Casarea cu trimitere a hotarârii datorata nesolutionarii cauzei în fond. Proces echitabil.
– Legea nr.85/2006
– Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.6
Omisiunea instantei de a verifica atat afirmatiile AFP S1 Bucuresti cu privire la existenta faptelor afirmate, cat si orice probe sau elemente ivite in tot parcursul derularii procedurii, echivaleaza in fapt cu lipsa analizei cauzei si, in esenta, nesolutionarea acesteia intr-un procedeu real si efectiv, acela de confruntare a afirmatiilor partilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situatii de fapt ca rezultat al unei aprecieri atasate de natura cauzei, circumstantele acesteia.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA,
DECIZIA COMERCIALA NR.270 din 15.02.2011)
Deliberând asupra recursului cu care a fost învestita, constata urmatoarele:
Prin sentinta comerciala nr. 3221/15.04.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala în dosar nr. 47298/3/2008, judecatorul sindic a admis cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de catre AFP S1 Bucuresti, dispunând obligarea pârâtului SG la plata pasivului neacoperit al debitoarei SC AD SRL, iar ulterior, în baza art. 135 si art. 136 din Legea nr.85/2006, luat masura comunicarii sentintei catre creditori, radierea societatii debitoare din Registrul Comertului si descarcarea lichidatorului de insarcinarile specifice procedurii.
În ce priveste hotarârea pronuntata de instanta în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, prima instanta a retinut ca reclamanta, prin lichidator, s-a întemeiat pe aceea ca pârâtii au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în interes propriu, in masura in care societatea debitoare detinea active circulante si imobilizari corporale care nu au fost vandute pe parcursul derularii activitatii si care nici nu au fost puse la dispozitia lichidatorului, de aceste fapte fiind responsabil paratul. De asemenea, acesta nu si-a indeplinit obligatia de a solicita deschiderea procedurii insolventei fata de SC AD SRL potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotarâri a declarat paratul SG solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei, in sensul respingerii cererii promovate de catre AFP S1 Bucuresti ca neintemeiata.
In preambulul motivelor de recurs, recurentul a aratat ca, in drept, se intemeiaza pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila, dar ca, fata de caracterul hotararii pronuntate, intelege sa dezvolte si critici de netemeinicie, potrivit art. 3041 Cod procedura civila.
A aratat recurentul ca, in fapt, premisele de la care prima instanta a plecat in solutionarea problemei litigioase, au fost gresite, intrucat deschiderea procedurii s-a facut dchiar la initiativa SG, ca administrator statutar al SC AD SRL, astfel incat nu se poate imputa acestuia incalcarea obligatiei prevazute in art. 27 din Legea nr.85/2006, iar motivele retinute de catre prima instanta sunt straine de natura pricinii.
S-a mai aratat ca toate concluziile instantei nu sunt fundamentate pe probe, chiar in masura in care lichidatorul subliniaza ca in cauza nu se poate retine incidenta art. 138 impotriva sa, ca in lipsa probelor, instanta nu a putut analiza real conditiile raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 referitoare la fapta, prejudiciu, legatura de cauzalitate intre actiunile sau inactiunile paratului si starea de insolventa a debitoarei.
S-a mai aratat ca insolventa SC AD SRL a intervenit din motive straine de actiunile paratului, asa cum sunt acestea identificate in rapoartele lichidatorului, care descriu intreg procesul de amortizare a imobilizarilor corporale si care stabilesc ca valoarea reala a acestora era mai mica, bunurile fiind depasite fizic si moral, astfel incat erau lipiste de valoare de piata. Pierderile societatii si starea pasivului acesteia la data intrarii in procedura au fost determinate de relatia cu creditorii si de contextul economic negativ, dar si de segmentul de piata in care societatea isi desfasura activitatea.
Analizand recursul, din perspectiva motivelor sale, Curtea subliniaza ca a analizat prioritar motivele de casare, referitoare la nemotivarea hotararii si ulterior pe cele de modificare referitoare la aplicarea gresita a legii si netemeinicia situatiei stabilite de catre prima instanta.
Afirmatiile recurentului care a aratat ca instanta nu a facut nici un fel de rationamente de natura sa justifice, in baza pieselor dosarului solutia data sunt reale.
In aceste conditii, Curtea, a considerat ca hotararea nu indeplineste, in primul rand, exigenta de a fi motivata.
Noteaza astfel ca maniera extrem de succinta in care se exprima considerentele solutiei face hotarârea data criticabila din perspectiva legalitatii, în masura în care nu creeaza transparenta asupra silogismului judiciar care explica si justifica dispozitivul si nu arata, la situatia concreta supusa judecarii, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.
Astfel, singurele afirmatii de substanta din considerenele primei hotarari sunt referitoare la existenta imobilizarilor corporale si a activelor circulante al caror circuit nu a putut fi stabilit si ca dl. SG nu si-a indeplinit obligatia de sesizare a instantei cu o cerere de deschidere a procedurii fata de SC AD SRL, aceasta din urma constatare fiind, de altfel, straina cauzei. Altfel, nicio proba, nicio explicatie, nicio justificare nu a stat la baza concluziei primei instante.
Or, un proces civil finalizat prin hotarârea care dezleaga fondul, cu garantiile date de art. 6.1 din Conventia Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul partilor de a fi în mod real “ascultate”, adica în mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, aceasta implica mai ales în sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv, real si consistent al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta în determinarea situatiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României si hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).
Or, in cauza, desi instanta a pronuntat o solutie care rezolva fondul cauzei, este notabil ca nicio afirmatie a partilor nu a fost cercetata, nicio proba nu a fost considerata, deci nu au servit ca suport al concluziilor instantei, concluzii care nu se fundamenteaza pe stabilirea unei stari de fapt sau pe maniera in care legea devine incidenta in cauza.
In aceste conditii, omisiunea instantei de a verifica atat afirmatiile AFP S1 Bucuresti cu privire la existenta faptelor afirmate, cat si orice probe sau elemente ivite in tot parcursul derularii procedurii, echivaleaza in fapt cu lipsa analizei cauzei si, in esenta, nesolutionarea acesteia intr-un procedeu real si efectiv, acela de confruntare a afirmatiilor partilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situatii de fapt ca rezultat al unei aprecieri atasate de natura cauzei, circumstantele acesteia.
In conditiile in care, din perspectiva instantei de recurs, cauza nu a fost solutionata in mod real, potrivit garantiilor continute de art. 6 din CEDO, concretizate in exprimarea de catre magistrat a tuturor argumentelor decizorii, si raspunsul sau la apararile si argumentele principale ale partilor, precum, potrivit art. 312 alin. 3 si 5 Cod procedura civila, recursul a fost admis, hotararea atacata a fost casata, iar cauza trimisa la prima instanta in vederea solutionarii sale.
In aceste conditii, Curtea arata ca cercetarea criticilor subsumate celui de-al doilea motiv al recursului, reprezentand chestiuni care tin de cercetarea cauzei pe fond, vor fi analizate de catre judecatorul-sindic cu prilejul rejudecarii, potrivit art. 315 alin. 3 Cod procedura civila.
