Uzucapiune. Indeplinirea conditiilor in perioada 1974 – 1989. Calitate procesuala pasiva.
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta reclamantul I. N., a chemat in judecata pe paratul Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat in Bucuresti, str. M., sector 1, compus din teren in suprafata de 150 m.p., prin prescriptia achizitiva, sa constate ca a dobandit prin accesiune constructia situata pe acest teren formata din doua camere , hol, magazine.
In motivarea cererii, a aratat reclamantul ca la data de 11.10.1982 a cumparat de la numita G. M. imobilul mai sus mentionat, vanzatoarea fiind proprietara imobilului asa cum rezulta din actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. …/1948 de fostul Tribunal Ilfov Sectia Notariat si transcris la grefa acestui tribunal sub nr. …/1948 si din certificatul de mostenitor nr. …/21.10.1976, din care rezulta ca este unica mostenitoare a sotului sau, G. A.
G. M. a decedat la data de 09.05.1986, fara a avea mostenitori, vacanta succesorala fiind dovedita prin adresa nr. 659/01.08.2007 a Camerei Notarilor Publici Targu Mures.
A aratat reclamantul ca a achitat integral pretul convenit la data perfectarii actului de vanzare cumparare, intrand tot de atunci in stapanirea imobilului, pe care l-a posedat de atunci neintrerupt, netulburat, sub nume de proprietar, achitand toate impozitele si taxele aferente dreptului de proprietate asupra terenului.
In consecinta, indeplinite fiind conditiile uzucapiunii scurte( respectiv posesie utila de peste 26 de ani, exercitata cu buna credinta si intemeiata pe un just titlu) a solicitat reclamantul admiterea actiunii.
A mai precizat reclamantul faptul ca prin OUG nr. 138/2000, art. IV a fost introdusa o noua forma de uzucapiune, conditia fiind aceea a unei posesii utile exercotate asupra imobilului o perioada de trei ani, buna sau reaua credinta fiind irelevante.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 680 cod civil, art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 82, 112, 274, 111 cod proc. civ, art. 488, 489, 490, 491, 492, 969, 970 si 1895 cod civil.
In dovedirea actiunii au fost depuse inscrisuri.
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a formulat note de sedinta, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Astfel, in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii, a aratat paratul ca in litigiile avand acest obiect calitate procesuala pasiva are numai proprietarul, uzucapiunea reprezentand o sanctiune indreptata impotriva adevaratului proprietar care s-a desesizat de bun si a stat in pasivitate, permitand ca acesta sa intre in posesia altei personae.
A mai invocat paratul , in sustinerea exceptiei, disp. art. 26 alin. 1 coroborate cu disp. art. 36 alin 1 din Legea nr. 18/1991, precum si disp. art. 25 si 37 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.
In ce priveste capatul de cerere privitor la accesiune, a aratat parataul ca de asemenea nu are calitate procesuala pasiva, , fata de dispozitiile Legii nr. 50/1991, o astfel de cerere trebuind sa fie indreptata impotriva unitatii administrativ teritoriale pe raza careia se afla situate constructia.
Pe fond, a solicitat paratul respingerea ca neintemeiata a cererii, nefiind indeplinite conditiile cerute de art. 1895 cod civil intrucat bunul imobil nu era susceptibil de a fi uzucapat.
In acest sens, s-a aratat ca anterior conscararii legale a proprietatii private a statului prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 si art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile apartinand statului si unitatilor administrativ teritoriale nu puteau fi dobandite prin uzucapiune , astfel ca pana in anul 1989 nu se poate opune statului o posesie utila, in conditiile in care proprietatea socialista era insesizabila, imprescriptibila si inalienabila, fara a se face distinctie intre domeniul public si privat al statului.
In drept au fost enuntate disp. art. 680, 1890, 492 cod civil, dispozitiile Legii nr. 50/1991 si Legii nr. 36/1995.
Reclamantul, prin reprezentant, a formulat raspuns la notele de sedinta depuse de parat, invocand disp. art. 680 cod civil potrivit cu care in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari , bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului si disp. art. 4 din Legea nr. 213/1998, aratand ca a facut dovada, cu inscrisurile depuse la dosar, a vacantei succesorale, a exercitarii unei posesii utile si cu buna credinta asupra bunului, pe perioada ceruta de lege, cererea facandu-se in contradictoriu cu adevaratul posesor, astfel ca instanta urmeaza sa respinga exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
La termenul din data de 03.03.2009 instanta a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului invocata de acesta.
Sub aspect probatoriu, au fost administrate in cauza proba prin inscrisuri si proba cu expertiza tehnica in specialitatile topografie si constructii, fiind solicitate de la DITL sector 1 relatii cu privire la istoricul de rol fiscal al imobilului si documentele ce au stat la baza inregistrarilor efectuate.
Analizand materialul probator administrat in cauza, retine instanta ca la data de 11.10.1982, reclamantul I. N. a incheiat cu numita G. M. o promisiune bilaterala de vanzare cumparare cu privire la imobilul situat in Bucuresti, str. M., nr. 22, sector 1, imobil compus din suprafata de 150 m.p. teren si constructia situata pe acesta, alcatuita din hol, doua camere si magazie, achitand reclamantul drept pret al imobilului suma de 25.000 lei.
Terenul fusese dobandit de promitenta vanzatoare, impreuna cu defunctul sau sot, G. A., prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 15138/1948 si transcris sub nr. …/1948 de catre Tribunalul Ilfov Sectia Notariat, constructiile fiind ulterior ridicate de acestia.
La data de 09.05.1986 a decedat promitenta vanzatoare G. M. succesiunea acesteia fiind vacanta, asa cum rezulta din adresa nr. 659/2007 emisa de Camera Notarilor Publici Targu Mures.
Uzucapiunea, invocata in cauza de fata drept temei juridic al actiunii, reprezinta un mod originar de dobandire a proprietatii, prin care se constituie dreptul de proprietate in patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constand in exercitarea posesiei asupra lucrului in temeiul si in conditiile prevazute de lege.
Pe de alta parte, uzucapiunea este instituita de lege ca o sanctiune impotriva proprietarului care, dand dovada de lipsa de diligenta, a lasat vreme indelungata bunul sau in mana altei persoane.
Sub acest din urma aspect, reclamantul a justificat calitatea procesuala pasiva a STATULUI ROMAN, prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, fata de existenta vacantei succesorale cu privire la succesiunea defuntei G. M.
Astfel, din inscrisurile aflate la dosar rezulta ca in urma decesului fostei proprietare a terenului, G. M., survenit la data de …1986, nici o persoana nu a solicitat in calitate de mostenitor al acesteia inceperea procedurii succesorale , astfel ca potrivit art.680 C.civ. ”in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului”.
Este adevarat ca potrivit dispozitiilor art. 85 din Legea nr.36/1995 ( ce mentin prevederile legii anterioare, respectiv art. 26 din Decretul nr.40/1953) notarul public constata vacanta succesorala „la cererea reprezentantului statului” si elibereaza certificatul de vacanta succesorala dupa expirarea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, insa, constatarea existentei unei succesiuni vacante si a componentei acesteia se poate face, in urma verificarilor necesare, si de catre instanta de judecatoreasca, in lipsa certificatului de vacanta succesorala eliberat ca urmare a procedurii notariale. Aceasta deoarece interesul general impune a se recunoaste statului calitatea de a sta in justitie in legatura cu acea succesiune, chiar inainte de eliberarea certificatului de vacanta succesorala, atat certificatul eliberat de notar, cat si hotararea judecatoreasca neavand sub acest aspect decat un efect declarativ, iar nu constitutiv, statul dobandind mostenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale si neavand un drept de optiune succesorala.
Fata de aceste considerente, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, retinand si faptul ca potrivit art. 25 al.2 din Decretul nr.31/1954 si art.3 pct.37 din H.G. nr.447/1997 calitatea de reprezentant al statului ii revine MINISTERULUI FINANTELOR PUBLICE.
Cu privire la fondul cauzei de fata insa, instanta constata actiunea reclamantului drept neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
In primul rand, apreciaza instanta ca se impune o precizare, raportat la apararile de fond facute de parat in sensul ca pana in anul 1989 nu se putea opune statului o posesie utila, deoarece proprietatea socialista era insesizabila, imprescrisptibila si inalienalbila.
Aceste aparari nu pot fi primite, deoarece si in perioada 1974 – 1989 ( cat timp au fost in vigoare legile nr. 58/1974 si 59/1974) cursul prescriptiei a curs, prin cele doua legi interzicandu-se numai transmiterea bunurilor prin acte juridice intre vii, or, uzucapinea este un fapt juridic, astfel ca s-ar aduga la lege daca s-ar sustine ca aceste legi au prohibit si faptul juridic al uzucapiunii.
Uzucapiunea, ca mod de dobandire a proprietatii, se fondeaza pe faptul posesiei indelungate a imobilului aflat in circuitul civil, posesie care – pentru a produce efecte juridice – este necesar sa fie exercitata in anumite conditii – prevazute de art. 1847 cod civil ( respectiv sa fie continua, netulburata, neintrerupta, publica si sub nume de proprietar ) si pentru perioada de timp prevazute de lege.
Astfel, in sistemul codului civil, uzucapiunea este de doau feluri: uzucapiunea de 30 de ani, reglementata de prevderile art. 1890-1894 cod civil, si uzucapiunea de 10-20 de ani, reglementata de prevederile art. 1890-1894 cod civil.
Constata instanta ca reclamantul a intrat in posesia bunului imobil cel mai devreme la data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare, care a avut loc la 11.10.1982, astfel ca termenul pentru dobandirea acestuia pe calea uzucapiunii de 30 de ani nu este implinit in speta.
Nici conditiile pentru dobandirea imobilului prin uzucapiunea de 10-20 de ani nu sunt indeplinite, una dintre acestea conditii ( alaturi de buna credinta a posesorului ) fiind aceea ca posesia sa se intemeieze pe un just titlu, just titlu definit de art. 1897 cod civil ca fiind orice titlu translativ de proprietate, precum vanzarea, schimbul, donatia, legatul particular, care provine de la altcineva decat adevaratul proprietar.
Or, reclamantul a intrat in posesia imobilului in temeiul unui antecontract de vanzare-cumparare, antecontract care nu poate constitui just titlu deoarece prin el nu se realizeaza transmiterea proprietatii, iar daca actul este nul intrucat nu indeplineste cerinta legii sub care s-a incheiat, nu va putea constitui jusit titlu ( in cauza, vanzarea-cumpararea nu a avut loc deoarece acesta priveste un teren, fiind necesara incheierea actului in forma autentica.
In consecinta, antecontractul nu poate reprezenta decat dovada inceperii uzucapiunii de 30 de ani, termen care insa nu s-a implinit in cazul reclamantului, numai dupa implinirea termenelor fizate de lege, faptul posesiei tranformandu-se intr-o stare de drept si consolidand dreptul de proprietate.
Sustinerile reclamantului in sensul ca prin OUG nr. 138/2000 s-ar fi reglementat o noua forma de uzucapine, aceea de 3 ani, nu sunt intemeiate, textul invocat de reclamant referindu-se la prescriptii reglementate in codul de procedura civila, in materie de uzucapiune fiind incidente textele de lege mai sus enuntate in cuprinsul considerentelor.
Fata de solutia de respingere a cererii privitoare la constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului ca efect al uzucapiunii, si capatul de cerere avand ca obiect accesiune imobilara va avea aceeasi soarta.
Fata de acestea, urmeaza ca instanta sa respinga exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, iar pe fond sa respinga ca neintemeiata cererea reclamantului.
