Nulitate contract pentru lipsa consimtamântului.
– Cod procedura civila, art.109 alin.1
Cererea de constatare a nulitatii contractului de vânzare-cumparare pentru lipsa consimtamântului, pe motiv ca persoana care a semnat în calitate de mandatar al vânzatorului s-ar fi prevalat de o procura falsa nu poate fi verificata fara chemarea în judecata a mandatarului si punerea în discutie a existentei si/sau validitatii contractului de mandat.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA,
DECIZIA NR.186 din 08.04.2011)
Constata ca prin sentinta comerciala nr.9956 din 29.09.2008 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala a fost admisa actiunea formulata de S.C. E.C.&I. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. A.R.T. S.R.L., a fost anulat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1803 din 17.10.2003 la BNP Ciuhan Aurora Braila si a fost evacuata pârâta din imobilul situat în comuna Bragadiru, Judetul Ilfov, identificat cu numarul cadastral provizoriu 215,CF nr.133.
Pentru a decide astfel tribunalul a retinut ca la 3.01.2005 S.C. E.C.&I. S.R.L. a solicitat judecatoriei Buftea sa constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1803 din 17.10.2003 la BNP C.A. Braila si sa dispuna evacuarea pârâtei din terenul în suprafata de 16450 m2 situat în intravilanul comunei Bragadiru, judetul Ilfov, sub motiv ca vânzarea este nula absolut pentru lipsa consimtamântului vânzatorului procura de care s-a folosit S.M. în calitate de mandant al vânzatoarei este falsa, semnatura lui O.H., la acel moment asociat unic al reclamantei, de pe procura, nu îi apartine; ca G.E. notarul care a încheiat actul, nu functiona la momentul autentificarii procurii la Notariatul 2 Bakirkoy, emitentul înscrisului, ci la un notariat din Istambul, iar cercetarile efectuate în Turcia au relevat ca stampila si semnatura notarului, aplicate pe înscris sunt false; numele societatii vânzatoare mentionate în procura redactata în limba turca este gresit; temeiul juridic al actiunii fiind 948 si art.971 Cod civil.
Tribunalul a mai retinut ca la 21.01.2005 S.C. A.R.T. S.R.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea actiunii ca neîntemeiata deoarece nu exista o hotarâre judecatoreasca care sa fi constatat nulitatea procurii astfel ca contractul de vânzare-cumparare este valabil; ca actul de vânzare a fost executat transferându-se proprietatea bunului si platindu-se pretul; si ca, în situatia în care s-ar aprecia ca procura a fost nula pârâta invoca buna sa credinta, cumpararea întemeindu-se pe mandatul aparent, fiind aplicabil principiul error comunis facit jus, astfel ca vânzarea trebuie sa fie mentinuta pentru a se respecta principiul stabilitatii circuitului civil.
De asemenea, tribunalul a mai constatat ca reclamanta a depus raspunsul la întâmpinare solicitând respingerea apararii pârâtei deoarece nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare este un efect al principiilor quad nullum est nullum producit effectum, restitutio in integrum, si resoluto jure dantis, resolvitur jus accipiens, aplicabile deoarece mandatarul a înstrainat un bun ce nu îi apartine utilizând o procura falsa; ca buna-credinta nu poate fi utilizata în apararea pârâtei deoarece actul juridic a fost încheiat prin fraudarea legii, iar cumparatorul nu a dat dovada de diligenta pentru a verifica starea de fapt si de drept privind proprietatea si transferul acesteia în mod valabil; ca nu poate fi invocata nici eroare comuna si invincibila deoarece pârâta nu a depus diligente în verificarea procurii desi putea sa observe ca exista o diferenta în denumirea societatii în procura originala si în traducerea legalizata, ca în procura nu erau mentionate elementele de identificare obligatorii pentru societatile comerciale, respectiv codul unic de înregistrare si numarul de ordine în Registrul Comertului Bucuresti, iar procura nu era dublata de decizia asociatului unic de a vinde bunul imobil în litigiu.
În fine tribunalul a mai constatat ca la Judecatoria Buftea fost administrata proba cu înscrisuri, iar proba de înscriere în fals împotriva traducerii legalizate a procurii si a semnaturii executata pe procura de asociatul unic a fost respinsa.
Tribunalul a mai observat ca a fost investita sa solutioneze cauza dupa ce prin decizia comerciala nr.45 din 17.12.2007 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala a fost admis apelul împotriva sentintei civile nr.4169 din 13.12.2005 a Judecatoriei Buftea, a fost admisa exceptia necompetentei materiale a instantei aratate, a fost anulata sentinta si a fost retinuta cauza spre competenta solutionare.
Solutionând cererea cu care a fost astfel învestit tribunalul a constatat ca cererea de înscriere în fals si proba cu expertiza grafologica sunt neconcludente respingându-le si ca pe fond, în fapt, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1803 din 17.10.2003 la BNP C.A. Braila S.C. E.C.&I. S.R.L., reprezentanta prin mandatar S.M. a vândut terenul în suprafata de 16450 m2 situat în intravilanul comunei Bragadiru, sat Bragadiru, Judetul Ilfov, cumparatoarei S.C. A.R.T. S.R.L.; ca din motivele cererii rezulta ca reclamanta a investit instanta atât cu cererea de constatare a nulitatii absolute cât si cu cererea de anulare a actului de vânzare-cumparare; ca pârâta a invocat, cu privire la motivul cererii privind lipsa calitatii de reprezentant, în apararea sa, teoria mandatului aparent si eroarea comuna si invincibila în care s-a aflat.
Verificând pe rând motivele cererii de chemare în judecata tribunalul a constatat ca:
– relativ la lipsa totala a consimtamântului vânzatoarei, invocat de reclamanta pe considerentul ca O.H. nu a semnat procura de mandatare a lui S.M. astfel ca ea este falsa, iar sigiliul si semnatura nu apartin notarului mentionat în procura, nu poate fi retinuta aceasta teza deoarece reclamanta nu a solicitat instantei sa se pronunte asupra valabilitatii procurii si nu a facut dovada cercetarii penale si a rezultatului stabilit de autoritatile competente din Turcia privind infractiunea de fals savârsit pe teritoriul Turciei în legatura cu mandatul aratat.
– relativ la lipsa calitatii de reprezentant invocata de reclamanta ca al doilea motiv de nulitate, pe considerentul ca dobânditorul bunului nu a verificat mandatul reprezentantului societatii cu care a contractat pentru a se asigura ca se transmite valabil proprietatea, tribunalul a considerat ca la momentul perfectarii actului de vânzare-cumparare – 17.10.2003 atât Turcia cât si România ratificasera Conventia de la Haga si prin urmare procura prezentata de S.M. ar fi trebuit sa poarte apostila prevazuta de art.4 din Conventie, astfel ca aplicarea stampilei de supralegalizare care apartinea directorului sectiei juridice regionale care certifica faptul ca sigiliul oficial de pe act apartine notariatului nr.2 din Istambul, Republica Turcia, în loc de apostila astfel ca procura prezentata de BNP C.A. Braila la data perfectarii contractului nu îndeplinea conditiile impuse de lege pentru a face dovada continutului ei.
Cu privire la acelasi motiv tribunalul a mai apreciat ca nu poate fi primita apararea pârâtei privind mandatul aparent creând credinta scuzabila a legalitatii mandatului în conditiile în care simpla lecturare a procurii în forma tradusa ridica întrebari privind formalitatea necesara constatarii caracterului oficial al actului, traducatorul autorizat subliniind ca actul purta o stampila de supralegalizare în loc de apostila.
De asemenea, a fost înlaturata si apararea pârâtei privind eroarea comuna în care s-a aflat deoarece notarul la care a apelat avea atributii legale de a verifica valabilitatea si legalitatea actelor prezentate astfel ca atâta timp cât nici acesta nu a sesizat neregularitatile procurii nu i se poate imputa persoanei juridice, fara o pregatire speciala în domeniu, lipsa de diligenta, tribunalul a considerat ca verificarea actelor de catre notar nu excludea obligatia pentru cumparatorul de buna-credinta de a face propriile verificari ce nu solicitau vaste cunostinte juridice, fiind suficienta lecturarea traducerii procurii, iar încalcarea obligatiilor legale de catre notar nu poate constitui un argument pentru a se considera ca neobservarea viciilor procurii echivaleaza cu validarea acesteia cu consecinta mentinerii unui act juridic lovit de nulitate si implicit fraudarea dreptului adevaratului proprietar; ca eroarea invocata nu este comuna si invincibila deoarece viciul evident al procurii constituie o simpla neglijenta sau nepricepere a cumparatorului si/sau a notarului care a instrumentat actul de vânzare-cumparare.
– relativ la cel de al treilea motiv de nulitate – respectiv cauza ilicita ca urmare a dreptului fraudarii reclamantei de prepusul mandatar tribunalul a considerat ca acesta nu este întemeiat deoarece se invoca intentia de fraudare în persoana mandatarului care nu este parte în cauza, si nu a pârâtei.
– relativ la al patrulea motiv – lipsa certificatului de urbanism la data încheierii actului de vânzare-cumparare a fost retinut ca acesta nu este întemeiat deoarece sanctiunea nulitatii pentru lipsa certificatului de urbanism este prevazuta în normele metodologice a aplicare a legii si ca aceasta nu poate completa Legea nr.50/1991.
– în fine, tribunalul a considerat ca ultimul motiv – plata pretului catre un mandatar care nu era împuternicit sa primeasca pretul nu mai trebuie analizat având în vedere argumentele expuse la cel de-al doilea motiv de nulitate.
În concluzie, tribunalul a decis ca cererea de anularea contractului este întemeiata si la fel cea de evacuare a pârâtei din imobil.
La 3.10.2008 S.C. A.R.T. S.R.L. a declarat apel criticând solutia instantei de fond ca nelegala si netemeinica.
1.Gresit instanta de fond a anulat contractul de vânzare-cumparare pe motiv ca mandatul reprezentantului societatii vânzatoare nu putea face dovada calitatii sale.
Se arata ca procura prezentata de S.M. în calitate de mandatar a fost întocmita cu respectarea formei autentice fiind încheiat în fata unui notar turc care atesta consimtamântul mandantului, veridicitatea semnaturii si calitatea în care a actionat semnatarul actului. Mai mult, mentiunile din cuprinsul actului sunt confirmate de directorul sectiei juridice regionale, ca autoritate competenta sa aplice supralegalizarea pe document, atestând ca actul este întocmit cu respectarea conditiile de fond si de forma ceruta de legea turca.
Se mai arata ca dispozitiile art.2 din Conventia de la Haga au în vedere numai formalitatea prin care agentii diplomatici sau consulari ai tarii pe teritoriul careia actul urmeaza sa fie prezentat atesta veracitatea semnaturii, calitatea în care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului si a stampilei de pe acest act. Singura formalitate care ar putea fi totusi ceruta pentru a se atesta veracitatea semnaturii, calitatea în care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau a stampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definita la art.4, eliberata de autoritatea competenta a statului din care emana documentul.
Justificarea procedurii de supralegalizare provine tocmai din imposibilitatea notarului român de a verifica prin propriile mijloace daca un anumit document provenit din strainatate a fost întocmit de o autoritate competenta si, de asemenea, din imposibilitatea autoritatii straine de a verifica daca un document provenit din România a fost instrumentat, sau emis de o institutie competenta.
Apostilarea reprezinta deci forma simplificata a procedurii de supralegalizare, partile semnatare a Conventiei de la Haga convenind sa renunte la certificarea provenita de la autoritatile statului pe teritoriul caruia actul produce efecte, între statele semnatare fiind suficienta certificarea emisa de statul de origine.
În consecinta, sustine apelanta procura prezentata de mandatarul S.M. cuprindea certificarea emisa de statul Turc în sensul ca actul a fost întocmit cu respectarea conditiilor de fond si de forma ceruta potrivit legislatiei turce împrejurare ce echivaleaza cu scopul procedurii apostilarii; si ca sanctiunea nulitatii actului ca urmare a lipsei apostilei nu este prevazuta de Conventia de la Haga; ca de asemenea textul art.3 din Conventia de la Haga nu este o conditie obligatorie de valabilitatea actului, procedura apostilarii fiind una facultativa, caracter ce rezulta din modul de redactare al art.3 aratat mai sus, iar aplicarea ei nu atrage sanctiunea nulitatii absolute.
În fine, se arata ca lipsa apostilei nu înlatura caracterul de act autentic al procurii.
La 07.04.2009 S.C. E.C.&I. S.R.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Se sustine ca în speta numai formalitatea apostilei putea atesta identitatea sigiliului sau a stampilei de pe actul oficial strain si aceasta apostila trebuia eliberata de autoritatea competenta a statului din care emana documentul.
În consecinta, cumparatorul apelant trebuia sa depuna diligenta si sa verifice daca persoana cu care a contractat avea în mod valabil calitatea de împuternicit al vânzatoarei si aceasta putea sa rezulte din lecturarea traducerii legalizate a procurii unde se mentiona ca în loc de apostila actul este supralegalizat.
Se mai sustine ca nici supralegalizarea nu era valabila fiind realizata de directorul sectiei juridice regionale din Turcia si nu de agentii diplomatici sau consulari al României astfel ca necunoasterea legii nu poate fi invocata de pârâta apelanta în favoarea sa; ca, deci, nu poate fi primit argumentul privind eroarea comuna referitoare la calitatea de reprezentant a lui S.M. deoarece eroarea nu este comuna, în cel mai bun caz fiind vorba de o neglijenta grava a cumparatorului si eventual a notarului.
În fine se arata ca viciul lipsei apostilei era cu atât mai evident cu cât lipsa unor elemente din cadrul procurii sau al traducerii sale determinau serioase îndoieli asupra veridicitatii sau valabilitatii mandatului, respectiv: lipsa elementelor de identificare a societatii comerciale; decizia asociatului unic de a vinde bunul; lipsa mentiunii din procura privind dreptul mandatarului de a încasa pretul vânzarii; diferenta evidenta existenta în procura între denumirea S.C. E.C.&I. S.R.L. si E.S.
Prin decizia nr.509 din 10.02.2010 a Inaltei Curti de casatie si Justitie a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. E.C.&I. S.R.L. împotriva deciziei comerciale nr.177 din 10.04.2009 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, a fost casata decizia recurata si trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a retinut ca prin decizia nr.17710.04.2009 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, a fost admis apelul declarat de pârâta împotriva instantei de fond pe care a schimbat-o în tot în sensul ca a respins ca nefondata actiunea reclamantei pe motiv ca aceasta nu a solicitat sa se verifice valabilitatea procurii astfel ca tribunalul nu putea constata ca aceasta este lovita de nulitate pe motiv de lipsa a calitatii de reprezentant al reclamantei la încheierea acestuia.
Cercetând pe fond recursul Înalta Curte a retinut ca instanta de apel nu a stabilit situatia de fapt si adevaratele raporturi dintre parti în conditiile în care reclamanta a solicitat probe în sustinerea actiunii respectiv s-a înscris în fals împotriva traducerii legalizate a procurii emisa la 18 august 2003 de Notariatul 2 Bakirkoy din Istambul si a semnaturii care s-a pretins ca ar apartine fostului asociat unic al societatii reclamante.
S-a mai retinut, de asemenea, ca au fost încalcate dispozitiile art.129 alin.5 Cod pr.civ. privind rolul activ al judecatorului deoarece instanta nu a staruit în afara adevarului si nu a elucidat prin orice mijloace de proba modul în care a fost finalizat dosarul penal privind infractiunea de fals si uz de fals în legatura cu procura ce a stat la baza contractului de vânzare-cumparare.
I. Judecând cauza dupa casarea cu trimitere spre rejudecare curtea a administrat proba cu înscrisuri respectiv dovezi privind efectuarea cercetarilor penale si a judecarii de instantele penale din Turcia a infractiunii de fals în care inculpat este S.M. si alte persoane (fila 25-85).
De asemenea, dând curs cererii de înscriere în fals împotriva semnaturii pretinsa a apartine lui O.H., fost asociat unic al societatii si a cererii de înscriere în fals împotriva traducerii legalizate a procurii, traducere efectuata de traducatorul M.M. si legalizata sub nr.9903 – 9904 din 15.10.2003 de BNP N.M., curtea a emis adrese catre cei doi notari respectiv BNP C.A. BRAILA si BNP N.M. pentru a înainta originalul procurii în vederea efectuarii expertizei grafologice a semnaturii. Cu toate acestea desi au fost facute reveniri de 2 ori cei doi notari au raspuns ca originalul procurii aratate nu se afla în arhiva acestora (fila 91 si 96).
De asemenea, la dosar a fost depusa adresa nr.506 din 5.08.2004 emisa de Notariatul 2 Bakirkoy catre procuratura Republicana Bakirkoy, Istambul prin care emitentul adresei informeaza ca procura autentificata sub nr.34 (sau nr.3469 din 18.08.2003) nu a fost eliberata de Notariatul aratat, afirmând ca aceasta este falsa în totalitate, la 18.08.2003 când a fost întocmita procura, numitul G.E. lucra la Notariatul nr.1 Zeytinburnu (fila 103 – 104).
Apelul este fondat.
I.Împrejurarile litigiului
La 17.10.2003 S.C. E.C.&I. S.R.L. a vândut pârâtei S.C. A.R.T. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1803 la BNP C.A. BRAILA, terenul de 16450 m2 situat în intravilanul comunei Bragadiru, Judetul Ilfov cu numar cadastral provizoriu 215, intabulat în CF nr.133 a localitatii Bragadiru. Reclamanta în calitate de vânzatoare a fost reprezentata de S.M., cetatean turc în calitate de mandatar (fila 5 – 15).
Ulterior, reclamanta pretinde ca vânzarea a fost nula deoarece reprezentantul societatii O.H., cetatean turc, în prezent decedat, în calitate de asociat unic al reclamantei nu ar fi emis mandat de vânzare a imobilului.
Verificând cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta se constata ca aceasta a investit instanta numai cu constatarea nulitatii absolute a vânzarii pe motiv de lipsa a consimtamântului vânzatoarei deoarece reprezentantul sau nu ar fi emis procura în favoarea lui S.M. si aceasta ar rezulta din faptul ca în prezent se fac cercetari în republica turca, S.M. fiind inculpat cu privire la infractiunea de fals în legatura cu emiterea si utilizarea procurii ce face obiectul acestui litigiu respectiv procura nr.34 sau 3469 din 18.08.2003, (fila 11,13-15-158 dosar judecatorie) prin care S.M. ar fi fost împuternicit sa-l reprezinte pe O.H. la efectuarea unor acte juridice.
Acelasi capat de cerere respectiv constatarea nulitatii a mai fost motivata si pe considerentul ca procura ar fi falsa sub aspect formal întrucât notarul ce a instrumentat actul, respectiv G.E. nu ar fi functionat la Notariatul 2 Bakirkoy, ci la un alt notariat din Istambul; ca caracterul fals ar rezulta si din faptul ca procura în original nu contine elementele de identificare ale societatii reclamante, iar denumirea sa este gresita fiind trecuta E.S în loc de S.C. E.C.&I. S.R.L.
Ulterior, la 21 iunie 2005 reclamanta a depus precizari prin care a mai adus alte argumente în sustinerea cererii de constatare a nulitatii procurii aratând ca un alt motiv al cererii de constatare a nulitatii procurii este lipsa formei autentice întrucât autentificarea nu a fost facuta de o autoritate competenta la locul unde trebuia sa-si desfasoare activitatea; ca în consecinta în lipsa acestei forme mandatul nu ar putea sa fie decât act sub semnatura privata si ca în consecinta, vânzarea ar fi nula pentru lipsa formei autentice a mandatului, invocându-se în acest art.2 alin.1 din Legea nr.54/1998 si art.58 din Legea nr.36/1990.
În concluziile scrise depuse pentru termenul din 29.11.2005 de judecatorie se mai invoca si alte argumente aratând ca “pârâta în calitate de cumparator ce trebuia sa manifeste diligenta [cumpararii] unui bun imobil avea suficiente indicii sa constate neregulile referitoare la mandatul prezentat, ba chiar avea obligatia sa verifice validitatea procurii sub aspectul legii române”, indicii ce ar rezulta din faptul ca procura nu continea mentiuni referitoare la dreptul mandatarului de a încasa pretul vânzarii, ca certificatul de urbanism nr.224/269/22.05.2001 în baza caruia s-a realizat vânzarea era expirat. Ulterior, au fost depuse supliment la concluziile scrise aratând ca pârâta nu poate invoca buna-credinta deoarece nu a observat ca procura a fost supralegalizata în loc sa fie apostilata, apostila fiind o mentiune obligatorie.
Prin concluziile scrise depuse la tribunal, instanta învestita cu solutionarea litigiului dupa desfiintarea sentintei instantei de fond si retinerea cauzei pentru judecarea în prima instanta, reclamanta invoca, de asemenea, pentru singurul capat de cerere principal, nulitatea absoluta si accesoriul acestuia, evacuarea pârâtei, considerentul ca procura este falsa ca reclamanta nu si-a dat consimtamântul la operatiunea de vânzare si ca pârâta în calitate de cumparatoare trebuia sa fie diligenta si sa observe neregulile referitoare la mandatul prezentat, sub acest aspect reluând argumentele aratate si anterior, respectiv: denumirea inexacta a reclamantei din procura; lipsa elementelor obligatorii de identificare a reclamantei; lipsa deciziei asociatului unic de a vinde imobilul din lipsa mentinerii privind dreptul mandatarului de a încasa pretul vânzarii; expirarea certificatului de urbanism.
În consecinta având în vedere continutul cererii de investire a instantei curtea considera ca aceasta a fost investita sa verifice doar constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare pe motiv de lipsa a consimtamântului vânzatoarei, lipsa care rezulta din falsificarea semnaturii mandantului O.H. ca si din lipsa formei autentice a procurii rezultata din faptul ca asa cum rezulta din adresele înaintate de Notariatul 2 Bakirkoy notarul G.E. nu ar fi avut competenta de a autentifica acte în cadrul acestui notariat întrucât nu avea aceasta calitate la notariatul aratat; si ca pârâta nu s-ar putea apara prin invocarea bunei-credinte, sau a mandatului aparent deoarece acesta trebuia sa fie diligent si sa verifice procura din care rezulta ca aceasta nu era apostilata ci era doar supralegalizata desi prima procedura trebuia sa fie îndeplinita nu cea de a doua.
Verificând cererea cu argumentele aratate curtea constata urmatoarele:
1.Nu se poate constata nulitatea contractului de vânzare-cumparare pe motiv de lipsa a consimtamântului vânzatoarei deoarece, cel putin aparent acest consimtamânt exista contractul aratat fiind autentificat prin constatarea consimtamântului vânzatorului de catre notar, manifestat prin mandatarul vânzatoarei S.M.
Curtea observa ca nu poate sa verifice lipsa consimtamântului reclamantei la vânzarea bunului sau, rezultata din falsificarea semnaturii reprezentantului vânzatoarei O.H., întrucât aceasta semnatura este data în contractul de mandat, iar reclamanta nu a investit instanta cu verificarea validitatii acestui contract.
Curtea reaminteste ca nu poate fi cercetata manifestarea consimtamântului într-un contract decât în conditiile în care este investita cu aceasta si sunt chemati în judecata partile mandatului.
În speta, mandatarul S.M. nu este parte în litigiu si în consecinta instanta nu poate sa verifice existenta sau nu a consimtamântului mandantului în care a împuternicit pe mandatar sa efectueze acte juridice.
2.Pe aceleasi considerente curtea nu poate verifica nici nulitatea contractului de vânzare-cumparare care ar rezulta din lipsa conditiilor de forma ale mandatului rezultata din autentificarea lui de o persoana care nu avea calitatea de a face acest oficiu în cadrul Notariatului nr.2 Bakirkoy.
În consecinta în lipsa partilor contractului de mandat curtea nu poate verifica lipsa formalitatilor de autentificare a mandatului.
3. Având în vedere considerentele aratate mei sus, curtea observa ca nu mai este necesar sa verifice diligenta pârâtei în verificarea procurii având în vedere ca, chiar daca exista unele indicii intrinseci ale procurii din care ar rezulta îndoieli cu privire la realitatea sau la legalitatea mandatului, atâta timp cât actul material, negotium, nu a fost anulat, existenta indiciilor aratate mai sus nu poate sa antreneze nulitatea contractului de vânzare-cumparare în litigiu.
De asemenea, lipsa apostilei de pe procura nu a fost invocat de reclamanta ca si motiv al cererii de constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare ci doar ca aparare la apararea pârâtei care a invocat mentinerea actului de vânzare-cumparare pe temeiul bunei-credinte rezultate din eroarea comuna în care s-a aflat bazându-se pe aparenta mandatului în litigiu, asa cum a fost aratat mai sus cu ocazia stabilirii cadrului cu care a fost investit instanta (concluzii la termenul din 29.11.2005 si cele de la tribunal cu ocazia judecarii în prima instanta). Niciodata instanta nu poate fi investita prin concluzii scrise, în cazul în care reclamanta ar considera ca totusi a invocat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare pe motiv de lipsa a apostilei.
Lipsa formei autentice a procurii, ca temei al nulitatii vânzarii nu mai necesita sa fie verificata deoarece acest motiv a fost invocat în conditiile în care s-ar fi admis nulitatea procurii pentru lipsa formei autentice si astfel aceasta ar ramâne valabila ca act sub semnatura privata. Cum procura nu a fost anulata, nici macar sub aspectul formei ea întruneste deci conditia de a avea forma autentica similar cu forma autentica a contractului de vânzare-cumparare.
Lipsa mentiunii din continutul procurii privind puterea de a încasa pretul vânzarii nu poate constitui niciodata un motiv de nulitate al contractului de vânzare-cumparare si nici reclamanta nu explica cum ar putea sa existe o astfel de sanctiune.
Lipsa autorizatiei de vânzare nu constituie, de asemenea, caz de nulitate a contractului de vânzare-cumparare pentru ca organele administratie publice nu au puterea de a reglementa cu caracter primar conditiile de validitate ale actor juridice.De asemenea, în lipsa unei cereri de învestire a instantei, si cu respectarea formalitatilor necesare, participarea partilor în proces, nu se poate verifica nulitatea contractului de mandat, ori lipsa calitatii de reprezentant al mandatarului, si în plus reamintind ca nu trebuie confundat negotium (contractul) cu instrumentum (procura).
Vazând si dispozitiile art.296 Cod pr.civ. s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinta în sensul ca s-a respins cererea ca nefondata.
