ROMÂNIA
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI -SECTIA a IX-a CIVILA SI PENTRU
CURTEA DE APEL BUCURESTI -SECTIA a IX-a CIVILA SI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALA
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALA
DECIZIA CIVILA NR. 249.R.
Sedinta publica de la 18.04.2006.
Curtea compusa din :
Curtea compusa din :
PRESEDINTE – LILIANA-ZOLETA KORÖSI
PRESEDINTE – LILIANA-ZOLETA KORÖSI
JUDECATOR – SILVIA PANA
JUDECATOR – SILVIA PANA
JUDECATOR – ALINA-IULIANA TUCA
JUDECATOR – ALINA-IULIANA TUCA
GREFIER – NOEMI GRATIELA STANCIU
GREFIER – NOEMI GRATIELA STANCIU
Pe rol judecarea cererii de recurs formulata de recurentii-reclamanti TEODORESCU FRUMOSU ALEXANDRU TADEUS, TEODORESCU FRUMOSU MIHAIL ANTONIO , MARINESCU ANA ELENA si MAGDA IOSIF împotriva deciziei civile nr.699 din 27.09.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti -Sectia a V-a Civila în dosarul nr. 4039/2003 în contradictoriu cu intimatii-pârâti MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, TANASA ION VIOREL si TANASA ALINA RUXANDRA .
Pe rol judecarea cererii de recurs formulata de recurentii-reclamanti TEODORESCU FRUMOSU ALEXANDRU TADEUS, TEODORESCU FRUMOSU MIHAIL ANTONIO , MARINESCU ANA ELENA si MAGDA IOSIF împotriva deciziei civile nr.699 din 27.09.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti -Sectia a V-a Civila în dosarul nr. 4039/2003 în contradictoriu cu intimatii-pârâti MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, TANASA ION VIOREL si TANASA ALINA RUXANDRA .
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în sedinta publica din data de 11.04.2006 , când partile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de sedinta de la acea data , încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie si când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, a amânat pronuntarea pentru data de 18.04.2006 – data pronuntarii prezentei decizii civile.
C U R T E A
C U R T E A
DELIBERÂND :
Constata ca prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, sub nr.6684/31.07.2002, reclamantii Teodorescu-Frumosu Alexandru-Tadeus, Teodorescu-Frumosu Mihail-Antonio, Marinescu Ana-Elena si Magda Iosif, în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Bucuresti prin Primar General, Tanasa Ion-Viorel si Tanasa Alina-Ruxandra, au solicitat retrocedarea imobilului situat în Bucuresti, bd. Gheorghe Marinescu, nr.45-47, ap.2, sector 5, si anularea contractului de vânzare-cumparare încheiat între pârâti cu privire la acesta.
În motivarea cererii se arata ca 1/2 din imobil a fost preluat de catre stat în urma condamnarii politice a lui Magda Alexandru, fostul proprietar, alaturi de Magda Maria, autorii reclamantilor. Cota de 1/2 a fost solicitata de catre Magda Maria ca bun comun, fiindu-i atribuita prin sentinta civila nr.1776/1960. Jumatatea detinuta de catre Magda Maria a fost preluata de catre stat prin Decizia nr.845/1980 a fostului C.P.M.B., în aplicarea Decretului nr.223/1974.
În drept au fost invocate prevederile art.480 Cod civil si ale Legii nr.10/2001.
Prin sentinta civila nr.3271/04.07.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti în dosar nr.6684/2002, au fost respinse ca neîntemeiate exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor cu privire la capatul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumparare, exceptia lipsei calitatii procesuale a reclamantului Magda Nicolae-Iosif, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria si Marinescu Ana-Elena, precum si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor cu privire la cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, trecuta în proprietatea statului prin pedeapsa complementara a confiscarii.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile privind constatarea nulitatii contractului de vânzare-cumparare, formulata de reclamantii Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria, Marinescu Ana-Elena si Magda Nicoale-Iosif, precum si cererea formulata de catre aceiasi reclamanti cu privire la retrocedarea în natura a imobilului.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut faptul ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.39560/1947 de catre Grefa Tribunalului Ilfov – Sectia Notariat, autorul reclamantilor, Magda Alexandru, sub durata casatoriei cu Magda Maria, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat la etajul I al imobilului situat în Bucuresti, bd. Palatului Cotroceni, nr.47, fost bd. Dr. Emanuel Severin nr.47. Prin sentinta nr.317/1959 a Tribunalului Militar Cluj, Magda Alexandru a fost condamnat pentru savârsirea infractiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevazuta de art.209 al.1 din Codul penal al R.P.R., dispunându-se confiscarea totala a averii. Ulterior, Magda Alexandru a fost eliberat în baza Decretului de gratiere nr.176/1964.
Prin sentinta civila nr.1776/1960 a fostului Tribunal Popular al RaionuluiV.I. Lenin, a fost admisa actiunea formulata de catre sotia acestuia, Magda Maria, constatându-se calitatea de coproprietar a acesteia asupra imobilului, în cota de 1/2.
În urma decesului acesteia, în 1972, întreaga mostenire a fost culeasa de catre reclamantul Magda Nicoale-Iosif, în calitate de fiu, ca urmare a renuntarii din partea celorlalti mostenitori (Magda Alexandru, sot supravietuitor, Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria, Magda Margareta-Tatiana si Marinescu Ana-Elena, în calitate de fiice).
Cota de 1/2, mostenita de catre reclamantul Magda Nicoale-Iosif, de la defuncta Magda Maria, a trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr.845/1980 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucuresti, în temeiul Decretului nr.223/1974.
Ulterior preluarii integrale, cu privire la imobil au fost încheiate contracte succesive de închiriere, primul conferind drepturi locative surorii reclamantilor, Magda Margareta-Tatiana. În urma decesului acesteia, în 2001, întreaga succesiune a revenit reclamantei Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria, în baza certificatului de mostenitor nr.64/2001, eliberat de B.N.P. Simion Cristina-Denisa.
În urma unui schimb locativ între Magda Margareta-Tatiana si pârâtii Tanasa, chiriasi ai apartamentului din str. Dr. Eugen Iosif, nr.22, ap.1, parter, sector 5, acestia din urma au ocupat apartamentul în litigiu, beneficiind de contractele ulterioare de închiriere.
Prin contractul de vânzare-cumparare nr.40597/1996, pârâtii Tanasa au cumparat apartamentul în litigiu, în baza Legii nr.112/1995.
Ulterior intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, reclamantii s-au adresat cu notificare, în procedura administrativa, notificarea nefiind înca solutionata, iar procedura administrativa nu a fost suspendata pe durata litigiului.
În ceea ce priveste calitatea procesuala activa a reclamantilor, cu privire la cota de 1/2 din dreptul de proprietate, preluata prin confiscare de la Magda Alexandru, argumentul potrivit caruia masura confiscarii cotei de 1/2 nu a fost desfiintata, iar gratierea nu produce efecte asupra masurilor de siguranta, a fost înlaturat, fata de prevederile art.2 al.1 lit.b din Legea nr.10/2001, interpretate teleologic, ce nu conditioneaza acordarea de masuri reparatorii în natura sau prin echivalent de anularea prealabila a masurii confiscarii.
Cu privire la calitatea procesuala activa a reclamantului Magda Nicoale-Iosif, referitor la cota-parte de 1/2 preluata în baza Decretului nr.223/1974, în temeiul Deciziei nr.845/1980, s-a apreciat faptul ca acest aspect vizeaza fondul cauzei, sub aspectul valabilitatii preluarii, si nu este apt sa înlature vocatia reclamantului la masurile reparatorii la care este îndreptatit, potrivit art.3 al.1 lit.a din Legea nr.10/2001.
În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria si Marinescu Ana-Elena, argumentul potrivit caruia acestea sunt straine de mostenirea mamei lor, Magda Maria, iar de pe urma tatalui, Magda Alexandru, nu aveau ce mosteni a fost înlaturat avându-se în vedere dispozitiile art.3 si art.4 al.2 din Legea nr.10/2001, vocatia fiind recunoscuta si acelor succesibili care nu au acceptat mostenirea autorului lor (nu însa, si celor care au renuntat expres), acestia fiind repusi în termenul de optiune succesorala cu privire la imobilele ce intrau în sfera de reglementare a Legii nr.10/2001, prin notificarea adresata autoritatilor competente.
S-a retinut faptul ca reclamantele nu se pot prevala de prevederile art.4 al.3 din lege, pentru a beneficia de repunerea în termen cu privire la mostenirea defunctei Magda Maria, întrucât si-au exercitat în mod irevocabil dreptul de optiune succesorala, renuntând la dreptul succesoral cu privire la cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Cu toate acestea, s-a apreciat în continuare, nu poate fi contestata vocatia acestora în privinta mostenirii ramase de pe urma defunctului lor tata, sustinerea pârâtilor ca de pe urma acestuia reclamantele nu aveau ce mosteni fiind eronata. Se concluzioneaza în sensul ca reclamantele beneficiaza de prevederile Legii nr.10/2001, de care au înteles sa uzeze prin depunerea notificarii, exprimându-i fara echivoc intentia de a accepta succesiunea autorului lor, si dobândind astfel calitatea de persoane îndreptatite la masuri reparatorii, respectiv legitimare procesuala activa în cauza, cel putin cu privire la cota de 1/2 din dreptul de proprietate ce a apartinut defunctului Magda Alexandru.
În privinta exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor de a solicita anularea contractului de vânzare-cumparare prin care pârâtii au dobândit si încaperile de la subsol si garajul, nementionate în titlul de proprietate la nivelul anului 1947, s-a apreciat netemeinicia acesteia, retinându-se identitatea imobilului ce a facut obiectul contractului de vânzare-cumparare contestat cu cel detinut în proprietate de catre autorul reclamantilor. Desi în contractul din 1947 nu este evidentiata alcatuirea imobilului, totusi particularitatile privind compunerea, dependintele si anexele rezulta din cuprinsul unor înscrisuri care fac referire la acestea (sentinta civila nr.1776/1960 sau Decizia nr.845/1980).
Se apreciaza asupra obiectului legii de reparatie, ce priveste imobilele preluate abuziv, respectiv atât imobilele preluate cu titlu, cât si cele preluate fara titlu sau fara titlu valabil, fata de reglementarile anterioare (Legea nr.112/1995 si Legea nr.213/1998), distinctie apreciata ca importanta din perspectiva prevederilor art.46 din Legea nr.10/2001 (înainte de republicarea din septembrie 2005).
În ceea ce priveste caracterul preluarii cote de 1/2 prin hotarârea penala de condamnare penala politica, s-a apreciat ca regimul comunist a deturnat în mod abuziv natura juridica a infractiunii prevazute de art.27 al.3 raportat la art.209 din Codul penal, transferând faptic în sfera penalului orice delict de opinie politica disidenta fata de ideologia sistemului comunist, delict ce era calificat, cel mai frecvent, drept “uneltire contra ordinii sociale”.
Autorul reclamantilor a fost condamnat pentru faptul ca, în cursul anilor 1956-1958 a facut parte din organizatia “Purtatorii Crucii”, în scopul schimbarii formei de guvernamânt a R.P.R., primind misiunea de a duce un exemplar al programului organizatiei la Bucuresti.
S-a apreciat caracterul abuziv al preluarii astfel a cotei de 1/2, aducând atingere unui drept fundamental al omului si anume, dreptul la libera opinie si exprimare, ceea ce atrage aplicabilitatea prevederilor art.46 al.2 din Legea nr.10/2001.
În privinta celeilalte cote de 1/2, au fost avute în vedere art.1 al.2 si 4 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, aprobate prin H.G. nr.20/1996, raportate la prevederile art.6 din Lege anr.213/1998, apreciindu-se initial, preluarea fara titlu valabil, în temeiul Decretului nr.223/1974, ipoteza încadrata la art.2 al.1 lit.h din Legea nr.10/2001.
S-a apreciat faptul ca Decretul nr.223/1974 contravenea Constitutiei din 1965, respectiv prevederilor art.36 al.1 si ale art.17 al.1, generând o modalitate de sporire a patrimoniului statului pe seama proprietati private, cât timp dobânditorul nu putea fi altul decât statul.
S-a retinut faptul ca decretul contravenea flagrant reglementarilor internationale al care România era parte, respectiv Pactului international cu privire la drepturile civile si politice adoptat de O.N.U., ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 si Declaratia Universala a drepturilor Omului adoptata de O.N.U. în 1948, România devenind stat membru în 1955.
S-a concluzionat în sensul ca preluarea în baza Decretului nr.223/1974 a fost fara titlu valabil chiar daca ar fi fost respectate conditiile de fond si forma instituite de acest act normativ pentru realizarea transferului dreptului de proprietate.
În continuare, retinând prevederile art.1.4 lit.B din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.498/2003, se apreciaza aplicabilitatea în speta a prevederilor art.46 al.4 din Legea nr.10/2001, si faptul ca problema caracterului preluarii a fost transata prin norma metodologica, în sensul considerarii trecerii în proprietatea statului ca neavând caracter abuziv, fiind vorba despre o preluare cu titlu valabil a cotei de 1/2 în baza decretului mentionat.
Întrucât jumatate din imobil a fost considerata ca trecuta cu titlu în proprietatea statului, iar cealalta jumatate fara titlu, s-a procedat la aprecierea valabilitatii contractului de vânzare-cumparare încheiat în baza Legii nr.112/1995 din perspectiva prevederilor art.46 al.2 si 4 din Legea nr.10/2001.
S-a retinut încheierea contractului de vânzare-cumparare cu respectarea prevederilor imperative ale Legii nr.112/1995, dezvoltate prin Normele metodologice de aplicare a legii, pârâtii valorificându-si un drept recunoscut de lege de a cumpara imobilul pe care îl ocupau în calitate de chiriasi.
În ceea ce priveste buna-credinta, s-a retinut faptul ca vânzatorul este indiscutabil de rea-credinta, cu privire la cota de 1/2 preluata în baza sentintei de condamnare, iar în ceea ce-l priveste pe cumparator, nu a fost înlaturata prezumtia de buna-credinta. S-a retinut, sub acest aspect, faptul ca, pâna la încheierea contractului de vânzare-cumparare fostii proprietari nu au întreprins nici un demers în vederea restituirii imobilului, fie pe calea administrativa instituita de Legea nr.112/1995, fie pe calea actiunii în revendicare de drept comun. Potrivit raspunsului la interogatoriu, pârâtii nu au cunoscut modalitatile de preluare a imobilului, încrezându-se cu buna-credinta în calitatea de proprietar a vânzatorului.
În privinta capatului de cerere privind retrocedarea imobilului, întemeiata pe prevederile art.480 Cod civil, s-a retinut ca aceasta vizeaza revendicarea imobilului de la subdobânditor prin compararea titlurilor ce provin de la autori diferiti.
S-a apreciat diferit, în functie de caracterul preluarii fiecareia dintre cele doua cote. Astfel, în ceea ce priveste cota preluata prin confiscare, au fost avute în vedere dispozitiile art.2 al.2 din Legea nr.10/2001, apreciindu-se ca, desi a fost recunoscuta valabilitatea contractului de vânzare-cumparare, dându-se eficienta principiului validitatii aparentei în drept, în raport cu buna-credinta la momentul încheierii contractului, aceasta nu este suficienta pentru a valora titlu de proprietate si implicit pentru a determina automat respingerea actiunii în revendicare, formulata de fostii proprietari, deoarece acest principiu este recunoscut doar în materia revendicarii mobiliare, efectele sale neputând fi extinse si asupra imobilelor. În privinta acestora, s-a apreciat ca trebuie întrunite conditiile uzucapiunii de scurta durata.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat ca, pentru cota preluata abuziv, este preferabil titlul reclamantilor, celui al pârâtilor, acestia putând invoca buna-credinta doar pentru a salva actul de la nulitate, iar nu si pentru a consolida un drept de la un non dominus.
În ceea ce priveste uzucapiunea de scurta durata, s-a retinut faptul ca nu este împlinit termenul de 10 ani pentru a uzucapa, fata de împrejurarea ca mostenitorii adevaratului proprietar au locuit în afara circumscriptiei tribunalului judetean unde se afla imobilul.
Buna-credinta se întemeiaza pe just titlu, neputându-se invoca jonctiunea posesiei exercitata de catre pârâti cu cea exercitata de catre stat, întrucât statul nu a exercitat o posesie utila, ci a fost un uzurpator al drepturilor proprietarului originar, posesia acestuia fiind afectata de viciul violentei, în sensul art.1851 Cod civil.
O data cu schimbarea regimului potici nu se poate aprecia ca ar fi intervenit o intervertire a detentiei abuzive într-o posesie utila, care sa poata fi unita cu posesia pârâtilor, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, în privinta cotei preluate fara titlu.
În ceea ce priveste cota preluata cu titlu, s-a apreciat ca dreptul de proprietate s-a transmis în mod valabil în patrimoniul pârâtilor, în virtutea contractului de vânzare-cumparare, ce este preferabil titlului produs de catre reclamanti.
S-a concluzionat în sensul ca, nu poate fi revendicata cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului, preluata fara titlu, întrucât obiectul actiunii consta în recunoasterea dreptului de proprietate si aducerea bunului în integralitatea lui în patrimoniul celui care îl revendica si nu doar recunoasterea dreptului asupra unei cote ideale din bun.
Împotriva acestei sentinte pârâtii Matei Oprea Tudor si Matei Elena au declarat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr.3019/2004.
Prin decizia civila nr. 699/27.09.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a civila în dosar nr.4039/2003, apelurile declarate de catre reclamantul Magda Nicoale-Iosif si de catre pârâtii Tanasa au fost admise, fiind respins ca nefondat apelul declarat de catre apelanti-reclamanti Marinescu Ana-Elena, Teodorescu-Frumosu Alexandru-Tadeus, Teodorescu-Frumosu Mihail-Antonio si Teodorescu-Frumosu Nicolae-Florin, ultimii trei în calitate de mostenitori ai defunctei Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria.
Sentinta apelata a fost schimbata în parte, fiind admisa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor Marinescu Ana-Elena, Teodorescu-Frumosu Alexandru-Tadeus, Teodorescu-Frumosu Mihail-Antonio si Teodorescu-Frumosu Nicolae-Florin, ultimii trei în calitate de mostenitori ai defunctei Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria, actiunea formulata de catre acestia fiind respinsa în consecinta.
A fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului Magda Nicolae-Iosif, cererea acestuia cu privire la constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare si revendicare pentru cota de 1/2, preluata prin confiscare în baza sentintei penale, fiind respinsa în consecinta.
Cererea de revendicare a cotei de 1/2, preluata în baza Decretului nr.223/1974, a fost respinsa ca inadmisibila.
A fost mentinuta dispozitia de respingere a cererii privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare si dispozitia privind cheltuielile de judecata.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a considerat nefondate criticile cu privire la incidenta prescriptiei achizitive, apreciind suficiente si temeinice considerentele instantei de fond sub acest aspect.
A fost apreciata ca întemeiata critica privind respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale a reclamantului Magda Nicolae-Iosif, cu privire la cota de 1/2 preluata prin confiscare, retinându-se faptul ca preluarea astfel a cotei a fost una cu titlu, astfel ca nu se mai pune în discutie nulitatea absoluta a actului de înstrainare al statului, pe considerentul ca acesta nu ar fi fost proprietar si l-ar fi preluat abuziv. S-a apreciat faptul ca nu se poate retine preluarea fara titlu sau fara titlu valabil a cotei respective deoarece art.2 al.1 lit.b din Legea nr.10/2001 considera preluarea acestor imobile ca abuziva.
În aceste conditii, s-a apreciat ca reclamantii Marinescu Ana-Elena, Teodorescu-Frumosu Alexandru-Tadeus, Teodorescu-Frumosu Mihail-Antonio si Teodorescu-Frumosu Nicolae-Florin, ultimii trei în calitate de mostenitori ai defunctei Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria, nu au legitimare procesuala activa pentru a solicita sa se constate nulitatea contractului de vânzare-cumparare cu privire la cota de 1/2 ce a apartinut defunctului Magda Alexandru.
Lipsa legitimarii lor procesuale active pentru a solicita sa se constate nulitatea contractului de vânzare-cumparare în privinta celeilalte cote s-a retinut si pentru faptul ca nu sunt succesori ai defunctei Magda Maria, întrucât au renuntat la succesiunea acesteia.
Exceptia lipsei calitatii procesuale a reclamantului Magda Nicolae-Iosif, pentru a solicita sa se constate nulitatea contractului de vânzare-cumparare, precum si revendicarea cu privire la cota de 1/2, a fost retinuta ca urmare a faptului ca a fost preluata cu titlu valabil, fata de considerentul expus în cererea de chemare în judecata, respectiv ca preluarea ar fi fost una fara titlu.
S-a retinut preluarea fara titlu a cotei preluate în temeiul Decretului nr.223/1974, pentru considerentele expuse de catre instanta de fond cu privire la caracterul neconstitutional al decretului, apreciindu-se ca normele metodologice retinute de catre instanta de fond sub acest aspect nu realizeaza o actiune de punere în aplicare a Legii nr.10/2001, ci o interpretare a acesteia. Or, pentru a putea fi considerata obligatorie, interpretarea trebuia sa fie data de însusi organul emitent al legii. În lipsa unei astfel de interpretari, ce ar fi fost obligatorie pentru instanta, s-a considerat ca instantele nu sunt obligate sa ia în considerare interpretarea data de Guvern.
Tribunalul a retinut ca apelantul-reclamant Magda Nicolae-Iosif, prin cea de a doua critica din apel nu a solicitat însa, si nulitatea contractului de vânzare-cumparare cu privire la aceasta cota, astfel încât tribunalul nu se poate considera învestit cu cenzurarea sentintei apelate cu privire la acest aspect. În plus, s-a retinut faptul ca, din cererea de apel, nu se deduce vointa apelantului ca instanta de apel sa cenzureze solutia primei instante sub acest aspect, si doar printr-o interpretare extensiva se poate retine vointa apelantului de a critica aceasta solutie în ceea ce priveste revendicarea.
S-a retinut ca cererea de revendicare poate fi analizata doar sub aspectul cotei preluate în baza Decretului nr.223/1974, deoarece pentru cealalta cota statul a avut un titlu si a înstrainat-o pârâtilor Tanasa. Sub acest aspect a fost retinuta inadmisibilitatea actiunii în revendicare, ce nu poate privi decât un bun individual, iar nu o cota ideala din dreptul de proprietate.
În privinta art.3 al.2 din Normele metodologice s-a retinut faptul ca acesta nu au nici o aplicabilitate în cauza, fiind straine de obiectul pricinii.
Împotriva acestei decizii, reclamantii au declarat recurs motivat, în termen legal.
În motivarea recursului lor, recurentii-reclamanti invoca faptul ca instanta de apel nu a avut în vedere faptul ca imobilele trecute în proprietatea statului ca urmare a unei condamnari politice se restituie în natura, neputând fi înstrainate de catre stat. Cumpararea unui astfel de imobil este o dovada de rea-credinta, cumparatorul stiind ca imobilul nu a fost construit de catre stat. Se invoca încalcarea prevederilor art.3 al.2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001.
Se invoca faptul ca vânzarea imobilului este lovita de nulitate absoluta, situatia imobilelor preluate în baza Decretului nr.223/1974 fiind stabilita ca nelegala chiar prin primele acte normative emise în decembrie 1989.
Recurentii apreciaza ca este lipsit de moralitate ca proprietarii sa nu poata beneficia de bunul lor, desi Constitutia garanteaza acest drept, iar legea abuziva a fost abrogata. Repararea abuzurilor nu se poate realiza decât printr-o respectarea ferma a legii.
Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ce se circumscriu motivului de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea retine caracterul fondat al recursului.
Instanta de apel a procedat la o gresita interpretare a prevederilor art.2 al.1 lit.b din Legea nr.10/2001 raportat la art.6 din Legea nr.213/1998, retinând preluarea cu titlu a cotei-parti de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza hotarârii judecatoresti penale de condamnare.
Potrivit art. 2 al.1 lit.b din Legea nr.10/2001, sunt imobile preluate în mod abuziv imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarâri judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savârsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist.
Instanta de fond a procedat la o interpretare sistematica si istorico-teleologica a prevederilor legale mentionate, retinând preluarea fara titlu valabil a cotei-parti de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în baza hotarârii judecatoresti penale de condamnare pentru savârsirea unei infractiuni de natura politica, ca manifestare a opozitiei fata de regimul comunist.
Ambele instante au retinut în mod corect faptul ca textul art.2 al.1 din Legea nr.10/2001 se refera la imobilele preluate abuziv, fara a distinge pentru fiecare dintre cazurile din enumerarea exemplificativa pe care o contine dupa cum preluarea este una cu titlu, fara titlu sau fara titlu valabil (asa cum au facut-o partial si insuficient însa, reglementarile legale anterioare).
Preluarea unui imobil (sau a unei cote-parti ideale din dreptul de proprietate asupra imobilului) în acest fel nu poate fi decât una abuziva fara titlu valabil, nicidecum o preluare cu titlu, rezultat al interpretarii sistematice si istorico-teleologice a textului legal mentionat.
Curtea are în vedere întocmai, considerentele ample expuse de catre prima instanta sub aspectul retinerii caracterului politic al infractiunii pentru care autorul reclamantilor a fost condamnat.
Asa cum în mod legal si temeinic a apreciat prima instanta, preluarea astfel a unui imobil (în urma savârsirii unei infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist) constituie o sanctiune nejustificata si disproportionata, concurenta încalcarii libertatii fundamentale de exprimare, asa-numita “libertate a cuvântului”, consacrata de prevederile art.85 lit.a din Constitutia din 1952.
Autorul reclamantilor a fost deposedat împotriva vointei sale de dreptul sau de proprietate (indiferent de forma de proprietate), în lipsa unei dovezi de utilitate publica a preluarii si fara o dreapta si prealabila despagubire.
În sensul art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, pentru a face parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, trebuie sa fi intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluarii lor de catre stat.
Aprecierea valabilitatii titlului preluarii, în sensul art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, nu implica cercetarea legalitatii si temeiniciei actului procesual (hotarârea judecatoreasca penala de condamnare) prin care a fost dispusa masura confiscarii (ce urmeaza caile procesual-penale de contestare), ci respectarea, în ordine, a Constitutiei în vigoare la momentul preluarii (1959), a tratatelor internationale la care România era parte si a legilor în vigoare la acelasi moment. Ordinea enumerarii actelor normative în raport de care se analizeaza concordanta actului normativ de preluare determina ordinea etapelor în care se impune efectuarea cercetarii concordantei acestuia.
Retinerea caracterului nevalabil al preluarii, în raport de oricare dintre cele trei categorii de reglementari în parte, face superflua cercetarea valabilitatii preluarii în etapa subsecventa.
Ceea ce poate cerceta instanta civila învestita cu o actiune în revendicarea imobilului preluat si în constatarea nulitatii actului juridic subsecvent de înstrainare este legea aplicabila preluarii, la momentul respectiv, sub aspectul concordantei acesteia cu reglementarile prevazute de art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, în ordine etapelor reglementate de textul legal.
Cercetând valabilitatea titlului de preluare în raport de prevederile constitutionale în vigoare la aceea data, respectiv Constitutia din 1952, Curtea retine neconcordanta prevederilor legale de sanctionare prin aplicarea pedepsei complementare a confiscarii, în baza carora a operat preluarea, cu prevederile art.12 din Constitutia din 1952.
Potrivit acestor prevederi (art.12 din Constitutia din 1952), dreptul de proprietate personala a cetatenilor asupra casei de locuit era ocrotit de lege, iar potrivit art.481 Cod civil, nimeni nu putea fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
Dreptul de proprietate privata al autorului reclamantilor asupra imobilului a fost încalcat, fara vreo justificare întemeiata de interesul general, securitatea statului ori siguranta publica si fara vreo prealabila si dreapta despagubire, concomitent cu încalcarea libertatii de exprimare.
Nu numai preluarea acestei cote s-a facut însa, fara titlu valabil, ci si preluarea celeilalte cote de jumatate, asa cum în mod legal si temeinic a apreciat instanta de apel (si chiar instanta de fond, într-o prima etapa), în baza Decretului nr.223/1974.
Urmând aceleasi etape în aprecierea valabilitatii preluarii, prevazute de art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, prevederile Decretului nr.223/1974 nu erau în concordanta cu reglementarile constitutionale în vigoare la momentul preluarii.
Sub acest aspect, instanta de apel a retinut în mod legal si temeinic caracterul nevalabil al preluarii celeilalte cote de 1/2, în baza Decretului nr.223/1974, apreciind suficiente considerentele expuse initial de catre instanta de fond sub acest aspect.
Potrivit reglementarilor constitutionale în vigoare la momentul preluarii, respectiv art.12 si art.36 din Constitutia din 1965 (republicata în 1986), în proprietatea statului nu puteau trece decât terenurile si constructiile expropriate pentru lucrari de interes public si numai cu plata unei juste despagubiri, dreptul de proprietate personala asupra casei de locuit si asupra terenului aferent acesteia fiind ocrotit de lege, iar art.17 din aceeasi Constitutie consacra principiul nediscriminarii cetatenilor.
Decretul nr.223/1974 a reglementat neconstitutional, preluarea, fara vreo justificare, a imobilelor, inclusiv a unicei locuinte (cum este cazul în speta), apartinând cetatenilor români care paraseau tara, operând o deposedare fara titlu valabil, o încalcare flagranta a dreptului de proprietate particulara imobiliara, garantat constitutional, asa cum în mod corect a apreciat instanta de fond sub acest aspect.
Indiferent daca imobilul era preluat cu plata, prin “vânzarea” catre stat, sau fara plata (în functie de ipotezele de preluare reglementate de decret), preluarea era una fara titlu valabil.
Preluarea fara plata nu comporta discutii, discriminarea facuta între cetatenii cu domiciliul în tara si cei cu domiciliul în strainatate, sub aspectul dreptului de a detine în proprietate imobile pe teritoriul României, fiind evidenta, dupa cum evidenta este si încalcarea flagranta a dreptului de proprietate imobiliara asupra locuintei, prin preluarea acesteia fara o justificare întemeiata pe cauza de utilitate publica, siguranta publica ori securitate nationala si fara o dreapta si prealabila despagubire.
Si în cazul preluarii cu plata, discriminarea era evidenta, pentru aceleasi considerente, iar restrângerea nejustificata a dreptului de dispozitie juridica asupra imobilului-locuinta, sub aspectul libertatii contractuale, din perspectiva alegerii cumparatorului (ce nu putea fi decât statul), era întemeiata pe o obligatie legala implicita de a vinde statului, reglementarea legala ce instituia o astfel de obligatie fiind neconstitutionala, aducând atingere dreptului de proprietate personala asupra imobilului cu destinatia de locuinta, garantat constitutional, cât timp nu era justificata de o cauza de utilitate publica sau privind siguranta nationala ori securitatea publica.
Asa cum în mod legal si temeinic a apreciat instanta de apel, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.498/2003, sunt norme de aplicare, iar nu de interpretare a legii, astfel încât normele instituite de pct.1.4 lit.B constituie o adaugare la lege. Mai mult, chiar daca s-ar admite caracterul de norme metodologice de interpretare a legii, date fiind referirile exprese din chiar textul acestora, interpretarea ar putea fi una obligatorie exclusiv pentru unitatea detinatoare, sesizata cu notificarea, în procedura administrativa de retrocedare, prevazuta de legea speciala de reparatie, nu si pentru instanta judecatoreasca, învestita cu actiunea speciala în revendicare (în retrocedarea imobilului preluat abuziv, fara titlu valabil, de catre statul român, în perioada regimului comunist), formulata de fostul proprietar împotriva cumparatorului de la stat, obligata a aprecia asupra caracterului preluarii din perspectiva prevederilor art.6 al.1 din Legea nr.213/1998.
Asadar, întreg imobilul a fost preluat fara titlu valabil de catre stat, în speta nepunându-se problema inadmisibilitatii actiunii în revendicarea imobilului si nici problema lipsei de legitimare procesuala activa a vreunuia dintre reclamanti, din perspectiva niciunuia dintre aspectele sub care cele doua exceptii au fost analizate de catre instanta de apel.
În ceea ce priveste admisibilitatea actiunii în revendicarea imobilului preluat abuziv de catre stat, în perioada regimului comunist, formulata de catre comostenitorii fostilor coproprietari, împotriva cumparatorului de la stat, cât timp se revendica de catre toti comostenitorii, întreg imobilul, în materialitatea lui, nu se pune problema aprecierii admisibilitatii în raport de cotele-parti din dreptul de proprietate asupra imobilului, preluate în temeiuri diferite.
Mai mult, cercetarea admisibilitatii actiunii în revendicare sub acest aspect a devenit superflua cât timp s-a retinut (în cele ce preced) faptul ca întreg imobilul a fost preluat în mod abuziv, fara titlu valabil.
În ceea ce priveste legitimarea procesuala activa (în raport de ambele capete de cerere), se impune precizarea faptului ca legitimarea procesuala activa trebuie analizata în raport de întregul imobil si cumulat, pentru ambele capete de cerere, iar nu în raport de fiecare din cotele-parti din dreptul de proprietate asupra acestuia, preluate în temeiuri diferite, ori în raport de fiecare capat de cerere în parte, asa cum în mod gresit a apreciat instanta de apel.
Caracterul preluarii nu se analizeaza sub aspectul legitimarii procesuale active, ci constituie un aspect esential al fondului, respectiv premisa de la care se porneste în cercetarea fondului actiunii în revendicarea imobilului preluat abuziv, înstrainat în temeiul Legii nr.112/1995.
Cât timp s-a retinut preluarea abuziva, fara titlu valabil, a întregului imobil, cercetarea legitimarii procesuale active în raport de fiecare cota-parte din dreptul de proprietate, preluata pe temeiuri diferite, asa cum a procedat instanta de apel, este superflua si lipsita de temei.
De asemenea, în ce masura unul sau altul dintre reclamanti are vocatie succesorala efectiva doar la mostenirea unui sau altuia dintre cei doi soti defuncti, deveniti coproprietari în urma primei preluari, nu constituie o problema de legitimare procesuala activa în revendicarea imobiliara a imobilului preluat abuziv, ci o problema de aplicare a regulilor devolutiunii succesorale, ce excede cadrului procesual, cât timp reclamantii comostenitori nu au solicitat stabilirea cotelor-parti din dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat (si nici partajul acestuia), ca accesoriu al capetelor de cerere privind revendicarea si constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare.
Aplicarea regulilor devolutiunii succesorale constituie o etapa ulterioara admiterii actiunii speciale în revendicarea imobilului preluat abuziv, formulata de catre comostenitorii fostilor coproprietari împotriva cumparatorului de la stat, etapa care nu este întotdeauna litigioasa, putând avea si caracter necontencios (dezbaterea succesorala notariala), cu privire la imobilul retrocedat, în privinta caruia comostenitorii (mai putin cei care au renuntat în mod expres), au fost repusi de drept în termenul legal de optiune succesorala prin chiar introducerea actiunii în revendicare.
Într-adevar, Teodorescu-Frumosu Sanda-Victoria, Magda Margareta-Tatiana si Marinescu Ana-Elena, în calitate de fiice ale celor doi defuncti, au renuntat expres la mostenirea defunctei lor mame, neputând fi considerate ca repuse în termenul de optiune succesorala cu privire la cota-parte din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, preluata de la aceasta în temeiul Decretului nr.223/1974. Asa cum în mod legal si temeinic a retinut instanta de fond, legitimarea procesuala activa a acestora nu poate fi contestata însa, în virtutea calitatii lor de mostenitori ai defunctului lor tata, în raport de care au fost repuse de drept în termenul de optiune succesorala cu privire la imobilul a carui retrocedare se solicita.
Pentru situatia imobilelor vândute în temeiul Legi nr.112/1995, fostilor proprietari li se recunoaste nu numai dreptul de a formula notificare pentru a declansa procedura administrativa de retrocedare, concomitent cu actiunea în justitie în constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare, ci si dreptul la actiunea directa în revendicare, singura sau însotita de cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare, pornind de la premisa ca prima etapa obligatorie în cercetarea fondului actiunii în revendicare, sub aspect probator, este aceea de a statua asupra valabilitatii titlurilor ce se opun (în lipsa valabilitatii unui sau a ambelor titluri, cercetarea fondului actiunii în revendicare comporta aspecte diferite).
Prin urmare, comostenitorii fostilor coproprietari sunt de drept repusi în termenul de optiune succesorala cu privire la imobilul preluat abuziv, fara titlu valabil, prin chiar cererea de chemare în judecata ce declanseaza actiunea în revendicare.
Repunerea de drept în termenul de optiune succesorala a mostenitorilor fostilor proprietari în aceasta ipoteza rezulta din interpretarea extensiva a prevederilor art.4 al.3 raportat la alineatele 2 si 4 ale aceluiasi articol din Legea nr.10/2001, republicata.
Chiar daca textele legale mentionate se refera la cererea de restituire formulata în procedura administrativa a legii speciale de reparatie, ele sunt aplicabile extensiv si cererii de chemare în judecata ce declanseaza actiunea în revendicare, ca ipoteza concreta ce se circumscrie ipotezei legale, cât timp prevederile speciale ale legii de reparatie nu deroga de la prevederile de drept comun sub acest aspect, neexcluzând în mod expres actiunea în revendicare împotriva cumparatorului imobilului preluat abuziv, fara titlu valabil, si nici implicit, prin reglementarea actiunii în constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare, cât timp aceasta din urma actiune nu este reglementata ca unic mijloc de obtinere a retrocedarii imobilului, concomitent cu obligatia legala expresa de a declansa procedura administrativa de restituire în natura, ce trebuia reglementata expres ca atare, fata de dispozitiile art.18 lit.c din legea speciala de reparatie (republicata), pentru ipoteza în care se urmarea restituirea în natura a imobilului vândut, iar nu prin echivalent.
Fata de cele retinute, în temeiul art.312 al.1-3 si al.5 raportat la art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul si va casa decizia recurata, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului de catre acelasi tribunal, fiind necesara cercetarea fondului pricinii, sub aspectul ambelor capete de cerere, în raport de dezlegarea data de prezenta problemelor de drept analizate.
Cauza va fi trimisa spre rejudecarea apelului, dat fiind caracterul devolutiv al caii de atac, precum si faptului ca prima instanta a pronuntat o solutie pe fondul cauzei, schimbata în apel, prin pronuntarea unor solutii pe exceptie.
În temeiul art.274 al.1 raportat la art.316 Cod procedura civila, Curtea va respinge cererea intimatilor Tanase privind cheltuielile de judecata, ca neîntemeiata, recurentii nefiind în culpa procesuala în aceasta faza procesuala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de catre acelasi recurentii-reclamanti Teodorescu-Frumosu Alexandru-Tadeus, Teodorescu-Frumosu Mihail-Antonio, Marinescu Ana-Elena si Magda Nicolae-Iosif, toti cu domiciliul în Bucuresti, bd. Ion Mihalache, nr.38, bl.33A, sc.B, et.9, ap.74, sector 1, la mandatar Iacobescu Gheorghe, împotriva deciziei civile nr.699/27.09.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a civila în dosar nr.4039/2003, în contradictoriu cu intimatii-pârâti Municipiul Bucuresti prin Primar General, cu sediul în Bucuresti, bd. Regina Elisabeta, nr.47, sector 5, Tanasa Ion-Viorel si Tanasa Alina-Ruxandra, ambii cu domiciliul în Bucuresti, bd. Gheorghe Marinescu, nr.45-47, ap.2, sector 5.
Caseaza decizia recurata si trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiasi instante.
Respinge cererea intimatilor Tanase privind cheltuielile de judecata ca neîntemeiata.
Irevocabila.
Pronuntata în sedinta publica astazi, 18.04.2006.
Presedinte Judecator Judecator Liliana-Zoleta Korösi Silvia Pana Alina-IulianaTuca
Grefier
Noemi-Gratiela Stanciu
Red. L.Z.K./2 ex./15.05.2006
DOSAR NR. 2837/2/2005 (Nr. vechi 181/2005 )
Î N C H E I E R E
Sedinta publica de la 11.04.2006.
La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns recurentii-reclamanti TEODORESCU FRUMOSU ALEXANDRU TADEUS, TEODORESCU FRUMOSU MIHAIL ANTONIO, MARINESCU ANA ELENA si MAGDA IOSIF prin mandatar Iacobescu Gheorghe cu procura speciala autentificata sub nr. 11807 din 09.12.2002 de BNP Cristina Denisa Simion la fila 57 din dosarul nr. 6684/2002 al Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti si prin avocat Mihaescu Paula cu delegatie de substituire nr.40 din 11.04.2006 la dosar, intimatul-pârât MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL prin consilier juridic Liliana Galesanu, cu delegatia la dosar, intimatii-pârâti TANASA ION VIOREL personal si asistat de avocat Petrescu Maria cu împuternicirea avocatiala nr.252427 din 24.03.2005 la dosar si TANASA ALINA RUXANDRA prin acelasi avocat.
Procedura legal îndeplinita.
Grefierul de sedinta a facut referatul cauzei dupa care :
Recurentii-reclamanti, prin avocat, si intimatii-pârâti Tanasa, prin avocat, învedereaza instantei faptul ca cererea de stramutare formulata de recurentii-reclamanti a fost respinsa de catre Înalta Curtea de Casatie si Justitie, dar la acest moment nu pot prezenta un certificat de grefa în acest sens .
Curtea acorda cuvântul pe probe.
Recurentii-reclamanti, prin avocat, solicita încuviintarea probei cu înscrisuri, în cadrul carora înteleg sa depuna acte din care sa rezulte modul în care s-au aplicat prevederile Legii nr.112/1995 la momentul cumpararii imobilului din litigiu, respectiv faptul ca familia Tanasa a crescut în mod artificial numarul membrilor familiei, pentru a putea primi cu chirie un spatiu mai mare; de asemenea, doresc sa depuna înscrisuri ce provin de la diverse institutii ale statului ce atesta profilul moral al autorului recurentilor, respectiv al numitului Mogda Alexandru, întrucât prin întâmpinarea depusa la dosar, intimatii au facut niste afirmatii care nu au un suport real.
Intimatii-pârâti Tanasa, prin avocat, se opun admiterii probei cu înscrisuri solicitata de recurentii-reclamanti, considerând ca înscrisurile enumerate de acestia nu au relevanta în solutionarea recursului de fata. Pentru intimatii-pârâti, solicita încuviintarea probei cu înscrisurile ce au fost deja depuse la dosar, respectiv actul aflat la fila 45 dosar recurs, reprezentând un raspuns al SC Cotroceni SA la cererea formulata de intimati, adresa pe care o solicita doar pentru confirmarea probelor lor, ce au fost deja administrate în prezenta cauza.
Municipiul Bucuresti prin primarul General, prin consilier juridic, solicita respingerea probelor solicitate de recurentii-pârâti, întrucât acestea sunt nerelevante pentru solutionarea recursului, aratând ca la momentul încheierea contractului, primaria a tinut seama de prevederile si clauzele contractului de închiriere deja existent precum si de unele relatii primite de la primaria de sector si nicidecum de numarul membrilor familiei intimatilor-pârâti.Totodata, arata ca nu se opun la proba cu înscrisul solicitat de intimatii-pârâti Tanasa.
Curtea, deliberând asupra probelor solicitate de recurentii-pârâti, le apreciaza ca partial inadmisibile, iar partial inutile si neconcludente si le respinge ca atare, pentru urmatoarele considerente: declaratia extrajudiciara a tertului privind numarul membrilor familiei intimatilor Tanasa este o proba inadmisibila fata de prevederile art.305 C.pr.civ., întrucât se tinde indirect la administrarea unei probe testimoniale în recurs; cu privire la înscrisurile pe care recurentii doresc sa le depuna în contraproba fata de sustinerile intimatilor din întâmpinare, acestea nu pot fi primite deoarece aspectele de dovedit exced cadrului procesual, în conditiile în care nici apararile din întâmpinare, ce exced cadrului procesual nu pot fi avute în vedere în speta; cu privire la celelalte înscrisuri depuse, se constata faptul ca unele dintre acestea au fost deja depuse la dosarul cauzei, iar altele nu au relevanta fata de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecata, prin motivele de apel si respectiv motivele de recurs.
Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitata de intimatii-pârâti Tanasa, respectiv înscrisul aflat la fila 45 dosar recurs, reprezentând un raspuns al SC Cotroceni SA la cererea formulata de intimati, o apreciaza ca inutila, fata de data emiterii adresei respective, continutul acesteia si sustinerile intimatilor-pârâti care au afirmat ca respectiva adresa vine doar sa întareasca probele cu înscrisuri deja administrate în cauza.
Intimatii-pârâti Tanasa, prin avocat, invoca exceptia nulitatii recursului considerând ca motivele invocate de recurentii-reclamanti nu se încadreaza în nici unul din motivele prevazute de art. 304 C.pr.civ.
Recurentii-reclamanti, prin avocat, solicita respingerea exceptiei nulitatii recursului, apreciind ca motivele de recurs se încadreaza în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Curtea, deliberând asupra exceptiei procesuale de procedura, peremptorie si absoluta a nulitatii recursului, invocata de intimatii-pârâti Tanasa, o apreciaza ca neîntemeiata si, în raport de prevederile art. 306 alin.3 C.pr.civ., o respinge ca atare, retinând ca motivele de recurs formulate de recurentii-reclamanti se încadreaza în prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Recurentii-reclamanti, prin avocat, învedereaza Curtii ca nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat si solicita acordarea cuvântului pe cererea de recurs.
Intimatii-pârâti Tanasa, prin avocat,învedereaza Curtii ca nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat si solicita acordarea cuvântului pe cererea de recurs.
Municipiul Bucuresti prin primarul General, prin consilier juridic,învedereaza Curtii ca nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat si solicita acordarea cuvântului pe cererea de recurs.
Curtea constatând cauza în stare de judecata, acorda cuvântul pe recursul declarat.
Recurentii-reclamanti, prin avocat, solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat si motivat , modificarea în tot a deciziei civile recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, fara cheltuieli de judecata , depunând si concluzii scrise.
Mandatarul recurentilor-reclamanti depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Intimatii-pârâti Tanasa, prin avocat, solicita respingerea recursului formulat si motivat de recurentii-reclamanti, ca fiind nefondat, mentinerea deciziei civile atacate ca fiind legala si temeinica, cu obligarea recurentilor-reclamanti la plata cheltuielilor de judecata. În sustinerea pozitiei sale, precizeaza ca, preluarea imobilului din litigiu în baza Decretului nr. 223/1974 a fost legala , recurentii-reclamanti beneficiind de despagubiri pentru respectivul imobil .
Municipiul Bucuresti prin primarul General, prin consilier juridic, solicita respingerea recursului, mentinerea deciziei civile atacate ca fiind legala si temeinica.
Considerând cauza lamurita, Curtea dispune închiderea dezbaterilor.
În temeiul art. 260 alin.1 C.pr.civ., având nevoie de timp pentru a delibera, acordând astfel posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise,
D I S P U N E
Amâna pronuntarea cauzei pentru data de 18.04.2006.
Data în sedinta publica de azi, 11.04.2006.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR GREFIER
