Conflict de muncă. Dovada activităţii desfăşurate în grupa a II-a de muncă
Decizia civilă nr.1871 din 24.03.2009
Recurentul-reclamant nu a făcut dovada că îndeplineşte aceste cerinţe ale legii, pentru ca activitatea sa, să poată fi considerată ca fiind desfăşurată în grupa II de muncă.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă că tractorul condus de recurentul-reclamant ar fi tractat tot timpul două remorci, pentru a fi în situaţia unui autovehicul de minim 4 tone şi nici că el ar fi desfăşurat o asemenea activitate, de transport rutier, în mod efectiv, într-un procent de minim 70% din programul său de lucru.
Curtea constată că recurentul-reclamant solicită, instanţei de recurs să reţină că el a desfăşurat activitate în grupa II de muncă, întemeiindu-şi, de fapt, pretenţiile doar pe argumentele că altor salariaţi, care s-au aflat într-o situaţie similară cu a sa, li s-a recunoscut grupa II de muncă şi, totodată, că în perioada indicată, lui îi era interzis, din motive de eficientizare a transporturilor pe drumurile publice, să circule cu tractorul, dacă nu avea ataşate şi două remorci.
Curtea constată că recurentul-reclamant solicită, instanţei de recurs să reţină că el a desfăşurat activitate în grupa II de muncă, întemeiindu-şi, de fapt, pretenţiile doar pe argumentele că altor salariaţi, care s-au aflat într-o situaţie similară cu a sa, li s-a recunoscut grupa II de muncă şi, totodată, că în perioada indicată, lui îi era interzis, din motive de eficientizare a transporturilor pe drumurile publice, să circule cu tractorul, dacă nu avea ataşate şi două remorci.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vlll-a – Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a respins acţiunea formulată de reclamantul PI, în contradictoriu cu pârâta S.C. M S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit menţiunilor din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în perioada 18.11.1975 – 03.01.2006, ca rutierist, mecanic agricol, tractorist, cu precizarea că, în perioada 06.06.1990 – 01.01.2004, a lucrat numai ca mecanic agricol, iar în perioada de dinainte de anul 1990 a lucrat şi ca rutierist şi ca mecanic agricol.
În conformitate cu dispoziţiile art.6 din Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă, concrete, în care îşi desfăşoară activităţile persoanele respective, iar potrivit dispoziţiilor art.15 din acelaşi act normativ, dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu prevederile poz.208 din anexa 2 a Ordinului nr.50/1990, tractoriştii rutierişti, care tractează trailere sau două remorci cu o capacitate totală de peste 10 tone, se încadrează în grupa II de muncă, pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969.
În temeiul actelor normative mai susarătate, conducerea pârâtei a emis decizia nr.x/10.02.1997, prin care au fost stabilite locurile de muncă ce se încadrează în grupa II de muncă.
Din întregul material probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că nu rezultă faptul că reclamantul ar fi lucrat în grupa II de muncă, conform prevederilor Ordinului nr.50/1990 şi ale Ordinului nr.125/1990, abrogat prin art.198 din Legea nr.19/2000.
Prin urmare, reţinându-se că reclamantul a lucrat ca rutierist, mecanic agricol şi tractorist , fără a fi încadrat în locuri de muncă din grupa II de muncă, tribunalul a constatat că reclamantul nu poate fi beneficiarul acestei grupe de muncă, motiv pentru care, în temeiul textelor de lege menţionate, tribunalul a respins cererea acestuia, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurentul-reclamant criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Arată că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că el a efectuat activităţi care se încadrează în grupa a II-a de muncă, cum este cea de mecanic agricol sau rutierist, ceea ce înseamnă un grad de dificultate sporit al muncii efectuate, cu o solicitare cu mult peste efortul unei activităţi obişnuite. De exemplu: program de lucru zi lumină; program de lucru şi pe timp de noapte, în mod susţinut; lucru pe timp de ploaie etc.
Menţionează că, în perioada de după anul 1969, era OBLIGATORIU ca un tractor sa tracteze trailere sau două remorci, care, în total, au capacitatea de 10 tone , întrucât, în alte condiţii, nu avea voie să circule. Se socotea că, în alte condiţii, nu este asigurat un transport eficient şi o utilizare eficientă a tractorului. De aceea, condiţiile prevăzute de actul normativ, Anexa II poziţia 208 din Ordinul nr.50/1990, sunt îndeplinite de facto, începând cu data de 18.03.1969, fără a mai fi nevoie de menţiuni speciale.
Recurentul-reclamant mai arată că intimata-pârâtă invocă faptul că “reclamantului nu i s-au reţinut şi nu i s-au plătit niciodată asigurări de sănătate, corespunzătoare pentru grupa a-Il-a de muncă”, fapt pentru care solicită instanţei de control judiciar să observe că societatea recunoaşte, practic, că el a executat muncă dificilă, care se încadrează în grupa II şi, totodată, recunoaşte şi faptul că ea însăşi nu a efectuat plăţile în mod corespunzător.
Precizează că refuză conducerea societăţii intimate să îi recunoască acest drept, la acest moment, pentru că este în culpă, câtă vreme nu au fost plătite corespunzător contribuţiile legale, către Stat, astfel că recurentul consideră că aceasta nu este problema lui, că el nu are nicio vină, deoarece a efectuat munca potrivit încadrării în grupa II, iar aceasta muncă este trecută în carnetul său de muncă. Prin urmare, apreciază că angajatorul trebuie să fie obligat, de către instanţă, să îi acorde încadrarea cuvenită.
Concluzionând, recurentul-reclamant consideră căeste dovedită activitatea desfăşurată de el, corespunzătoare grupei II de muncă, prin înregistrarea în carnetul de muncă, întrucât a prestat efectiv muncă dificilă, prevăzută de lege pentru a fi încadrat în grupa II de muncă, astfel că există temei legal, el îndeplinind cerinţele legale în totalitate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Potrivit prevederilor art.2 din Ordinul nr.50 din data de 5 martie1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupele I şi II de muncă, în vederea pensionării:
“În grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr.2.”.
În preambulul ordinului susmenţionat se arată că acesta a fost emis:
“În baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială şi în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului (…).”.
Conform prevederilor art.6 din Ordinul nr.50/1990:
“Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de munca se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).”.
În art 7 se prevede că:
“Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.”.
Totodată, Curtea mai are în vedere şi cele prevăzute la pct.208 din Anexa 2 a ordinului menţionat, intitulată GRUPA II DE MUNCĂ – Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, potrivit cărora pot fi încadraţi în grupa II de muncă tractoriştii rutierişti, însă cu condiţia deservirii autovehiculelor de cel puţin 4 tone, minim 70% din programul de lucru.
Ori, faţă de toate prevederile legale suscitate, Curtea constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că îndeplineşte aceste cerinţe ale legii, pentru ca activitatea sa, din perioada indicată în petitul acţiunii introductive – perioada 18.11.1975 – 03.01.2006, să poată fi considerată ca fiind desfăşurată în grupa II de muncă.
Astfel, Curtea reţine că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că tractorul condus de recurentul-reclamant ar fi tractat tot timpul două remorci, pentru a fi în situaţia unui autovehicul de minim 4 tone şi nici că el ar fi desfăşurat o asemenea activitate, de transport rutier, în mod efectiv, într-un procent de minim 70% din programul său de lucru.
În lipsa unor dovezi concrete, din care să rezulte fără dubiu că recurentul-reclamant a efectuat atari activităţi, încadrabile în grupa II de muncă, într-un procent de minim 70% din programul său total de lucru, Curtea consideră că nu îşi poate contura convingerea în raport de simple presupuneri, astfel că nu va primi susţinerile recurentului-reclamant, apreciindu-le ca nefondate.
1
