Dosar nr. XXXXX/193/2009
– Recurs –
– Anulare act –
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA CIVILĂ
Şedinţa publică din data de 01 februarie 2011
DECIZIA CIVILĂ NR. 91 – R
Pe rol, judecarea cererii de recurs formulată de recurentul – reclamant V. M. C., împotriva sentinţei civile nr. 1958 din data de 11 martie 2010 a Judecătoriei Botoşani, judeţul Botoşani în dosar nr. XXXXX/193/2009, în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. A. şi intervenienţii în interes propriu V. D. P. şi V. I. D., având ca obiect de judecată acţiune civilă pentru – anulare act. –
La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, se prezintă avocat A. A., pentru avocat C. A., angajată în cauză a recurentului – reclamant lipsă, V. M. C., prezentă fiind şi intimata – pârâtă B. A., asistată de avocat P. R., lipsind intimaţii – intervenienţi în interes propriu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă acesta învederând că procedura de citare a părţilor este legal îndeplinită după care având cuvântul, avocat A. A., pentru recurentul – reclamant învederează instanţei faptul că nu este în măsură a prezenta la dosar nici un fel de înscris, respectiv încheiere care să fie înregistrată la vreun notariat, pentru a se face dovada eliberării testamentului în discuţie, deşi în acest sens i s-a acordat un termen de judecată.
Totodată, prezenţi la instanţă şi întrebaţi fiind, apărătorii ambelor părţi arată, pe rând, că nu mai au de formulat alte cereri ori de adus noi înscrisuri la dosar, situaţie în care instanţa, constatând pricina în stare de judecată, acordă cuvântul cu privire la dezbateri.
Avocat A. A., pentru recurentul – reclamant V. M. C., solicită admiterea recursului potrivit motivelor formulate, respectiv concluziilor scrise depuse astăzi la dosar. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
La rândul său, avocat P. R., pentru intimata – pârâtă B. A., formulează concluzii de respingere a cererii de recurs şi menţinere a sentinţei civile recurate, ca fiind legală şi temeinică. De asemenea, nu se solicită cheltuieli de judecată.
După deliberare;
T R I B U N A L U L ,
Asupra cererii de recurs, de faţă, constată că;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, şi care a constituit iniţial obiectul dosarului nr. XXXX/193/2009 (partaj succesoral şi anulare certificat de moştenitor) reclamantul V. M. C. – în contradictoriu cu pârâţii B. A., V. D. P. şi V. I. D., a solicitat modificarea certificatului de moştenitor nr. XXX din data de 23.10.1997, eliberat de Biroul Notarului Public S. M. D., în sensul excluderii pârâtei B. A. de la succesiunea defunctei C. P..
A mai solicitat reclamantul să se constate că patrimoniul defunctului V. I., se compune din casa situată în municipiul Botoşani, strada X, nr. Y şi din cota indiviză de 2 ori 1/3 din suprafaţa de 5.235 m. p. situate la aceiaşi adresă, să se identifice cotele ce revin succesorilor defunctului V. I. şi să se dispună lichidarea stării prin individualizarea şi atribuirea corespunzătoare.
În motivare reclamantul a arătat că masa de bunuri rămasă la decesul autorului V. I. se compune din imobilele arătate, dobândite prin moştenire, conform testamentului întocmit în data de 15 mai 1959 la Notariatul de Stat – Botoşani, certificatelor de moştenitor nr. XXX, XXX şi XXX din data de 23.10.2007 eliberate de Biroul Notarului Public S. M. D.şi testamentului autentificat sub numărul XXXXX din 26.03.1992 la Notariatul de Stat Botoşani.
Că, prin acest din urmă act, despre care s-a avut cunoştinţă în momentul întocmirii certificatului de moştenitor nr. XXX/2007, defuncta C. P. atestat toată averea sa în favoarea fratelui V. I., testamentul fiind descoperit după decesul beneficiarului, justificându-se astfel modificarea certificatului menţionat.
Pârâta B. A., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii de modificare a certificatului de moştenitor, arătând că este de acord cu partajarea averii succesorale a defunctei C. P. a cărei moştenitoare este.
Pârâta, în motivare, arată că, părinţii săi, defuncţii V. I. şi E. au testat celor trei copii, V. P., C. P. şi B. A., câte 1/3 din imobilele teren şi construcţii situate în municipiul Botoşani, strada X nr. Y (fosta Z). Cei trei fraţi au stăpânit bunurile astfel dobândite, în bună înţelegere, până la decesul numitului V. P., tatăl defunctului V. I. – autorul reclamantului şi al celorlalţi doi pârâţi.
Arată pârâta B. A. că, întrucât reclamantul s-a confruntat cu o serie de dificultăţi, mătuşa sa, defuncta C. P., care nu avea copii, a decis să-i lase averea sa, întocmind testamentul nr. XXXXX/1997, iar în anul 2007, defunctul V. I., care nu a dorit niciodată să beneficieze de testament a insistat în dezbaterea succesiunii defunctei sale mătuşi, eliberându-se astfel, certificatul nr. XXX/2007, pentru ambii succesori ai defunctei, în cote egale de 1/2 din 1/3 din casa şi terenul de 5.235 m. p. . După un an de la întocmirea acestui certificat a decedat nepotul V. I., lăsând celor trei fii ai săi bunurile indicate în acest act.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că susţinerile pârâtei nu sunt întemeiate, că în pofida acestora, casa defuncţilor V. I. şi E., a revenit integral, prin testament, fiului V. P., că presupusa dorinţă de valorificare a testamentului întocmit în beneficiul autorului V. I., a fost infirmată prin însăşi acceptarea, de către acesta, a înscrierii în certificatul de moştenitor contestat, că testamentul nr. XXXXX/1992 nu a fost revocat de testatoarea C. P. şi că acest act a vizat implicit excluderea pârâtei B. A., astfel încât, nu poate fi inclusă în certificatul de moştenitor.
A mai susţinut reclamantul că exheredarea în discuţie nu poate fi înlăturată prin simpla manifestare de voinţă a legatarului, că în absenţa unei revocări voluntare sau judecătoreşti, testamentul este încă valid, atestând dreptul de proprietate al legatarului.
În final, reclamantul învederează că defunctul V. I. nu a avut cunoştinţă de existenţa testamentului în discuţie, concluzie ce rezultă din însăşi indicarea în certificatul de moştenitor a naturii legale iar nu testamentare a succesiunii. Pe de altă parte, a arătat reclamantul că, dacă ar fi existat un refuz din partea defunctului beneficiar, acesta s-ar fi tradus în considerarea succesibilului renunţător ori străin de moştenire.
A mai arătat reclamantul că bunurile în litigiu au fost transmise prin testamentul din 1959, exclusiv celor trei fraţi deja menţionaţi, casa revenind în întregime numitului V. P., că deşi a cunoscut existenţa testamentului nr. XXXXX/1992, pârâta a ascuns notarului public, cu rea credinţă acest aspect, ignorând situaţia delicată în care se afla nepotul său, V. I..
Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2009, s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect anulare (modificare certificat de moştenitor şi s-a suspendat cererea de partaj, formându-se dosarul nr. 16.394/193/2004, reclamantul solicitând repunerea în termenul de opţiune succesorală).
După formarea noului dosar, prin nota de concluzii a susţinut că la momentul eliberării certificatului de moştenitor, nici defunctului V. şi nici notarul public nu a avut cunoştinţă de existenţa testamentului, acesta fiind descoperit după decesul beneficiarului, situaţii de natură a atrage incidenţa prevederilor art. 88 din Legea nr. 36/1995. S-a mai arătat că, în condiţiile sate certificatul de moştenitor a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor în materia devoluţiunii testamentare, impunându-se anularea sa parţială, în sensul înlăturării de la moştenire a pârâtei B. A., cu atât mai mult cu cât testamentul autentificat sub numărul XXXXX/1992 nu şi-a pierdut valabilitatea, proba faptului negativ al necunoaşterii existenţei testamentului, nefiind admisibilă, dovada împrejurării contrare căzând în sarcina pârâtei, eventuala probă testimonială impunându-se a proveni de la persoane care au luat cunoştinţă în mod direct de faptele ce tind a fi demonstrate.
La termenul de judecată din data de 05 februarie 2010, în baza precizărilor reclamantului, instanţa a procedat la refacere a cadrului procesual, pârâţii V. D. P. şi V. I. D., urmând a figura în proces, în calitate de intervenienţi în nume propriu, conform dispoziţiilor art. 57 Cod procedură civilă.
Astfel, intervenientul V. D. P. a arătat că încă din copilăria sa, bunicul său, V. P., a utilizat şi terenul proprietatea surorii sale, C. P., teren care a fost cultivat până la moartea acestuia, dar şi ulterior, de familia V., fără ca pârâta să emită vreo pretenţie asupra respectivului imobil, ştiut fiind faptul că sora sa a afirmat mereu că urmează să-l cedeze fiului V. M. C., reclamantul în cauză.
A susţinut intervenientul că deşi a auzit discuţii între părinţii săi cu privire la intenţia defunctei C., la acea vreme nu s-a aflat dacă s-a întocmit un act în acest sens. Întrucât defunctul V. I. avea probleme de sănătate care i-au afectat grav viaţa personală, având nevoie de tratament medicamentos constant dar şi de condiţii de trai speciale pe care imobilul părinţilor săi nu le asigura, s-a intenţionat vânzarea imobilului respectiv pentru a-şi achiziţiona o garsonieră, astfel că au demarat şi au suportat financiar procedura dezbaterii succesorale cu privire la imobilul din strada X, nr. Y, prilej cu care şi-au întrebat tatăl dacă a încheiat vreun act cu mătuşa sa, C. P., fără să obţină un răspuns lămuritor în acest sens. Testamentul a fost descoperit după decesul beneficiarului de către intervenienţi, în timp ce căuta actele de identitate ale bunicii sale printre documentele existente în locuinţă.
Intervenienţii au solicitat înlăturarea depoziţiilor părtinitoare ale martorilor pârâtei şi admiterea acţiunii în sensul dorit de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 1958 din data de 11 martie 2010, Judecători a Botoşani a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul şi intervenienţii sunt fii ai defunctului V. I., decedat la data de 19.11.2008, acesta din urmă, fiind fiul numitului V. P. şi nepotul pârâtei B. A. şi al defunctei C. P..
Prin testamentul autorilor V. (D.) I. şi E., fiecare dintre cei trei fraţi (V. P., B. A. şi C. P.) au primit câte 1.745 m. p. din totalul proprietăţii de 5.235 m. p. situat în municipiul Botoşani, strada Z nr. Y (actualmente X). Numitului V. P. i-a revenit în plus şi imobilul construcţii edificat pe teren.
Astfel, de pe urma defunctului V. P., decedat la data de 29.12.1994, a rămas o masă succesorală compusă din casă şi cota de 1/2 din terenul aferent, masă ce a fost culeasă integral de succesorul V. I. conform certificatului de moştenitor nr. 146 din 23.10.2007.
Numita C. P. prin testamentul autentificat sub numărul XXXXX din data de 26.03.1992 a dispus de întreaga sa avere (respectiv cota de 1/3 din teren) în favoarea nepotului său, V. I., însă prin certificatul de moştenitor întocmit pentru succesiunea defunctei C. P. (nr. XXX/23.10.2007) s-a stabilit că masa de bunuri revine în cote egale, moştenitorilor B. A. şi V. I., în calitate de soră şi, respectiv, de nepot de frate, certificatul necuprinzând menţiuni referitoare la existenţa vreunui testament, succesiunea fiind considerată a avea, în întregul său, o natură legală. După emiterea acestui certificat V. I. a decedat, respectiv la 19.11.2008.
Reţine prima instanţă că acţiunea reclamantului formulată în termenul de prescripţie de trei ani, vizează tocmai modificarea (anularea parţială), a certificatului de moştenitor emis după defuncta C. P., în sensul excluderii de la succesiune a pârâtei B. A., drept consecinţă a descoperirii testamentului defunctei, ulterior decesului beneficiarului V. I., ipoteză care poate constitui, într-adevăr, o cauză a repunerii celui interesat în termenul de opţiune succesorală şi pe cale de consecinţă, a desfiinţării sau modificării certificatului de moştenitor întocmit cu ignorarea existenţei acestui testament.
Însă, reţine prima instanţă că, o atare soluţie este condiţionată de demonstrarea împrejurării că, în mod cert, la momentul dezbaterii succesorale, beneficiarul testamentului nu avea cunoştinţă despre acesta.
În susţinerea unei astfel de împrejurări reclamantul a invocat între altele, absenţa menţiunilor specifice din certificatul de moştenitor, starea de sănătate precară a tatălui său legatar, efectuarea de către acesta de acte de stăpânire a terenului defunctei C. P., dorinţa şi necesitatea achiziţionării unui imobil care să asigure condiţii potrivit situaţiei medicale a numitului V. I.. De asemenea, a susţinut reaua credinţă a pârâtei B., care nu a adus la cunoştinţa notarului public existenţa testamentului prin care a operat exheredarea sa de la succesiunea defunctei Călinescu.
Pârâta, în apărare, a invocat în esenţă că, defunctul V. I. avea cunoştinţă despre dorinţa numitei C. P., fiind ataşat în egală măsură de ea, că mătuşa sa a preferat să ignore dispoziţiile testamentare, în favoarea împărţelii rezultate în cadrul succesiunii legale.
În raport de aceste susţineri, prima instanţă a reţinut că unele situaţii invocate de reclamant sunt apte a pleda, chiar reale fiind, pentru concluzia rămânerii ascunse a testamentului până la o dată ulterioară decesului lui V. I., întrucât absenţa din certificatul contestat a menţiunilor referitoare la testamentul defunctei C. poate apărea, deopotrivă, ca efect al voinţei gratificatului, după cum actele de luare în stăpânire a terenului servesc ideii de acceptare a succesiunii, indiferent de natura acestuia (legală sau testamentară).
Mai reţine prima instanţă şi dispoziţiile art. 928 Cod civil potrivit cu care, beneficiarul poate determina prin propria sa voinţă caducitatea testamentului, ca efect al neacceptării legatului, iar proba testimonială administrată în cauză pledează pentru concluzia cunoaşterii de către autorul reclamantului a existenţei testamentului întocmit de mătuşa sa, în plus unul dintre intervenienţi, prin precizările sale, a învederat că testamentul a fost găsit în casa tatălui său, defunctul V. I., împrejurare care sprijină consistent, concluzia menţionată şi, prin urmare, întocmirea certificatului de moştenitor contestat apare, ca rezultat al voinţei conştiente a gratificatului de a opta pentru moştenirea legală opţiune perfect legală şi care atrage caducitatea legatului stabilit de testatoarea C. P.. Tot în legătură cu neaducerea la cunoştinţa notarului a existenţei testamentului prima instanţă a reţinut această împrejurare ca fiind tot o obţine a beneficiarului, iar necesitatea achiziţionării de către acesta a unei noi locuinţe, putea fi îndeplinită şi prin intrarea în posesie a jumătate din averea defunctului, cu atât mai mult cu cât defunctul V. I. era deja proprietarul exclusiv al unei cote de 1/3 din terenul de 5.235 m. p. precum şi al casei existente.
Referitor la susţinerile reclamantului privind capacitatea legatarului de a conştientiza semnificaţia testamentului şi mai ales a semnificaţiei întocmirii certificatului de moştenitor, în forma criticată prin prezenta acţiune, prima instanţă a reţinut că deşi defunctul V. I. s-a confruntat cu probleme grave de sănătate care au condus la amputarea unui picior şi la restrângere importantă a mobilităţii, nu se poate pretinde că acestea i-au abolit şi facultăţile mintale, într-o măsură incompatibilă cu înţelegerea semnificaţiei actelor sale, opinie valabilă inclusiv dacă se admite că înainte de deces acesta sa-r fi confruntat cu momente de amnezie, cu toate că din depoziţiile de martor rezultă că defunctul a fost pe deplin conştient până în apropierea morţii sale.
Reţine prima instanţă că, stabilirea discernământului unei persoane, reclamă, pe lângă proba cu înscrisuri şi proba testimonială, administrate şi administrarea unei probe cu expertiză de specialitate, probă car e însă nu a fost solicitată de reclamant şi care, de altfel, având în vedere înscrisurile de la dosar, nu i-ar fi fost favorabilă reclamantului, întrucât defunctul, ulterior întocmirii certificatului de moştenitor a promovat o acţiune de partaj de bunuri comune, la judecarea căreia s-a înfăţişat personal. În plus, reclamantul / intervenienţii însuşi au arătat că şi-a însoţit tatăl la notariat în vederea întocmirii certificatului de moştenitor neinvocând cu acel prilej, vreo stare specială a defunctului, astfel suspiciunile privind starea de normalitate psihică a defunctului au apărut odată cu descoperirea de către succesori acestuia a testamentului, putând fi apreciate, ele însuşi, drept subiective.
Mai reţine prima instanţă faptul că în cauză nu s-a făcut dovada relei credinţe a părţii cu privire la necomunicarea tuturor datelor notarului public, cu atât mai puţin cu cât această atitudine s-ar fi justificat în mod serios doar în condiţiile în care testamentul ar fi rămas ascuns beneficiarului, iar pe de altă parte, nici ideea exercitării, de către pârâtă a unei influenţe dolosive asupra nepotului său, nu ar putea fi reţinută decât prin raportarea la o situaţie psihică specială a legatarului şi în condiţiile producerii unor dovezi în acest sens.
Referitor la susţinerea reclamantului privind exheredarea pârâtei, prima instanţă a reţinut că acest aspect ar funcţiona independent de cunoaşterea de către beneficiar a dispoziţiilor testamentare şi independent de voinţa acestui din urmă privitoare la acceptarea ori neacceptarea legatului, întrucât s-ar putea constata un caz de exheredare indirectă numai în măsura în care s-ar reţine voinţa testatorului de a înlătura de la moştenire un anumit succesibil, ceea ce devansează intenţia de gratificare a legatarului.
Însă, din declaraţiile martorilor audiaţi reiese că defuncta prin actul său a înţeles să compenseze neajunsurile cu care s-a confruntat numitul V. I. iar pe de altă parte, numita C. a locuit, spre sfârşitul vieţii împreună cu sora sa pârâtă, aceasta din urmă ocupându-se inclusiv de funeraliile testatoarei astfel că scopul defunctei a fost acela de al gratifica pe nepotul său, exheredarea pârâtei operând doar ca efect subsidiar, fără să fi fost urmărit în mod expres, având în vedere şi relaţia dintre cele două surori care exclude ideea sancţionării conştiente a pârâtei B. A. şi, deci, în cauză nu sunt întrunite condiţiile funcţionării exheredării independent de soarta legatului, cu atât mai puţin cu cât caducitatea este efectul voinţei beneficiarului.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul V. M. C. – C., solicitând mai repunerea în termenul legal de declarare a recursului şi, ca urmare a admiterii acestei cereri, admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea cererii de repunere în termenul legal de declarare a recursului se arată că instanţa avea obligaţia, din oficiu, de a-i comunica hotărârea judecătorească la domiciliul şi adresa indicate de el potrivit dispoziţiilor art. 86 Cod procedură civilă şi, deşi a depus la instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 9 Cod procedură civilă, cerere prin care a solicitat comunicarea actelor de procedură, inclusiv hotărârea la adresa din municipiul Botoşani, Aleea X, nr. Y, et. Z, apt. T, instanţa în mod nejustificat nu a avut în vedere această cerere de arătare a noului său domiciliu şi a comunicat actele la adresa veche, indicată prin acţiune, recurentul invocând dispoziţiile art. 103 Cod procedură civilă.
Referitor la recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe recurentul a arătat în motive, că aceasta a dat o interpretare eronată a probelor administrate în cauză.
Arată recurentul că la momentul realizării procedurii succesorale notariale, V. I. nu avut cunoştinţă de existenţa testamentului lăsat de defuncta C. P., iar pârâta a fost de rea credinţă, întrucât, astfel cum reiese din probele administrate, a avut cunoştinţă de dorinţa defunctei şi, implicit, a ştiut şi de testamentul lăsat însă s-a prevalat de lipsa actului juridic, respectiv a înscrisului notarial, solicitând şi obţinând prin manopere dolosive eliberarea certificatului de moştenitor, împotriva voinţei testatoarei.
Că, simpla susţinere a pârâtei că defunctul V. ştia de existenţa testamentului nu implică aplicarea de plino a prezumţiei că acesta nu a acceptat moştenirea testamentară şi nici nu poate înlătura susţinerea că defunctul nu ştia de existenţa acestui act juridic, imposibilitatea probării unui fapt negativ neputând constitui o împrejurare care profită părţii.
A mai arătat recurentul că după decesul tatălui său a găsit testamentul după îndelungi căutări la Arhiva Notariatului de Stat preluat de Biroul Notarului Public A. R. întrucât a vrut să deschidă succesiunea după tatăl său, defunctul V. I., şi abia la înmormântarea acestuia din urmă aflat de la fratele său, V. P. D., de faptul că tatăl său a făcut succesiunea după C. P., deşi ştia de când era copil că numita C. P. doreşte să-i lase lui terenul pe care-l deţinea în proprietate, fapt ce l-a determinat să caute prin Arhivele Notariale testamentul prin care defuncta a lăsat terenul moştenire.
După ce a intrat în posesia testamentului, recurentul a susţinut că l-a lăsat în casa defunctului întrucât nici timpul şi nici banii nu i-au permis să deschidă succesiunea, fiind nevoit să plece înapoi în Norvegia, unde are loc de muncă, urmând să revină în perioada concediului pentru a deschide succesiunea după tatăl său împreună cu fraţii săi.
Recurentul a reiterat susţinerea sa privind exheredarea pârâtei B. A. prin testamentul autentificat sub numărul XXXXX/1992, opţiunea legatarului neavând nici o relevanţă, întrucât ar însemna ca valabilitatea acestei dispoziţii de ultimă voinţă a defunctului să fie condiţionată de consimţământul legatarului ceea ce este inadmisibil.
În plus, a mai arătat reclamantul, faptul că, testamentul nu a fost revocat de către testator în mod expres, astfel că acesta îşi produce efectele iar descoperirea ulterioară a acestuia este de natură a modifica cuprinsul certificatului de moştenitor emis în necunoştinţă de cauză, împrejurări de natură a face incidenţa dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 octombrie 2010, Tribunalul Botoşani, a admis cererea de repunere în termenul de recurs, având în vedere faptul că deşi reclamantul – recurent a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 98 Cod procedură civilă comunicarea actelor de procedură la o altă adresă decât cea indicată prin acţiune, prima instanţă a omis comunicarea hotărârii în cauză la adresa veche, astfel că reclamantul nu a avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul acesteia şi de a formula recurs, în termenul legal de 15 zile de la comunicare.
În ceea ce priveşte recursul, Tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată ca fiind nefondat, pentru cele ce succed:
Astfel reţine Tribunalul că, într-adevăr, prin testamentul autentificat sub numărul XXXXX din data de 26 martie 1992, numita C. P., a dispus de întreaga sa avere în favoarea nepotului V. I., autorul reclamantului şi a intervenienţilor, însă în pofida acestui legat, prin certificatul de moştenitor nr. XXX din data de 23 octombrie 2007 invocat pentru succesiunea defunctei C. (testatoarea) s-a stabilit că masa de bunuri revine, în cote egale, pârâtei B. A. şi defunctului V. I., certificatul necuprinzând menţiuni referitoare la existenţa vreunui testament, succesiunea stabilită fiind de natură legală.
Astfel, în mod legal a reţinut prima instanţă că absenţa din certificatul contestat a menţiunilor referitoare la acest testament poate apărea ca efect al voinţei gratificatului, producerea efectelor juridice a unui astfel de act nerevocat ori nedesfiinţat pe altă cale, fiind condiţionată de poziţia persoanei gratificate, potrivit dispoziţiilor art. 928 Cod civil, care prevăd că ,,orice dispoziţie testamentară cade, când eredele numit sau legatarul nu o va primi sau va fi incapabil a o primi”. Deci, din interpretarea acestui text de lege rezultă că nimeni nu poate fi obligat să primească o moştenire împotriva voinţei sale, astfel că, beneficiarul poate determina, prin propria sa voinţă, caducitatea testamentului, ca efect al neacceptării legatului.
Prima instanţă a dat o corectă interpretare probelor administrate din care reiese, fără echivoc că, intre defunct şi cele două mătuşi ale sale a existat o relaţie apropiată, defuncta C. P. locuind, împreună cu sora sa astfel cum demonstrează şi dovezile scrise depuse în cauză (domiciliul acestora fiind acelaşi), însă nu şi cu cel al defunctului V. I.. Că, într-adevăr, mătuşa sa, a intenţionat să-i transmită averea, având în vedere greutăţile pe care le avea, însă V. I., din dorinţa de a nu o nedreptăţi pe pârâtă, de la care primea ajutor important, a optat pentru moştenirea legală, la data întocmirii certificatului de moştenitor defunctul V. I. fiind însoţit de unul dintre fii, potrivit precizărilor intervenientului V. D. P., acesta din urmă neinvocând cu acel prilej vreo stare specială a defunctului, care să-i afectat discernământul.
Invocând recurentul faptul că a intrat în posesia testamentului după decesul tatălui său, V. I., după îndelungi căutări la Arhiva Notariatului de Stat, însă deşi i s-a solicitat expres, nu a făcut dovada în acest sens, iar intervenientul V. D.- P. a arătat în precizările sale de la instanţa de fond că a găsit acest testament în casa defunctului, împrejurare care sprijină consistent concluzia cunoaşterii de către autorul reclamantului a existenţei testamentului chiar la data întocmirii certificatului de moştenitor contestat.
A mai susţinut recurentul că, încă din copilărie ştia faptul că numita C. P. a dorit să-i lase lui terenul pe care-l deţinea în proprietate, acest fapt determinându-l să caute la Arhivele Notariatului de Stat testamentul, susţinere ce nu poate fi primită întrucât dacă într-adevăr ar fi existat această dorinţă din partea numitei C. P., aceasta ar fi testat în favoarea recurentului şi nu în favoarea tatălui său, şi, în plus, ar fi avut cunoştinţă de aceasta la data întocmirii testamentului nefiind necesar să-l caute în arhive, după 11 ani de la decesul testatoarei.
Mai mult, aceste susţineri fiind în contradicţie cu susţinerea că a lăsat testamentul în casa părintească, după decesul tatălui său, pentru a se prevala în momentul deschiderii succesiunii pe care urma să o facă odată cu revenirea în ţară.
Dacă ar fi adevărat, atunci se naşte întrebarea de ce nu a adus la cunoştinţa fraţilor săi de existenţa acestui testament, pentru a se preocupa ei de deschiderea moştenirii, şi eventual de introducerea prezentei acţiuni.
În final, singura concluzie care se poate reţine este faptul că acest testament a fost găsit în casa părintească, recurentul nefăcând nici un demers la Arhivele Notariatului de Stat, toate celelalte susţineri nefiind plauzibile.
În ceea ce priveşte reaua credinţă a pârâtei – intimate, Tribunalul constată că aceasta nu a fost dovedită, această atitudine a pârâtei, s-ar justifica doar în condiţiile în care testamentul ar fi rămas ascuns beneficiarului, ori, astfel cum s-a reţinut acesta din urmă avea cunoştinţă de existenţa testamentului, însă la momentul întocmirii certificatului de moştenitor după defuncta C. P. a optat pentru moştenirea legală, opţiune care atrage caducitatea legatului.
Nici ideea exercitării de către pârâtă de manopere dolosive asupra lui V. I., nu poate fi reţinută întrucât la data întocmirii certificat de moştenitor, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, V. I., nu era lipsit de discernământ, folosirea de astfel de manopere reclamând o situaţie psihică specială a legatarului, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
A mai invocat recurentul şi faptul că prin întocmirea acestui testament, testatoarea a urmărit să o exheredeze pe pârâta B. A. de la moştenirea sa, aspect care ar funcţiona independent de cunoaşterea de către beneficiar a dispoziţiilor testamentare şi, în plus, independent de voinţa acestuia din urmă, privitoare la acceptarea ori neacceptarea legatului.
Că, în fapt, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, această situaţie s-ar putea constitui într-un caz de exheredare indirectă dacă s-ar reţine că intenţia testatorului de a înlătura de la moştenire un anumit succesibil, chiar cu condiţia ca legatul să fie eficient juridic, întrucât ineficacitatea va permite moştenitorilor legali să revină la succesiune. Dacă, dimpotrivă, intenţia testatorului a fost ca exheredarea să opereze inclusiv în cazul ineficacităţii legatului, atunci bunurile vor fi culese de stat, cu titlu de moştenire vacantă.
Prin dispoziţiile testamentare, în cauză, a operat implicit, înlăturarea de la moştenire a celui de al doilea succesibil, nerezervatar, respectiv a pârâtei B. A., însă testamentul nu cuprinde menţiuni referitoare la consecinţele eventualei neacceptări a legatului, în sensul operării, în continuare a efectului de exheredare privitoare la persoana pârâtei şi prin urmare, voinţa reală a testatoarei în raport de aspectele de fapt dovedite în cauză, a fost aceea de a-l gratifica pe nepotul său, V. I., exheredarea pârâtei având doar un efect subsidiar, fără să fi fost urmărit în mod expres şi deci, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile exheredării independente de soarta legatului, cu atât mai puţin cu cât caducitatea este efectul voinţei beneficiarului pentru care s-a procedat la întocmirea testamentului.
Pentru aceste motive, Tribunalul va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul – recurent V. M. C., împotriva sentinţei civile nr. 1958 din data de 11 martie 2010 a Judecătoriei Botoşani, judeţul Botoşani, pe care o va menţine.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V. M. C. – Cătălin, din municipiul Botoşani, Aleea X, nr. Y, sc. Z, apt. T, judeţul Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 1958 din data de 11 martie 2010 a Judecătoriei Botoşani, judeţul Botoşani, pe care o menţine în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. A., din municipiul Botoşani, Strada X, nr. Y, sc. Z, apt. T, judeţul Botoşani şi intervenienţii în interes propriu V. D. P. şi V. I. D., ambii fiind citaţi din municipiul Botoşani, Strada X, nr. Y, sc. Z, apt. T, judeţul Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 01 februarie 2011.
PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
12
