Faliment – Procedura insolvenţei. Suspendarea executării hotărârii recurate. Instanţa competentă.
Potrivit art. 300 Cod procedură civilă, (1) Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum si în cazurile anume prevăzute de lege.
Potrivit art. 300 Cod procedură civilă, (1) Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum si în cazurile anume prevăzute de lege.
(2) La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1
(2) La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1
Pe de altă parte, art. 8 alin. l din Legea nr. 85/2006 prevede faptul că :”(l) Curtea de apel va fi instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.”
Pe de altă parte, art. 8 alin. l din Legea nr. 85/2006 prevede faptul că :”(l) Curtea de apel va fi instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.”
Curtea reţine în acest context prevederile art. 149 din Legea nr.85/2006,în sensul că „ Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă…”.
Curtea reţine în acest context prevederile art. 149 din Legea nr.85/2006,în sensul că „ Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă…”.
Prin suspendarea exerciţiului dreptului de administrare conferit domnului P.A., măsura dispusă vremelnic, până la soluţionarea recursului formulat împotriva Încheierii din şedinţa din data de 17.10.2012, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin Încheierea din data de 12.12.2012, şi aceasta recurată, de către aceeaşi instanţă, prin acelaşi judecător sindic care a pronunţat încheierile menţionate, s-au eludat dispoziţiile procedurale cuprinse in art.300 Cod proc. civ. referitoare la posibilitatea suspendării executării hotărârii/încheirii recurate de către instanţa învestită cu soluţionarea recursului, raportat la art.8 alin.1 din legea insolvenţei.
Prin suspendarea exerciţiului dreptului de administrare conferit domnului P.A., măsura dispusă vremelnic, până la soluţionarea recursului formulat împotriva Încheierii din şedinţa din data de 17.10.2012, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin Încheierea din data de 12.12.2012, şi aceasta recurată, de către aceeaşi instanţă, prin acelaşi judecător sindic care a pronunţat încheierile menţionate, s-au eludat dispoziţiile procedurale cuprinse in art.300 Cod proc. civ. referitoare la posibilitatea suspendării executării hotărârii/încheirii recurate de către instanţa învestită cu soluţionarea recursului, raportat la art.8 alin.1 din legea insolvenţei.
Prin urmare, numai instanţa învestită cu soluţionarea recursului poate aprecia cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
Prin urmare, numai instanţa învestită cu soluţionarea recursului poate aprecia cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1414 din 25.06.2013)
Prin sentinţa civila nr. 1161 din 07.02.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă s-a admis cererea formulata de reclamantul E I SPRL în contradictoriu cu pârâtul W T C B SA.
S-a dispus suspendarea exerciţiului dreptului de administrare (de a conduce activitatea) debitorului W T C B SA de către administratorul special P.A. până la soluţionarea recursului promovat de către lichidatorul judiciar W T C B SA împotriva încheierilor de şedinţă din data de 17.10.2012 şi 12.12.2012.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că activitatea debitoarei este condusă deficitar de administratorul special, prin depăsirea atributiilor ce i-au fost conferite si că ele rezultă din cele două încheieri din data de 17.10.2012 si 12.12.2012 care de altfel sunt recurate de administratorul judiciar.
Prin urmare, urgenta luării acestor măsuri de suspendare a conducerii activitătii debitoarei rezidă din clarificarea reglementărilor acestor două încheieri în baza recursului, cât si din faptul că debitoarea nu-si mai poate efectua plătile zilnice pentru că băncile nu autorizează transferurile prin nerecunoasterea calitătii administratorului special de a ordona plăti fără semnătura conjunctă a administratorului judiciar.
Pentru că dreptul de administrare al debitoarei s-a ridicat irevocabil prin încheierea din1.02.2012, atributiile de conducere ale debitoarei se vor exercita de administratorul judiciar până la solutionarea recursului mentionat.
Fată de cele arătate tribunalul a constatat că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art. 581 c.p.civ. pentru luarea acestor măsuri vremelnice pentru păstrarea dreptului de continuarea activitătii debitoarei si efectuarea plătilor curente si în lipsa căreia s-ar produce pagube iminente ce nu s-ar putea repara si ar aduce debitoarea la starea de faliment.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs SC W T C B SA, prin administrator special P.A., şi P.A. în calitate de administrator special al debitoarei SC W T B SA, solicitând admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formula şi respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de către intimata E I.
S-au formulat următoarele motive de recurs:
1. Sentinţa Civilă nr. 1161/07.02.2013 încalcă normele de competenţă prevăzute la art. 300 alin. 2 din codul de procedură civilă dar şi procedura prevăzută de art. 300 alin. 3 cod proc. civ. Tribunalul Bucureşti nu are competenţă în a soluţiona o cerere de suspendare a efectelor propriei hotărâri.
Prin cererea adresată judecătorului sindic (instanţei de fond), administratorul judiciar a solicitat acestuia suspendarea executării încheierilor pronunţate de acelaşi judecător sindic la data de 17.10.2012, respectiv 12.12.2012, până la soluţionarea recursurilor formulate împotriva acestor încheieri.
Suspendarea efectelor/executării unei hotărâri judecătoreşti ce este atacabilă cu recurs, astfel cum sunt încheierile pronunţate de judecătorul sindic la data de 17.10.2012 şi 12.12.2012, este reglementă de art. 300 cod proc. civ.
Codul de procedură civilă stabileşte, în mod imperativ, in art. 300 Cod proc civ competenţa exclusivă a instanţei de recurs în a dispune cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate. Numai instanţa învestită cu soluţionare recursului poate aprecia în concret asupra necesităţii suspendării executării hotărârii atacate.
Or, în mod nelegal şi cu încălcarea normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 300 alin. 2, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care a suspendat executarea propriilor încheieri, pronunţate de aceeaşi instanţă la data de 17.10.2012 şi 12.12.2012.
Sunt incidente faţă de acest motiv de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 4 din codul de procedură civilă.
De altfel, procedând de o asemenea manieră, instanţa de fond a eludat controlul judiciar al instanţei ierarhic superioare în grad, unica în măsură să se pronunţe cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
Pe de altă parte, prin pronunţarea Sentinţei Civile nr. 1161/07.02.2013, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 300 alin. 3, care prevăd faptul că suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauţiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părţilor în camera de consiliu.
Or, instanţa de fond a încălcat aceste dispoziţii procedurale imperative. De altfel, pentru a ocoli prevederile art. 300 cod proc. civ., intimata E I a promovat o cerere de ordonanţă preşedinţială, inadmisibilă şi adresată unei instanţe necompetente, instanţa de fond procedând la admiterea nelegală a acesteia din urmă.
2. Sentinţa Civilă nr. 1161/07.02.2013 este netemeinică, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanţă preşedinţială. Cererea adresată judecătorului sindic de către administratorul judiciar este nefondată şi nedovedită.
Dreptul de administrator special a domnului P.A. cu privire la debitoarea WTCB SA, a fost constatat prin hotărâre judecătorească la data de 17.10.2012. Ulterior, această calitate de administrator special este confirmată convenţional prin Contractul de Administrare nr. 422/01.11.2012. Acest din urmă contract este încheiat între debitoarea W T C B SA prin administrator judiciar E I SPRL, pe de o parte, şi domnul P.A., în calitate de administrator special, pe de altă parte.
În condiţiile în care administratorul special deţine calitatea convenţională de a îşi îndeplini atribuţiile, calitate confirmată prin contractul mai sus menţionat chiar de către administratorul judiciar, sentinţa pronunţată de judecătorul sindic este netemeinică.
În al doilea rând, condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanţă preşedinţială nu erau îndeplinite iar administratorul judiciar a prezentat argumente nefondate în susţinerea cererii sale.
a.Urgenţa măsurii solicitate nu se justifică întrucât, administratorul special nu a luat nici o decizie păgubitoare în ceea ce priveşte debitoarea WTCB SA şi a respectat atribuţiile stabilite în sarcina sa de judecătorul sindic. Pe de altă parte, administratorul special a făcut repetate demersuri pentru a colabora cu administratorul judiciar în conducerea activităţii societăţii, sens în care susţinerile E I de la fondul cauzei sunt nefondate şi neadevărate. Deci nu exista nici un „pericol iminent” şi nici o situaţie păgubitoare care se urmărea a fi înlăturată de către administratorul judiciar, nefiind îndeplinită urgenţa.
b.Caracterul vremelnic al măsurii dispune nu există, instanţa de fond neputând să îşi suspende printr-o hotărâre ulterioară propriile încheieri pronunţate în dosarul de insolvenţă.
Deci, instanţa de fond nu avea cum să pronunţe o măsură cu caracter vremelnic faţă de propriile hotărâri, aflate în recurs.
c.Neprejudecarea fondului nu poate fi pusă în discuţie ca o condiţie, din moment ce administratorul judiciar nu a înregistrat un astfel de litigiu de fond pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Nu în ultimul rând, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către administratorul judiciar este nefondată şi trebuia respinsă ca atare de către judecătorul sindic.
Contrar celor afirmate la fondul cauzei de către E I SPRL, niciun document care priveşte activitatea curentă a debitoarei W T C SA Bucureşti de la acordarea dreptului de administrare administratorului special P.A., nu a fost semnat exclusiv de administratorul special.
În plus, ipoteza riscului de “blocare a conturilor” pretinsă de către E I SPRL nu are niciun fundament real având în vedere că :
Administratorul judiciar a efectuat corespondenţă cu băncile cu care debitoare îşi desfăşoară activitate, iar prin adresa nrl 137/04.02.2013 banca I-R a răspuns ca înţelege să deruleze relaţiile cu administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, iar P B a comunicat ca este necesar doar schimbarea specimenului de semnătură; deci, nu se poate pune problema unor impedimente de genul celor invocate de către administratorul judiciar la fondul cauzei
Intimata E I SPRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că ceea ce s-a solicitat si ce instanţa a încuviinţat a fost luarea unei masuri grabnice (suspendarea exerciţiului dreptului de administrare), iar nu suspendarea de către judecătorul sindic a unor hotărâri pronunţate tot de către aceasta instanţa.
Administratorul judiciar a solicitat ca suspendarea sa isi producă efectele pana la soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva incheierii pronunţata de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civila, in dosarul nr. 45619/3/2011, la data de 17.10.2012, astfel cum a fost lămurită prin încheierea pronunţata in acelaşi dosar la data de 12.12.2012.
Argumentele pentru care s-a solicitat pronunţarea unei ordonanţe presedintiale prin care recurentul P.A. sa fie împiedicat de a exercita dreptul de administrare s-au centrat pe o exercitare abuziva a acestui drept.
Administratorul special P.A. are conducerea in tot a debitoarei W T C si in acest mod s-a si comportata acesta fata de Societate, luând decizii discreţionare, fără a consulta administratorul judiciar si in detrimentul Societăţii pe care a expus-o riscului falimentului.
Aceste manifestări de voinţa contravin art. 3 pct. 26 din Legea insolventei, teza ultima, care prevede ca “in cazul în care ulterior adunarea asociaţilor / acţionarilor alege un administrator special, acesta va prelua procedura în stadiul în care se găseşte la data desemnării.
La data desemnării d-lui P.A. in calitate de administrator special dreptul de administrare al Societăţii era ridicat prin incheierea din 01.02.2012 pronunţata de Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vll-a Civila, in dosarul nr. 45619/3/2011, incheiere prin care instanţa a stabilit ca administratorul judiciar va prelua conducerea in tot a activităţii Societăţii.
In contextul evocat, in care dreptul de administrare al Societăţii a fost ridicat, administratorul special nu poate avea atribuţii de conducere a activităţii debitoarei alături de administratorul judiciar si cu atât mai puţin de conducere exclusiva, pentru ca acelaşi art. 3 pct. 26, prima teza din Legea Insolventei prevede ca administratorul este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele şi pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea şi să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
In acest context a fost promovata de către administratorul judiciar ordonanţa presedintiala, existând la data promovării fără niciun dubiu aparenta dreptului de a solicita, pe calea urgenta a ordonanţei presedintiale, suspendarea exerciţiului dreptului de a conduce activitatea debitoarei.
Necompetenta invocata de către recurent este privata si nu poate fi valorificata pe calea motivului de recurs prevăzut in art. 304 pct. 3 din Codul de procedura civila, intrucat acesta sancţionează incalcarea necompetentei de ordine publică, iar nu privata.
2. In ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, si acesta este neîntemeiat, toate condiţiile de admisibilitate fiind îndeplinite la momentul promovării ordonanţei presedintiale.
Urgenta rezida in situaţia speciala in care se afla debitoarea, care se vedea in situaţia de a nu-si putea onora furnizorii si de a nu putea efectua plăţile zilnice, pentru ca băncile nu autorizau transferurile, întrucât nu recunoşteau calitatea administratorului special de a ordona plaţi fără semnătura conjuncta a administratorului judiciar.
Paguba iminenta a fost data de posibilitatea intrării debitoarei in faliment, daca situaţia persoanei care are calitatea de a angaja debitoarea in raporturile cu terţii nu s-ar fi clarificat.
Aparenta de drept este in favoarea administratorului judiciar, care a arătat ca administratorul special nu putea avea atribuţii de conducere in tot a activităţii debitoarei, având in vedere faptul ca dreptul de administrare a fost ridicat prin incheierea din 01.02.2012.
Asupra recursului:
Prin formularea primului motiv de recurs, recurentul tinde la respingerea cererii formulate de reclamant ca inadmisibilă, astfel cum şi dezvoltă în cuprinsul cererii de recurs, aspect pus in discutie de Curte la termenul de judecata din 25.06.2013.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că prin cererea formulată, administratorul judiciar E I SPRL a solicitat judecătorului sindic pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea dreptului de administrare al activităţii debitoarei, drept aparţinând administratorului special al debitoarei, domnul P.A., acordat de către judecătorul sindic la data de 17.10.2012, prin încheierea de la acea dată.
Cererea de ordonanţă preşedinţială a fost adresată aceleiaşi instanţe de fond, prin acelaşi judecător sindic, care a pronunţat încheierile prin care domnul P.A. a fost numit administrator special al debitoarei WTCB SA, în contextul in care încheierile prin care judecătorul sindic a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA au fost atacate cu recurs de către administratorul judiciar.
Astfel, administratorul judiciar a solicitat şi obţinut din partea judecătorului sindic, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea efectelor propriilor încheieri ale judecatorului sindic pronuntate în cadrul procedurii de insolvenţă, până la soluţionarea recursului, de către instanţa ierarhic superioară, declarat împotriva Încheierii din data de 17.10.2012, prin care s-a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA, precum şi a Încheierii din data de 12.12.2012 prin care s-a dispus lămurirea dispozitivului precedentei incheiri de sedinţă.
Astfel, prin Încheierea de şedinţă de la data de 17.10.2012, judecătorul sindic, în cadrul dosarului de fond privind insolvenţa debitoarei WTCB SA, a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA.
Prin Încheierea de la data de 12.12.2012, administratorul special al debitoarei promovează o cerere de lămurire a dispozitivului încheierii din data de 17.10.2012, cerere prin care a urmărit clarificarea atribuţiilor pe care avea să le exercite în calitate de administrator special.
Cererea este admisă de judecătorul sindic, care stabileşte faptul că administratorul special P.A. va exercita atribuţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 şi cele statuate în cuprinsul Actului Constitutiv al Societăţii, conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privitoare la consiliul de administraţie.
Ambele încheieri au fost recurate.
În mod corect arată recurenta că, printr-un astfel de demers procedural, instanţa de fond a eludat controlul judiciar al instanţei ierarhic superioare în grad, unica în măsură să se pronunţe cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
Având în vedere că finalitatea promovării cererii de ordonanţă preşedinţială a fost suspendarea efectelor încheierilor pronunţate de acelaşi judecător sindic, Curtea constată intemeiate criticile recurentei referitoare la inadmisibilitatea unei asemenea cereri.
În consecinţă, pentru aceste motive, Curtea a constatat recursul fondat şi l-a admis, conform art. 312 alin.1 şi alin.3 Cod proc. civ., a modificat sentinţa civilă atacată, în sensul că pe fond a respins acţiunea ca inadmisibilă..
