Dosar nr. 24241/318/2010*
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEŢUL GORJ
SECŢIA CIVILĂ
Sentinţa civilă Nr. 11810/2012
Şedinţa publică de la 04 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier ALINA MEZDREA
Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din data de 04.10.2012 privind judecarea cauzei civile formulată de reclamanţii Popescu Ion, Popescu Virgil, Popescu Marcel în contradictoriu cu pârâta Instituţia primarului comunei Bîlteni şi cu intimatele Comisia Locală Bîlteni de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, având ca obiect fond funciar.
Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
Deliberând, instanţa pronunţă următoarea sentinţă:
INSTANŢA
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. 823/318/2010, reclamanţii Popescu Ion, Popescu Virgil, Popescu Marcel au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul preşedintele Comisiei Locale Bîlteni de fond funciar-Primarul com. Bîlteni-Vlăduleanu Vasile, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune-interese compensatorii reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat din vina acestuia ca urmare a refuzului de a pune în executare sentinţa civilă nr. 1636/12.09.2006 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 3178/F/2006, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii autoarei Popescu Maria, în calitate de soţ supravieţuitor fiind reclamantul Popescu Ion, Popescu Virgil şi Popescu Marcel fiind fiii autoarei.
Prin sentinţa civilă nr. 2691/04.05.2009 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 3178/F/2006, definitivă şi irevocabilă, pârâtul în calitate de preşedinte al Comisiei Locale Bîlteni de fond funciar a fost obligat la plata daunelor cominatorii în cuantum de 30 lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de întocmire şi înaintare a documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate , pentru suprafaţa de 7,82 ha teren agricol şi o suprafaţă de 0,25 ha situată în punctul numit „Crov”.
S-a arătat că deşi au solicitat în nenumărate rânduri Comisiei Locale Bîlteni de fond funciar reprezentată de către pârât îndeplinirea benevolă a obligaţiilor precizate în dispozitivul sentinţei, fiind emise şi adrese de către Instituţia Prefectului în vederea punerii în aplicare a acesteia, reclamanţii se izbesc de un refuz constant şi nejustificat din partea pârâtului în executarea obligaţiilor din sentinţa civilă, care generează prejudiciu prin imposibilitatea de a dispune de toate atributele dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren, în condiţiile în care pentru acestea există o hotărâre de validare, confirmată printr-o sentinţă definitivă.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe disp. art. 1080-1082 C.civ. şi L.18/1991 republicată.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea acţiunii, reclamanţii au depus în copie la dosar sentinţa civilă nr. 2691/04.05.2006 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 3178/F/2006, adresa nr. 216/25.04.2007 emisă de către Instituţia Prefectului către Comisia Locală Bîlteni de fond funciar, adresa nr. 58/11.03.2008 emisă de către Instituţia Prefectului către reclamantul Popescu Ion, adresa nr. 43097/2008 emisă de către Direcţia pentru Coordonarea şi Controlul Aplicării Legislaţiei din Domeniul Restituirii Proprietăţii Funciare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3410/13.04.2011 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanţilor suma de 39903 lei cu titlu de despăgubiri pe perioada 15.01.2007-15.01.2010 şi suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat recurs, iar prin decizia nr. 2352/14.10.2010 Tribunalul Gorj-Secţia Civilă a casat sentinţa, cauza fiind trimisă la rejudecare Judecătoriei Tg-Jiu pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr. 24241/318/2010*, fiind stabilit termen de judecată la data de 09.11.2011.
La termenul de judecată din 08.12.2011 avocat Marinescu Adrian a depus la dosar adresa nr. 1464/2010, procesul verbal din data de 6.04.2009, titlurile de proprietate nr. 14890347/2003, nr. 1514466/2010, nr. 1514465/2010, nr. 1489099/2002, nr. 1343347/2000, act de donaţie, adeverinţele nr.3104/2002, nr. 1242/2000, nr. 1966/1998, nr. 1906/1998 şi nr.2472/2011, procesul verbal nr. 1172/2002, contracte de vânzare cumpărare, procesul verbal nr. 699/1998, autorizaţii de construire, certificat de urbanism, inţelegeri, proces verbal de punere in posesie, incheierile nr. 3086/2000 şi nr. 3087/2000 ale OCPI Gorj.
În cauză a fost efectuată expertiză de specialitate, fiind numit expert Neamţu Paul, fiind stabilite următoarele obiective: să se identifice terenul in suprafaţă de 5,3502 ha şi a terenului de 2500 mp din pct.Crov, terenuri menţionate in dispozitivul deciziei civile nr. 3968/2003 a Curţii de Apel Craiova, ţinând seama de HCJ nr. 3180/2002, prin care s-a validat dreptul de proprietate reclamanţilor şi de actele vechi de proprietate ale acestora (schiţă, dimensiuni, vecini); să se identifice terenurile din adeverinţele de proprietate nr. 4070/2007, 2242/2000, 3104/2002 şi 2472/2002 şi din procesul verbal de punere in posesie din februarie 2008 emise pe numele reclamanţilor şi să verifice dacă terenurile din aceste adeverinţe de proprietate au la bază HCJ nr. 3180/2002 sau HCJ nr. 81/1992 şi dacă terenurile sunt situate pe vechiul amplasament al reclamanţilor ; să se verifice dacă emiterea adeverinţelor de proprietate şi a procesului verbal de punere in posesie au fost precedate de efectuarea măsurătorilor in prezenţa proprietarilor vecini.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 12.03.2012.
S-a revenit cu adresă către expertul agricol din al doilea ciclu procesual, respectiv Giurcău Ion pentru calcularea producţiei agricole ce putea fi obţinută pe terenurile identificate de expertul topograf Neamţu Paul, pentru anii 2007 şi 2011, ţinând seama şi de culturile înfiinţate de reclamanţi pe terenurile pentru care au fost puşi in posesie, răspunsul fiind depus la dosar la data de 18.04.2012.
Pârâţii au formulat obiecţiuni cu privire la completarea la raportul de expertiză agricolă efectuat de expert Giurcău Ion, obiecţiuni ce au fost încuviinţate de instanţă.
În cauză a fost efectuată contraexpertiză de către experţii agricoli Călinoiu Ion, Chiriac Gheorghe şi Şcheau Emilian (care a fost înlocuit cu expertul Bogdan Maria), fiind stabilit următorul obiectiv: să se calculeze contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor în suprafaţă de 5,3502 ha şi respectiv 2.500 mp, terenuri menţionate in sentinţa civilă nr. 2691/4.05.2009 modificată prin decizia nr. 1636/12.09.2006, pe perioada 2007-2011, având in vedere categoria de folosinţă a terenurilor, precum şi producţiile obţinute de reclamanţi pe alte terenuri pe care au fost puşi in posesie.
Contraexpertiza a fost depusă la dosar la data de 11.09.2012, reprezentantul pârâţilor formulând obiecţiuni, care însă au fost respinse de către instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2691/04.05.2006 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 3178/F/2006 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Popescu Maria (autoarea reclamanţilor din prezenta cauză) în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală Bîlteni de fond funciar, Vlăduleanu Vasile-Preşedintele Comisiei Locale Bîlteni de fond funciar şi Comisia Judeţeană Gorj de fond funciar, fiind obligat pârâtul Vlăduleanu Vasile la plata către reclamantă a daunelor cominatoriii în cuantum de 30 lei pentru fiecare zi de întârziere, în executarea obligaţiei de înaintare a documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 7,82 ha teren agricol validat prin HCJ nr. 3180/2002, potrivit deciziei civile nr. 3968/2003 a Curţii de Apel Craiova şi pentru suprafaţa de 2.500 m.p. teren agricol în pct. „Crov” potrivit sentinţei civile nr. 5053/2005 a Judecătoriei Tg-Jiu.
Prin decizia nr. 1636/12.09.2006 pronunţată de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2560/2006 s-a admis recursul Comisiei Locale Bîlteni de fond funciar modificându-se sentinţa respectivă în sensul obligării pârâtei Comisia Locală Bîlteni de fond funciar să înainteze documentaţia pentru eliberarea titlului pentru suprafeţele de 5,3502 ha în loc de 7,82 ha şi 2.500 m.p. teren agricol situat în pct. „Crov”.
Întrucât Comisia Locală nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească,reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Primarul comunei Bîlteni la plata sumei de 10.000 lei daune compensatorii, având în vedere că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii nu era susceptibilă de executare decât in limita daunelor interese dovedite potrivit deciziei nr. 20/12.12.2005 a Secţiilor Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit practicii judiciare, pentru acordarea daunelor interese reprezentând lipsa folosinţei terenului trebuie dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale. Astfel, potrivit art.998 C.civ. „ orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărei greşeală s-a ocazionat a-l repara”, iar potrivit art.99 C.civ”omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi de acela cauzat de neglijenţa sau imprudenţa sa”.
Din probele administrate in cauză,instanţa constată că reclamanţii au dovedit existenţa faptei ilicite a pârâtului, existenţa prejudiciului, a vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate intre faptă şi prejudiciu.
Prin raportul de expertiză tehnică intocmit in cauză de expert topograf Neamţu Paul au fost identificate terenurile menţionate in dispozitivul sentinţei civile nr. 3968/2003 a Curţii de Apel Craiova, precizându-se totodată terenurile pentru care au fost eliberate titlurile de proprietate, reclamanţilor, respectiv titlul de proprietate nr. 14890347/17.04.2003 şi nr. 1514466/27.05.2010 pentru suprafaţa de 2 ha din pct. Crov şi pentru punctul „Branişte”.
Pentru restul terenurilor, situate in pct.Crov (parţial) , Sub Coastă, La Podişcă,La Babă, În Grădină,Valea Moiului, Şcoală Moi, La Poartă, La Casă,Şuşana şi La Cărămidă , expertul a reţinut că,deşi acestea se regăsesc in actele vechi de proprietate ale reclamanţilor, in prezent sunt ocupate de alte persoane cărora li s-au eliberat adeverinţe sau titluri de proprietate ,fără să aibă acte cu care să facă dovada proprietăţii. Astfel, au fost eliberate acte de proprietate numitului Dobroiu Ion, fără să aibă acte vechi de proprietate pentru amplasamentul respectiv şi numitului Dobroiu Marin (in pct.În Grădină),acestuia din urmă eliberându-i-se titlu de proprietate după pronunţarea deciziei nr. 2968/203 a Curţii de Apel Craiova prin care Comisia Locală a fost obligată să elibereze reclamanţilor titlu de proprietate. De asemenea, expertul constată că terenul din pct.La Casă este folosit de Zănoagă Ilarie care deţine adeverinţa de proprietate nr.1906/8.05.1998, pentru care nu deţine acte vechi de proprietate, iar terenul din pct.La Poartă este deţinut de numitul Bărboi Nicolae potrivit titlului de proprietate nr. 1354273/17.05.2000, titlu la baza căruia nu există acte vechi de proprietate,iar suprafaţa de 3.000 mp din pct. Valea Moiului este ocupată de Bălan Dumitru care l-a cumpărat de la Vîlceanu Elena in baza unei adeverinţe de proprietate , însă nici aceasta nu a avut acte de proprietate care să stea la baza reconstituirii.
Expertul mai constată că pentru suprafaţa de 1,6292 ha, teren categoria păşune împădurită ( deci nu teren agricol) s-a emis titlul de proprietate nr.1514465/25.05.2010, însă acest titlu de proprietate a fost emis eronat pentru că terenul situat in parcela 193 A din UP III Romanaţiul este teren forestier, iar autoarea Popescu Maria nu a deţinut teren forestier ce putea fi retrocedat.
Având in vedere că pentru o parte a terenurilor in litigiu s-au eliberat acte de proprietate unor persoane neîndreptăţite şi drept urmare reclamanţilor nu li s-au eliberat titluri de proprietate, deşi Comisia Locală a fost obligată prin hotărâre judecătorească , instanţa consideră că există fapta culpabilă a pârâtului Primarul Comunei Bîlteni in calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar.
Susţinerea acestuia in sensul că reclamanţii au fost invitaţi la sediul Primăriei pentru semnarea documentaţiei în vederea eliberării titlului de proprietate şi că aceştia nu s-au prezentat, nu reprezintă un argument pentru neîndeplinirea obligaţiei prev.de art.5 din HG 890/2005 pentru că potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 127/2002 „ în scopul accelerării acţiunii de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor de proprietate, comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au obligaţia să comunice persoanelor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate,în scris cu confirmare de primire, data şi locul unde se va face punerea în posesie”,iar potrivit alin. 2 din art.1 „ in cazul in care persoanele cărora li s-a făcut comunicarea sau împuterniciţii acestora nu se vor prezenta la data şi locul stabilit, operaţiunea de punere în posesie şi de întocmire a proceselor verbale se va face de către Comisia Locală in prezenţa unor martori, de regulă proprietarii puşi în posesie in vecinătate”.
Faţă de aceste prevederi,instanţa constată că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile in sensul de a invita reclamanţii, prin scrisoare recomandată,să se prezinte pentru măsurarea terenurilor şi apoi să li se solicite semnarea documentaţiei. De altfel, in numeroasele cereri formulate de reclamanţi, aceştia au arătat că refuză să semneze documentaţia pentru că a fost făcută „din birou” (fila 42). Pe de altă parte, dacă după o convocare a reclamanţilor in scopul măsurării terenurilor aceştia nu s-ar fi prezentat,Comisia avea obligaţia să măsoare terenurile in prezenţă unor martori , in temeiul art.1 din OUG 127/2002.
De asemenea, nici faptul că pe terenul in litigiu au fost eliberate acte de proprietate altor persoane nu poate fi un impediment pentru întocmirea documentaţiei şi eliberarea titlului de proprietate reclamanţilor pentru că, prin adresa nr. A/216/25.04.2007 emisă de Instituţia Prefectului Comisia Locală este solicitată „ să identifice terenul revendicat, funcţie de actele ce au fost puse la dispoziţie mai ales că legat de această problemă s-a pronunţat şi instanţa de judecată”. Or, aşa cum expertul topograf, a identificat terenurile in litigiu, tot astfel se puteau identifica de către Comisia Locală Bîlteni, căreia i s-a solicitat şi de Direcţia Pentru Coordonarea şi Controlul Aplicării Legislaţiei in Domeniul Restituirii Proprietăţii Funciare „ să urgenteze demersurile legale in vederea reconstituirii dreptului de proprietate conform deciziei civile nr.1636/2006 a Tribunalului Gorj”.
Nu se va reţine susţinerea pârâtului în sensul că nu se putea elibera titlu de proprietate pe terenurile folosite de alte persoane pentru că eliberarea actelor de proprietate unor persoane neîndreptăţite, pe terenul reclamanţilor, nu este un motiv ca pârâtul să refuze îndeplinirea obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească pentru că in atare situaţie validarea dreptului de proprietate , care reprezintă o speranţă legitimă a reclamanţilor nu ar avea o finalitate, titlul de proprietate fiind actul final al reconstituirii dreptului de proprietate.
Întrucât expertul a constatat că titlurile de proprietate eliberate altor persoane nu au la bază acte vechi de proprietate,instanţa apreciază că in această situaţie chiar şi Primarul în baza art. III Din Legea 169/1997 avea obligaţia să solicite constatarea nulităţii absolute a acestor acte şi astfel s-ar fi eliberat titluri de proprietate legale pentru reclamanţi.
În consecinţă, instanţa consideră că pârâtul e vinovat de faptul că nu a întocmit documentaţia pentru eliberarea titlului de proprietate,reclamanţilor, aceştia fiind prejudiciaţi pentru lipsa folosinţei terenurilor , aşa încât sunt îndreptăţiţi la plata daunelor compensatorii reprezentând contravaloarea producţiei pentru perioada 2007-2011, prejudiciu stabilit prin expertiză.
Astfel, din raportul de contraexpertiză agricolă întocmit de experţi Călinoiu Ion, Chiriac Gheorghe şi Bogdan Maria, reiese că valoarea prejudiciului reprezentând lipsa de folosinţă a terenurilor este de 58.968,83 lei. Pentru calcularea valorii producţiei ce s-ar fi putut obţine de pe terenurile in litigiu, experţii au constatat că terenurile au categoria arabil şi că ţinând seama de expertize topografică,o parte din terenurile in litigiu sunt folosite de reclamanţi,aşa încât s-a calculat contravaloarea lipsei folosinţei pentru suprafaţa de 3,.3239 ha şi nu pentru întreaga suprafaţă din decizia nr. 1636/2006 a Tribunalului Gorj, reclamanţii recunoscând că restul terenurilor au fost cultivate de ei. Tocmai de aceea au fost respinse obiecţiunile formulate de pârât, prin care au contestat faptul că a fost calculată lipsa folosinţei pentru anumite terenuri ,(pentru care s-au eliberat reclamanţilor acte de proprietate) sau pentru alte terenuri folosite de alte persoane. Verificând raportul de expertiză agricolă, instanţa constată că pentru terenurile pentru care expertul topograf menţionează că s-au eliberat acte de proprietate reclamanţilor, experţii agricoli nu au mai calculat contravaloarea lipsei folosinţei pentru terenul din pct.Branişte.
Cu privire la terenul din pct.Crov ,instanţa constată că nu s-a eliberat titlu de proprietate pentru întreaga suprafaţă, ci numai pentru 2 ha , aşa cum menţionează expertul topograf(fila 79), pentru restul terenului de 5.000 mp nefiind eliberat titlu de proprietate. Deşi in decizia civilă nr.1636/2006 se menţionează că in pct.Crov sunt 2.500 mp , expertul topograf menţionează că suprafaţa totală din actele vechi este de 2,5 ha, o parte a terenului fiind inclusă în suprafaţa totală de 5,3.502 ha.
Experţii au calculat contravaloarea producţiei ce s-ar fi obţinut pe terenurile folosite ilegal de alte persoane, pentru că obiectul cauzei este tocmai lipsa folosinţei terenurilor pentru care reclamanţilor nu li s-au eliberat acte de proprietate, aşa încât pârâtul nu poate susţine că nu trebuia calculat uzufructul pentru aceste terenuri.
La stabilirea culturilor, experţii au ţinut seama de culturile realizate de reclamanţi pe celelalte terenuri folosite de ei , calculând producţia pentru 2,5 ha , cultură pură şi 0,8239 ha porumb cu culturi intercalate, valoarea totală a prejudiciului fiind de 58.968,83 lei, aşa cum a fost majorată prin cererea de la fila 176.
Cu aceste considerente, instanţa va admite acţiunea ulterior precizată şi în temeiul art.1075 C. civ.va obliga pârâtul la plata sumei de 58.968,83 lei reprezentând daune compensatorii pentru lipsa folosinţei terenurilor pentru perioada 2007-2011.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâtul la plata sumei de 9.499 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, onorariu experţi şi taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea ulterior precizată formulată de reclamanţii Popescu Ion, Popescu Virgil, Popescu Marcel, domiciliaţi în com. Bîlteni, sat Moi, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâta Instituţia primarului comunei Bîlteni şi cu intimatele Comisia Locală Bîlteni de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar.
Obligă pârâtul la plata sumei de 58.968,83 lei reprezentând daune compensatorii pentru lipsa folosinţei terenurilor pentru perioada 2007-2011.
Obligă pârâtul la plata sumei de 9.499 lei, cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2012.
Preşedinte,
PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier,
ALINA MEZDREA
Red. C.P/Tehnored. A.M. 15 Octombrie 2012
8 ex