Prin sentinţa civilă nr. 460/20.01.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 17356/281/2010, a fost respinsă cererea de evacuare a pârâtului D.V. din imobilul situat în comuna B., proprietatea reclamantei D.M., pe calea ordonanţei preşedinţiale
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 09.09.2010, reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtul D.V. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: evacuarea necondiţionată a pârâtului din imobilul proprietatea acesteia, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a întreţinut relaţii de concubinaj cu pârâtul în imobilul proprietate personală a subscrisei, precizând totodată că datorită comportamentului necorespunzător al numitului D.V., părţile din prezenta cauză s-au despărţit în fapt, pârâtul refuzând insă să părăsească locuinţa arătată, continuând cu acelaşi comportament, având o conduită necorespunzătoare şi faţă de minora în vârstă de 12 ani rezultată din prima căsătorie.
A mai arătat reclamanta, că este proprietara imobilului situat la adresa precizată, respectiva locuinţă fiindu-i donată de defuncta D.M. in calitate de mamă a acesteia, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1998 şi sentinţa civilă a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, acte din care rezultă faptul că locuinţa care face obiectul prezentei cauze reprezintă bun propriu al numitei D.M., acesta fiindu-i donat de mama acesteia împreună cu terenul în suprafaţă de 300 mp.
Totodată, a mai arătat reclamanta că pârâtul în cauză nu justifică nici un titlu care să-l îndreptăţească să ocupe imobilul din litigiu, dreptul de proprietate fiind un drept absolut, exclusiv şi perpetuu.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 480 Cod civ.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, o serie de înscrisuri (aflate la filele 6-12 dosar).
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 19.10.2010, instanţa a încuviinţat reclamantei, următoarele probe, respectiv: proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei şi proba cu interogatoriul pârâtului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1998 şi sentinţa civilă a Judecătoriei Ploieşti, reclamanta D.M. a dobândit proprietatea asupra imobilului situat în com. B.
Ulterior, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată reclamanta a locuit împreună cu pârâtul D.V. în imobilul menţionat din care solicită evacuarea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art.581 Cod pr. Civ., instanţa de judecată va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Atunci când rezolvă o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi, dar, pentru ca soluţia să nu fie arbitrară, va cerceta aparenţa acestui drept.
Instanţa arată că pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanţă preşedinţială, reclamanta trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a condiţiilor urgenţei şi caracterului vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, precum şi necesitatea ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul cauzei, această din urmă condiţie fiind determinată de condiţia caracterului vremelnic al măsurii.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei urgenţei, instanţa arată că aceasta trebuie sa existe atât la momentul introducerii acţiunii cât şi pe tot parcursul soluţionării cererii pentru păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube.
Astfel, instanţa arată astfel că din probele solicitate de reclamantă nu rezultă durata locuirii pârâtului în imobil, nici data de la care părţile nu s-au mai înţeles până la promovarea prezentei acţiuni.
În ceea ce priveşte caracterul vremelnic, ca o a doua condiţie de admisibilitate, instanţa arată că pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi, ci acestea trebuie să fie limitate în timp până la rezolvarea în fond a litigiului.
Astfel evacuarea pârâtului reprezintă o măsură definitivă, nesusceptibilă a fi dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale.
În această situaţie, având în vedere dispoziţiile art. 1169 Cod civil, conform cărora cel care face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească, instanţa apreciază că reclamanta nu a dovedit întrunirea cumulativă a condiţiilor prescrise de lege.
Prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa apreciază că reclamanta nu a dovedit aparenţa „dreptului care s-ar păgubi prin întârziere sau a unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”.
Având în vedere considerentele prezentate, instanţa apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prevăzute expres de disp. art. 581 C.pr.civ., motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea
