Conditiile antrenarii raspunderii speciale întemeiate pe dispozitiile art. 138 lit. c si d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
– Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei , art. 138.
Antrenarea raspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei presupune îndeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale prevazute de art. 998-999 C.civ., printre care si pe cea privind existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta prevazuta de textul de lege expus si prejudiciul constând în neplata creantelor si starea de insolventa.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA,
DECIZIA NR. 425/01.11.2010)
Prin sentinta comerciala nr. 4994/06.07.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala a fost respinsa cererea de restituire a bunurilor formulata de creditorul S.C. P. L. R. IFN S.A. în contradictoriu cu debitorul S.C. T.I.S.R.L. ca ramasa fara obiect. A fost respinsa ca neîntemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de creditorul A. F. P.SECTOR 3 împotriva pârâtului T. L.. În baza art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolventei împotriva debitorului S.C. T. I. S.R.L. si radierea debitorului din evidenta O.R.C. Bucuresti. S-a dispus notificarea sentintei de închidere a procedurii conform art. 135 din Legea nr. 85/2006. Potrivit art. 136 din Legea nr. 85/2006 a fost descarcat lichidatorul judiciar si toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri si responsabilitati. S-a dispus plata catre lichidatorul judiciar G. G. E. S.R.L. a sumei de 3000 lei reprezentând onorariu/cheltuieli de procedura din fondul prevazut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a aratat ca prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr.42343/3/2009 la data de 23.10.2009 creditorii SC P. L. R. IFN SA si SC P. B. DE A. SRL au solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolventei împotriva debitorului SC T. I. SRL, care se afla în stare de insolventa si fata de care detine o creanta certa, lichida si exigibila în suma de 47.319,95 lei.
In motivare creditorii au mentionat ca au incheiat cu debitorul contractele de leasing nr.9056789/128727 si nr.9056789/104082.
Creditorii au precizat ca debitorul nu a respectat conditiile contractuale, neachitand la scadenta ratele de leasing si primele de asigurare, desi a fost somat prin executor judecatoresc.
S-a aratat ca potrivit art.6 pct.6.3.1 si pct.6.4 din contract si art.15 din OG nr.51/1997, contractele de leasing au fost reziliate din vina exclusiva debitorului.
In cerere s-a indicat ca suma datorata de debitor este de 37.015,96 lei reprezentand rate de leasing restante, taxe de somatie si alte cheltuieli si 10.303,99 lei reprezentand rate prime de asigurare casco restante.
Creditorii au invederat indeplinirea art.31 si art.3 pct.1 lit.a pct.6 si pct.12 din Legea nr.85/2006.
In drept, s-au invocat dispozitiile din Legea nr.85/2006.
In baza art.242 al.2 Cpc s-a solicitat judecata cauzei si in lipsa.
La cerere s-au atasat inscrisuri ( f.5-68).
Conform art.33 al.1 din lege, cererea creditorilor a fost comunicata debitorului, acesta necontestând starea de insolventa.
Prin Sentinta comerciala nr.83/06.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala, s-a admis cererea creditorului, s-a deschis procedura generala a falimentului împotriva debitorului si s-a desemnat administrator judiciar.
Prin Sentinta comerciala nr.1685/24.02.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala, s-a dispus intrarea in faliment prin procedura simplificata a debitorului, dizolvarea societatii debitoare si s-a desemnat lichidator judiciar.
Pe parcursul desfasurarii procedurii insolventei au formulat declaratie de creanta creditorii SC P. L. R. IFN SA, SC P. B. DE A. SRL, DITL SECTOR 3, AFP SECTOR 3, ITM BUCURESTI, SC S.S. SA care au fost inscrisi in tabelele de creante.
La data de 24.02.2010 lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul prevazut de art.59 din Legea nr.85/2006 in care a mentionat ca nu formuleaza cerere pe art.138 din lege (f.190).
La termenul de judecata din data de 06.07.2010 tribunalul a autorizat pe creditorul AFP SECTOR 3 sa formuleze cerere pe art.138 din lege in nume propriu intrucat detine o creanta in valoare de peste 50% din valoarea masei credale, fiind indeplinite conditiile art.138 al.3 din lege.
La data de 30.04.2010 creditorul AFP SECTOR 3 a depus la dosar o cerere de atragere a raspunderii patrimoniale întemeiata pe art.138 lit. c, d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei prin care a solicitat ca pasivul debitorului ramas neacoperit sa fie suportat de catre paratul T.L. (f.121).
In motivare s-a aratat ca prin Sentinta comerciala nr.83/06.01.2010 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala s-a deschis procedura generala împotriva debitorului.
S-a mentionat ca din anul 2007 societatea debitoare nu a mai depus declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat si deconturile TVA, fiind incalcate dispozitiile art.21-23 coroborat cu art.78-81 din OG nr.92/2003 si art.201 din Legea nr.31/1990 rep.
Creditorul a precizat ca desi lichidatorul judiciar a notificat debitorul, acesta nu a depus actele prevazute de art.28 din lege.
S-a indicat ca in bilantul contabil depus de societate la data de 30.06.2009 societatea debitoare figura cu creante de incasat in suma de 145.932 lei.
S-a invederat ca administratorul societatii a fost dezinteresat in recuperarea creantelor si in achitarea datoriilor societatii debitoare, fapt ce a accentuat starea de insolventa.
Creditorul a indicat ca din modul in care este conceput art.138 lit.c din lege rezulta ca simplul fapt ca acestia au dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati este suficient pentru a opera atragerea raspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obisnuita.
S-a mentionat ca din nedepunerea documentelor se intelege o intentie vadita de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum si de a ascunde patrimoniul societatii fata de creditori.
Creditorul a aratat ca administratorii au manifestat un dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea societatii, acesta fiind raportul de cauzalitate intre fapta ilicita, reprezentata de nerespectarea si neaplicarea legii, si prejudiciu creat creditorilor prin intrarea in faliment.
S-a invederat ca reprezentantii societatii debitoare aveau ei insisi obligatia de a solicita aplicarea dispozitiilor Legii nr.85/2006.
S-a indicat ca intrucat art.72 din Legea nr.31/1990 rep. stabileste ca obligatiile si raspunderile administratorului sunt legate de dispozitiile referitoare la mandat, trebuie avute in vedere si disp. art. 1540 Cod civil, potrivit carora mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar si de culpa comisa in exercitarea mandatului. Or, conform art.374 C.com., mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
S-a aratat ca in cazul raspunderii contractuale, culpa paratului este prezumata potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art. 138 din Legea 85/2006 si se apreciaza in abstracto.
In drept, s-au invocat dispozitiile Legii nr.85/2006, Legii nr.31/1990, OG nr.92/2003 si art. 998 C.civ.In baza art.242 al.2 Cpc s-a solicitat judecata cauzei si in lipsa.
Analizand actele dosarului, tribunalul a retinut urmatoarele :
Cu privire la cererea de restituire a bunurilor formulata de creditorul SC P. L. R. IFN SA, s-a aratat ca la data de 29.01.2010 creditorul SC P. L. R. IFN SA a solicitat in contradictoriu cu debitorul SC T. I. SRL restituirea bunurilor ce au facut obiectul contractelor de leasing nr.9056789/128727 si nr.9056789/104082.
Creditorul a depus la dosar procesul verbal de predare-primire din data de 28.04.2010 si a invederat ca autovehiculele au fost restituite, cererea ramanand fara obiect (f.139-142).
Avand in vedere aceste considerente, tribunalul a respins cererea de restituire a bunurilor formulata de creditorul SC P. L. R. IFN SA in contradictoriu cu debitorul SC T. I. SRL prin lichidator judiciar G. G. E. SPRL ca ramasa fara obiect.
Referitor la cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere si de supraveghere ale societatii debitoare, s-a aratat ca, potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar a omis sa indice în raport persoanele culpabile de starea de insolventa ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1) si raspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) ameninta sa se prescrie, la cererea comitetului creditorilor ori a creditorului care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, cu autorizarea judecatorului-sindic, acesta din urma poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ conditiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lânga conditiile generale, art.138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savârsit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societatii, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
Prin cererea formulata la data de 30.04.2010 creditorul AFP SECTOR 3 a solicitat ca pasivul debitorului ramas neacoperit sa fie suportat de catre asociatul – administrator T. L., invocand incidenta art.138 lit.c, d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveste societatea debitoare, fata de aceasta, prejudiciul consta în ajungerea sa în stare de insolventa si declansarea procedurii prevazuta de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul consta în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creantelor pe care acestia le au fata de debitor.
Faptele ilicite savârsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a) – g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezulta ca sunt raspunzatori civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societatii, precum si orice alta persoana “care a cauzat” starea de insolventa prin una din faptele enumerate.
Din informatiile furnizate de ORC si din înscrisurile de la dosar rezulta ca paratul T. L.a fost asociat unic si a detinut functia de administrator al societatii debitoare, fiind numit in functie la data de 09.10.2003 pe o perioada nedeterminata (f.75).
Referitor la fapta prevazuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic a retinut ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul functionarii unei societati comerciale, in cadrul careia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
S-a indicat ca in bilantul contabil depus de societate la data de 30.06.2009 societatea debitoare figura cu creante de incasat in suma de 145.932 lei, insa paratul nu a manifestat interes in recuperarea creantelor si plata datoriilor.
Doar constatarea faptului ca debitorul avea inregistrate in contabilitate anumite debite nu conduce automat la incidenta art.138 al.1 lit.c din lege, fiind necesar sa se probeze in concret care creante nu au fost recuperate si cine a beneficiat de aceste sume de bani.
Imposibilitatea de a face fata platilor nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.
Nu a fost indicata in concret nici o actiune sau fapta a paratului care ar conduce la concluzia ca acesta a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.
Imprejurarea ca paratul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
In aceasta ordine de idei, judecatorul-sindic a constatat ca nu s-a probat fapta ilicita si anume ca paratul a continuat, in interes propriu, o activitate care ducea in mod vadit debitorul la incetarea de plati.
Referitor la fapta prevazuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde trei ipoteze: s-a tinut o contabilitate fictiva, s-a facut sa dispara unele documente contabile sau nu s-a tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Împrejurarea ca nu au fost depuse la dosar actele prevazute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevazut de art. 35 din lege, ori ca nu s-au depus toate raportarile contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilata cu neîndeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, in ceea ce priveste obligatia pârâtului de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati în conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii în stare de insolventa. Asadar, simplul fapt ca paratul nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii române nu este de natura sa duca la angajarea raspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între aceasta fapta si ajungerea societatii în stare de insolventa. Or, în speta, nu s-a facut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru aceste motive judecatorul sindic a respins ca neintemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de catre creditorul A. F. P. Sector 3 impotriva paratului T. L.
În ceea ce priveste cererea de inchidere a procedurii insolventei, în cauza, in rapoartele de activitate lichidatorul judiciar a mentionat ca nu au fost identificate bunuri in patrimoniul debitorului. Totodata, la termenul de la data de 06.07.2010 lichidatorul judiciar a mentionat ca nu a identificat bunuri in patrimoniul debitorului.
Din adresele emise de DITL SECTOR 1, DITL SECTOR 2, DITL SECTOR 4, DITL SECTOR 5, SPFPL SECTOR 6 rezulta ca debitorul nu figureaza inregistrat cu bunuri mobile sau imobile (f.156-160).
Din relatiile comunicate de DITL SECTOR 3 rezulta ca debitorul figureaza inregistrat cu 3 autoturisme : Skoda Octavia Tour, Audi A6 si Dacia Logan (f.183). Aceste autoturisme sunt inregistrate ca fiind folosite in sistem leasing de catre debitor si au fost predate firmei de leasing (f.139-142).
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, în orice stadiu al procedurii, judecatorul sindic va da o sentinta de închidere a procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare.
Prin urmare, judecatorul-sindic a constatat ca debitorul nu detine bunuri prin a caror valorificare sa poata fi acoperite creantele sau cheltuielile administrative si nici un creditor nu s-a oferit sa avanseze sumele corespunzatoare, astfel ca o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmarita de lege nu ar putea fi atinsa.
Pentru aceste considerente, in baza art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 judecatorul sindic a dispus închiderea procedurii insolventei împotriva debitorului SC T. I. SRL.
In baza art.131 al.1 din Legea nr.85/2006 a dispus radierea debitorului SC T. I. SRL din evidenta ORC Bucuresti.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 s-a dispus ca sentinta de închidere a procedurii sa fie notificata Directiei Generale A Finantelor Publice Bucuresti si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti, pentru efectuarea mentiunii.
Potrivit art.136 din Legea 85/2006 s-a dispus descarcarea lichidatorului judiciar si toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri si responsabilitati.
Avand in vedere documentele justificative depuse la dosar si faptul ca nu au fost identificate bunuri in patrimoniul debitorului, s-a dispus plata catre lichidatorul judiciar G. G. E. SPRL a sumei de 3.000 lei reprezentând onorariu/cheltuieli de procedura (2.500 lei onorariu si 500 lei cheltuieli de procedura), din fondul prevazut la art. 4 alin 4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Împotriva sentintei comerciale nr. 4994/06.07.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala a declarat recurs în termen legal recurenta creditoare Administratia Finantelor Publice Sector 3 Bucuresti. Aceasta a criticat sentinta atacata ca netemeinica si nelegala, întrucât a fost data cu aplicarea gresita a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.). În acest sens, a aratat ca simpla nedepunerea a actelor contabile la dosar reprezinta o încercare de a ascunde anumite fapte de natura culpabila savârsite de administratori, având în vedere ca din ultima raportare contabila depusa de societate rezulta ca aceasta figureaza cu creante de recuperat care nu au putut fi identificate de catre lichidatorul judiciar în lipsa actelor contabile complete. De asemenea, nedepunerea documentelor contabile ale societatii echivaleaza cu o determinare a disparitiei lor si l-au împiedicat pe lichidator sa verifice modalitatea de înregistrare a operatiunilor contabile si legalitatea acestora, a desfasurarii activitatii comerciale, cauzele concrete care au dus la încetarea platilor, precum si destinatia bunurilor ce constituiau capitalul social. În conditiile în care evidenta contabila reprezinta oglinda întregii activitati a societatii, recurenta a mentionat ca nerespectarea de catre debitoare a prevederilor legale în aceasta privinta a contribuit la ajungerea debitoarei în încetare de plati.
Referitor la incidenta art. 138 alin. 1 lit.c din Legea nr. 85/2006, s-a sustinut ca dezinteresul manifestat de administratorii debitoarei în sensul nerecuperarii creantelor si a neachitarii datoriilor acesteia a accentuat incapacitatea de plata ducând astfel la generarea starii de insolventa. S-a aratat ca este întrunita conditia existentei legaturii de cauzalitate dintre faptele pârâtului si starea de încetare de plati a societatii debitoare, fiind suficient ca faptele savârsite de administratorii debitoarei sa fi ocazionat insuficienta activului societatii pentru ca greselile de gestiune ale membrilor organelor de conducere ale societatii sa antreneze raspunderea lui.
Recurenta a concluzionat ca sunt întrunite conditiile art. 138 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 85/2006 pentru a fi atrasa raspunderea administratorului debitoarei.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse si care vizeaza dispozitiile art. 3041 C.pr.civ., se constata ca nu este fondat.
Cu privire la primul motiv de recurs ce priveste savârsirea de catre intimatul pârât a faptei prevazute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, se constata ca nedepunerea la dosarul de insolventa a actelor contabile prevazute de art. 28 din lege, aspect învederat si de catre lichidatorul judiciar în rapoartele de activitate depuse, conduce la prezumtia ca debitoarea nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Însa, pentru a fi antrenata raspunderea intimatului-pârât în temeiul textului de lege aratat, se impune îndeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, prevazute de art. 998-999 C.civ., asa cum a retinut si judecatorul sindic. În cauza, se constata ca nu sunt îndeplinite cumulativ aceste conditii pentru antrenarea raspunderii speciale, respectiv nu este îndeplinita conditia legaturii de cauzalitate dintre fapta de netinere a contabilitatii conforme cu legea si prejudiciul constând în ajungerea debitoarei în stare de insolventa, nedovedindu-se ca aceasta fapta a determinat starea de insolventa a debitoarei.
Aceasta legatura de cauzalitate dintre fapta de netinere a contabilitatii conforme cu legea si starea de insolventa a debitoarei nu se poate prezuma, cum sustine recurenta prin motivele de recurs, respectiv aceasta fapta nu poate fi considerata automat o cauza a starii de insolventa fara a se proba aceasta legatura de cauzalitate.
În ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de recurs, se constata ca nu sunt întrunite conditiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, pentru a se angaja raspunderea administratorului debitoarei. Aceasta având în vedere faptul ca dezinteresul manifestat de administratorii debitoarei în sensul nerecuperarii creantelor si a neachitarii datoriilor acesteia nu echivaleaza cu fapta prevazuta de textul de lege de a dispune, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea în mod vadit persoana juridica la încetare de plati.
Fata de cele expuse, se constata ca în mod întemeiat si legal a hotarât judecatorul sindic faptul ca nu sunt întrunite conditiile art. 138 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 85/2006 pentru a se dispune atragerea raspunderii patrimoniale a intimatului pârât, administrator statuar al societatii debitoare.
În consecinta, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare Administratia Finantelor Publice Sector 3 Bucuresti.
