ORDONANTA PRESEDINŢIALĂ – NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR CERUTE DE ART. 581 C.PR.CIVILĂ; INCIDENŢA DISPOZIŢIILOR ART. 5 ALIN. 1 C.PR.CIVILĂ ; APLICAREA DISPOZIŢIILOR ART. 163 ALIN. 3 C.PR.CIVILĂ.
Sentinţa civilă nr.1385 din 21.07.2010- dosar nr.1757/269/2010
Art. 581 C.pr.civilă : „ Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea prejudiciilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. „
Art. 5 alin. 1 C.pr.civilă : „ Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului …..”
Art. 163 alin. 3 C.pr.civilă . „ Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi investită…..”
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1757/269/2010, petenta C.C.M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul V.A. să se dispună pe cale de ordonanţă preşedinţială obligarea intimatului la încredinţarea spre creştere şi educare a minorilor B.C.E şi V.A. precum şi obligarea intimatului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorilor.
Petenta motivează cererea de ordonanţă preşedinţială, arătând că din convieţuirea sa cu intimatul au rezultat doi copii, că din decembrie 2009 s-a separat de intimat, că în prezent poate să le ofere o locuinţă decentă minorilor, având un apartament cu 3 camere, zugrăvit şi mobilat.
In drept, petenta a invocat dispoz. art. 581 C.pr.civilă, art. 100 C. fam., art. 65 rap. la art. 42 alin. 1 C. fam., art. 107 rap. la art. 86 şi 94 C. fam.
Intimatul V.A. a formulat cerere reconventională prin care s-a apărat atât pe calea excepţiei cât şi pe fondul cauzei.
Pe cale excepţiilor, intimatul a invocat : excepţie inadmisibilităţii acţiunii pe calea prev. de art. 581 C.pr.civilă şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Olteniţa în soluţionarea pricinii şi excepţia de litispendenţă deoarece la data judecării pricinii există un litigiu identic în curs de rezolvare la Judecătoria sect. 2 Bucureşti.
Pe fondul cauzei, intimatul solicită respingerea ordonanţei ca nefondată invocând dispoz. art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia şi promovarea drepturilor copilului, art. 3 din Convenţia O.N.U./20.11.1989.
In urma analizării materialului probator aflat la dosar, instanţa constată că Judecătoria sect. 2 Bucureşti a fost deja investită cu nr. 12.066/300/2010 cu termen de judecată la data de 15.09.2010.
Instanţa reţine că intimatul îşi are domiciliul în Bucureşti, având doar reşedinţa în com. Plătăreşti jud. Călăraşi.
Având în vedere probele mai sus arătate, instanţa a admis , în temeiul art. 5 alin. 1 C.pr.civilă, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Olteniţa în soluţionarea pricinii cât şi excepţia de litispendenţă invocată de intimat.
Instanţa constatând că petenta n-a făcut în nici un fel dovada condiţiilor cerute de dispoz. art. 581 C.pr.civilă, respectiv urgenţa („cazuri grabnice „) şi nerezolvarea fondului („măsuri vremelnice „) urmează a respinge cererea formulată de petenta C.C.M.
In temeiul art. 163 alin. 3 C.pr.civilă, instanţa având în vedere că între aceleaşi părti, cu acelaşi obiect, există un alt litigiu ce face obiectul dosarului nr. 12.066/300/2010, Judecătoria sect. 2 Bucureşti, care a fost mai întâi investită, a dispus dezinvestirea ei cu judecarea pricinii prezente şi a trimis cauza spre competentă soluţionare instanţei care a fost mai întâi investită, respectiv la Judecătoria sect. 2 Bucureşti.