Urgenţa se impune doar atunci când paguba „nu s-ar putea repara”, ceea ce în speţă nu se poate reţine întrucât, în cazul în care se va anula hotărârea atacată şi se va efectua o nouă evaluare a imobilelor şi implicit majorare de capital social cu alte valori, reclamanta îşi va putea recupera sumele achitate în plus, dacă a înţeles să subscrie pentru acţiunile noi emise ca urmare a majorării capitalului social.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 194/CC/2 septembrie 2010)
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată în prezentul dosar la data de l5.06.20l0, reclamanta OM a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC P SA Bistriţa, să se dispună suspendarea vremelnică a Hotărârii nr. 5/l7.05.20l0 adoptată de Adunarea generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) SC P SA până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a aceleiaşi hotărâri, ce face obiectul dosarului nr.5397/112/2010.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi cele ale dosarului nr. 5397/112/2010 (acvirat), s-au reţinut următoarele:
Prin hotărârea AGEA nr.4 din l2.04.20l0 a SC P Bistriţa, s-a aprobat majorarea capitalului social al societăţii prin aport în natură al acţionarului SC T SA constând din hală de producţie şi teren aferent şi prin aport în numerar al celorlalţi acţionari proporţional cu numărul de acţiuni pe care le posedă (art.l), modalitatea aprobată fiind emisiunea de noi acţiuni cu valoare nominală de 0,l lei al căror număr se va stabili funcţie de rezultatul raportului de evaluare al activului SC T Sa, urmând ca ceilalţi acţionari să participe proporţional la subscriere (art.2).
La art.3 din aceeaşi hotărâre, s-a aprobat numirea expertului autorizat SC P C&O SRL pentru realizarea raportului de evaluare a activelor care fac obiectul aportului în natură şi implicit propunerea de confirmare a expertului de către ORC Bistriţa-Năsăud.
In baza acestei hotărâri AGEA, necontestate, s-a efectuat raportul de evaluare de către expertul autorizat, care a stabilit o valoare totală pentru imobilul hală de producţie şi teren aferent, de 2.398.000 lei, respectiv 589.00 euro.
Prin hotărârea AGEA nr.5/l7.05.20l0, a cărei suspendare se solicită prin prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială, s-a aprobat raportul de evaluare şi implicit suma de evaluare de 2.3l6.000 lei,(art.l) precum şi majorarea capitalului social cu suma totală de 3.l94.946lei prin emiterea unui număr total de 3l.949.46l acţiuni noi, cu valoare nominală de 0,l lei, din care prin aport în natură echivalentul a 2.3l6.000 lei cu un număr aferent de 23.l60.000 acţiuni noi (imobilul adus ca aport de SC T SA) şi prin aport în numerar cu suma de 878.946 lei prin subscrierea unui număr de 8.789.460 acţiuni noi (de către acţionarii persoane fizice).
La art.3 din această hotărâre, s-a aprobat ca majorarea de capital să se realizeze conf .regulamentului de subscriere (dreptul de subscriere fiind rezervat numai acţionarilor înregistraţi în registrul acţionarilor la data de referinţă 0l.05.20l0, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute şi cu respectarea dreptului de preferinţă, subscrierea urmând să se realizeze integral în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii de majorare a capitalului social , respectiv până la data de 30.06.20l0).
La data de l5.06.20l0, reclamanta a înregistrat la prezentul tribunal, o acţiune, înregistrată în dosarul nr.5397/ll272007 (acvirat), prin care , în contradictoriu cu pârâta SC P SA Bistriţa a solicitat anularea hotărârii AGEA nr.5/l7.05.20l0 prin care a fost aprobat raportul de evaluare a imobilelor aduse ca aport în natură de acţionarul majoritar SC T SA, apreciind că aportul în natură este supraevaluat şi că această supraevaluare constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii AGEA, ce trebuie să conducă la anularea acesteia.
Concomitent, la aceeaşi dată de l5.06.20l0, reclamanta a înregistrat în prezentul dosar cu nr. 5398/112/20l0, o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat, în temeiul art.l32 şi urm. din L.3l/l990. rep., privind societăţile comerciale şi art.58l C.pr.civ, suspendarea vremelnică a hotărârii AGEA nr. 5/l7.05.20l0 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, ce face obiectul dosaruluinr.5397/112/2010.
Verificând îndeplinirea condiţiilor pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială prin prisma susţinerilor reclamantei, a stării de fapt şi raportat la disp.art.l33 alin.l din L.3l/l990 rep., şi art.58l C.pr.civ, tribunalul constată că în speţă nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile pentru încuviinţarea suspendării executării hotărârii AGEA nr.5/l7.05.20l0 pe calea ordonanţei preşedinţiale, astfel că cererea se va respinge ca neîntemeiată.
Potrivit disp.art. l33 alin.l din L.nr.3l/l990 rep., odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea hotărârii atacate.
Întrucât textul art.l33 (alin.l) face trimitere expresă la procedura ordonanţei preşedinţiale, reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cerinţelor art.58l C.pr.civ, relative la urgenţă, vremelnicie şi neprejudicierea fondului.
Astfel, potrivit disp.art. 58l C.pr.civ, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din examinarea acestui text de lege rezultă, fără echivoc, că cele trei condiţii (urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului) trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
In cauză poate fi considerată ca îndeplinită cerinţa vremelniciei, întrucât s-a solicitat suspendarea executării hotărârii AGEA până la soluţionarea acţiunii pe fond, însă tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite celelalte două cerinţe.
Astfel, în ceea ce priveşte urgenţa măsurii suspendării, aceasta trebuie examinată prin prefigurarea consecinţelor păgubitoare, respectiv a prejudiciului iminent a cărui preîntâmpinare se poate realiza pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Urgenţa se impune doar atunci când paguba „ nu s-ar putea repara”, ceea ce în speţă nu se poate reţine întrucât, în cazul în care se va anula hotărârea atacată şi se va efectua o nouă evaluare a imobilelor şi implicit majorare de capital social cu alte valori, reclamanta îşi va putea recupera sumele achitate în plus, dacă a înţeles să subscrie pentru acţiunile noi emise ca urmare a majorării capitalului social.
In ceea ce priveşte aparenţa de drept, instanţa reţine că aceasta este în favoarea pârâtei întrucât au fost respectat etapele legale privind majorarea capitalului social conf.prev.art.2l5 şi urm.din L.3l/l990 rep., iar evaluarea aportului în natură s-a făcut de către un expert autorizat, aprobat de AGEA din data de l2.04.20l0, şi numai instanţa care va judeca acţiunea în anulare pe fond va putea stabili, pe bază de probe, dacă expertiza a supraevaluat imobilele aduse ca aport în natură de acţionarul majoritar, aşa cum susţine reclamanta, cu precizarea că în prezenta cauză nu se pot face astfel de aprecieri întrucât s-ar aduce atingere judecăţii pe fond, ceea ce este inadmisibil pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Aşadar, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art.58l C.pr.civ, se va respinge ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială, iar în baza art.274 C.pr.civ, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei suma de 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprez. onorariu avocaţial, justificate cu delegaţia şi factura depuse la dosar).