Prin Decizia nr. 1759 din 26 septembrie 2011 – Curtea de Apel Ploiesti – Sectia conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis recursul pârâtului si a modificat în parte sentinta în sensul ca a admis cererea reconventionala formulata de pârât dispunând compensarea creantelor reciproce dintre reclamant si pârât pâna la concurenta celei mai mici dintre ele, fiind mentinute restul dispozitiilor sentintei.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de recurs a retinut ca un mod de stingere a obligatiilor este compensatia, art. 1145 alin.1 Cod civil statuând ca aceasta nu are loc decât între doua datorii care deopotriva au ca obiect o suma de bani, o cantitate oarecare de bunuri fungibile de aceeasi specie si care sunt deopotriva lichide si exigibile.
În ceea ce priveste exigibilitatea, aceasta presupune ca ambele creante reciproce sa fi ajuns la scadenta, iar daca una din obligatiile reciproce este afectata de un termen, nu poate opera compensatia întrucât debitorul nu poate fi obligat sa plateasca înainte de termen, compensatia fiind tot o plata.
S-a retinut ca argumentul pentru care tribunalul a respins cererea reconventionala formulata de recurent a fost acela ca datoria pe care intimatul o are fata de recurent nu este exigibila, apreciindu-se ca în acest context nu sunt întrunite conditiile cerute cumulativ de art. 1145 alin.1 Cod civil pentru a opera compensatia.
Or, a aratat instanta de recurs, nu se poate retine în cauza ca datoria pe care intimatul o are fata de recurent nu a ajuns la scadenta, ceea ce presupune, dupa cum s-a aratat mai sus, ca nu a ajuns la termen, câta vreme obligatiile de plata au fost stabilite în sarcina intimatului prin hotarâri judecatoresti ce constituie titluri executorii, însa Guvernul României a emis OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevazute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar apoi OUG nr.45/2010 pentru modificarea art.1 din OUG nr.71/2009, prin care a amânat si esalonat plata sumelor prevazute prin hotarâri judecatoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii pâna la datele expres indicate în cuprinsul celor doua ordonante.
Art.1146 alin.1 Cod civil statueaza expres ca termenul de gratie nu împiedica compensatia.Prin urmare, daca în acest interval de timp debitorul devine creditorul propriului sau creditor, îi va putea opune compensatia, adica va „plati” prin invocarea compensatiei, aceasta deoarece termenul de gratie reprezinta doar o favoare acordata debitorului pâna la executarea silita a obligatiei.
Este adevarat ca termenul de gratie se acorda, potrivit dispozitiilor legale procesuale, de catre instanta de judecata, iar ceea ce este specific în pricina de fata este faptul ca în cauza, debitorul, respectiv intimatul-reclamant, nu a procedat la solicitarea acordarii pe cale judecatoreasca a termenului de gratie, ci însusi Guvernul României a adoptat actele normative sus-mentionate prin care a instituit, practic, un asemenea termen, în favoarea tuturor autoritatilor si institutiilor publice debitoare din sectorul bugetar, astfel cum este individualizat în cuprinsul art.1 alin.4 din OUG nr.71/2009, autoritati si institutii publice în sarcina carora au fost stabilite obligatii de plata a unor drepturi de natura salariala în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri executorii.
S-a concluzionat de catre instanta de recurs ca este evident în contextul mai sus aratat si având în vedere prevederile art.1145 alin.1 si ale art.1146 Cod civil, ca masura adoptata de Guvernul României, de amânare si esalonare la plata a sumelor prevazute prin hotarâri judecatoresti devenite executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, identica, practic, termenului de gratie acordat, de principiu, de catre instanta de judecata, la solicitarea debitorului, nu poate constitui un impediment pentru a opera compensatia, astfel cum gresit a conchis prima instanta, câta vreme nu se poate retine ca în speta obligatiile pe care intimatul le are fata de recurent nu ar fi ajuns la scadenta – ceea ce presupunea existenta unor obligatii afectate de un termen suspensiv, care nu au devenit scadente pentru ca nu s-a împlinit termenul, pe când în cauza obligatiile de plata sunt stabilite prin hotarâri judecatoresti executorii, pentru care s-a amânat si s-a esalonat doar plata.
Altfel spus, o obligatie afectata de un termen suspensiv, ce nu a devenit scadenta pentru ca n-a ajuns la termen si care n-a fost niciodata exigibila, difera de o obligatie exigibila, rezultat al unei hotarâri judecatoresti executorii, pentru care s-a amânat si esalonat plata chiar de catre stat, respectiv de catre Guvernul României, iar intimatul-reclamant, ca debitor, nu se poate prevala de amânarea si esalonarea la plata dispusa de guvern, ca argument pentru a nu putea opera compensatia.
Chiar si Curtea Constitutionala a României a retinut prin decizia nr.188/02.03.2010, prin care a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr.71/2009, ridicata în anumite cauze aflat pe rolul unor instante de judecata, ce au fost indicate si prin decizia nr.1042/14.07.2011, prin care a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr.71/2009 si ale art.II din OUG nr.45/2010, ridicata într-o cauza aflata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, ca prin aceste acte normative, a caror emitere a fost justificata de Guvernul României prin aparitia unei situatii extreme, determinata de implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotarârilor judecatoresti, ceea ce poate constitui o situatie extraordinara în sensul art.115 alin.4 din Constitutie, nu numai ca nu se refuza executarea hotarârilor judecatoresti devenite executorii, ci Guvernul se obliga la plata esalonata a sumelor prevazute în acestea, iar situatia extraordinara invocata are un caracter temporar.S-a mai aratat ca guvernul nu neaga existenta si întinderea despagubirilor stabilite prin hotarâri judecatoresti executorii si nu refuza punerea acestora în aplicare, masura de esalonare fiind mai degraba una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, fiind, deci, o aplicare a art.44 alin.2 din Constitutie, în conditiile unei crize financiare accentuate.
Situatia mai sus descrisa, identica cu cea din cauza de fata, difera substantial si esential de situatia existentei unei simple obligatii afectata de un termen suspensiv, ce nu a devenit scadenta întrucât nu a ajuns la termen.
Compensatia invocata de recurent, a aratat curtea, profita, de altfel, si intimatului, la rândul sau debitor fata de recurent, câta vreme, în raport de disp.art.1 alin.3 din OUG nr.71/2009, sumele prevazute la alin.1 al art.1 din respectiva ordonanta de urgenta, platite în temeiul acestei ordonante de urgenta, se actualizeaza cu indicele de inflatie comunicat de Institutul National de Statistica, prevedere mentinuta si de OUG nr.45/2010, astfel ca în conditiile în care opereaza compensatia, ca modalitate de stingere a obligatiilor reciproce dintre parti, pâna la concurenta celei mai mici dintre ele, nu vor mai fi calculate în continuare sumele de bani datorate reprezentând actualizarea cu indicele de inflatie pentru sumele pentru care a intervenit compensatia, ce reprezinta, de fapt, o plata.
De asemenea, faptul ca recurentul nu a fost de acord, la solicitarea intimatului formulata anterior promovarii prezentei actiuni, cu compensatia, nu poate constitui un argument pentru respingerea cererii reconventionale formulata de pârât în prezenta cauza, câta vreme sunt îndeplinite, pentru considerentele mai sus aratate, cerintele legale pentru a putea opera compensatia.
Fata de cele ce preced, Curtea a privit recursul pârâtului ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civila l-a admis, în cauza fiind incidente disp.art.304 pct.9 Cod pr.civila, iar conform art.312 alin.2 si 3 Cod pr.civila a modificat în parte sentinta în sensul celor sus-aratate.
