Executarea obligatiei asumate prin contract de asistenta juridica. Interesul în promovarea unei actiuni în pretentii.


Civil. Executarea obligatiei asumate prin contract de asistenta juridica. Interesul în promovarea unei actiuni în pretentii.

În conditiile in care contractul de asistenta juridica reprezinta titlu executoriu (in ceea ce priveste onorariul stabilit de parti) ce poate fi pus in executare, instanta retine ca reclamantul nu a facut dovada unui drept subiectiv incalcat, nejustificand astfel un interes in promovarea actiunii. Reclamantul are deja un titlu executoriu reprezentat de contractul de asistenta juridica  (acesta nepierzandu-si caracterul de titlu executoriu prin denuntarea unilaterala de catre una dintre parti, asa cum sustine reclamantul) pentru suma pe care o solicita, ceea ce conduce la lipsa interesului acestuia in promovarea actiunii, deoarece daca s-ar admite actiunea creditorul ar ajunge sa detina doua titluri executorii impotriva aceluiasi debitor, pentru aceeasi creanta, ceea ce este evident de neconceput.

La data de 23.09.2010 s-a înregistrat pe rolul Judecatoriei Craiova sub nr. ….., cererea având ca obiect – pretentii  formulata de  reclamantul reclamant Cabinet Individual  Av. în contradictoriu cu pârâtul SC M.S. SA Craiova,  reclamantul solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta  sa se dispuna obligarea pârâtului la plata  catre reclamant a sumei  de 164.100 lei reprezentând  daune interese izvorâte din renuntarea unilaterala abuziva a clientului SC M.S. SA Craiova la contractul de asistenta juridica nr…../…..2004, astfel cum a fost modificat prin actul aditional din data de 14.04.2006, actualizata cu rata inflatiei si dobânda legala, începând cu data scadentei pâna la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.

In motivare  se arata  ca la data de 29.10.2004  între reclamant în calitate de prestator de servicii juridice si pârât în calitate de client, s-a încheiat contractul de asistenta juridica nr…./…..2004 în care partile au prevazut acordarea  de asistenta juridica si reprezentare în dosarul nr….COM/2003 aflat pe rolul Tribunalului Dolj ( în rejudecare).

La data de 14.04.2006, s-a încheiat un act aditional între parti prin care contractul de asistenta juridica a fost modificat în ceea ce priveste obiectul contractului cât si onorariul avocatului.

Mai arata  reclamantul ca prin actul aditional partile au convenit modificarea art.1 in sensul ca obiectul  contractului de asistenta în constituie asistenta si reprezentarea, redactarea de acte, formulare de cereri si cai de atac ordinare în dosarul nr…../COM/2003 si în apelul declarat împotriva hotarârii pronuntate în acest dosar, precum si eventualele dosare de fond si apel, daca solutiile pronuntate vor fi în sensul casarii cu trimitere  spre rejudecare a fondului precum si a art.2 în sensul ca onorariul se fixeaza astfel: a) onorariul de diligenta în cuantum de 10.000 lei + TVA platibil pâna la data de 01.10.2006 si b) onorariul de succes în cuantum de 130.000 lei+TVA, platibil în  termen de 30 zile de la data solutionarii favorabile a fondului litigiului.

Reclamantul arata ca a asigurat asistenta juridica si reprezentare pentru clientul SC M.S. SA Craiova in baza contractului de asistenta juridica mentionat prin sent…..2006 pron. de Tribunalul Dolj in dosar nr. …/COM/2003 instanta de fond anuland cererea de chemare in judecata ca netimbrata, iar urmare a diligentelor profesionale facute de Cabinet Individual  Av., prin decizia nr…./ …..2006  pronuntata  de Curtea de Apel Craiova  în dosarul …/COM/2006, instanta de control a admis apelul, a desfiintat hotarârea instantei de fond si a trimis cauza spre  rejudecare la Tribunalului Dolj, hotararea fiind mentinuta si de ICCJ care a respins recursul formulat de AVAS.

In rejudecare , la Tribunalul Dolj, in temeiul contractului de asistenta juridica …./2004 modificat, Cabinetul Individual  Av. a reprezentat SC M.S. SA Craiova la termenul de judecata din data de 20.09.2007 termen la care cauza a fost luata in pronuntare pe fond, ulterior inchiderii dezbaterilor aceasta formuland cerere de repunere pe rol a cauzei si invederand ca ar fi denuntat unilateral contractul de asistenta juridica nr…./2004 modificat, prin incheierea de sedinta din data de 27.09.2007 instanta repunand cauza pe rol, iar prin sent. Civ …../2007 pronuntata de Tribunalul Dolj instanta a admis in parte actiunea in sensul ca a obligat AVAS la plata sumei de 1.197.754,12 lei reprezentand despagubiri, cu cheltuieli de judecata, din care 2500 lei onorariu de avocat si 145.000 lei taxa timbru si onorariu expert.

Reclamantul apreciaza ca renuntarea unilaterala la contractul de asistenta juridica este intempestiva si abuziva cu atat mai mult cu cat anterior SC M.S. SA Craiova nu a manifestat intentia de a renunta la contractul de asistenta juridica si nu a notificat niciodata renuntarea la contract astfel incat acesta si-a produs efecte pana la data mentionata, Cabinetul de avocatura îndeplinindu-si obligatiile izvorâte din Contractul de asistenta juridica nr…../2004,asa cum a fost modificat prin actul aditional din data de 14.04.2006.

Reclamantul mai arata ca daunele –interese solicitate sunt cuvenite prestatorului de servicii juridice, în conditiile în care  prin sentinta civila nr…./13.12.2007 pronuntata de Tribunalul Dolj în dosar nr…./63/2007 , instanta de fond a admis în parte actiunea ,în sensul ca a obligat AVAS la plata sumei de  1197754,12 lei ron, reprezentând despagubiri, cu cheltuieli de judecata, iar în al doilea ciclu procesual  nu au fost administrate probe suplimentare,astfel ca singurele probe avute în vedere de instanta la pronuntarea sentintei, au fost cele administrate la cererea formulata de Cabinetul Individual  Av.., în numele si pentru clientul SC M.S. SA Craiova.

Reclamantul apreciaza ca succesul obtinut de catre SC M.S. SA Craiova se datoreaza diligentelor profesionale  întreprinse de Cabinetul Individual  Av.

În drept, reclamantul îsi întemeiaza cererea pe disp.art.969,art.1073, art.1553 din C.civ.

  În sustinerea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, urmatoarele înscrisuri: contract  de colaborare nr. …/2004 si act aditional la acesta nr. …/2006,contract de colaborare nr. …/2004 si act aditional la. acesta nr. …/2005 , Decizia Baroului Dolj nr. …/2009 privind înfiintarea SG Avocati, concluzii scrise formulate la data 27.09:2007 de SC M.S. SA prin avocat. în dosar nr. … al Tribunalului Dolj, motive de apel formulate de SC M.S. SA prin avocat împotriva Sentintei …/17.03.2006 a Tribunalului Dolj (Dos. nr. …./CÓM/2003); contract de asistenta juridica nr. ../2004 si act aditional nr…/14.04.2006 încheiat între SC M.S. SA; cerere de repunere pe rol a Dos. nr. … al Tribunalului Dolj formulata de SC M.S. SA la data de 21.09.2007, încheieri de sedinta a Tribunalului, Dolj (…..),  împuternicire avocatiala din data de 05.06.2006  emisa de Cabinet Individual Avocat în Dos. nr. …/COM/2006 al Curtii de Apel Craiova; Nota de raspuns din data de 24.10.2007 emisa de Cabinet Individual Avocat, Decizia nr. …/..2006 a Curtii de Apel Craiova pronuntata în Dos. nr. în format  vechi …/COM/2006); încheieri de sedinta din Dos. nr. …/2006 al Curtii de  Apel Craiova din data de 06.06.2006; Decizia nr, …/….2007 a ICCJ ; sentinta comerciala nr. ../..2009 a Tribunalului Dolj pronuntata în Dos. …,  decizia nr. …/…2008 a Curtii de Apel Craiova pronuntata în Dos. nr. …/2007;Decizia nr. ../…2009 a ICCJ;Concluzii scrise formulate de SC M.S. SA prin avocat în Dos. nr…./2006 al ICCJ; sentinta nr…./…2006 a Tribunalului Dolj pronuntata în Dos. nr. …/COM/2003.

Prin incheierea de sedinta din data de 18.10.2010 a fost admisa exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata , a fost inaintata cauza la repartizare aleatorie la un complet comercial, iar prin incheierea de sedinta din data de 17.11.2010 a fost admisa exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata si inaintata cauza la repartizare aleatorie la un complet civil.

La data de 11.01.2011, la interpelarea instantei, reclamantul, prin av., a precizat ca suma de 164.100 lei reprezinta onorariul din contractul de asistenta juridica nr. /29.10.2004, astfel cum a fost modificat prin actul aditional din data de 14.04.2006, instanta luand act de aceasta precizare prin incheierea de sedinta din acea data.

La solicitarea reclamantului instanta a dispus atasarea dosarelor …/2007 si …./COM/2003.

 La termenul de judecata din data de 12.04.2011 instanta a invocat exceptia lipsei de interes in formularea cererii .

Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei lipsei interesului reclamantului in actiunea având ca obiect pretentii respectiv contravaloarea onorariului din contractul de asistenta juridica nr…./29.10.2004, astfel cum a fost modificat prin actul aditional din data de 14.04.2006, instanta retine urmatoarele:

Interesul reprezinta folosul practic urmarit de cel ce a pus in miscare actiunea civila.

Interesul judiciar in formularea cererii, ca aptitudine recunoscuta de lege oricarei persoane, pentru a formula o pretentie in fata  instantei de judecata este necesar a fi legitim, nascut, direct si actual.

Actualitatea sa deriva din existenta in patrimoniul reclamantului a unui drept subiectiv incalcat, fie a dreptului real de proprietate, fie a unui drept de creanta. 

Interesul trebuie sa fie nascut si actual, deci sa existe in momentul in care se exercita actiunea civila in sensul ca reclamantul s-ar expune la un prejudiciu numai daca nu ar recurge in acel moment la actiune.

În ceea ce priveste interesul reclamantului  în solutionarea  cererii dedusa judecatii instanta retine ca, in conditiile in care contractul de asistenta juridica nr…./29.10.2004, astfel cum a fost modificat prin actul aditional din data de 14.04.2006 reprezinta titlu executoriu (in ceea ce priveste onorariul stabilit de parti) ce poate fi pus in executare, instanta retine ca reclamantul nu a facut dovada unui drept subiectiv incalcat, nejustificand astfel un interes in promovarea actiunii.

Interesul exista atunci cand prin admiterea actiunii reclamantul ar obtine recunoasterea unui drept.

Ori, in cauza de fata, reclamantul are deja un titlu executoriu reprezentat de contractul de asistenta juridica  (acesta nepierzandu-si caracterul de titlu executoriu prin denuntarea unilaterala de catre una dintre parti, asa cum sustine reclamantul) pentru suma pe care o solicita, ceea ce conduce la lipsa interesului acestuia in promovarea actiunii, deoarece daca s-ar admite actiunea creditorul ar ajunge sa detina doua titluri executorii impotriva aceluiasi debitor, pentru aceeasi creanta, ceea ce este evident de neconceput.

Ca atare avand in vedere  faptul ca una din conditiile de exercitiu ale actiunii civile este existenta interesului, ca folos practic urmarit de cel ce a pus in miscare actiunea civila instanta apreciaza ca execptia ridicata din oficiu este intemeiata si, pe cale de consecinta, o va admite , respingand cererea reclamantului, ca lipsita de interes.

  PENTRU ACESTE MOTIVE,

 ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulata de reclamantul CABINET INDIVIDUAL  AV cu sediul în……, în contradictoriu cu pârâta SC M.S. SA CRAIOVA cu sediul în ……

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 19 Aprilie 2011.

 Presedinte,  Grefier,