Chiar dacă suprafaţa de teren ocupată de către autorii reclamanţilor şi apoi stăpânită de către reclamanţi a fost mai mare, pentru suprafaţa excedentară nu se poate aprecia o altfel de posesie decât aceea exercitată asupra terenului atribuit în folosinţă, rezultând atât din precizările reclamanţilor cât şi din probatoriul administrat că cele două suprafeţe de teren constituie un singur lot îngrădit, nediferenţiat în două suprafeţe distincte.
Elementul intenţional al posesiei, animus, nu poate fi divizat în referire la două imobile distincte, ceea ce înseamnă că pentru întreg terenul stăpânit de reclamanţi, posesia a fost viciată de precaritate cel puţin până la momentul anului 1995, când autorii reclamanţilor au devenit proprietari pe suprafaţa de 180 mp.
Precaritatea reprezintă, de fapt, nu un simplu viciu al posesiei, ci chiar lipsa posesiei, aspect care înlătură posibilitatea aprecierii calităţilor acesteia şi face imposibilă dobândirea proprietăţii prin prescripţia achizitivă de 30 de ani invocată de reclamanţi.
Precaritatea reprezintă, de fapt, nu un simplu viciu al posesiei, ci chiar lipsa posesiei, aspect care înlătură posibilitatea aprecierii calităţilor acesteia şi face imposibilă dobândirea proprietăţii prin prescripţia achizitivă de 30 de ani invocată de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr.10686/26.04.2010, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţii C.D. şi C.M. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanta prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanta şi a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 115,6 mp situat pe conturul AXYD în planul de situaţie al raportului de expertiză efectuat în cauză, prin efectul uzucapiunii de 30 ani, prin joncţiunea posesiilor, situat în str. Măceşului, nr. 67 Constanţa, jud. Constanţa.
A reţinut prima instanţă că prin cererea dedusă judecăţii, reclamantii au solicitat sa se constate ca prin jonctiunea posesiilor si uzucapiunea de peste 30 ani au dobandit proprietatea asupra terenului mentionat mai sus, învederând că in anul 2000 au cumparat un imobil compus din 3 camere si terenul aferent in suprafata de 180 mp, atribuit in proprietate prin Ordinul Prefectului din 22.12.1995 şi ulterior au constatat ca suprafata reala era mai mare decat cea mentionata in acte, respectiv de 295,16 mp. Tot terenul fusese folosit in mod public si netulburat de catre autorii lor, sotii B., inca din 1969.
S-a constatat de către prima instanţă că în anul 2000 reclamantii C.D. si C.M. au cumparat de la B.?. si B.I. imobilul situat in Constanta, str. Macesului nr.67, compus din teren in suprafata de 180 mp si casa construita pe acest teren, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.4307/12.10.2000 de BNP Eugenia Trifu. In cuprinsul contractului s-a mentionat ca terenul in suprafata de 180 mp a fost atribuit in proprietate prin Ordinul Prefectului nr.199/22.12.1995.
Din istoricul de rol fiscal rezulta ca autorul vanzatorilor, respectiv B.D. a figurat cu teren in folosinta de 180 mp din perioada 1966-1970 si in prezent figureaza reclamantii C.D. si C.M. cu o suprafata rezultata din masuratori de 295,16 mp. Din situatia juridica rezulta ca suprafata de 115,16 mp teren detinut fara acte de B.D.-autorul vanzatorilor, constituie domeniu privat al Municipiului Constanta, conform HCLM nr.540/2007.
Posesia reclamantilor si a autorilor acestora rezulta si din declaratiile martorilor audiati, iar prin raportul de expertiza tehnica imobiliara suprafata de teren de 115,6 mp a fost identificata pe latura de nord a intregului teren detinut de reclamanti –figura AxyD in schita, cu urmatoarele vecinatati: la nord-C.L., la est- str. Macesului, la sud- terenul reclamantilor si la vest-M.T.
Instanta a apreciat că în cauză s-a facut dovada indeplinirii celor doua cerinte necesare dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune: exercitarea unei posesii utile, neviciate, in acceptiunea art.1846 C. Civ., cu ambele sale prerogative – “corpus” si “animus”, precum si implinirea intervalului de timp cerut de lege pentru a uzucapa, potrivit prevederilor art.1890 C.civ.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Municipiul Constanta Prin Primar şi Consiliul Local Constanta, care au criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei reţineri a existenţei unei posesii utile asupra terenului în litigiu.
Au susţinut recurenţii că autorii reclamanţilor, cu care aceştia au înţeles să-şi unească posesia, au primit în folosinţă o suprafaţă de teren de 180 mp, în baza Deciziei Consiliului Popular al Municipiului Constanţa nr.650/1968, iar în temeiul Legii nr.18/1991 autorii au devenit proprietari pe acest teren în baza Ordinului Prefectului nr.199/1995, ceea ce înseamnă că până în anul 1995 aceştia au fost detentori precari.
Având în vedere caracterul indivizibil al elementului intenţional al posesiei, nu este posibil ca pentru terenul de 180 mp reclamanţii să stăpânească pentru altul, iar pentru restul suprafeţei de teren de 115,60 mp să stăpânească pentru sine, cu atât mai mult cu cât susţin că nici în materialitatea lor loturile nu au fost delimitate unul de celălalt.
S-a învederat că în cauză nu s-a probat nici intervertirea detenţiei precare în posesie utilă, în temeiul art.1853 C.civil.
Recursul este fondat.
Potrivit art.1837 C.civil, prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea, iar conform art.1846 C.civil orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii.
Aceste dispoziţii legale se coroborează şi cu art.1847 C.civil, conform căruia, ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Art.1853 alin.1 C.civil arată că actele pe care le exercităm asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., nu constituie o posesie sub nume de proprietar, iar alin.2 prevede că posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului, este tot o posesie viciată, nefiind exercitată pentru sine, ci pentru altul.
Este cazul posesiei exercitate de către autorii reclamanţilor, B.?. ?i B.D., în temeiul Deciziei nr.650/10.12.1968 eliberate în baza art.35 din Legea nr.9/1968, având în vedere că terenul în suprafaţă de 180 mp fusese atribuit, în folosinţă veşnică, cu plata unei taxe anuale, în vederea construirii unei locuinţe. Ulterior, a fost eliberat, în baza Legii nr.18/1991, Ordinul Prefectului nr.199/22.12.1995, care consfinţeşte tocmai o astfel de folosinţă asupra terenului.
Chiar dacă suprafaţa de teren ocupată de către autorii reclamanţilor şi apoi stăpânită de către reclamanţi a fost mai mare de 180 mp, pentru suprafaţa excedentară nu se poate aprecia o altfel de posesie decât aceea exercitată asupra terenului atribuit în folosinţă, rezultând atât din precizările reclamanţilor cât şi din probatoriul administrat că cele două suprafeţe de teren constituie un singur lot îngrădit, nediferenţiat în două suprafeţe distincte.
Astfel, aşa cum precizează recurenţii, elementul intenţional al posesiei, animus, nu poate fi divizat în referire la două imobile distincte, ceea ce înseamnă că pentru întreg terenul în suprafaţă de 295,70 mp, situat în Constan?a, str. Măce?ului nr.67 şi stăpânit de reclamanţi, posesia a fost viciată de precaritate cel puţin până la momentul anului 1995, când autorii reclamanţilor au devenit proprietari pe suprafaţa de 180 mp.
Faţă de argumentele expuse, în temeiul prevederilor art.304 pct.9 şi art.312 C.pr.civilă, tribunalul a admis recursul ?i a modificat în tot sentinţa civilă recurată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
În temeiul prevederilor art.274 alin.1 C.pr.civilă, întrucât intimaţii au căzut în pretenţii, au fost obligaţi în favoarea recurenţilor la plata sumei de 880 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
