Contestatorul TPM a solicitat în contradictoriu cu intimatul SC I L R SA anularea tuturor formelor de executare emise în temeiul contractului încheiat între părţi privind autoturismul achiziţionat în sistem de leasing financiar de contestator.
A invocat contestatorul lipsa dovezilor privind exigibilitatea sumelor pretinse şi a modului de calcul, susţinând necesitatea lămuririi titlului executoriu sub aspectul sumei datorate.
Prin întâmpinare, intimatul a cerut respingerea contestaţiei, apărându-se în sensul că, în ceea ce priveşte contractul dintre părţi, acesta este titlu executoriu în baza art. 8 din OGR nr. 51/1997 privind leasing-ul şi a fost pus în executare întrucât utilizatorul nu a achitat la timp ratele scadente, motiv pentru care contractul a fost reziliat. În aceste condiţii, consideră intimatul că sunt incidente disp. art. 13 din contractul încheiat, conform cu care, finanţatorul are dreptul să calculeze toate creanţele ce decurg din leasing, inclusiv valoarea însumată a tuturor ratelor neplătite, a primelor de asigurare CASCO, RCA până la radierea bunului de pe numele finanţatorului, a valorii reziduale a bunului, a tuturor cheltuielilor ocazionate de încetarea înainte de termen a contractului.
Prin sentinţa civilă nr. 1494/31.05.2013, Judecătoria Zimnicea a admis contestaţia şi a dispus anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare întocmit de BEJ ZS.
A reţinut că din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de un expert autorizat, rezultă că debitorul contestator datorează finanţatorului-intimat suma de 17.573,62 lei a ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale iar executarea s-a început pentru recuperarea unui debit al cărui cuantum nu a fost stabilit conform legii, nefiind respectate condiţia impusă de disp. art. 379 alin. 1 Cod Procedură Civilă privind caracterul cert al creanţei pentru a se putea începe executarea silită.
Sentinţa a fost criticată de intimatul SCI L pe motivul că deşi a reţinut un debit de 17.573,62 lei în sarcina contestatorului, instanţa a anulat toate formele de executare, fără a le menţine măcar pentru a ceastă sumă.
Prin decizia civilă sus citată, tribunalul a admis recursul şi a modificat, în tot, sentinţa atacată în sensul că a admis în parte contestaţia la executare, menţinând formele de executare exclusiv pentru suma de 17.573,62 lei reprezentând debit principal şi pentru penalităţile de întârziere la acest debit, calculate de la rezilierea contractului dintre părţi şi până la data cererii de executare silită, conform contractului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în raport de disp. art. 15 din OGR 51/1997, nu există o obligaţie a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele precizate de dispoziţiile legale citate şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală, plata ratelor ce ar fi datorate în continuare după reziliere, precum şi a valorii reziduale reprezentând în fapt o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situaţia în care este mai profitabil pentru finanţator să nu fie executat contractul decât să fie executat, întrucât ar obţine pe lângă bunurile contractate şi ratele de leasing şi valoarea reziduală.
S-a mai reţinut că, din raportul de expertiză întocmit, rezultă un debit cert, astfel că în mod legal formele de executare au fost anulate
