.
Potrivit convenţiei părţilor, debitoarea, în calitate de antreprenor se obliga să execute şi să finalizeze lucrările în conformitate cu graficul de execuţie, anexa nr.1, iar predarea celor trei blocuri în stadiul finisat urma să aibă loc la 30.03.2009, 30.09.2009 respectiv 30.12.2009; nerespectarea termenelor contractuale asumate atrage conform înţelegerii părţilor – art.2.1.1 – obligaţia antreprenorului respectiv a beneficiarului de a plăti penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere la valoarea contractului respectiv a facturilor restante, fără ca penalităţile să poată depăşi debitul asupra căruia se calculează.
Probele administrate în cauză evidenţiază împrejurarea că nici una dintre părţi nu şi-a executat întocmai şi la termenele stipulate obligaţiile contractuale asumate şi nici una nu a solicitat celeilalte părţi executarea obligaţiei.
Curtea observă că, deşi declarativ părţile contractante au stabilit că termenele sunt esenţiale, derularea raporturilor contractuale a evidenţiat contrariul. Astfel, se poate observa că deşi se stabileşte un termen pentru finalizarea imobilului, părţile au fost de acord ca acest termen aşa zis esenţial să poată fi prelungit pentru a putea asigura fie remedierea deficienţelor constatate cu prilejul predării primirii imobilului, fie pentru a asigura îndeplinirea formalităţilor în vederea realizării publicităţii imobiliare.
Analizând conţinutul convenţiei încheiate, Curtea observă că părţile, prin clauzele inserate, nu au dorit eliminarea oricăror formalităţi pentru a asigura executarea întocmai a obligaţiilor asumate astfel încât să se poată susţine cu temei şi fără echivoc că simpla împlinire a unor termene contractuale sunt în măsură să ducă la desfiinţarea contractului sau să oblige la plata de penalităţi, fără intervenţia instanţei sau a altei autorităţi şi fără îndeplinirea formalităţilor prealabile precum punerea în întârziere.
Şi este aşa întrucât pe de-o parte, după cum am menţionat anterior, deşi părţile au prevăzut expres că toate termenele sunt esenţiale, au convenit ulterior derogări ale acestora, dovadă fiind corespondenţa derulată între părţi şi notificările reciproce expediate iar, pe de altă parte, cu privire la renunţarea acestora la formalismul executării convenţiei respectiv la îndeplinirea formalităţilor specifice de executare şi intervenţia instanţei sau a altor autorităţi, se poate constata că părţile au apelat de fiecare dată la întocmirea înscrisurilor cu dată certă, atestată de către reprezentanţi convenţionali şi la comunicarea diverselor notificări, documente, convocări, etc. respectând formalismul specific înscrisurilor întocmite.
Prin urmare, Curtea conchide că deşi părţile au stipulat că termenele convenţiei sunt esenţiale, în realitate au existat derogări de la acestea astfel că pentru a putea pune în discuţie obligaţia debitoarei de a plăti penalităţi contractuale pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate este necesară punerea în întârziere a debitorului obligaţiei.
În speţă, însă, Curtea constată că o astfel de punere în întârziere a debitorului obligaţiei executate cu întârziere nu a existat. Aşadar, până la data deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei, creditoarea nu a solicitat debitorului obligaţiei neexecutate executarea acesteia sau eventual desfiinţarea convenţiei încheiate şi, prin urmare, debitoarea nu datorează penalităţi de întârziere, susţinerile contrare fiind nefondate.
Nici dispoziţiile art.43 din vechiul C. comercial nu sunt incidente. Potrivit dispoziţiilor legale amintite anterior, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
În speţă, însă, nu ne aflăm în prezenţa unor datorii comerciale lichide şi plătibile în bani ci a unei obligaţii de a face asumată prin convenţia încheiată între părţi la data de 22 iulie 2008, astfel că se poate susţine cu temei că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin dispoziţiile amintite nu este întrunită.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către administratorul judiciar al debitoarei ca fiind fondat iar în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 îl va admite, va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge contestaţia formulată. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
