TIP DOCUMENT: SENTINŢĂ CIVILĂ
NUMĂR DOCUMENT: 932
DATĂ DOCUMENT: 29.06.2009
DOMENIU ASOCIAT: Uzucapiune (Prescripţie achizitivă)
AUTOR: MARIUS PAVEL CAPOTA
Uzucapiune. Începutul posesiei. Legea aplicabilă. Posesie exercitată de către un singur moştenitor.
În primul rând, data de 11.10.1927 (data întocmirii testamentului) nu poate fi data când M. V. a început să folosească imobilele în cauză, aşa cum s-a afirmat prin cererea de chemare în judecată, deoarece efectele testamentului, acesta fiind un act juridic pentru cauză de moarte, se raportează la momentul morţii testatorului. Astfel că, legatarul (M. V.) nu a dobândit niciun drept cât timp testatorul G. I. era în viaţă, acesta din urmă păstrând dreptul de a dispune (dreptul de proprietate) asupra bunurilor de care a dispus prin testament.
În primul rând, data de 11.10.1927 (data întocmirii testamentului) nu poate fi data când M. V. a început să folosească imobilele în cauză, aşa cum s-a afirmat prin cererea de chemare în judecată, deoarece efectele testamentului, acesta fiind un act juridic pentru cauză de moarte, se raportează la momentul morţii testatorului. Astfel că, legatarul (M. V.) nu a dobândit niciun drept cât timp testatorul G. I. era în viaţă, acesta din urmă păstrând dreptul de a dispune (dreptul de proprietate) asupra bunurilor de care a dispus prin testament.
În al doilea rând, instanţa constată că în anul 1943 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate, dobândit prin moştenire de la proprietarul tabular G. I., în favoarea lui G. M., astfel cum rezultă din încheierea nr. 773/1943 din CF nr. 849 Remetea.
În al doilea rând, instanţa constată că în anul 1943 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate, dobândit prin moştenire de la proprietarul tabular G. I., în favoarea lui G. M., astfel cum rezultă din încheierea nr. 773/1943 din CF nr. 849 Remetea.
În această situaţie, faţă de dispoziţiile testamentare ale proprietarului tabular G. I. şi faţă de intabularea dreptului de proprietate în favoarea moştenitorului G. M. asupra imobilelor în cauză în anul 1943, precum şi faţă de afirmaţiile martorului G. C., care nu a indicat o altă persoană ca posesor al acestor imobile, fără a determina un anumit moment, instanţa apreciază că posesia exercitată de către M. V. a început în anul 1943 sau în perioada imediat următoare, adică sub imperiul prevederilor Codului civil în materie de uzucapiune.
Potrivit declaraţiei martorilor G. C. (fila 31) şi B. E. (fila 32), coroborate cu celelalte înscrisuri de la dosar, instanţa reţine existenţa unei posesii utile, exercitată de către M. V., în condiţiile prevăzute de art. 1847 din Codul civil.
Potrivit declaraţiei martorilor G. C. (fila 31) şi B. E. (fila 32), coroborate cu celelalte înscrisuri de la dosar, instanţa reţine existenţa unei posesii utile, exercitată de către M. V., în condiţiile prevăzute de art. 1847 din Codul civil.
Având în vedere că singurul acceptant al succesiunii este M. F., căsătorit cu reclamanta M. M. şi faptul că doar aceştia au folosit (stăpânit) imobilele în cauză, precum şi recunoaşterea pârâţilor că doar reclamanta a achitat impozitele aferente (ca sarcini ale proprietăţii), instanţa reţine că stăpânirea materială exercitată asupra imobilelor este o exprimare a voinţei că această stăpânire s-a realizat animo sibi habendi, adică cu intenţia reclamantei M. M. şi a numitului M. F. de a se comporta ca proprietari ai bunurilor.
Având în vedere că singurul acceptant al succesiunii este M. F., căsătorit cu reclamanta M. M. şi faptul că doar aceştia au folosit (stăpânit) imobilele în cauză, precum şi recunoaşterea pârâţilor că doar reclamanta a achitat impozitele aferente (ca sarcini ale proprietăţii), instanţa reţine că stăpânirea materială exercitată asupra imobilelor este o exprimare a voinţei că această stăpânire s-a realizat animo sibi habendi, adică cu intenţia reclamantei M. M. şi a numitului M. F. de a se comporta ca proprietari ai bunurilor.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 652/187/2009 din data de 06.04.2009 şi completată la data de 06.05.2009, reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâţii C. A., M. V., M. M., M. I. F. şi M. F., solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care instanţa să dispună stabilirea, în favoarea reclamantei M. M., a dreptului de proprietate asupra imobilelor nr. top. 116 şi 117 din c.f. 849 Remetea, cu titlu de uzucapiune.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Motivele de fapt arătate prin cererea de chemare în judecată:
Se arată în cerere că, imobilele nr. top 116 şi 117 sunt situate în intravilanul localităţii Remetea şi au fost deţinute de către numitul G. M., cu titlu de moştenire, proprietari tabulari de sub B3 în c.f. 849 Remetea, având întemeiată pe acestea gospodăria personală.
Aceste imobile au fost dobândite cu titlu de moştenire de la tatăl său, G.I. şi a locuit împreună cu numitul M. V., vărul său primar, respectiv nepot de soră cu tatăl său.
M. V. a locuit şi a folosit aceste imobile împreună cu vărul său primar, G. M., la cererea expresă a susnumitului G. I., în contextul în care acesta nu era căsătorit, suferind de o boală psihică şi dorinţa fostului proprietar era aceea de a-l întreţine şi de a-l moşteni după deces.
G. M. a fost încorporat în serviciul militar şi a decedat în al doilea război mondial, astfel că, potrivit dorinţei tatălui său, imobilele au revenit, cu titlu de moştenire, lui M. V., care, împreună cu soţia sa, M. A. au edificat construcţiile existente.
Precizează că, posesia lui M. V. a început în anul 1927, iar, după decesul acestuia, terenul a revenit fiului său M. F., care a deţinut gospodăria în deplină înţelegere cu fratele şi sora sa, C. A. şi M. V., care şi-au stabilit, cu ocazia căsătoriei şi cu mai mulţi ani în urmă, domiciliile în alte localităţi.
M. F. a fost soţul reclamantei, din căsătoria cărora nu au rezultat copii şi, în calitate de soţie supravieţuitoare, a deţinut imobilele, în mod public şi netulburat, de la decesul soţului său care a survenit în anul 1989.
În drept, cererea este întemeiată pe art. 650, 730 şi 1847 Cod civil.
Deşi s-au opus admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum rezultă din poziţia acestora exprimată în faţa instanţei de judecată, pârâţii C. A., M. V., M. M., M. I. F. şi M. F. nu au formulat întâmpinare în cauză.
În probaţiune, au fost depuse la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în copie xerox, acte de stare civilă, declaraţia (testamentul) numitului G. I., autorizaţie pentru executare lucrări nr. 6/1963, c.f. 849 Remetea, certificat de moştenitor nr. S.572/1968 şi au fost audiaţi martorii: G. C. şi B. E.
Analizând cererea de faţă prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:
Imobile înscrise în CF 849 Remetea (fila 11), identificate cu nr. top. 116 şi 117 au fost întabulate în anul 1943 în favoarea numitului G. M., potrivit inscripţiei de la B3. Cu privire la aceste imobile, situaţia de carte funciară a rămas neschimbată.
Dar, potrivit înscrisului intitulat „Declaraţie” (fila 8), din data de 11.10.1927, numitul G. I., proprietar tabular înscris la B1, din CF nr. 849, i-a testat numitului M. V. o suprafaţă de teren, reprezentând „păşunat de lângă drum în dealul Racova.”
Apoi, potrivit autorizaţiei pentru executarea de lucrări nr. 2417/29.04.1963 (fila 10), emisă de către Comitetul executiv al comunei Remetea, a fost aprobată cererea numitului M. V. pentru realizarea unei construcţii în satul Remetea la nr. administrativ 94.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 572/29.10.1968 (fila 17), masa succesorală rămasă a def. M. V. şi M. A. se forma din „porţiunea de 800/2256 părţi extrafunciară din imobilele cuprinse în CF nr. 849 Remetea, nr. top. 116 şi 117 (teren în intravilan) şi construcţiile aflate pe acest intravilan în Remetea la nr. 94.”
Ca o concluzie, instanţa reţine, în baza înscrisurilor de la dosar, că terenurile înscrise în CF nr. 849, identificate cu nr. top. 116 şi 117, au fost într-adevăr folosite de către M. V., în baza testamentului proprietarului tabular G. I., tatăl proprietarului tabular de la B3 (numitul G. M.).
Instanţa consideră necesar să determine momentul când a început posesia asupra celor două imobile, exercitată de către M. V.
Pe de-o parte, având în vedere că în anul 1963 a fost eliberată autorizaţia de construire la cererea lui M. V., instanţa constată că, cel puţin, de la acea dată, acesta a exercitat posesia asupra imobilelor.
Pe de altă parte, instanţa reţine că, potrivit declaraţiei martorului G. C. (fila 31), „înainte de anul 1963, imobilul respectiv, (deci terenurile), au fost folosite doar de către M. V. şi A.”, martorul arătând că ştie acest lucru „încă din timpul copilăriei.”
Faţă de aceste declaraţii ale martorului G. C., se poate concluziona că, în fapt, posesia asupra imobilelor în cauză a fost exercitată de către M. V. chiar înainte de anul 1963, martorul neindicând, însă, în mod concret, începutul posesiei.
În aceste condiţii, instanţa va determina începutul posesiei în funcţie de două aspecte.
În această situaţie, faţă de dispoziţiile testamentare ale proprietarului tabular G. I. şi faţă de întabularea dreptului de proprietate în favoarea moştenitorului G. M. asupra imobilelor în cauză în anul 1943, precum şi faţă de afirmaţiile martorului G. C., care nu a indicat o altă persoană ca posesor al acestor imobile, fără a determina un anumit moment, instanţa apreciază că posesia exercitată de către M. V. a început în anul 1943 sau în perioada imediat următoare, adică sub imperiul prevederilor Codului civil în materie de uzucapiune.
Instanţa urmează să analizeze posesia exercitată de către reclamanta M. M.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 572/1968, singurul moştenitor care a acceptat succesiunea rămasă de pe urma defuncţilor M. V. şi M. A. a fost M. F., fiul acestora şi soţul reclamantei M. M.
M. F. a decedat la data de 18.01.1989, potrivit certificatului de deces anexat (fila 7).
Potrivit declaraţiei martorei B. E. (fila 32), reclamanta M. M., împreună cu soţul ei, şi-au stabilit domiciliul la nr. administrativ 94 în anul 1963. Chiar şi după decesul lui M. F. (soţul reclamantei şi fiu al lui M. V. şi M. A.), reclamanta a continuat să folosească imobilele în cauză. Acest lucru este atestat nu doar de martorii audiaţi, ci şi de către pârâţii, care s-au prezentat în faţa instanţei.
Astfel că, la data de 04.05.2009, în şedinţă publică (fila 19), atât pârâta C. A., cât şi pârâtul M. V. au arătat că, încă din timpul vieţii părinţilor lor, reclamanta M. M. şi soţul său au locuit la nr. administrativ 94.
Ulterior, la data de 29.06.2009, pârâţii C. A., M. V., M. M. şi M. F., în şedinţă publică, au confirmat că imobilele au fost folosite de către reclamanta M. M. şi soţul ei. Mai mult decât atât, pârâţii au recunoscut şi faptul că reclamanta M. M. a achitat impozitul aferent acestor imobile.
Faţă de cele de mai sus, instanţa reţine existenţa unei posesii utile, exercitată de către reclamanta M. M. asupra imobilelor în cauză, în conformitate cu prevederile art. 1847 C. civil, de natură să conducă la stabilirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Pe de altă parte, instanţa are în vedere, sub acest aspect, dispoziţiile art. 1854 din C. civil, în sensul că „posesorul (reclamanta M. M.) este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.” În cauză, nu numai că nu s-a probat că reclamanta M. M. împreună cu fostul ei soţ M. F. ar fi „posedat pentru altul”, dar nici măcar nu s-a pus în discuţie (nu s-a invocat) de către vreuna dintre părţi acest lucru.
Posesia este continuă, reclamanta locuind la nr. administrativ din anul 1963, până în prezent, fapt recunoscut de către pârâţi.
În speţă, atât potrivit declaraţiei martorilor cât şi potrivit recunoaşterii pârâţilor, se reţine o posesie netulburată, neexistând nici un fel de neînţelegeri cu privire la folosinţa imobilelor.
În final, nici publicitatea, nici exercitarea fără echivoc a posesiei, nu pot fi reţinute, neexistând în cauză nici măcar o referire (vreo afirmaţie) sub acest aspect.
Pârâţii au recunoscut că nu au folosit imobilele în cauză. Doar pârâţii M. F. şi M. V. au arătat că, o perioadă scurtă de timp (şase săptămâni, respectiv un an de zile) au locuit acolo, acest lucru nefiind de natură să pună în discuţie intenţia lor de a stăpâni bunul, de a poseda.
Din modul de redactare a acţiunii, dar fără a se invoca expresis verbis, rezultă că reclamanta are în vedere şi posesia exercitată de către M. V., până la data decesului, posesie care a fost continuată de către fiul acestuia – M. F., împreună cu reclamanta, iar, în final, în mod exclusiv de către aceasta din urmă, adică unirea posesiei cu posesia autorului (joncţiunea posesiilor), pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în conformitate cu prevederile art. 1860 din Codul civil.
Instanţa consideră necesar să mai facă o precizare legată de pretenţiile exprimate de pârâţi cu privire la imobilele în cauză.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 572/1968, cu excepţia lui M. F., toţi ceilalţi descendenţi de gradul I ai def. M. V. şi M. A., adică M. I., M. V., M. M. şi C. A. au renunţat, în mod expres, la moştenirea lăsată.
În aceste condiţii, nici pârâtul M. V., nici pârâta C. A. nu pot culege vreo parte de moştenirea rămasă de la părinţii lor, deoarece au renunţat, în mod expres, aceştia devenind străini de moştenire, potrivit art. 696 din Codul civil, situaţie în care nu mai pot beneficia de niciun drept succesoral.
Situaţia este valabilă şi pentru pârâtul M. I. F., descendent (copil al lui M. M., care a renunţat), care nu ar putea culege moştenirea prin reprezentare, ci doar în nume propriu.
Problema vocaţiei succesorale a pârâtelor M. F. (soţia supravieţuitoare a lui M. I.) şi M. M. (soţia supravieţuitoare a lui M. M.) la moştenirea lăsată de M. V. şi M. A. nu poate fi pusă în discuţie.
În baza tuturor acestor considerente, instanţa va admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de către reclamanta M. M.
