Sentinţă civilă
Despăgubiri
Pentru promovarea unei acţiuni bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză se cer îndeplinite atât condiţii materiale (îmbogăţirea pârâtului, sărăcirea reclamantului, corelaţie directă între acestea, nu neapărat legătura cauzală), cât şi condiţii juridice (lipsa temeiului juridic pentru îmbogăţire, respectiv sărăcire, buna-credinţă a îmbogăţitului şi lipsa altui mijloc juridic la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pagubei).
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., s. nr. 336/16 martie 2010)
Prin cererea înregistrată reclamanta SC. V. C. SRL Bistriţa a chemat în judecată pârâta SC. C. C. SRL Bistriţa solicitând ca aceasta din urmă să fie obligată să-i plătească 365.954,46 lei reprezentând contravaloarea a 80.186 kg confecţie metalică zincată montată la investiţia “Grajd, Spaţiu aşteptare, Staie muls” din Jelna (investiţie ce a avut antreprenor societatea reclamantă), precum şi la 7000 lei, sumă încasată abuziv în data de 16 septembrie 2008 prin introducerea unei file CEC în bancă.
Starea de fapt stabilită de instanţă.
Pârâta a iniţiat construirea unei ferme pentru vaci, cu sprijin prin finanţare SAPARD, astfel că după ce a intrat în posesia proiectului întocmit de SC. A.P. SRL Bistriţa, a emis mai multe cereri de ofertă către constructori specializaţi, pentru ca aceştia din urmă să facă oferte de preţ pentru executarea construcţiei.
Astfel cum rezultă din adresa de înaintare a cererii de ofertă, odată cu cererea s-a remis fiecărui ofertant şi: proiectul tehnic cu antemăsurători, listele de cantităţi pentru lucrările de construcţii şi arhitectură, instalaţii sanitare, electrice şi fundaţii, adică întreaga documentaţie întocmită pentru executarea proiectului.
Cu adresa nr. 26/11 septembrie 2006 reclamanta a înaintat pârâtei oferta fermă pentru realizarea obiectivului „Fermă Zootehnică 100 Vaci cu Lapte localitatea Jelna, judeţ Bistriţa-Năsăud”, angajându-se că va executa obiectivul cu suma de 1.779.138 lei+TVA (total 2.117.174 lei), sens în care a indicat în concret care sunt „obiectele” de predat în urma construirii, listele cu utilităţile necesar a fi realizate pentru funcţionarea fermei, precum şi devizul ofertă C.010 completat cu preţul propus de executant pentru fiecare material, manoperă, utilaje (de fapt utilităţi), costuri de transport, preţ stabilit atât pe unitate (P/U) cât şi la valoarea totală a operaţiunii, la care s-au adăugat cheltuielile directe, CAS, şomaj, sănătate, profit, fond de risc, rezultând preţul final de 1.136.305 lei, la care s-au adăugat instalaţii electrice, sanitare, etc., astfel că oferta fermă pentru execuţia întregului obiectiv a fost de 1.779.138 lei +TVA.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, acceptat să participe la realizarea proiectului cu fonduri SAPARD de maxim 50% din valoarea totală eligibilă a Proiectului, sau din valoarea cheltuielilor efectiv realizate dacă acestea sunt mai mici, finanţând contractul până la această valoare.
La data de 1 noiembrie 2006 între pârâtă, în calitate de beneficiar, şi reclamantă, în calitate de antreprenor, s-a încheiat contractul pentru „executarea, finalizarea şi întreţinerea obiectivului „Fermă Zootehnică 100 Vaci cu Lapte localitatea Jelna, judeţ Bistriţa-Năsăud”, preţul stabilit fiind de 1.779.138 lei+TVA (art. 2.2), durata de execuţie fiind de 12 luni (art. 3.1), ceea ce înseamnă că obiectivul trebuia predat beneficiarului în data de 1 noiembrie 2007. Recepţia obiectivului s-a realizat la 27 iunie 2008 prin procesul verbal cu nr. 1191, la aceeaşi dată reclamanta angajându-se că va plăti lucrările neefectuate şi pe cele efectuate necorespunzător, act înregistrat sub nr. 1190/27 iunie 2008). Pentru garantarea ducerii de îndeplinire a acestui angajament, reclamanta a înmânat reprezentantului pârâtei o filă CEC pentru a o „depune spre încasare în cazul în care se constată că la 10 iulie 2008 nu s-au efectuat lucrările enumerate mai sus”.
La peste două luni după acest termen (16 septembrie 2008, conform susţinerii reclamantei şi recunoaşterii pârâtei), pârâta a încasat suma de 7000 lei, din totalul de 10.503,28 lei contravaloarea lucrărilor menţionate în angajament.
Reclamanta a pretins prin acţiune că în nenumărate rânduri a solicitat pârâtei să-i plătească contravaloarea metalului înglobat în obiectivul contractat spre realizare.
În acest sens, a depus la dosar adresa nr. 81/3.04.2008 înregistrată la Biroul executorului judecătoresc M. M. sub nr. 27/4.04.2008 la care a depus o factură fiscală din 2.04.2008 prin care solicită plata, precum şi factura prin care dovedeşte că a achiziţionat structura metalică.
Toate acestea constituie proba că reclamanta a solicitat o singură dată c/v materialelor ce fac obiectul cauzei (în 3.04.2008), adresa fără număr şi dată, fără dovada expedierii sau înmânării neputând fi avută în vedere.
Pe de altă parte, instanţa constată că reclamanta nu a invocat neplata cu ocazia recepţiei ori cu ocazia punerii sale în întârziere pentru nerespectarea termenelor de execuţie (măcar ca mijloc de apărare), precum şi că – dacă data de pe factura nr. 0000141/25.03.2008 nu este eronată – materialul a fost întâi montat şi abia apoi cumpărat, adus de la furnizor.
Temeiurile de drept ale acţiunii reclamantei.
Reclamanta a indicat că acţiunea sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 992 şi 969 Cod civil.
A priori este de menţionat că cele două texte nu pot fi aplicate în cadrul aceluiaşi raport juridic, existenţa unui contract între părţi excluzând aplicarea art. 992 Cod civil.
Îmbogăţirea fără justă cauză se susţine ca rezultând dintr-un fapt juridic licit care are ca efect creşterea patrimoniului pârâtului şi micşorarea corelativă a patrimoniului reclamantului, fără un temei legitim.
Pentru promovarea unei acţiuni bazată pe acest text legal se cer îndeplinite atât condiţii materiale (îmbogăţirea pârâtului, sărăcirea reclamantului, corelaţie directă între acestea, nu neapărat legătura cauzală), cât şi condiţii juridice (lipsa temeiului juridic pentru îmbogăţire, respectiv sărăcire, buna-credinţă a îmbogăţitului şi lipsa altui mijloc juridic la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pagubei).
În speţă, reclamanta nu poate invoca art. 992 Cod civil şi nu poate apela la actio in rem verso pentru că pretinsa ei însărăcire nu provine dintr-un fapt juridic licit al pârâtului şi mai ales pentru că reclamanta are la îndemână o acţiune bazată pe contract.
Deoarece reclamanta a indicat în acţiune ca temei de drept şi art. 969 Cod civil, a făcut referire la convenţia părţilor şi a anexat contractul, instanţa va analiza cererea prin prisma acestui temei de drept şi nu a art. 992 Cod civil, deoarece în condiţiile existenţei contractului comercial, art. 992 Cod civil este inaplicabil.
Deşi expertul face referire la dispoziţiile art. 77 şi 78 din O.U.G. nr. 34/2006 când relevă că reclamanta nu a solicitat modificarea proiectului instanţa stabileşte că nici actul normativ indicat nu este aplicabil cauzei, deoarece conform art. 9 din O.U.G. nr. 34/2006 în forma existentă la data încheierii contractului comercial şi a celui de asistenţă SAPARD, ordonanţa se aplică numai în cazul în care finanţarea este „în proporţie de mai mult de 50% din aceste fonduri”, ori în speţă, contractul prevede că finanţarea este de „până la 50%”.
Natura raportului contractual dintre părţi şi preţul.
Astfel cum rezultă din chiar convenţia părţilor, acestea au încheiat un contract de antrepriză de natură comercială (art. 3 pct. 8 Cod comercial), prin care reclamanta în calitate de antreprenor s-a obligat să execute o anumită lucrare pentru pârâtă (beneficiar, client), pe riscul antreprenorului, în schimbul unui preţ care se stabileşte în raport cu rezultatul lucrării.
Preţul este un element esenţial al contractului de antrepriză şi modalitatea de stabilire a lui caracterizează contractul.
Astfel, preţul poate fi determinat sau determinabil, în raport de clauzele contractului referitoare la acest element esenţial.
Un preţ determinat poate fi stabilit în două modalităţi : printr-o sumă forfetară, globală, fixată în urma negocierii părţilor; sau ca urmare a unui deviz, caz în care preţul global rezultă din însumarea preţurilor stabilite pe faze de lucrări, părţile convenind asupra sumei reieşite din calculul devizului.
Dacă părţile n-au convenit la încheierea contractului asupra unei sume globale, determinate, ci au stabilit ca preţul să se stabilească în baza devizului la terminarea lucrărilor, ne aflăm în situaţia unui preţ determinabil care poate suferi influenţe în cursul execuţiei.
În speţă, părţile contractante au stabilit că preţul lucrării este de 1.779.138 lei +TVA (art. 2.2) şi că „este stabilit pe baza proiectului tehnic şi a antemăsurătorilor pe care executantul le-a primit şi analizat anterior întocmirii contractului. Preţul nu poate fi modificat sub nici o formă pe parcursul execuţiei contractului”.
Rezultă fără putinţă de tăgadă că părţile au stabilit un preţ global, ferm „care nu poate fi modificat”.
Reclamantei i-a fost înaintat proiectul de execuţie, şi devizul conţinând lista tuturor materialelor şi lucrărilor ce trebuie puse în operă pentru finalizarea obiectivului, iar reclamanta a restituit pârâtei devizul cu preţurile stabilite în dreptul materialelor şi lucrărilor (preţ unitar pe lucrare şi material, preţ total, preţ global) şi a însumat aceste preţuri ajungând la valoarea totală de 1.779.138 lei +TVA.
Acest preţ, în cuantumul fixat de reclamantă pe baza documentaţiei ce i-a fost remisă (şi nu altul), a fost acceptat de beneficiara-pârâtă, aşa încât toate susţinerile reclamantei privind faptul că sumele de plată sunt orientative, ori că pârâta i-ar fi furnizat date inexacte, sunt neavenite. De altfel, chiar reclamanta a susţinut în acţiune că preţul s-a fixat „în baza listei de cantităţi de lucrări pusă la dispoziţie de pârâtă” (lista este de fapt devizul) şi că „în baza listei de cantităţi” a întocmit oferta de preţ.
Convenţia părţilor defineşte la art. 4.1 lit. c, preţul contractului ca fiind „preţul plătibil executantului de către achizitor în baza contractului pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor sale asumate prin contract”. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, executantul are obligaţia de a asigura materialele, instalaţiile şi toate celelalte obiecte (art. 12 alin. 2; f. 6-8).
Cauzele contractuale de mai sus, adresa de ofertă a reclamantei (f. 84) şi modul cum părţile au stabilit acest preţ, constituie argumentul de neînlăturat pentru caracterizarea preţului ca fiind determinat şi prin aceasta nemodificabil.
Conform art. 1484 Cod civil (aplicabil prin prisma art. 1 al. 2 Cod comercial) „Întreprinzătorul sau arhitectul care s-a însărcinat a da gata un edificiu, după un plan statornicit şi dezbătut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plată, nici sub pretextul de scumpire a muncii manuale sau a materialelor, nici sub pretext că s-a făcut la planul zis schimbări şi adăugiri, dacă aceste adăugiri şi schimbări n-au fost în scris aprobate şi preţul lor de fapt cu comitentul”.
Este de esenţa contractului de antrepriză că riscul acestei convenţii se asumă de antreprenor, astfel că printre alte riscuri, faţă de textul legal mai sus menţionat, antreprenorul care a contractat o lucrare pe un preţ dinainte determinat este obligat să execute şi să predea obiectivul în condiţiile prevăzute în acel contract, cât timp nu dovedeşte acordul scris al beneficiarului (nu prin început de dovadă scrisă) pentru majorarea preţului.
Practica judiciară a stabilit că preţul global are putere de lege între părţii, instanţele nefiind în drept să acorde executantului un preţ mai mare, chiar dacă acest preţ corespunde unei valori superioare stabilită pe bază de expertiză.
Reclamanta a folosit cantităţi de materiale mai mici decât cele prevăzute în deviz.
Deoarece părţile au convenit asupra proiectului şi asupra cantităţilor de materiale şi manoperă (denumite generic „lucrări”) prevăzute în deviz semnând contractul care consfinţea aceste înţelegeri, prin încheierea de şedinţă din 15 mai 2009 instanţa – fără a menţiona şi inaplicabilitatea art. 992 Cod civil pentru a evita o antepronunţare – a admis proba cu expertiza tehnică solicitată de reclamantă, dar a cerut expertului să stabilească dacă s-au folosit confecţii metalice peste cele prevăzute în deviz, dacă s-a modificat proiectul etc.
Expertul a stabilit că nu s-au solicitat suplimentări la cantităţile de materiale, că antreprenorul nu a făcut observaţii după însuşirea proiectului, precum şi că nu a fost necesară folosirea de confecţii metalice suplimentare faţă de cele din proiect şi deviz.
La cererea reclamantei, expertul a stabilit cantităţile de materiale în kilograme pentru fiecare obiectiv în parte, rezultând că din totalul de 80.186 kg materiale prevăzute în proiect şi deviz constructorul a utilizat numai 44.239,36 kg, mai puţin cu 35.947 kg. Aceasta a fost posibil deoarece s-au montat stâlpi, panele, contravântuiri, grinzi la care materialul este cu până la 50% mai subţire decât cel prevăzut, fapt ce pune în pericol edificatele realizate în condiţii de vânt puternic, cantitate de zăpadă crescută, coroziune mai rapidă, etc.
În ce priveşte conţinutul normelor codul CL 21A utilizat de reclamantă ca argument al pretenţiilor băneşti.
Instanţa constată că indicatorul de norme pentru întocmirea devizelor de lucrări de construcţii agrozootehnice, locuinţe şi social culturale C – 1981, cuprinde la capitolul CL, consumurile specifice pentru materiale, forţă de muncă şi utilaje, iar articolul CL 21A (subdiviziunea de constructor), pus în discuţie de reclamantă, are titlul „confecţii metalice diverse din profile laminate, tablă, tablă striată, zincată” şi include cheltuielile cu: materiale, mâna de lucru, utilaje şi transport.
După cum rezultă din devizul predat de pârâtă reclamantei şi din devizul completat şi semnat de constructor cu preţurile propuse de acesta (ambele depuse în probaţiune de reclamantă), la poziţia 18 este trecut codul de lucrare CL 21A (materiale, manoperă, utilaje şi transport), reclamanta indicând că propune un preţ total de 71.149 lei pentru acest cod.
Acelaşi cod a fost indicat de reclamantă şi în considerentele acţiunii depuse la dosar, când a susţinut că faţă de conţinutul acestui cod obligaţia sa contractuală a fost numai de a monta materialele din metal care compun obiectivul luat în antrepriză (susţinere contrară art. 12 alin. 2 din contract).
Numai că în devizul înmânat expertului de către reclamantă cu ocazia întocmirii expertizei (cu ştampila şi semnătura numai a constructorului), codul apare modificat: în loc de CL 21A, se înscrie CL 21 A1, cu operaţiunea singulară de montare, tocmai pentru a dovedi susţinerile din acţiune.
Cum în acţiune şi în aceleaşi devize depuse iniţial de reclamantă codul este CL A21 (care cuprinde inclusiv materialele), instanţa constată că acesta a fost codul avut în vedere de părţi la stabilirea preţului contractului de antrepriză.
Cum din contract şi devize rezultă că obligaţia de procurare a materialelor, utilajelor şi de efectuare a transportului este a antreprenorului, reiese o dată în plus că preţul este forfetar, global.
Oricum, din moment ce prin contract s-a stabilit un preţ global, convenit ca fiind ferm şi nemodificabil şi cum, potrivit normei legale prevăzută de art. 1484 Cod civil, după încheierea convenţiei nu se poate cere sporire de plată, acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Cererea de obligare a pârâtei la plata a 7000 lei încasaţi prin CEC.
Din angajamentul de plată a lucrărilor neefectuate şi a lucrărilor efectuate necorespunzător înregistrat sub nr. 1190/27 iunie 2008 rezultă că reclamanta garantează beneficiarului SC. C. C. SRL Bistriţa efectuarea remedierilor până la 10 iulie 2008, în caz contrar să achite contravaloarea acestora în sumă de 25.000 lei.
Îndeplinirea angajamentului este garantată prin înmânarea reprezentantului pârâtei a unei file CEC care va fi pusă spre încasare dacă nu s-au efectuat remedierile până în 10 iulie 2008.
Pârâta a încasat din cei 25.000 lei menţionaţi, numai suma de 7000 lei, în data de 16 septembrie 2008.
Prin scriptul menţionat mai sus reclamanta a garantat executarea obligaţiilor asumate pentru efectuarea lucrărilor contractuale şi neexecutate şi remedierea celor realizate cu defecte.
Pârâta este creditoarea acestor obligaţii şi dreptul său de a apela la mijlocul de plată ce i s-a oferit ca garanţie rezultă din chiar angajamentul reclamantei, astfel că susţinerea reclamantei că încasarea s-a făcut fără temei şi fără să existe act semnat între părţi sunt, de asemenea neavenite.
Văzând dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta va fi obligată la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, onorar de avocat.
