Reclamantul, fost salariat al unităţii, a solicitat ore suplimentare,
el având pe perioada cât a lucrat calitatea de şofer. Nu a fost reţinută apărarea unităţii conform căruia sporul pentru muncă nenormată include şi sporul pentru orele suplimentare efectuate, întrucât sporul pentru muncă nenormată este încasat lună de lună, în procent de 25% indiferent dacă în acea lună sunt sau nu efectuate ore suplimentare. Sporul pentru muncă nenormată este diferit de sporul pentru ore suplimentare aşa cum rezultă din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Chiar dacă reclamantul, conform contractului colectiv, trebuia să ceară ore libere plătite în următoarele 30 de zile şi nu a procedat astfel, aceasta nu înseamnă că reclamantul nu mai poate solicita plata acestor drepturi sau că şi-a pierdut dreptul la plata orelor efectuate peste programul de lucru.
Decizia civilă nr. 332/22.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr.1126/16.11.2010 Tribunalul Brăila a admis contestaţia formulată de contestatorul C.L., în contradictoriu cu intimata SC “TCE 3 B” SRL.
A desfiinţat decizia nr. 534/10.02.2009 emisă de intimată.
A dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior concedierii.
A obligat pe intimată să plătească contestatorului drepturile salariale pe perioada începând cu data de 11.02.2009 până la reintegrarea definitivă.
A obligat pe intimată să plătească contestatorului contravaloarea orelor suplimentare pentru perioada 6.03.2006 – 11.02.2009, respectiv: spor de 100% din salariul de bază pentru 120 ore suplimentare lucrate în iunie-noiembrie 2006 şi 50% pentru diferenţa de 746 ore suplimentare lucrate în aceeaşi perioadă, precum şi spor de 100% pentru 2555 ore suplimentare lucrate în perioada 2007-2009.
A obligat pe intimată să plătească contestatorului 301,7 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC TCE 3 B SRL. A criticat soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:
1.Greşit a reţinut instanţa de fond că fapta… nu a fost dovedită. Din
probele de la dosar rezultă existenţa faptei de furt săvârşită de reclamant.
2.Greşit au fost acordate ore suplimentare în spor de 100% întrucât
reclamantul deja a încasat pentru aceasta un spor de 25%.
3.Instanţa nu a fose sesizată cu nelegalitatea şi anularea clauzei din
Contractul Colectiv de Muncă care acordă sporul de 25% pentru muncă nenormată.
4.Reclamantul trebuia să solicite compensarea pentru orele suplimentare
cu zile libere plătite aşa cum prevede art.44 pct.7 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate.
5.Instanţa de fond a acordat pentru orele suplimentare un spor de 125%
cu ignorarea dispoziţiilor din Codul Muncii.
6.Instanţa de fond a obligat pârâta la plata c/val. orelor suplimentare
pentru perioada 2006-2007 făcând referire mai apoi la perioada 2007-2009.
7.Conform Contractului Colectiv de Muncă 2560/29.11.2006 pentru anii
2006-2007 la nivel de grup de angajatori, societăţi comerciale, staţiuni de cercetare şi producţie, unităţi bugetare din domeniul agriculturii, alimentaţiei şi tutunului, sporul pentru muncă suplimentară este de 75%.
Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor de ordine publică Curtea reţine următoarele:
Reclamantul a contestat decizia de încetare a Contractului Individual de Muncă în baza art.61 lit.a C.muncii contestând că el ar fi săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat, arătând că nu s-a dovedit existenţa faptei de către angajator.
Decizia contestată nr.534/10.02.2009, dispune încetarea contractului individual de muncă în baza art.61 C.muncii pentru fapta reclamantului C.L. de a sustrage trei remorci de grâu, împreună cu paznicul de fermă L.V., din incinta societăţii.
Instanţa de fond a apreciat că fapta nu a fost dovedită din probele dosarului.
Din probele administrate la instanţa de fond Curtea reţine următoarele, faţă de fapta pentru care a fost sancţionat reclamantul.
Reclamantul nu a recunoscut săvârşirea faptei la cercetarea prealabilă. Din nota explicativă a paznicului L.V. ( fila 30) rezultă că şi el şi reclamantul C.L., au avut reprezentare că sustrag din patrimoniul angajatorului. Această notă explicativă a fost confirmată ca având acel conţinut şi de martorul F.I., prezent şi el la audierile din cursul cercetării prealabile. De altfel, nu a fost contestată realitatea celor arătate în nota explicativă.
Faptul că unitatea a înţeles să nu sesizeze organele de cercetare penală pentru această faptă nu împiedică cu nimic eventuala sancţiune a salariatului pentru abatere disciplinară gravă.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, F.I. şi V.D., nu sunt relevante în cauză, întrucât cei doi nu cunosc nimic concret despre fapta în sine. Astfel, F.I. a luat la cunoştinţă despre fapta de sustragere abia ulterior, cu ocazia cercetării disciplinare şi cunoaşte doar că reclamantul a negat că ar fi săvârşit fapta. Martorul V.D. nu cunoaşte cine a săvârşit fapta şi nici nu a fost de faţă. Amândoi martorii au arătat însă că l-au auzit pe L.V., la cercetarea disciplinară, că ar fi săvârşit fapta împreună cu reclamantul C.L..
Ca atare, apreciem ca fiind dovedită fapta reţinută de angajator în sarcina salariatului său, în contextul în care acesta, vis-a-vis de probele unităţii (martorul L.V.) nici nu a explicat unde se afla, cu cine sau alte amănunte, ci s-a rezumat să conteste participarea la săvârşirea faptei, deşi sarcina probei era deja răsturnată.
Faţă de acestea, apreciem că în mod greşit instanţa de fond a reţinut nevinovăţia reclamantului anulând decizia de sancţionare, cu consecinţa reintegrării.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere al reclamantului, plata orelor suplimentare, Curtea reţine următoarele:
Instanţa reţine că Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, care stabileşte un spor de 100% este aplicabil. Toate celelalte Contracte Colective de Muncă încheiate la nivel inferior nu pot prevedea un spor mai mic de 100% având în vedere disp.art.8 din Legea 130/1996.
Chiar dacă C.Muncii prevede în art.120 al.2 C.Muncii că sporul pentru munca suplimentară nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, aceasta nu înseamnă că prin Contractele Colective de Muncă nu se poate prevedea un procent mai mare, aşa cum e, în situaţia de faţă, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe 2007-2010.
Conform art.7(2) din Legea 130/1996 Contractele Colective de Muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.
Un argument în plus pentru susţinerea teoriei că sporul pentru muncă nenormată este diferit de sporul pentru ore suplimentare este şi contractul colectiv de muncă la nivel de unitate TCE 3 B. SRL pe anul 2007( fila 110) unde la art.40 sunt prevăzute ca sporuri distincte, la litera K, este prevăzut un spor de 75% pentru orele suplimentare şi la lit.m) este prevăzut sporul de 25% pentru timpul de lucru nenormat pentru conducătorii auto şefi fermă şi sectoare.
Nu este reţinută nici apărarea conform căreia salariatul nu avea decât opţiunea de a cere ore libere plătite în următoarele 30 de zile, având în vedere că dispoziţiile din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional prevăd alte dispoziţii decât cele invocate de art. 44 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate, invocate de recurent , respectiv angajatorul trebuie să plătească orele suplimentare efectuate de salariat. Chiar dacă salariatul nu a solicitat ulterior, în termenul prevăzut ore libere plătite, aceasta nu înseamnă că reclamantul nu mai poate solicita plata acestor drepturi sau că şi-a pierdut dreptul la plata orelor efectuate peste programul de lucru.
Nu este reţinută nici critica recurentei conform căreia o clauză dintr-un contract colectiv de muncă produce efecte atât timp cât nu a fost anulată, respectiv clauza privind sporul de 25% pentru muncă nenormată, pentru că aşa cum s-a arătat clauza arătată se referă la alt spor, iar, pe de altă parte, teza invocată nu este corectă. Pentru aplicarea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel superior nu e necesară anularea clauzei din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.
De asemenea, nu este reţinută nici teza recurentei conform căreia sporul de 25% a fost primit lunar, indiferent dacă a prestat sau nu ore suplimentare, indiferent dacă e conducător auto şef fermă sau nu. Aceasta este strict problema angajatorului privind modul de calcul al salariilor. Dacă a înţeles să le dea tuturor şoferilor un spor de 25% lunar aceasta este strict o problemă separată de cea de faţă şi nu exonerează pe angajator de plata orelor suplimentare.
Cu privire la compensarea solicitată de recurentă în recurs aceasta nu poate opera întrucât banii sunt daţi pentru considerente diferite. Compensarea este un mod de stingere a datoriilor reciproce până la concurenţa celei mai mici dintre ele. Compensarea legală intervine atunci când obligaţiile sun reciproce, privesc bunuri fungibile, datoriile reciproce sunt certe, (adică nu se pune în discuţie existenţa lor), sunt lichide( determinate ca valoare) şi să fie exigibile, adică ambele sunt ajunse la scadenţă. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru compensarea legală, deoarece creanţa recurentei nu are un caracter cert şi nu este lichidă. Într-un viitor recurenta ar putea cere obligarea angajaţilor săi la restituirea sporului de 25% pentru muncă nenormată pentru că ea consideră că acest spor şoferii l-au încasat necuvenit, fără temei legal. La acest moment însă nu are recurenta însă un titlu care să ateste această creanţă. Nici compensarea judiciară nu poate fi solicitată de recurentă pentru că la acest moment, recurenta nu are o creanţă împotriva reclamantului.
Cu privire la perioada 2006-2007 şi 2007-2009, perioada greşită de instanţa de fond , Curtea constată că această critică a recurentei nu este suficient de clară. Recurenta, în dezvoltarea acestui motiv de recurs (III) nu reuşeşte să explice unde anume a greşit instanţa de fond, iar, oral, cu ocazia concluziilor orale, recurenta nu a explicat şi nici nu a invocat această critică. Din considerentele hotărârii de fond şi din dispozitiv nu rezultă că instanţa de fond a greşit la stabilirea perioadei pentru care a fost obligată pârâta la plata orelor suplimentare.
Dovada orelor suplimentare se face cu orice mijloc de probă în contextul în care aceste ore nu apar în statele de plată şi pontajele lunare. Din actele avute în vedere de expert, fişa activităţii zilnice pentru autovehicul rezultă că într-adevăr reclamantul a efectuat ore suplimentare zilnic. Unitatea nu a reuşit să dea o explicaţie credibilă şi să înlăture cele arătate în fişa zilnică a autovehiculului şi, implicit, efectuarea orelor suplimentare.
Faţă de cele reţinute mai sus urmează a admite recursul declarat de recurenta SC “TCE 3 B.SRL, împotriva sentinţei civile nr.1126/16.11.2010 pronunţată de Tribunalul Brăila.
Va modifica în parte, sentinţa civilă nr.126/16.11.2010 pronunţată de Tribunalul Brăila în sensul că;
Va respinge ca nefondată cererea de anulare a deciziei de concediere nr.534/10.02.2009, reintegrare în postul deţinut anterior şi de plată a salariului de la 11.02.2009 până la reintegrare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
