Penal – furtul (art.208 C.p.)


Prin Rechizitoriului din 03.07.2002 în Dosarul nr. 357/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor DLO, AAL, CI, MTA, NE, HL, NM, BV, IO şi SA. Dosarul a fost înregistrat sub numărul 7775/966/2002.

Prin Încheierea din 29.05.2003 s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpaţii MTA (trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal şi a art. 37 lit. b Cod Penal) şi HL (trimis în judecată pentru săvârşirea a patru infracţiuni de tăinuire, prevăzute şi pedepsite de art. 221 Cod Penal, cu reţinerea art. 33 lit. a Cod Penal). S-a format astfel dosarul cu nr. 4140/2003 cu primul termen de judecată în data de 29.05.2003. Prin Sentinţa penală nr. 218 din 5.09.2005 a Tribunalului Mureş s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş la data de 29.09.2005.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut în esenţă faptul că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul MTA a participat împreună cu o altă persoană – DLO – la sustragerea mai multor autoturisme. S-a reţinut, de asemenea, faptul că inculpatul HL a cumpărat mai multe autoturisme a căror provenienţă ilegală o cunoştea.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe:

Pct. 5 din Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 434 – dos.urm.pen.), declaraţia părţii vătămate Risch Johann (f. 435-436, 437 dos.urm.pen.), copie certificat de înmatriculare pentru autoturism VW  cu nr. de înmatriculare MR-JA627 (f. 438 dos.urm.pen.), proces-verbal de reconstituire (f. 439, 410 dos.urm.pen.), planşă fotografică (f. 441-445 dos.urm.pen.).

Pct. 8 Rechizitoriu: Proces-verbal de cercetare la faţa locului privind fapta săvârşită în data de 22/23.11.2000 (f. 522 dos.urm.pen.), planşa foto criminalistică privind fapta săvârşită în data de 22/23.11.2000 (f. 524- 526 dos.urm.pen.), declaraţie parte vătămată FG (f. 527, 528-529 dos.urm.pen.), copie paşaport nr. 530360K aparţinând părţii vătămate FG (f. 531-535 dos.urm.pen.), carte internaţională de asigurare  seria LT463020 (f. 536 dos.urm.pen.), declaraţie autentificată sub numărl 132/2000 de BNP Tinca Ileana Eugenia (f. 537 dos.urm.pen.), proces-verbal de reconstituire privind fapta săvârşită în data de 22/23.11.2000 (f. 538 dos.urm.pen.), planşa cuprinzând fotografii judiciare efectuate cu ocazia reconstituirii (f. 540-541 dos.urm.pen.),

Pct. 9 din Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului privind sustragerea autoturismului marca Mercedes aparţinând părţii vătămate II (f. 542 dos.urm.pen.), planşa foto criminalistică privind sustragerea autoturismului marca Mercedes aparţinând părţii vătămate II (f. 544-546 dos.urm.pen.), declaraţie parte vătămată II (f. 547, 548, 549, 550 dos.urm.pen.),proces-verbal de reconstituire privind sustragerea autoturismului marca Mercedes aparţinând părţii vătămate II (f. 561 dos.urm.pen.),

Pct. 12 Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului privind fapta din 08/09.08.2001 (f. 656 dos.urm.pen.), planşa fotografică pricind fapta săvârşită în 8/9.08.2001 în dauna părţii vătămate PM (f. 658- 659 dos.urm.pen.), reclamaţia părţii vătămate  PM (f. 660 dos.urm.pen.), declaraţia părţii vătămate PM (f. 661-662 dos.urm.pen.), declaraţia numitului GC (f. 663-664 dos.urm.pen.), declaraţia numitei GM (f. 666 dos.urm.pen.). asigurare privind auto cu nr. AR-480815  aparţinând părţii vătămate PM (f. 668-669 dos.urm.pen.), targa privind auto nr. AR-480815  aparţinând părţii vătămate PM (f. 670-671 dos.urm.pen.), împuternicire din 22.11.2000 (f. 672 dos.urm.pen.), adeverinţă privind auto nr. AR-480815  aparţinând părţii vătămate PM (f. 673 dos.urm.pen.), proces-verbal de reconstituire privind fapta din 08/09.08.2001 (f. 674 dos.urm.pen.), planşa fotografică cuprinzând fotografiile judiciare realizate cu ocazia reconstituirii (f. 676-677 dos.urm.pen.),

Pct. 13 din Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului privind sustragerea din 05/06.11.2001 a autoturismului marca Dacia 1310 Break aparţinând părţii vătămate GI (f. 678 dos.urm.pen.), planşa foto criminalistică cuprinzând fotografii judiciare realizate cu ocazia cercetării locului faptei (f. 680-684 dos.urm.pen.), declaraţia părţii vătămate GI (f. 685, 686, 687 dos.urm.pen.), proces-verbal de reconstituire privind sustragerea din 05/06.11.2001 a autoturismului marca Dacia 1310 Break aparţinând părţii vătămate GI (f. 688 – dos.urm.pen.),

Pct. 19 din Rechizitoriu – reclamaţia părţii vătămate  Barbu Mircea (f. 1000 dos.urm.pen.), proces-verbal de cercetare la faţa locului privind sustragerea autoturismului marca Audi 80 cu nr. de înmatriculare LEV-MB-853 aparţinând părţii vătămate Barbu Mircea (f. 1001 dos.urm.pen.), planşa fotografică cuprinzând fotografii judiciare realizate cu ocazia cercetării locului faptei (f. 1002-1003 dos.urm.pen.), certificat de înmatriculare al autoturismului marca Audi 80 cu nr. de înmatriculare LEV-MB-853 (f. 1004 dos.urm.pen.), declaraţia părţii vătămate Barbu Mircea (f. 1005 dos.urm.pen.), declaraţia martorului Coptil Vasile (f. 1006 dos.urm.pen.), declaraţia martorului Săsărman Ioan Nicolae (f. 1009 dos.urm.pen.), proces-verbal de reconstituire privind sustragerea autoturismului marca Audi 80 cu nr. de înmatriculare LEV-MB-853 (f. 1110 – 1111 dos.urm.pen.),

Pct. 20 din Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului privind sustragerea autoturismului marca Audi 80 cu nr. de înmatriculare PG-744840 proprietatea părţii vătămate Riposati Luciano (f. 1015 dos.urm.pen.), planşa fotografică cuprinzând fotografii judiciare realizate cu ocazia cercetării locului faptei (f. 1016-1018 dos.urm.pen.), declaraţie Cipriani Raffaele (f. 1019, 1020-2021, 1022 dos.urm.pen.), planşa fotografică (f.1024 – 1027 dos.urm.pen.), proces-verbal de predare-primire bunuri (f. 1028 dos.urm.pen.), proces-verbal din 09.03.2001 (f. 1029 dos.urm.pen.),  declaraţie martor Gheorghe Marius Cornelius (f. 1054 dos.urm.pen.), proces-verbal de reconstituire privind sustragerea autoturismului marca Audi 80 cu nr. de înmatriculare PG-744840 proprietatea părţii vătămate Riposati Luciano (f. 1058 – 1059 dos.urm.pen.).

Pct. 22 din Rechizitoriu – proces-verbal din 21.12.2001 (f. 1095-1096 dos.urm.pen.), planşa fotografică (f. 1097-1101 dos.urm.pen.), declaraţie parte vătămată Mathias Zahul (f. 1102-1103, 1104 dos.urm.pen.), proces-verbal de recunoaştere după fotografie (f. 1105 – 1106 dos.urm.pen.), declaraţie martor Grozav Alina (f. 1107 dos.urm.pen.), planşa fotografică (f. 1108-1110 dos.urm.pen.), proces-verbal de recunoaştere după fotografie (f. 1111 dos.urm.pen.), declaraţie martor Iacob Daniel Dumitru (f. 1112-1113 dos.urm.pen.), planşa fotografică (f. 1114-1115 dos.urm.pen.), proces-verbal recunoaştere după fotografie (f. 1116 dos.urm.pen.), proces verbal de prezentare pentru recunoaştere din grup de persoane (f. 1117-1119 dos.urm.pen.), declaraţie martor Blaga Melania (f. 1120 dos.urm.pen.), declaraţie martor Mânzat Vasile (f. 1121 dos.urm.pen.), declaraţie martor Gliga Bianca Codruţa (f. 1122 dos.urm.pen.), declaraţie martor Iacob Daniel Dumitru (f. 1123 dos.urm.pen.), planşa foto criminalistică (f. 1125-1127, 11281131 dos.urm.pen.), declaraţie martor Dumitrache Gheorghe Marius (f. 1132 dos.urm.pen.), planşa fotografică (f. 1133-1134 dos.urm.pen.), declaraţie martor Giurcoiu Petru (f. 1135-dos.urm.pen.), declaraţie martor Dumitrache Claudiu (f. 1136 dos.urm.pen.), declaraţie martor Buruiană Mihaiu (f. 1137 dos.urm.pen.), proces-verbal din 22.12.2001 (f. 1138 dos.urm.pen.), proces-verbal de confruntare între inculpatul MTA şi Andrei Adrian (f. 1170-1171 dos.urm.pen.).

Pct. 24 din Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 1204-1207 dos.urm.pen.), declaraţia părţii vătămate Piringer Jozsef Erich (f. 1208, 1211-1212 dos.urm.pen.), copie paşaport  seria 01663128 eliberat de autorităţile române (f. 1209 dos.urm.pen.), copie carte de identitate autoturism Audi 100 cu nr de înmatriculare NEA-FX-17 (f. 1210 dos.urm.pen.).

Pct. 25 din Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 1215 – 1216 dos.urm.pen.), declaraţie partea vătămată Rekerh Mircea Erich (f. 1217-1218 dos.urm.pen.), raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2165/12.06.2001 (f. 1219-1222 dos.urm.pen.), copie certificat de înmatriculare auto marca Mercedes 260 cu nr. de înmatriculare AM-MJ83 aparţinând părţii vătămate Rekerh Mircea Erich (f. 1224 dos.urm.pen.), copie paşaport seria 8000539649 eliberat de autorităţile germane (f. 1225 dos.urm.pen.), dovadă de ridicare (d. 1226 dos.urm.pen.), proces-verbal din 13.03.2001 privind autoturismul marca Mercedes 260 cu nr. de înmatriculare AM-MJ83 serie saşiu WDB 1240261B028184 (f. 1239 dos.urm.pen.), proces-verbal predare-primire (f.1240 – dos.urm.pen.), proces-verbal din 15.03.2001 (f. 1241 dos.urm.pen.), proces-verbal din 15.03.2001 de efectuare a experimentului judiciar (f. 1242 dos.urm.pen.), raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2152/03.05.2001 (f. 1243 dos.urm.pen.), certificat de înmatriculare pentru autoturismul marca Mercedes 124 cu serie saşiu WDB 1240261B028184 (f. 1246 dos.urm.pen.), proces-verbal din 30.05.2001 (f. 1247 dos.urm.pen.).

Pct. 26 din Rechizitoriu – proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 1248-1250 dos.urm.pen.), declaraţie partea vătămată Schuller Liviu (f. 1251 dos.urm.pen.), copie certificat de înmatriculare pentru autoturism cu nr de înmatriculare FR-EX-489 serie saşiu WAUZZ8CZPA112605 (f.1252 dos.urm.pen.), proces-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa numitei Popa Caliopia (f. 1254-1255 dos.urm.pen.), adresa nr. C/3455/04.09.2001 a Ministerului de interne – IGP – Centrul de Comunicaţii şi informatică (f. 1256 dos.urm.pen.), adresa nr. C/3455 din 04.09.2001 a Ministerului de interne – IGP – Centrul de Comunicaţii şi informatică (f. 1257 dos.urm.pen.), dovada din 09.10.2001 ridicare plăcuţe constructoare aparţinând autoturismelor VW şi Audi 8F. 1258 dos.urm.pen.)

Pct. 27 din Rechizitoriu – declaraţia părţii vătămate Rekert Johann (f. 1261 , 1280-1281, 1282, 1283 dos.urm.pen.), proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 1262 – 1263 dos.urm.pen.), proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 1268-1272 dos.urm.pen.), raport din 27.09.2001 (f. 1273 dos.urm.pen.), proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 1274 -1276 dos.urm.pen.), proces-verbal de sigilare (f. 1277 – dos.urm.pen.), declaraţie Reckert Luminiţa (f. 1284 dos.urm.pen.), proces-verbal de recunoaştere (f. 1285 – dos.urm.pen.), declaraţie martor Popa Vasile (f. 1286 dos.urm.pen.), declaraţie martor Zdrafcu Ion (f. 1287 – dos.urm.pen.), proces-verbal de predare primire (f. 1291 dos.urm.pen.), raport de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 1292-1295 dos.urm.pen.), proces-verbal din 09.11.2001 (f. 1296 dos.urm.pen.), declaraţie făptuitor HL (f. 1301-1303, 1304-1306 dos.urm.pen.), declaraţia învinuitului HL (f. 1307-1309, 1310, 1311 dos.urm.pen.).

Au fost audiaţi, în calitate de învinuiţi HL (f. 257, 258-261 dos.urm.pen.) şi MTA (f. 329-330,333-334 dos.urm.pen.).

S-au realizat confruntării între învinuitul HL şi numitul CI (inculpat şi el în dosarul iniţial) – f. 270- 272, între HL şi Andrei Adrian (f. 273-274), între MTA şi Apostoiu Adrian (f. 332), între MTA şi Demeter Lorand (f, 338-340 dos.urm.pen.).

În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat, conform prevederiloe art. 327 alin. 3 Cod Procedura Penală, la citirea declaraţiilor martorilor Iacob Daniel Dumitru, Dumitrache Gheorghe Marius, Dumitrache Claudiu, Coptil Vasile şi Săsărman Ioan Nicolae –  date în cursul urmăririi penale şi la audierea martorului Gheorghe Marius Cornelius (f. 1487- dosarul instanţei).

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa a constatat următoarea stare de fapt:

Cu privire la fapta descrisă la punctul 5 din Rechizitoriu s-a constatat că, potrivit declaraţiilor părţii vătămate Risch Johann că în data de 10.07.2000 acesta a constatat că autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare MR-JA-627 – parcat în municipiul Sighişoara, pe strada Dumbravei, nr. 6, a fost sustras. S-a susţinut de către numiţii AAL şi DLO că aceştia au sustras autoturismul aparţinând părţii vătămate Risch Johann în noaptea de 9/10.07.2000 după care au dus autoturismul la inculpatul HL, în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul HL a arătat că nu a cumpărat nici un autoturism de la numiţii DLO ori de la AAL (f. 257 dos.urm.pen.).

În cursul percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului HL (f. 1254-1255 dos.urm.pen.) au fost ridicate de către organele de poliţie plăcuţe cu numerele de înmatriculare MR-JA-627 (aparţinând autoturismului VW Passat sustras la data de 8/9.07.2000 din localitatea Sighişoara), în legătură cu care inculpatul Huminic a declarat că le-a găsit în interiorul spălătoriei auto administrate de societatea al cărei administrator este. Inculpatul a arătat că a păstrat respectivele plăcuţe de înmatriculare pentru lămurirea vreunei eventuale neclarităţi în situaţia juridică a respectivului autoturism.

Ulterior, inculpatul HL şi-a modificat din nou declaraţiile, arătând că numiţii DLO şi AAL i-au adus un autoturism VW Passat ce purta numere de înmatriculare olandeze, cei doi prezentându-i pentru acest autoturism documente de înmatriculare olandeze, plătind acestora suma de 3.500 USD ca preţ. Inculpatul Huminic a arătat că într-adevăr a găsit plăcuţele de înmatriculare în interiorul spălătoriei dar că unul dintre cei doi – DLO sau AAL – trebuie să fi scos plăcuţele de înmatriculare, întrucât el personal nu a făcut acest lucru.

Inculpatul HL a arătat că ulterior a înstrăinat autoturismul VW Passat ce-i fusese vândut de către numiţii Demeter şi Andrei, către numitul Oană Luis Gabriel.

Instanţa apreciază că fapta inculpatului HL care, în data de 10.07.2000 a primit de la numiţii DLO şi AAL autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare MR-JA-627 – în legătură cu care a acceptat posibilitatea de a avea o provenienţă ilicită (dovadă fiind în acest sens atâţt declaraţiile inculpatului cât şi păstrarea plăcuţelor de înmatriculare ce fuseseră montate pe autoturism la momentul la care acesta i-a fost adus), înlesnind în acest fel valorificarea acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Având în vedere că fapta pentru care inculpatul HL a fost trimis în judecată există, a fost săvârşită de acesta cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte şi că inculpatul răspunde penal, instanţa urmează a dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Având în vedere că fapta pentru care inculpatul HL a fost trimis în judecată există, a fost săvârşită de acesta cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte şi că inculpatul răspunde penal, instanţa urmează a dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Având în vedere că fapta pentru care inculpatul HL a fost trimis în judecată există, a fost săvârşită de acesta cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte şi că inculpatul răspunde penal, instanţa urmează a dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Având în vedere că fapta pentru care inculpatul HL a fost trimis în judecată există, a fost săvârşită de acesta cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte şi că inculpatul răspunde penal, instanţa urmează a dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Partea vătămată Risch Johann s-a constituit în cauză parte civilă solicitând acordarea de despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Instanţa constată că între fapta inculpatului Huminic Laureţiu (acţiunea de cumpărare a unui autoturism despre care cunoştea că provine din furt) şi paguba produsă în patrimoniul părţii vătămate Risch Johann nu există legătură de cauzalitate, motiv pentru care urmează a respinge acţiunea civilă formulată ca fiind neîntemeiată.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 8 din Rechizitoriu, instanţa constată că potrivit declaraţiilor părţii vătămate FG la data de 22/23.11.2000 persoane necunoscute au sustras autoturismul marca BMW 520 de culoare neagră cu nr. de înmatriculare LT-463020, serie saşiu WBANB51030BD21964. Potrivit declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de numitul DLO acesta din urmă, împreună cu inculpatul MTA au procedat în noaptea de 22/23.11.2000 la sustragerea autoturismului ce era parcat în Târgu-Mureş, pe strada Ceahlău.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul MTA (f. 333 dos.urm.pen.), a arătat că nu a participat la sustragerea nici unui autoturism şi că îşi aminteşte doar că la un moment dat numitul DLO l-a contactat telefonic pentru a-i comunica că are un autoturism BMW de vânzare însă nu cunoaşte alte amănunte despre acest lucru întrucât nu a văzut respectivul autoturism.

Instanţa constată că declaraţiile numitului DLO – de altfel inculpat într-o altă cauză şi care nu a putut fi audiat nemijlocit în faţa instanţei nici în calitate de martor – nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, astfel încât participarea inculpatului MTA la săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată nu poate fi probată, în favoarea acestuia operând prezumţia de nevinovăţie.

Astfel, atât ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul MTA a fost trimis în judecată cât şi a celor mai sus reţinute, instanţa va dispune achitarea inculpatului de sub acuza săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g şi i Cod Penal cu reţinerea art. 37 lit. b Cod Penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod Procedura Penală.

Instanţa constată că partea vătămată FG s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând acordarea de despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Având în vedere temeiurile achitării, în temeiul art. 346 alin. 3 Cod Procedura Penală instanţa urmează a respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă FG.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 9 din Rechizitoriu – instanţa constată că inculpatul MTA a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat constând în aceea că la sfârşitul lunii noiembrie 2000 (în intervalul 27.11.2000 – 01.12.2000 – fără a se fi putut stabili cu exactitate data) acesta, împreună cu numitul DLO a sustras autoturismul marca Mercedes 124 aparţinând părţii vătămate II.

Potrivit declaraţiilor părţii vătămate II autoturismul era parcat în Târgu-Mureş, str. 1 Decembrie 1918 şi a observat dispariţia acestuia în dimineaţa zilei de 01.12.2000.

În cursul urmăririi penale numitul DLO a declarat că a sustras acest autoturism împreună cu inculpatul MTA, după care au dus autoturismul numitului CI din localitatea Moreni, jud. Dâmboviţa, căruia i l-au înstrăinat pentru suma de 2.000 DM. La rândul său, numitul CI a declarat că într-adevăr a cumpărat un astfel de autoturism de la cei doi însă l-a vândut mai departe, unei persoane necunoscute din Bucureşti, deoarece autoturismul era uzat.

Pe baza declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de numitul DLO  s-a procedat la efectuarea unei reconstituiri în cursul căreia acesta a indicat locul în care autoturismul era parcat.

Pe de altă parte, inculpatul Mărginean T.A. neagă participarea sa la sustragerea autoturismului Mercedes 124, amintindu-şi totuşi că numitul Demeter i-ar fi oferit spre vânzare un astfel de autoturism.

Cu privire la participarea inculpatului MTA la sustragerea autoturismului marca Mercedes 124 aparţinând părţii vătămate II, instanţa constată că declaraţiile numitului DLO (inculpat într-o altă cauză şi care nu a putut fi audiat în faţa instanţei nici în calitate de martor) nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.

Făcând aplicarea principiul „in dubio pro reo” instanţa va dispune achitarea inculpatului MTA de sub acuza săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, Cod Penal art. 209 alin. 1 lit. a,e, g şi i Cod Penal cu reţinerea art. 37 lit. b Cod Penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod Procedura Penală (şi ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul MTA a fost trimis în judecată).

Instanţa constată că partea vătămată II s-a constituit parte civilă în cauză, dar având în vedere prevederile art. 346 alin. 3 Cod Procedura Penală raportat la soluţia dispusă cu privire la latura penală şi temeiurile achitării, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 12 din Rechizitoriu instanţa constată că inculpatul MTA a fost trimis în judecată pentru aceea că a indicat numiţilor DLO şi Daroczi Laszlo Levente – după ce aceştia au sustras, în noaptea de 8/9.08. 2001, autoturismul marca Mercedes E200 cu nr. de înmatriculare AR-480815, aparţinând părţii vătămate PM – o persoană din Oradea căruia cei doi i-au înstrăinat autoturismul marca Mercedes E200 cu nr. de înmatriculare AR-480815.

Organele de urmărire penală au stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiilor date de numitul DLO în cursul urmăririi penale, declaraţii pe baza cărora au procedat la reconstituirea activităţii infracţionale desfăşurate de acesta.

Instanţa constată inculpatul MTA nu a recunoscut în cursul urmăririi penale că ar fi indicat numitului DLO vreo persoană căruia să-i vândă autoturismul (iar în faţa instanţei nu s-a prezentat pentru a fi audiat), iar declaraţia numitului DLO (atât sub aspectul informaţiilor date de inculpatul Mărginean cât şi sub aspectul momentului în care acestea au fost date) nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a dispune achitarea inculpatului MTA de sub acuza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 221 Cod Penal (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod Procedura Penală.

Instanţa constată că partea vătămată PM s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Având în vedere prevederile art. 346 alin. 3 Cod Procedura Penală raportat la soluţia dispusă cu privire la latura penală şi temeiurile achitării, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată ca neîntemeiată.

Având în vedere prevederile art. 346 alin. 3 Cod Procedura Penală raportat la soluţia dispusă cu privire la latura penală şi temeiurile achitării, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată ca neîntemeiată.

Având în vedere prevederile art. 346 alin. 3 Cod Procedura Penală raportat la soluţia dispusă cu privire la latura penală şi temeiurile achitării, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată ca neîntemeiată.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 13 din Rechizitoriu, instanţa constată că inculpatul MTA a fost trimis în judecată pentru aceea că ar fi indicat numitului DLO persoana căreia să-i înstrăineze autoturismul marca Dacia 1300 Break – aparţinând părţii vătămate GI (autoturism pe care DLO l-ar fi sustras în noaptea de 5/6.11.2001 din Târgu-Mureş str. Aleea Cornişa).

Instanţa constată că organele de urmărire penală au stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiilor date de numitul DLO în cursul urmăririi penale, declaraţii pe baza cărora au procedat la reconstituirea activităţii infracţionale desfăşurate de acesta. Inculpatul MTA nu a recunoscut însă în cursul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale participarea sa la comiterea faptei şi nici o altă probă administrată în cursul urmăririi nu se coroborează cu declaraţia numitului DLO.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a dispune achitarea inculpatului MTA de sub acuza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 221 Cod Penal (şi ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod Procedura Penală.

Instanţa constată că partea vătămată GI s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 19 din Rechizitoriu, instanţa constată că inculpatul MTA a fost trimis în judecată pentru aceea că indicat numiţilor DLO şi AAL persoana căreia să îi vândă autoturismul marca Audi 80 cu nr. de înmatriculare LEV-MB-853 – aparţinând părţii vătămate Barbu Mircea şi care fusese sustras din oraşul Victoria, jud. Braşov – în peraona numitului Săsărman Ioan Nicolae din localitatea Beclean, jud. Bistriţa Năsăud.

Organele de urmărire penală au stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiilor date de numitul DLO în cursul urmăririi penale, declaraţii pe baza cărora au procedat la reconstituirea activităţii infracţionale desfăşurate de acesta. Inculpatul MTA nu a recunoscut însă în cursul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale participarea sa la comiterea faptei, iar numitul Săsărman Ioan Nicolae, audiat în calitate de martor în cursul urmăririi penale nu a recunoscut să fi achiziţionat vreun autoturism de la vreo persoană din Târgu-Mureş.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează a dispune achitarea inculpatului MTA de sub acuza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 221 Cod Penal (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod Procedura Penală.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează a dispune achitarea inculpatului MTA de sub acuza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 221 Cod Penal (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod Procedura Penală.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează a dispune achitarea inculpatului MTA de sub acuza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 221 Cod Penal (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod Procedura Penală.

Instanţa constată că partea vătămată Barbu Mircea s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Instanţa constată că partea vătămată Barbu Mircea s-a constituit parte civilă în cauză, dar având în vedere prevederile art. 346 alin. 3 Cod Procedura Penală raportat la soluţia dispusă cu privire la latura penală şi temeiurile achitării, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată ca neîntemeiată.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 20 din Rechizitoriu, instanţa constată că inculpatul MTA a fost trimis în judecată pentru aceea că, după ce numiţii DLO, AAL şi Daroczi Laszlo au sustras, din localitatea Făgăraş,  autoturismul marca Audi 80, model 2000, cu număr de înmatriculare PG-744840, aparţinând părţii vătămate Riposati Luciano, împreună cu acştia s-a deplasat la benzinăria Shell din Sibiu şi a înstrăinat autoturismul sustras unor persoane necunoscute.

Organele de urmărire penală au stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiilor date de numitul DLO în cursul urmăririi penale, declaraţii pe baza cărora au procedat la reconstituirea activităţii infracţionale desfăşurate de acesta. Inculpatul MTA nu a recunoscut însă în cursul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale participarea sa la comiterea faptei şi nici o altă probă administrată în cursul urmăririi nu se coroborează cu declaraţia numitului DLO).

Organele de urmărire penală au stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiilor date de numitul DLO în cursul urmăririi penale, declaraţii pe baza cărora au procedat la reconstituirea activităţii infracţionale desfăşurate de acesta. Inculpatul MTA nu a recunoscut însă în cursul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale participarea sa la comiterea faptei şi nici o altă probă administrată în cursul urmăririi nu se coroborează cu declaraţia numitului DLO).

Instanţa constată că partea vătămată Riposati Luciano s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Instanţa constată că partea vătămată Riposati Luciano s-a constituit parte civilă în cauză, dar având în vedere prevederile art. 346 alin. 3 Cod Procedura Penală raportat la soluţia dispusă cu privire la latura penală şi temeiurile achitării, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată ca neîntemeiată.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 22 din Rechizitoriu, instanţa constată că inculpatul MTA a fost trimis în judecată pentru aceea că în data de 21.12.2001, împreună cu numitul AAL a acordat ajutor numitului AAL în încercarea acestuia de a sustrage autoturismul marca WV Golf cu număr de înmatriculare LM-Z-300. s-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare că în timp ce inculpatul Mărginean asigura paza, numitul AAL a încercat să sustragă autoturismul dar acesta din urmă a fost surprins de martorii Iacob Daniel Dumitru, Dumitrache Gheorghe Marius şi Dumitrache Claudiu care l-au reţinut pe AAL.

Martorii au observat faptul că inculpatul MTA (pe care ulterior l-au recunoscut din albumul fotografic pus la dispoziţia lor de către organele de poliţie) se afla în interiorul autoturismului părţii vătămate Mathias Zahul, şi cu toate că au încercat să-l imobilizeze nu au reuşit întrucât acesta a folosit împotriva lor un spray lacrimogen. Ulterior martorii au observat că yala contact a autoturismului aparţinând părţii vătămate nu se mai afla la locul ei, panoul de la siguranţă era dislocat, iar în contactul maşinii se afla o şurubelniţă înlevită în material textil de culoare neagră.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul MTA nu a recunoscut participarea sa la încercarea de sustragere a autoturismului.

Instanţa a stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi ale căror declaraţii au fost citite în faza cercetării judecătoreşti, pe baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

Instanţa constată că fapta inculpatului MTA care, la data de 21.12.2000, a acordat ajutor în încercarea de sustragere a autoturismului marca VW Golf cu număr de înmatriculare LM-Z-300, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod Penal raportat la art. 26 Cod Penal raportat la art. 208 alin.1 Cod Penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod Penal. Instanţa constată că inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională cu intenţie si că acesta răspunde penal.

Ca urmare, va dispune condamnarea inculpatului MTA pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod Penal raportat la art. 26 Cod Penal raportat la art. 208 alin.1 Cod Penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod Penal, reţinând în sarcina acestuia şi prevederile art. 37 li. b Cod Penal, având în vedere antecedenţa penală a acestuia.

Instanţa constată că partea vătămată Mathias Zahul nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 24 din Rechizitoriu, instanţa constată că inculpatul MTA a fost trimis în judecată pentru aceea că a înlesnit valorificarea autoturismului marca Audi 100 cu număr de înmatriculare NEA-FX-17, aparţinând părţii vătămate Piriger Jozsef, sustras de numiţii DLO şi AAL la data de 02/03.05.2000 de pe raza municipiului Sibiu, prin vânzarea autoturismului către persoane necunoscute din municipiul Oradea.

Instanţa constată că partea vătămată Piriger Jozsef s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 25 din Rechizitoriu, instanţa constată că inculpatul HL a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, constând în aceea că a înlesnit numiţilor DLO, AAL şi CI valorificarea autoturismului marca Mercedes 260, aparţinând părţii vătămate Rekerh Mircea Erich şi care fusese sustras de aceştia din urmă în noaptea de 13/14.08.2000 din municipiul Sibiu.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul Humnic Laurenţiu a arătat iniţial că a achiziţionat acest autoturism de la piaţa de maşini din Bucureşti, pentru ca ulterior să revină asupra declaraţiilor iniţiale şi să recunoască că a cumpărat autoturismul de la DLO, AAL şi CI contra sumei de 2.000 USD cu intenţia de a-l revinde mai departe. Inculpatul a arătat că preţul ce l-a plătit pentru autoturism i s-a părut convenabil deoarece autoturismul nu se putea înmatricula şi că demersurile sale de revindere nu au reuşit, astfel încât autoturismul a fost ridicatr de către organele de poliţie de la locuinţa sa.

Inculpatul a mai arătat că la momentul la care a achiziţionat autoturismul acesta avea montate numere de înmatriculare germane şi i-a fost înmânat un certificat de înmatriculare tot german.

Instanţa apreciază că fapta inculpatului HL care, în luna august 2000 a primit de la numiţii DLO, AAL şi CI autoturismul marca Mercedes 260 în legătură cu care a acceptat posibilitatea de a avea o provenienţă ilicită (dovadă fiind atât preţul mic plătit pentru acesta cât şi faptul că era conştient că autoturismul nu se putea înmatricula), înlesnind în acest fel valorificarea acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Instanţa constată că partea vătămată Rekerh Mircea Erich s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Instanţa constată că între fapta inculpatului Huminic Laureţiu (acţiunea de cumpărare a unui autoturism despre care cunoştea că provine din furt) şi paguba produsă în patrimoniul părţii vătămate Rekerh Mircea Erich nu există legătură de cauzalitate, motiv pentru care urmează a respinge acţiunea civilă formulată ca fiind neîntemeiată.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 26 din Rechizitoriu, inculpatul HL a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, constând în aceea că a cumpărat contra sumei de 3000 DM de la numiţii DLO, AAL şi CI autoturismul marca Audi 80 cu număr de înmatriculare FR-EX-489, proprietatea părţii vătămate Schuller Liviu şi sustras de numiţii DLO şi AAL în noaptea de 30/31.05.2000.

Audit în cursul urmăririi penale inculpatul HL a arătat că a vândut autoturismul Audi 80 numitului Oană Luis Gabriel, dar autoturismul nu a putut fi recuperat.

Instanţa a stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiei numitului DLO care se coroborează cu declaraţia inculpatului HL.

Instanţa apreciază că fapta inculpatului HL care, în luna mai 2000 a primit de la numiţii DLO, AAL şi CI autoturismul marca Audi 80 în legătură cu care a acceptat posibilitatea de a avea o provenienţă ilicită (dovadă fiind atât preţul mic plătit pentru acesta cât şi faptul că era conştient că autoturismul nu se putea înmatricula), înlesnind în acest fel valorificarea acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Instanţa constată că partea vătămată Schuller Liviu s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Instanţa constată că între fapta inculpatului Huminic Laureţiu (acţiunea de cumpărare a unui autoturism despre care cunoştea că provine din furt) şi paguba produsă în patrimoniul părţii vătămate Schuller Liviu nu există legătură de cauzalitate, motiv pentru care urmează a respinge acţiunea civilă formulată ca fiind neîntemeiată.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 27 din Rechizitoriu, inculpatul HL a fost trimis în judecată pentru aceea că a achiziţionat de la numiţii DLO şi AAL autoturismul marca WV Vento aparţinând părţii vătămate Rekert Johann, contra sumei de 1800 USD, cunoscând că autoturismul provine din furt., autoturism pe care ulterior l-a abandonat în municipiul Târgovişte de unde a fost recuperat de organele de poliţie.

Instanţa a stabilit această stare de fapt pe baza declaraţiilor numitului DLO care se coroborează cu declaraţia inculpatului HL.

Instanţa apreciază că fapta inculpatului HL care, în luna septembrie 2000 a achiziţionat de la numiţii DLO, AAL şi CI autoturismul marca Audi 80 în legătură cu care a acceptat posibilitatea de a avea o provenienţă ilicită (dovadă fiind atât preţul mic plătit pentru acesta precum şi de faptul că acesta a abandonat ulterior autoturismul), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod Penal.

Instanţa constată că partea vătămată Rekert Johann s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea autoturismului sustras.

Instanţa constată că între fapta inculpatului Huminic Laureţiu (acţiunea de cumpărare a unui autoturism despre care cunoştea că provine din furt) şi paguba produsă în patrimoniul părţii vătămate Rekert Johann nu există legătură de cauzalitate, motiv pentru care urmează a respinge acţiunea civilă formulată ca fiind neîntemeiată.

Având în vedere cele mai sus constatate, instanţa apreciază că în sarcina inculpatului MTA nu se poate reţine o unică rezoluţie infracţională, motiv pentru care va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare, astfel:

-infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod Penal cu reţinerea art. 37 lit. b Cod Penal (pct. 8 din Rechizitoriu);

-infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod Penal cu reţinerea art. 37 lit. b Cod Penal (pct. 9 din Rechizitoriu);

-infracţiunea prevăzută de art. 221 Cod Penal cu reţinerea art., 37 lit. b Cod Penal (punctul 12 din Rechizitoriu);

-infracţiunea prevăzută de art. 221 Cod Penal cu reţinerea art., 37 lit. b Cod Penal (punctul 13 din Rechizitoriu);

-infracţiunea prevăzută de art. 221 Cod Penal cu reţinerea art., 37 lit. b Cod Penal (punctul 19 din Rechizitoriu);

-infracţiunea prevăzută de art. 221 Cod Penal cu reţinerea art., 37 lit. b Cod Penal (punctul 20 din Rechizitoriu);

-infracţiunea prevăzută de art. 20 Cod Penal raportat la art. 208 alin. 1 Cod Penal, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod Penal cu reţinerea art. 37 lit. b Cod Penal (punctul 22 din rechizitoriu);

-infracţiunea prevăzută de art. 221 Cod Penal cu reţinerea art., 37 lit. b Cod Penal (punctul 24 din Rechizitoriu),

toate cu reţinerea art. 33 lit. a Cod Penal.

La alegerea şi individualizarea pedepselor pe care le va aplica inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost găsiţi vinovaţi, instanţa va lua în considerare criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal şi anume: limitele de pedeapsă fixate, gradul destul de ridicat de pericol social al faptelor, dispoziţiile părţii generale a codului penal precum şi persoana inculpaţilor.

Instanţa nu va reţine în sarcina vreunuia dintre cei doi inculpaţi vreuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de lege, având în vedere atât atitudinea procesuală a acestora cât şi comportamentul anterior al acestora.

Instanţa constată că infracţiunile pentru care inculpatul Huminic a fost găsit vinovat au fost săvârşite în condiţiile art. 33 lit. a Cod Penal şi va dispune contopirea pedepselor aplicate şi aplicarea celei mai grele dintre ele.

Văzând că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi va atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în timpul termenului de încercare ce va fi calculat potrivit art. 82 Cod Penal.

Văzând şi dispoziţiile art. 191 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală, instanţa va dispune obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de aceştia în cauză.

Cu privire la cererea de scutire de la plata amenzii formulate de avocat Vajda Edith, instanţa o consideră neîntemeiată pentru următoarele considerente: apărătoarea desemnată din oficiu a acorda asistenţă juridică inculpatului HL a absentat la termenele de judecată din data de 01.06.2010, 07.09.2010 şi 19.10.2010, fără ca aceasta să-şi îndeplinească obligaţia legală de a-şi desemna un avocat în substituire pentru a acorda asistenţă juridică obligatorie şi fără a furniza un motiv obiectiv pentru care nu s-a prezentat ori pentru care nu a reuşit a desemna un coleg în substituire.

Ca urmare, instanţa va dispune darea în debit a d-nei avocat Vajda Edith pentru suma de 500 lei, aplicată cu titlul de amendă judiciară conform art. 198 alin. 3 Cod Procedura Penală la termenul de judecată din 19.10.2010, dispunând efectuarea unei adrese către Compartimentul executări civile ale Judecătoriei Târgu-Mureş.

Având în vedere prevederile Protocolului pentru stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între UNBR şi MJLC în anul 2008, instanţa va admite cererea formulată de avocat Camelia Schwab şi va dispune actualizarea onorariul din oficiu la suma de 300 lei.