Raporturi de munca.Salarizare.Întreruperea temporara a activitatatii angajatorului. Art.155 din Codul muncii. Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca ” Clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele si în conditiile prevazute de prezenta lege. Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca”.
Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca”.
Instanta nu a verificat aceste aspecte si apararile recurentului în acest sens, dar nu a avut în vedere nici dispozitiile legale ale art.53 alin.2 din Codul muncii potrivit caruia”Pe durata întreruperii temporare prevazute la alin.1 salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avînd posibilitatea sa dispuna reînceperea activitatii”, dupa cum nu a analizat nici dispozitiile conventionale.
Instanta nu a verificat aceste aspecte si apararile recurentului în acest sens, dar nu a avut în vedere nici dispozitiile legale ale art.53 alin.2 din Codul muncii potrivit caruia”Pe durata întreruperii temporare prevazute la alin.1 salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avînd posibilitatea sa dispuna reînceperea activitatii”, dupa cum nu a analizat nici dispozitiile conventionale.
Prin sentinta nr. 1545 din 24 iunie 2010, pronuntata de Tribunalul Mehedinti în dosarul nr. 1134/101/2010 s-a respins actiunea formulata de reclamantul Sindicatul Liber Lamdro, împotriva pârâtei SC Lamdro SA .
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut :
Membrii de sindicat în numele carora reclamantul Sindicatul Liber Lamdro a promovat actiunea sunt angajati ai pârâtei SC Lamdro SA.
Prin decizia nr. 1/04.01.2010 s-a hotarât, începând cu data de 01.01.2010, întreruperea temporara a activitatii, fara încetarea raporturilor de munca, pentru motive economice, masura fiind dispusa conform art. 52 alin.1 lit.d Codul muncii.
Potrivit art. 3 din aceasta decizie pe perioada întreruperii temporare a activitatii SC Lamdro SA, salariatii prevazuti în anexa nr. 1 la decizie beneficiaza de o indemnizatie reprezentând 75 % din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, indemnizatie platita potrivit art. 53 alin.1 Codul muncii.
În art. 4 al.2 din decizie s-a mentionat ca anexa înr.1 face parte integranta din decizie.
Membrii de sindicat care au promovat actiunea se regasesc între salariatii societatii pârâte care sunt nominalizati în anexa 1 la decizia nr. 1/04.01.2010.
Potrivit art. 52 alin.1 lit.d Codul muncii contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activitatii fara încetarea raporturilor de munca, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.
De asemenea, art. 53 al.1 Codul muncii prevede ca pe durata întreruperii temporare a activitatii angajatorului, salariatii beneficiaza de o indemnizatie platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75 % din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
S-a constatat ca pârâta SC Lamdro SA din cauza dificultatilor economice cu care se confrunta a facut aplicarea disp. art. 52 alin.1 lit.d Codul muncii si a dispus întreruperea temporara a activitatii fara încetarea raporturilor de munca.
Aceasta masura a fost dispusa prin decizia nr. 1/04.01.2010 care nu a fost contestata de catre salariatii membrii de sindicat mentionati în anexa 1 la decizie, salariati carora li se aplica masura, astfel ca decizia nr. 1/2010 îsi produce pe deplin efectele.
În ceea ce priveste solicitarea reclamantului în sensul de a se plati membrilor de sindicat sporul de vechime s-a constatat ca este nefondata, deoarece art. 53 alin.1 Codul muncii dispune ca pe durata întreruperii temporare a activitatii angajatorului, salariatii beneficiaza de o indemnizatie ce nu poate fi mai mica de 75 % din salariul de baza.
Potrivit art. 155 Codul muncii salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Din interpretarea art. 155 Codul muncii rezulta ca salariul are mai multe componente, salariul de baza fiind partea principala si fixa a salariului total si elementul în raport de care se calculeaza celelalte drepturi ale angajatului – indemnizatii, sporuri, etc.
Indemnizatiile, sporurile si adaosurile formeaza partea variabila a salariului, deoarece se platesc în raport de performantele individuale ale fiecarui salariat, pentru timpul în care munca este prestata în conditii speciale sau deosebite.
În raport de dispozitiile art. 155 Codul muncii rezulta ca sporurile nu sunt incluse în salariul de baza.
Asa fiind, s-a constatat ca societatea angajatoare a dispus întreruperea temporara a activitatii în conformitate cu art. 52 alin.1 lit. d Codul muncii, iar drepturile salariale cuvenite angajatilor în aceasta perioada sunt platite conform disp.art. 53 alin.1 Codul muncii,
Desi prin actiune reclamantul a sustinut ca prin neacordarea sporului de vechime s-au modificat unilateral contractele individuale de munca ale angajatilor, fiind încalcate dispozitiile art. 41 al.1 Codul muncii, s-a constatat ca acest articol nu se aplica în speta, deoarece art. 41 Codul muncii reglementeaza modificarea contractului individual de munca, iar masura întreruperii temporare a activitatii a fost dispusa de pârâta potrivit art. 52 al.1 lit.d Codul muncii, cele doua articole reglementând institutii diferite.
Referitor la O.U.G.nr. 4/2010 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala pentru anul 2010, ordonanta invocata de avocatul reclamantului cu ocazia dezbaterilor pe fond, s-a constatat ca nu se aplica în cauza, deoarece acest act normativ îsi produce efectele începând din luna februarie 2010, iar masura întreruperii temporare a activitatii SC Lamdro SA a fost dispusa începând cu data de 01.01.2010.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal reclamantul SINDICATUL LIBER LAMDRO solicitând admiterea recursului, modificarea acesteia si pe fond admiterea actiunii în sensul obligarii intimatei SC LAMDRO SA sa plateasca angajatilor sai sporul de vechime prevazut în contractul individual de munca al fiecarui angajat cu începere de la 01.01.2010 si la plata cheltuielilor de judecata.
În acest sens a aratat ca, intimata nu a dovedit în nici un fel întreruperea temporara a activitatii, iar prin neplata sporului de vechime se modifica unilateral contractul individual de munca, fiind incidente în cauza dispozitiile art.41 al.1 din Codul muncii.
Instanta a facut o aplicare gresita a O.U.G.nr.4/2010 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala pentru anul 2010, în conditiile în care conform art.2 ” Angajatorii au obligatia sa depuna la Inspectoratul Teritorial de Munca în raza careia îsi au sediul o declaratie pe proprie raspundere din care sa reiasa ca se afla în una dintre situatiile prevazute la art.52 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare la momentul constatarii de catre acestia a situatiilor respective”.
Prin urmare, angajatul nu a îndeplinit dispozitiile exprese ale O.U.G. nr.4/2010.
În drept a întemeiat cererea de recurs pe dispozitiile art.304 pct. 8 si 9 C.pr.civila coroborate cu cele ale art.3041 C.pr.civila.
În cauza nu s-a depus întâmpinare, dar prin concluzii scrise, intimata SC LAMBDRO SA a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei ca fiind legala si temeinica, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, aratând ca pe durata suspendarii contractelor individuale de munca, salariatii au dreptul la o indemnizatie în cuantum de 75 % din salariul de baza, iar art.53 al.1 din Codul muncii vizeaza numai salariul de baza si în nici un caz sporul d e vechime sau alte sporuri prevazute de lege.
Recursul se admite.
Examinând sentinta prin prisma criticilor invocate, a actelor si lucrarilor dosarului si din oficiu potrivit art.3041 C.pr.civila, Curtea constata ca sentinta este afectata de motivul de casare prev. de art.312 al.5 C.pr.civila.
Instanta de fond a retinut ca în speta a avut loc o suspendare din initiativa angajatorului a contractului individual de munca în sensul art.52 al.1 lit.d din Codul muncii, astfel ca la 01.01.2010 a fost întrerupta temporar activitatea angajatorului, fara încetarea raporturilor de munca si pe aceasta perioada salariatii intimatei, membrii ai Sindicatului Liber LAMDRO beneficiaza decât de o indemnizatie reprezentând 75% din salariul de baza corespunzator locului ocupat, fara a beneficia de sporul de vechime.
Instanta a mai avut în vedere ca masura prin care s-a dispus întreruperea temporara a activitatii nu a fost contestata de salariatii intimatei, astfel ca îsi produce efectele deplin, nefiind aplicabile în cauza dispoz. art.41 din Codul muncii si modificarea unilaterala a contractului individual de munca, este o institutie diferita fata de cea reglementata de art.52 al.1 lit.d Codul muncii.
Se constata ca este gresit rationamentul instantei, care se limiteaza sa concluzioneze ca nu se aplica în cauza dispoz. art.41 din Codul muncii care reglementeaza modificarea unilaterala a contractului individual de munca, fara a examina cauza în limitele investirii.
Sub acest aspect, se poate observa ca cererea a fost întemeiata pe dispoz. art.37 din Codul muncii, care reglementeaza principiul negocierii, dar si pe dispozitiile contractului colectiv de munca unic la nivel national si aceste aparari nu au fost verificate de catre instanta, pentru a se asigura o justa solutionare a cauzei.
Potrivit jurisprudentei CEDO, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv, decât daca cererile si observatiile partilor sunt într-adevar auzite, adica examinate conform normelor de procedura de catre tribunalul sesizat. Altfel spus, art.6 impune tribunalului obligatia de a proceda la examinarea efectiva a motivelor, argumentelor si a cererii de probatorii ale partilor, cu exceptia aprecierii pertinente.(Hotarârea din 28.06.2005, cauza Virgil Ionescu contra României, paragraful 44, Hotarârea din 19.04.1994 cauza Van De Hunk contra Olandei, paragraful 59, Hotarârea din 21.03.2000, cauza Dulaurons contra Frantei, paragraful 33).
A rezultat, ca instanta nu a motivat de ce nu a avut loc o modificare unilaterala a contractului individual de munca, fiind insuficienta afirmatia ca este supusa discutiei situatia a doua institutii juridice diferite.
Cu atât mai mult, în recurs a fost depus contractul colectiv de munca unic la nivelul Ramurii Metalurgiei Feroasa, Metalurgie Neferoasa si Produse Refractare pe anii 2010-2011 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si în care se prevede la art.51 (4) ca ” În cazuri exceptionale, când din motive tehnice sau din alte motive, activitatea la locul de munca a fost întrerupta, patronul va plati salariatilor 100% din salariul de baza avut si sporul de vechime, cu conditia ca încetarea activitatii sa nu se fi produs din vina lor si daca în tot acest timp au ramas la dispozitia societatii si în incinta acesteia, desfasurând activitati în conditiile alineatelor precedente. În situatia în care salariatii vor ramâne la dispozitia societatii, dar la domiciliu, patronul va plati acestora 75% din salariul de baza avut si sporul de vechime”.
Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca ” Clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele si în conditiile prevazute de prezenta lege. Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Ca atare, Curtea a retinut ca în speta nu a fost cercetat fondul cauzei, astfel ca în temeiul art.312 al.5 C.pr.civila rap. la art. 304 pct.9 C.pr.civila , a admis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre solutionare la aceeasi instanta, prilej cu care vor fi analizate sustinerile partilor si apararile formulate, precum si înscrisurile depuse în recurs, pentru a se asigura, o justa solutionare a cauzei dedusa judecatii.
