Atragerea răspunderii în condiţiile art. 138 alin 1 lit. c la societatea la care în anul anterior deschiderii procedurii s-a realizat profit. Sechestrul asigurator în temeiul art. 141 din Legea nr. 85/2006, cerere supusă procedurii necontencioase.
Prin sentinţa nr. 414/S/10.12.2010, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosar nr. 2037/119/2008 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. I. I. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. C. S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B. I., şi în consecinţă:
– s-a dispus ca pârâtul să suporte, în calitate de administrator al debitoarei falite S.C. D. C. S. S.R.L., pasivul acesteia în sumă de 35.055,45 lei, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei în vederea plăţii datoriilor.
S-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea pârâtului.
S-a fixat în sarcina lichidatorului judiciar plata unei cauţiuni în valoare de 3.505,5 lei.
A reţinut judecătorul-sindic că prin sentinţa civilă nr. 681/25.05.2007 a Tribunalului Covasna s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea D.C.S. SRL şi numirea în calitate de administrator judiciar a I. I. S.P.R.L.
Din raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la starea de insolvenţă a rezultat că pârâtul B. I. a fost administratorul societăţii debitoare.
În raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză (filele 37 -56), astfel cum a fost completat (filele 72 – 78 dosar fond), s-a arătat că societatea debitoare avea datorii la data declanşării insolvenţei în sumă de 74.618,60 lei şi creanţe de încasat de la S.C. G. E. S.R.L. în sumă de 73.205,26 lei, aceasta fiind cauza pentru care societatea a intrat în insolvabilitate (blocaj economico-financiar).
De asemenea, se mai arată că pârâtului – fost administrator – i-au fost restituite de către societatea debitoare mai multe sume de bani (9.650 lei – mai 2007, 10.300 lei – iulie 2007 şi 7.200 lei – august 2007) însă s-a considerat în raportul de expertiză că această retragere de numerar din casieria societăţii este o hotărâre managerială şi nu o faptă culpabilă a fostului administrator care să cauzeze starea de insolvenţă.
Concluziile expertizei contabile nu au însă o valoare absolută ci trebuie interpretate şi analizate în coroborare cu celelalte probe administrate în cauză.
Este adevărat că în cuprinsul expertizei s-a arătat că ajungerea societăţii în starea de insolvenţă s-a datorat unui blocaj economic financiar, însă din această afirmaţie nu se poate trage concluzia certă cum că această cauză este singura ce a determinat intrarea societăţii în insolvenţă, în speţă, fiind necesar să se analizeze dacă au existat şi alte cauze (imputabile pârâtului) care au condus la starea de insolvenţă.
Astfel, din coroborarea răspunsurilor date de pârât la interogatoriu (filele 101- 102 dosar fond ) cu balanţele sintetice de verificare (filele 120 – 128 dosar fond) reiese în mod indubitabil că pârâtul şi-a restituit suma totală de 35.055,45 lei, reprezentând o parte din creditul acordat societăţii debitoare, după cum urmează:
– suma de 20.890 lei – în luna mai 2007;
– suma de 10.265 lei – în luna iulie 2007;
– suma de 3.900 lei – în luna august 2007.
După cum s-a putut observa, aceste sume au fost ridicate de către pârât după introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei (suma de 20.890 lei) şi respectiv după data deschiderii procedurii insolvenţei (sumele de 10.265 lei şi 3.900 lei) ceea ce denotă o vădită rea-credinţă a pârâtului, care a preferat să-şi restituie preferenţial nişte credite, în loc de a achita o parte însemnată din datoriile societăţii debitoare.
De asemenea, din actele contabile depuse la dosar a reieşit şi faptul că societatea debitoare a desfăşurat o activitate neprofitabilă, prin continuarea acestei activităţi ajungându-se la insuficienţa fondurilor băneşti disponibile.
Faptele administratorului B. I., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit.a) şi c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei în sensul că acesta a folosit bunurile sau creditele societăţii debitoare în folosul propriu şi a dispus în interes personal continuarea unei activităţi care conducea în mod vădit la încetarea de plăţi. S-a constatat că sunt realizate atât condiţiile generale ale răspunderii delictuale instituite de Codul civil, cât şi cerinţele speciale ale art.138 din Legea nr.85/2006.
Prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, reglementează şi determină limitativ situaţiile în care membrii organelor de conducere ale debitorului falit pot fi obligaţi să acopere pasivul acestuia.
Această răspundere este o formă specială a răspunderii juridice patrimoniale şi presupune ca, în privinţa făptuitorului să fie îndeplinite atât condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale instituite de art.998 Cod civil cât şi condiţiile speciale ale art. 138 alin.(1) din legea amintită, şi anume: prejudiciul, fapta ilicită care să fie una dintre cele prevăzute de acest articol al legii, legătura cauzală dintre prejudiciu şi starea de insolvenţă a debitorului, precum şi vinovăţia care poate îmbrăca forma erorii sau a imprudenţei în actele de gestionare şi administrare a patrimoniului societăţii.
Între fapta ilicită săvârşit de pârât în calitate de administrator şi starea de faliment a debitoarei este o legătură de cauzalitate incontestabilă. Prin conduita sa delictuală, fostul administrator al debitoarei a pus societatea în incapacitate financiară de a-şi achita obligaţiile comerciale şi cele faţă de bugetul de stat, a cauzat falimentul debitoarei, indirect a provocat prejudicierea creditorilor, prin imposibilitatea de acoperire a creanţelor deţinute de debitoare.
Astfel fiind, în raport cu cele ce preced, instanţa a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.138 alin.(1) lit.a) şi c) din Legea nr.85/2006, motiv pentru care acţiunea a fost admisă, potrivit dispozitivului de mai jos.
De asemenea, potrivit art. 141 din Legea nr. 85/2006 s-au lua măsuri asiguratorii asupra bunurilor din averea pârâtului.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâtul B. I. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii administratorului.
În expunerea motivelor de recurs se arată că, pentru atragerea răspunderii în condiţiile art. 138 lit.a, nu există petit fiind încălcat principiul disponibilităţii relativ la limitele învestirii instanţei.
Se continuă în sensul, din 2006, societatea lucra cu profit, necorespunzând realităţii că în perioada 2005 – 2007, societatea avea numai pierderi.
Relativ la concluziile expertizei efectuate în cauză, se învederează că, partenerii comerciali ai debitoarei S.C. D. C. S. au emis CEC-uri şi Ordine de plată refuzate la plată, din lipsa disponibilului, astfel încât intrarea în insolvabilitate şi blocaj economico-financiar, s-a datorat nerecuperării sumei de 73.205.34 lei de la S.C. G. E. S.R.L.
Totodată, în vederea recuperării creditelor datorate societăţii s-au demarat acţiuni de recuperare a creanţelor datorare şi au fost formulate plângeri penale de către administratorul statutar.
Împrejurarea că societatea a fost creditată de la înfiinţare şi până la 30.10.2007 cu suma de 50.800 lei, din care s-a procedat la restituirea creditului în sumă de 35.055,45 lei, în contextul în care la 30.06.2007, se înregistra profit, nu constituie faptă de continuare a activităţii în interes personal, care să conducă în mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi.
De asemenea, nu s-a probat întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, conform art. 1169 Cod civil.
În ceea ce priveşte măsurile asiguratorii instituite conform art. 141 din Legea nr. 85/2006 nu s-a demonstrat existenţa vreunui risc privitor la sustragerea pârâtului de la o eventuală răspundere, astfel încât măsura s-a admis fără vreun probatoriu administrat şi după închiderea dezbaterilor.
Se conchide că judecătorul-sindic a rezolvat cauza, fără să ia în considerare concluziile părţii, dând eficienţă unilaterală susţinerilor lichidatorului, cu eliminarea concluziilor expertizei contabile judiciare.
Recursul este nefondat.
Procedura insolvenţei la debitoarea S.C. D. S.R.L. s-a deschis prin sentinţa civilă nr. 681/25.05.2007, iar în raportul administratorului judiciar asupra cauzelor şi împrejurărilor ce-au condus la starea de insolvenţă se relevă că în perioada 2005 – 2006, debitoarea a finalizat exerciţiile financiare de pierderi, iar la 31.05.2007 societatea a finalizat exerciţiul financiar cu profit.
Astfel, deşi în perioada 2005 – 2006 s-a constatat o ineficienţă a activităţii economice a societăţii administratorul statutar a dispus, în interes personal continuarea activităţii ce-a dus persona juridică S.C. D. C. S. S.R.L. la încetarea de plăţi. În acest sens raportul de expertiză tehnică a reţinut că la data declanşării insolvenţei, societatea debitoare avea datorii în sumă de 74.618,60 lei, aceasta fiind cauza pentru care societatea a intrat în insolvenţă.
Or, starea de insolvenţă constatată prin sentinţa de deschidere a procedurii, şi intrarea în puterea lucrului judecat, a fost cauzată de neîndeplinirea obligaţiei legale de-a sista continuarea activităţii, respectiv de a formula cerere de deschidere a procedurii la momentul 2005 – 2006, independent că la momentul 31.05.2007, societatea înregistra profit. Revirimentul societăţii rezidă în aceea că, potrivit balanţei sintetice aferente lunii mai 2007, administratorul B. I. creditează societatea debitoare cu suma de 35.099,60 lei, sumă din care în aceeaşi lună, şi restituie 20.890 lei, fără însă a plăti datoriile societăţii la bugetul statului.
Nu poate fi primit raţionamentul recurentului relativ la interesul administratorului statutar de-a dispune continuarea activităţii debitoarei, justificat, prin aceea că, de la înfiinţare până la 30.10.2007, societatea a fost creditată cu suma de 50.800 lei, şi s-a procedat la restituirea creditului în cuantum de 35.055 lei.
Totodată, este lipsită de relevanţă restituirea de sume în lunile iulie şi august 2007, pe seama aceleiaşi creditări ca şi împrejurarea că administratorul statutar a avut sau nu cunoştinţă de deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei.
Aceasta întrucât, în economia textului la art. 138 lit.a şi c din Legea nr. 85/2006 nu interesează decât întrunirea cumulativă a condiţiilor generale de la art. 998 Cod civil, şi ale celor speciale de la art. 138 alin. 1 din legea amintită.
Or, însuşindu-şi în luna mai 2007 suma de 20.890 lei (credit al societăţii) şi dispunând în intervalul 2005 – 2006, când activitatea debitoarei era neprofitabilă, continuarea activităţii, cu consecinţa intrării în insolvenţă, în mai 2007 s-au săvârşit cu intenţie faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit.a şi c. Aceste fapte sunt puse în relaţie cauzală cu partea de pasiv a societăţii constând în creanţele pe care societatea nu a putut să le plătească pe perioada folosirii creditului de 20.890 lei, respectiv cu diferenţa dintre activul şi pasivul debitului persoană juridică, întrucât în situaţia falimentului, insolvenţa se confundă cu insolvabilitatea. Respectând, însă principiul disponibilităţii, în limitele învestirii instanţei şi fără a depăşi plafonul maxim al întinderii, respectiv întregul pasiv al debitoarei în cuantum de 91.235,86 lei, prejudiciul este în sumă de 35.055,45 lei (activul net înregistrează valori negative în sensul că, şi prin valorificare activelor, nu se acoperă datoriile).
Critica recurentului relativ la nevalidarea ad litteram a concluziilor expertizei în cauză nu se susţine, întrucât concluziile expertizei au fost interpretate coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
Instituirea măsurilor asiguratorii este condiţionată,în accepţiunea art. 141 din Legea nr. 85/2006 doar de existenţa pe rolul instanţei a acţiunii în atragerea răspunderii administratorului, fiind o cerere supusă conform art. 331 Cod procedură civilă unei proceduri necontencioase. Astfel, nu e necesară probarea vreunui risc privind sustragerea pârâtului de la răspundere ori administrarea probatoriului, în contextul în care instanţa a fost învestită cu cererea de instituire a măsurilor asiguratorii de către lichidatorul judiciar.
Pentru aceste raţiuni de fapt şi de drept amintite, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul B. I. împotriva sentinţei civile nr. nr. 414/S/10.12.2010 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 2037/119/2008 al Tribunalului Covasna, pe care o va menţine.
Decizia 93/R/15.02.2011 – CV
