Prin sentinta civila nr. 575 din 23.02.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosar nr. 8366/108/2010, s-a respins actiunea formulata de reclamanta pentru revocarea masurii diminuarii salariului.
În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, potrivit prevederilor imperative ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.
Pe de alta parte, aceeasi lege a stipulat într-un mod expres si lipsit de echivoc la art. 16 alin. 1 ca prevederile art. 1 – 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum si cele ale art. 9 – 14 se aplica pâna la 31 decembrie 2010, stabilindu-se în continuare la alin. 2 al aceluiasi text de lege mai înainte mentionat ca începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011.
Asupra reglementarilor legale mai sus mentionate, prin decizia nr. 872/2010, referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constitutionala a României a stabilit ca dispozitiile art. 1 – 8 si cele ale art. 10 – 17 din Legea privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale si ca numai dispozitiile art. 9 din Legea privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale, acesta din urma nefiind aplicabil în nici un fel litigiului de fata, decizia mai sus enuntata fiind definitiva si general obligatorie tuturor subiectelor de drept inclusiv instantelor de judecata.
Mai mult decât atât, în considerentele expuse, Curtea Constitutionala a României a statuat ca din expunerea de motive a legii criticate se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, “activitatea economica a României ramâne slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa în primul trimestru al anului 2010. […] Pâna la sfârsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada în continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial”, s-a mai aratat ca “din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei împreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale în perioada 26 aprilie – 10 mai 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia în valoare de 1,15 miliarde de euro în cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, în conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi îndeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati în colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul României si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate înainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din împrumutul UE. […] De asemenea, se precizeaza faptul ca, în cazul în care aceste actiuni nu sunt implementate pâna în iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata”, în consecinta, Curtea a constatat ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel încât Guvernul este îndrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.
Pe aceeasi linie de idei, cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat ca exista o legatura de proportionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil între cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului, a constatat totodata ca masura legislativa criticata este aplicata în mod nediscriminatoriu, în sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si mod si a retinut ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate, a observat, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat, în care sens, este evident ca restrângerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atât timp cât se mentine amenintarea în considerarea careia aceasta masura a fost edictata, prin urmare, Curtea a constatat ca masura criticata are o durata limitata în timp, si anume pâna la data de 31 decembrie 2010, iar începând cu data de 1 ianuarie 2011 urmeaza sa se revina la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, în conditiile încadrarii în politicile sociale si de personal, care, la rândul lor, trebuie sa se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare, astfel, în urma aplicarii masurilor criticate se va mentine în plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata, fiind vorba de o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul pentru ca, în caz contrar, s-ar ajunge la încalcarea caracterului temporar al restrângerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art. 53 din Constitutie.
Raportat la aceste considerente legale instanta apreciaza ca situatia în care Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja si a constatat constitutionalitatea modificarii legislative aduse de Legea nr. 118/2010 se armonizeaza si cu jurisprudenta CEDO în privinta dreptului statului de a diminua prin lege, salariile functionarilor publici.
În aceasta privinta CEDO face o distinctie esentiala între dreptul de a continua sa primesti în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul pentru o perioada în care munca nu a fost prestata ( cauza Lelas C. Croatiei din 20 mai 2010).
În masura în care se invoca încalcarea dreptului de proprietate ca urmare a diminuarii cu 25% a cuantumului salariului functionarului public, instanta retine si interpretarea data de CEDO într-o hotarâre recenta – Aizupurna Ortiz C Spaniei- 2 februarie 2010, în care Curtea, nu analizeaza situatia reducerii salariilor ca si cum ar fi o „ privare de proprietate”, ci constata ca nu este rolul sau de a verifica în ce masura exista solutii legislative sau adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor în care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei.( Wieczorek C. Poloniei, hotarâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher C. Austriei, hotarâre din 19 decembrie 1989, par. 53).
Pornind de la faptul ca nu este vorba de o privare de proprietate, Curtea a analizat în concret, în ce masura functionarul public a fost lipsit în totalitate de salariu ( Kjartan Asmudson C Islandei, hotarârea din 12 octombrie 2004, par.39), respectiv daca functionarul si familia sa au fost lipsiti în totalitate de mijloace de subzistenta (Azinas C. Ciprului, par.44).
Instanta a retinut ca, în jurisprudenta CEDO, Curtea accepta reduceri substantiale ale cuantumului fara a ajunge la concluzia încalcarii articolului 1 al Protocolului nr. 1 ( T C. Suediei- reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane , Callejas C. Spaniei- 18 iunie 2002).
Prin urmare nu se poate concluziona, asa cum eronat sustine reclamanta ca se încalca conventia respectiv ca aplicarea legii nr. 118/2010 produce efecte contrare conventiei, în principal pentru ca asa cum a statuat Curtea Constitutionala trebuie tinut cont de caracterul temporar al masurii în al doilea rând ca jurisprudenta CEDO în materie nu garanteaza dreptul de a continua plata salariului într-un anumit cuantum si nu în ultimul rând pentru ca consacrarea anterioara a constitutionalitatii Legii nr. 118/2010 se coroboreaza cu interpretarea data în jurisprudenta CEDO care are în vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasa statelor în stabilirea propriilor politici în aceasta materie, mai ales în conditiile în care necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica le produce asupra deficitului bugetar.
