Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 1386/120/2009, N. M. a solicitat anularea deciziei nr. 27/05.03.2009, emisă de angajator prin care s-a dispus excluderea sa din profesie, repunerea în funcţia avută anterior emiterii deciziei, obligarea angajatorului să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu era exclusă din profesie, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în acest proces.
Motivând contestaţia a arătat că în perioada 24.02.2009- 05.03.2009 a desfăşurat activitatea de grefier – şef, iar prin decizia contestată a fost exclusă din profesie pe motiv că „ ar fi săvârşit fapte ce constituie abateri disciplinare prevăzute de art. 84 lit. h şi l şi din Legea nr. 567/2004, modificată”, măsură dispusă în baza art. 84 lit. h şi l, art. 85 alin.1 lit. f coroborat cu art. 52 lit. e, art. 86 alin.2, art. 87, art. 89 din Legea nr. 567/2004, modificată.
A arătat că decizia atacată este lovită de nulitate absolută deoarece în conţinutul ei nu sunt descrise în concret faptele ce constituie abateri disciplinare aşa cum prevăd disp. art. 89 alin.3 lit. a din Legea nr. 567/2004 modificată.
Pe fond a arătat că sancţiunea excluderii din profesie a fost aplicată la data când îndeplinea funcţia de grefier – şef, pentru fapte pretins a fi comise în perioada în care a îndeplinit funcţia de grefier, că s-a motivat decizia pe împrejurarea că a continuat să săvâşească fapte ce constituie abateri disciplinare după revocarea sa din funcţia de grefier – şef, prin decizia nr. 42/12.03.2008, astfel că nu poate fi aplicată sancţiunea de revocare din funcţia de conducere, că nefiind posturi vacante nu poate fi aplicată nici sancţiunea mutării disciplinare la altă unitate.
A precizat că a fost repusă în funcţia de grefier –şef la data de 24.04.2009, în baza deciziei nr. 23/20.02.2009, iar la data de 05.03.2009 a fost exclusă din profesie, că motivarea deciziei constituie nu doar o inadvertenţă, ci o anomalie în aplicarea şi interpretarea legii, fiindu-i aplicată cea mai severă sancţiune, deşi se recunoaşte implicit că ar putea exercita profesia din care a fost exclusă dacă ar fi fost posturi vacante la o altă unitate, însă măsura disciplinară luată împotriva sa se datorează stării conflictuale cu conducătorul instituţiei.
A mai arătat că după soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1403/19.09.2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa prin care i s-a dat câştig de cauză a fost făcută o nouă sesizare de către conducerea instituţiei la care a fost angajată privind deficienţe constate în activitatea sa de grefier, deşi de la data revocării din funcţia de grefier – şef ( 20.03.2008) nu a mai avut acces la grefa instituţiei, nu a mai înregistrat lucrări şi dosare, nu a expediat comunicări şi corespondenţă, nu a arhivat şi conexat dosare, de aceste activităţi ocupându-se celelalte grefiere.
În continuarea motivării contestaţiei a precizat că, fiind citată la data de 06.02.2009, sub sancţiunea amendării conform art. 198 Cod proc civ., la data de 11.02.2009 s-a prezentat, în vederea cercetării prealabile, că nu a dat o declaraţie scrisă deoarece nu a avut timpul util pentru a-şi exercita dreptul la apărare, faptele şi probele în acuzare fiindu-i prezentate succint, încălcându-se astfel legislaţia internă şi internaţională ( art. 6 CEDO) referitor la exercitarea dreptului la apărare.
În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe disp. art. 89 alin.4 din Legea nr. 567/2004, modificată.
S-au anexat contestaţiei, copii de pe înscrisurile menţionae în cuprinsul contestaţiei.
A solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi orice alt mijloc de probă admis de lege.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, motivat de faptul că sancţiunea aplicată a fost rezultatul Hotărârii nr. 3 a Colegiului de conducere din data de 17.02.2009, Hotărâre bazată în principal pe referatele nr. 1312/1//7/08 din 30.12.2008, nr. 868/I/7/08 din 15.08.2008, informarea nr. 730/I/07.08. din 30.06.2008 precum şi pe referatele, notele de serviciu, actele de constatare etc., depuse la dosarul cauzei.
A mai arătat că faptele ce constituie abaterile disciplinare au fost în mod concret precizate în decizia de sancţionare şi se referă la neglijenţe repetate şi grave în modul de înregistrare al lucrărilor, în expedierea comunicărilor şi corespondenţei, în arhivarea şi conexarea dosarelor, în faptul că nu s-au identificat în arhiva unităţii unele lucrări nici până în prezent şi în refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire îndatoririle care îi reveneau potrivit legii.
Pe fondul cauzei intimatul a arătat că i-a acordat contestatoarei posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care i s-au adus, însă a refuzat să dea o declaraţie scrisă, fapt menţionat în înscrisurile depuse în cauză, că era în interesul acesteia să se apere având în vedere şi antecedentul sancţionator.
A solicita proba cu înscrisuri şi interogatoriu.
A anexat întâmpinării copii de pe înscrisurile menţionate în cuprinsul acesteia.
S-a admis la cererea părţilor proba cu înscrisuri şi interogatoriu care a fost administrat, iar la termenul de judecată din 09.06.2009 tribunalul a invocat din oficiu excepţia tardivităţii aplicării sancţiunii prevăzută de art. 268 alin.1 din Codul muncii, intimatul a invocat excepţia prematurităţii formulării capătului de cerere prin care s-a solicitat reintegrarea în funcţia deţinută anterior faţă de împrejurarea că până la data de 30.04.2009, contestatoarea s-a aflat în concediu medical, iar decizia de sancţionare n-a produs efecte.
Contestatoarea prin apărător a arătat că citaţia emisă pentru data de 11.02.2009 nu îndeplineşte cerinţele legale referitoare la conţinutul convocării la cercetarea disciplinară prealabilă, nefiind respectată procedura anterioară emiterii actului de constatare, că odată cu citaţia contestatoarea nu a primit convocarea iar la termenul următor a precizat temeiul juridic al excepţiei invocate, respectiv prevederile art. 267 alin.2 din Codul muncii, solicitând constatare nulităţii deciziei de sancţionare.
La termenul de judecată din 23.06.2009, tribunalul a rămas în pronunţarea cu privire la excepţiile invocate.
Examinând excepţiile invocate tribunalul reţine următoarele.
În ce priveşte excepţia prematurităţii formulării cererii de reintegrare pe postul deţinut anterior, invocată de intimat, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată deoarece potrivit certificatelor medicale depuse la dosar, coroborate cu răspunsul la interogatoriu din data de 09.06.2009, contestatoarea s-a aflat în concediu medical până la data de 30.04.2008, iar contestaţia a fost introdusă la instanţa de judecată la data de 26.03.2009, anterior intrării în concediu medical.
Tribunalul mai reţine că cererea de reintegrare pe postul deţinut anterior nu este prematură deoarece aceasta urmează a fi analizată la data pronunţării hotărârii, iar nu la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind o consecinţă a eventualei admiteri a contestaţiei.
Pe de altă parte, contestaţia împotriva deciziei de sancţionare putea fi introdusă în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei şi nu de la data producerii efectelor acesteia, potrivit art. 268 alin.5 din Codul muncii, astfel că cererea privind reintegrarea pe postul deţinut anterior, formulată ca un capăt de cerere accesoriu al celei privind anularea deciziei de sancţionare, a fost formulat în termenul prevăzut de lege.
Nici excepţia tardivităţii aplicării sancţiunii peste termenul de 6 luni de la data săvârşirii abaterilor privind faptele de la 10,11,12 şi 13 din actul de constatare, nu este întemeiată deoarece Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti si al parchetelor de pe lângă acestea, prevede în art. 89 alin.1 termenul de un an pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, care începe să curgă de la data săvârşirii abaterii, fiind o dispoziţie derogatorie de la prevederile art. 268 alin.1 din Codul muncii.
Referitor la excepţia nulităţii deciziei de sancţionare pentru nerespectarea prevederilor art. 267 din Codul muncii invocată de contestatoare tribunalul reţine următoarele.
Potrivit art. 267 alin.1 şi 2 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute nici o măsură cu excepţia avertismentului nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfăşurării acesteia, salariatul trebuie convocat în scris, de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
De asemenea, potrivit art. 267 alin.3 şi 4 din Codul muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin.2, fără motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar în cursul cercetării salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa, precum şi dreptul să fie asistat la cererea sa de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
În ce priveşte cercetarea disciplinară prealabilă, există dispoziţii speciale şi în art. 87 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti si al parchetelor de pe lângă acestea, care stabilesc că în cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele si urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, existenta sau inexistenta vinovăţiei, precum si orice date concludente, că citarea si ascultarea persoanei în cauză şi verificarea apărărilor acesteia sunt obligatorii, iar refuzul persoanei cercetate de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces – verbal si nu împiedică finalizarea cercetării.
De asemenea, acelaşi act normativ prevede că cercetarea disciplinară prealabilă se finalizează printr-un act de constatare.
Intimatul a solicitat respingerea excepţiei invocate motivat de faptul că actul normativ invocat mai sus nu prevede obligativitatea indicării obiectului cercetării, ci doar obligativitatea citării în vederea cercetării disciplinare prealabile, că dispoziţiile acestea sunt dispoziţii derogatorii de la prevederile Codului muncii.
Susţinerea intimatului nu poate fi primită deoarece prevederile legii speciale referitoare la desfăşurarea cercetării disciplinare prealabile se completează cu prevederile Codului muncii, acesta reprezentând dreptul comun în materie, dispoziţiile sale nefiind contrarii celor din legea specială, pentru a se putea susţine aplicabilitatea doar a acestora din urmă.
În plus, tribunalul constată că prevederile din Codul muncii referitoare la obligativitatea indicării obiectului cercetării constituie o garanţie a respectării principiului protecţiei salariaţilor, prevăzut de art. 6 din acest act normativ, precum şi a principiului dreptului la apărare prevăzut de Constituţia României şi de art. 6 din C.E.D.O.
În fapt, contestatoarea a fost invitată în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile conform art. 87 din Legea nr. 567/2004, pentru data de 11.02.2009, ora 10.00, printr-un formular care se utilizează în cadrul activităţii de urmărire penală, neindicându-se în concret obiectul cercetării, respectiv faptele care constituie abaterile disciplinare pentru care s-a dispus cercetarea şi fără a i se comunica odată cu acesta actele prin care s-au constatat abaterile pentru care este cercetată disciplinar.
Împrejurarea că abia la data de 11.02.2009, contestatoarea a luat cunoştinţă verbal de conţinutul referatului nr. 1312/I/7/2008 şi de anexele acestuia, rezultă din procesul-verbal întocmit la aceeaşi dată de către persoana desemnată să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, precum şi din susţinerile reprezentantului intimatului consemnate în încheierea de şedinţă din 09.06.2009.
În aceste condiţii refuzul contestatoarei de a da o declaraţie este un refuz obiectiv, având în vedere expunerea verbală a faptelor pentru care s-a dispus cercetarea disciplinară, efectuată chiar la termenul la care i se cerea să formuleze apărări scrise, neavând la posibilitatea reală şi concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune.
Neregularitarea convocării în vederea cercetării disciplinare prealabile prin neindicarea în concret a obiectului cercetării atrage după sine nulitatea tuturor actelor de cercetare disciplinară efectuate după această dată.
Se poate, prin urmare, afirma că sancţiunea disciplinară a excluderii din profesie a fost aplicată în lipsa cercetării disciplinare prealabile reale şi efective, încălcându-se astfel prevederile art. 267 din Codul muncii care sancţionează cu nulitatea absolută măsurile disciplinare dispuse, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin.1 lit. a din Codul muncii, mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Consecinţa nulităţii măsurii dispuse, o reprezintă nulitatea deciziei de sancţionare, admiterea contestaţiei, reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi la 1000 lei cheltuieli de judecată.
