Instanţa constată că pentru a se reţine incidenţa uzucapiunii de 30 de ani trebuie să fie îndeplinite, conform art.1890 Cod civil, două condiţii: să existe o posesie de 30 de ani, iar posesia să fie utilă, posesorul putând fi de bună sau rea credinţă şi fără nici un titlu. Reţine instanţa că prima cerinţă este îndeplinită în cauză, având în vedere că terenul este stăpânit de reclamanţi din anul 1976 şi până în prezent.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, pentru ca posesia să fie neviciată, trebuie să fie, conform art.1847 Cod civil, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Instanţa apreciază că reclamanţii au exercitat actele de posesie asupra terenului din litigiu într-o succesiune obişnuită, îndeplinindu-se astfel cerinţa continuităţii.
Totodată, posesia nu a fost întreruptă (condiţie de existenţă, esenţială a posesiei) şi în intervalul de timp de 30 de ani a fost netulburată, neputându-se reţine că a fost fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea pârâtei, iar reclamanţii au stăpânit imobilul în mod public, fiind cunoscuţi de vecini ca adevăraţi proprietari, aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză. Mai mult, potrivit prevederilor art.1854 din Codul civil, posesorul este presupus că posedă pentru sine sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul, iar în cauză nu s-a administrat dovada contrară.
