. Conditiile cerute de lege
pentru a opera uzucapiunea de 30 ani
Art. 1847 Cod Civil
În raport de dispozitiile art. 1847 Cod Civil prescriptia de 30 de ani legiuitorul nu pretinde existenta vreunui titlu sau proba bunei-credinte, fiind suficient ca posesia exercitata de titularul sau sa îndeplineasca conditiile prev. de art.1847 Cod civil, adica sa fie continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar. (Decizia Civila nr.1328/23.10.2009 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila )
Prin cererea din 21 decembrie 2007, reclamantii G.G. si G. V. au chemat în judecata pe pârâtii Statul Român prin M. F. si M.B. prin PG pentru a se constata ca au dobândit, prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra suprafetei de 226 m.p. teren situat în M. B., str. R nr.43, sector 3 .
În motivare, au aratat ca poseda în mod continuu, public, netulburat si sub nume de proprietar terenul sus citat, aflat în continuarea imobilului proprietatea lor situat în Bucuresti, B-dul 1 Decembrie 1918, nr.9 C, din anul 1954 si ca în prezent acesta apartine domeniului privat al statului, fiind administrat de C.G.al M.B.. Asupra acestui teren nu s-au introdus actiuni în revendicare sau cereri pentru restituirea în natura în temeiul Legii nr. 10/2001 sau nr.18/1991.
În drept, si-a întemeiat actiunea pe prevederile art. 111 Cod procedura civila, cât si ale art. 646, 1846,1847, 1854, 1860 si 1890 Cod civil.
Prin sentinta civila nr. 8154/24 septembrie 2008, aceeasi instanta a admis în parte actiunea,constatând ca reclamantii au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafetei de 207 m.p. teren, situat în Bucuresti , str. R nr.43, sector 3.
Decizia a fost atacata cu recurs de catre M.B. prin P. G solicitatând modificarea acesteia pentru motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, constând în neîndeplinirea conditiei exercitarii posesiei sub nume de proprietar reglementata prin prevederile art. 1847 Cod civil.
În opinie majoritara, se constata ca recursul nu este întemeiat.
Astfel, se constata ca reclamantii au invocat ca temei al uzucapiunii prevederile art. 1890 Cod civil, prin care se statueaza expresis verbis ca toate actiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce prin titlu si fara sa i se poata opune reaua -credinta.
Din interpretarea textului de lege sus citat rezulta în mod evident ca pentru prescriptia de 30 de ani legiuitorul nu pretinde existenta vreunui titlu sau proba bunei-credinte, fiind suficient ca posesia exercitata de titularul sau sa îndeplineasca conditiile prev. de art.1847 Cod civil, adica sa fie continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.
Reclamantii au dovedit, în baza probelor administrate la instantele de fond ca exercita posesia asupra terenului în suprafata de 209,84 m.p înca din anul1 953, în mod continuu, public si fara a fi tulburati.
Aceasta posesie nu a fost întrerupta prin intrarea în vigoare a Legilor nr.58/1974, privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, precum si a Legii nr.59/1974 privind fondul funciar, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul Lege nr. 1/1989 si decretul Lege nr. 9/1989, posesorii acestor terenuri pot solicita instantelor de judecata sa constate ca au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective, astfel cum se statueaza prin Decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite.
De altfel, în raport cu dispozitiile art. 1844 din Codul Civil, potrivit carora nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii , nu pot fi obiecte de proprietate privata , ci sunt scoase afara din comert, terenurile la care se refera reglementarile din Legile nr. 58/1974 si 59/1974 si-au pastrat apartenenta la domeniul proprietatii private atâta timp cât nu au fost trecute în alta forma de proprietate si, mai mult, au continuat sa fie susceptibile de a fi transmise si dobândite pe calea restrânsa a mostenirii legale.
Prin aceeasi decizie se continua în sensul ca din moment ce în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozitiile Legilor nr. 58/1974 si 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns caile de transmitere si dobândire a lor, fara a se înlatura caracterul privat al formei de proprietate, este evident ca nu a putut sa aiba loc o întrerupere naturala a cursul prescriptiei acestora, în sensul prevederilor art. 1874 pct. 2 din Codul civil, care sa poata fi invocata ca piedica la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescriptiei achizitive.
Rezultând astfel ca terenurile ce au facut obiectul reglementarilor din cuprinsul Legilor nr. 58/1974 si 59/1974 , si-au pastrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumtia de neprecaritate prevazuta de art. 1854 Cod civil.
Apelantul nu a sustinut si nici nu a produs nici o dovada în sensul ca anterior lunii decembrie 1989, terenul s-ar fi aflat în proprietate socialista de stat si ar fi fost închiriat reclamantilor pentru a se putea trage concluzia ca acestia ar fi exercitat posesia pentru stat, si nu pentru sine, adica sub nume precar, în conditiile art. 1853, pentru a i se putea opune în mod valabil lipsa elementului animus al posesiei.
Faptul ca în prezent acelasi teren se afla în proprietatea privata a M. B., se datoreaza unei legislatii ulterioare anului 1989, respectiv prevederilor art. 26 alin. 1 din Legea nr.18/1991, conform carora “terenurile situate în intravilanul localitatii, care au apartinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fara mostenitori,trec în proprietatea comunei,orasului sau al municipiului, dupa caz,si în administrarea primariilor”.
Or,din adresa nr.58300/25 iunie 2005 a PS 3 Bucuresti, SF F si R A si adresa nr. 21632/28 iunie 2007, a DJ C si L a PM B, rezulta ca terenul din litigiu situat în str. R nr. 43 figura ca teren agricol în planul topografic scara 1/500 din anul 1957, se afla în continuarea terenului si constructiei proprietatea reclamantilor, se afla în domeniul privat al M B si nu s-au înregistrat actiuni în revendicare, notificari în baza Legii nr.10/2001, sau cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991 republicata, în legatura cu acest teren.
În concluzie, just a retinut instanta de apel ca în cauza îsi au aplicare prevederile art. 1854 Cod civil, ce instituie prezumtia exercitarii posesiei pentru sine si nu pentru altul, daca nu s-a probat contrariul.
Or, pârâtul apelant nu a produs nici un fel de dovezi în sensul ca reclamantii ar fi exercitat posesia în locul statului si nu sub nume de proprietar.
Neplata impozitului intereseaza doar raporturile dintre reclamanti si fisc si ar fi prezentat relevanta doar pentru a întari dovada exercitarii posesiei, fiind însa lipsita de relevanta sub aspectul îndeplinirii conditiilor legale ale unei posesii utile, apte de a putea produce dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Retinându-se asadar netemeinicia motivelor de recurs invocate , urmeaza ca în baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, acesta sa fie respins, ca nefondat .
