Revocarea din funcţia de director al unei unităţi de învăţământ, ocupată cu delegaţie până la organizarea concursului. Competenţa instanţei de dreptul muncii în soluţionarea contestaţiei împotriva acestui act unilateral. Nelegalitatea deciziei de revocare întemeiată pe dispoziţiile art. 263 C. muncii
Decizia nr. 454 din 10 august 2007
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, reclamanta I.J. a chemat în judecată pe pârâţii I.Ş.J. – Iaşi şi A.M. solicitând anularea deciziei nr. 372/2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost numită cu delegaţie în funcţia de director la Şcoala J., până la organizarea concursului de ocupare a postului de director, iar pârâtul I.Ş.J. – Iaşi a emis decizia nr. 372 privind eliberarea sa din funcţie şi decizia nr. 373 de numire în funcţie de director a învăţătorului V.B.
Mai arată reclamanta că, în perioada celor cinci ani de activitate, nu i s-a imputat nimic, iar decizia nr. 372 a fost dată cu aplicare retroactivă de la 1.09.2005, deşi în perioada 1-19 septembrie 2005 a îndeplinit sarcinile din fişa postului de director.
Mai susţine reclamanta că referatul întocmit de inspectorul A.M., prin care a solicitat emiterea deciziei de eliberare din funcţie, nu i-a fost comunicat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I.Ş.J. – Iaşi a solicitat respingerea acţiunii.
În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâta a arătat că reclamanta a fost numită pe post cu delegaţie în fiecare an şcolar, aşa încât eliberarea sa din funcţie se poate face fără menţionarea motivului. Reclamanta nu are grade didactice şi în anul şcolar 2004 – 2005 a primit calificativul „insuficient”.
În urma cercetării efectuate, a rezultat că reclamanta nu mai avea dreptul să fie menţinută pe funcţia de director, deoarece nu putea participa la concursul pentru ocuparea acestui post, conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului.
Ulterior, reclamanta a solicitat şi plata daunelor morale, iar prin precizările depuse a arătat că, prin decizia contestată, i s-a aplicat o sancţiune disciplinară, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute. Nu sunt îndeplinite nici condiţiile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 C.muncii.
Părţile au depus cópii de pe înscrisuri.
Instanţa de judecată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.M.
Prin sentinţa civilă nr. 355 din 9.02.2007, Tribunalul Iaşi a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei invocată de contestatoare şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.M., cu consecinţa respingerii contestaţiei formulate în contradictor cu aceasta.
A fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatoarea I.J. în contradictor cu intimatul I.Ş.J. – Iaşi şi s-a dispus anularea deciziei nr. 372/9.09.2005 emisă de intimat.
Intimatul a fost obligat să o repună pe contestatoare în funcţia de director la Şcoala J. şi să-i plătească diferenţele de salariu dintre salariul corespunzător funcţiei de director şi salariul acordat, începând cu data de 1.09.2005, până la data repunerii în drepturi.
Au fost respinse capetele de cerere privind plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei A.M. este întemeiată. Atât reclamanta, cât şi pârâta au calitatea de angajaţi ai I.Ş.J. – Iaşi.
Pârâta a întocmit referatul nr. 9897/2005, necontestat prin acţiunea formulată la data de 29.11.2005, în calitate de inspector şcolar.
Hotărârea contestată nr. 379/9.09.2005 este o măsură a angajatorului, I.Ş.J. – Iaşi, pârâta neavând calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin decizia contestată s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia de director de la Şcoala J. începând cu data de 1.09.2005. Pentru a dispune în acest sens, pârâtul I.Ş.J. – Iaşi a avut în vedere referatul întocmitul de inspectorul A.M. În acest referat se menţionează că eliberarea din funcţia de director cu delegaţie se face chiar şi în condiţiile în care nu a fost săvârşită nici o abatere de la disciplina muncii, fiind incidente dispoziţiile art. 42 C.muncii. S-a reţinut că decizia nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 263 C.muncii, nefiind aplicabile nici dispoziţiile art. 267 şi 268 C.muncii, aşa încât excepţia nulităţii absolute a deciziei este neîntemeiată.
Reclamanta a fost numită în funcţia de director la Şcoala J. cu clasele I-VIII, prin decizia nr. 595 din 14.11.2004, cu delegare, până la organizarea concursului de ocupare a postului de director.
Deşi, potrivit dispoziţiilor art. 287 C.muncii, angajatorul are sarcina probei, acesta nu a făcut dovezi din care să rezulte organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director.
Mai mult, decizia a fost emisă la data de 9.09.2005, iar dispoziţia privind eliberarea din funcţie de director este dată începând cu 1.09.2005.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 42 şi 78 C.muncii, instanţa a dispus anularea deciziei, repunerea reclamantei în funcţia de director şi plata diferenţelor salariale.
Motivat de faptul că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că din vina pârâtului i s-a cauzat reclamantei suferinţe sau neplăceri şi că prin emiterea deciziei au fost atinse valori care să necesite repararea lor prin acordarea de daune morale, a fost respinsă cererea reclamantei având acest obiect.
Instanţa a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de transport, cu bilete de la mijloacele de transport şi nici dovada altor cheltuieli, fiind respinsă şi cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată în baza art. 274 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.Ş.J. – Iaşi.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C.pr.civ., se susţine, în primul rând, că, prin obligarea recurentului să o menţină pe intimată pe postul de director, se încalcă prevederile Statutului personalului didactic şi Ordinul M.E.C. nr. 1342/2006, deoarece aceasta nu îndeplineşte cumulativ mai multe cerinţe. Instanţa a încălcat limitele puterii judecătoreşti, intervenind în activitatea unui organ al administraţiei publice de stat. De altfel, decizia de revocare nici nu trebuia emisă, deoarece îşi încetase efectele specifice la 31 august 2005, fiind irelevant faptul că decizia a fost emisă pe 9 septembrie 2005.
Mai susţine recurentul că instanţa nu a observat că nu au fost încălcate nici prevederile Legii învăţământului, nici Statutul personalului didactic şi nici Normele metodologice de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director.
În învăţământ, numirea cu delegaţie se face pentru un an şcolar, dar aceasta nu presupune tolerarea abaterilor inadmisibile de la normele de conduită în şcoală, familie şi societate.
Nu poate fi luată în seamă nici afirmaţia instanţei în sensul că intimata a fost numită director cu delegaţie până la organizarea concursului, deoarece, în fiecare an, se emitea o nouă decizie de numire. Dacă intimata ar fi susţinut concursul pentru ocuparea funcţiei de director, numirea s-ar fi făcut prin decizia recurentului. Intimata nu îndeplinea condiţiile necesare, o dovadă în acest sens fiind faptul că nu a fost încheiat un contract de management educaţional.
Mai susţine recurentul că nu impietează asupra legalităţii deciziei afirmaţia instanţei că, în preambulul deciziei, nu au fost arătate faptele săvârşite, conform art. 268 C.muncii, deoarece intimata a fost revocată din funcţie prin efectele unei decizii emise pentru anul şcolar 2004-2005, nu pentru abateri disciplinare. Decizia de numire îşi încetase efectele specifice la data de 1 septembrie 2005, iar intimata nu a mai primit aprobare pentru şcolar următor, fiind investită o altă persoană în funcţia de director. Dacă eliberarea din funcţie ar fi fost ca urmare a unor abateri disciplinare, ar fi fost aplicat art. 116 lit. e din Statutul personalului didactic.
De asemenea, instanţa de judecată a trecut cu vederea şi comportamentul inadmisibil al persoanei mandatate, care, prin înscrisurile depuse la dosar, a adus atingere prestigiului şi demnităţii justiţiei.
Concluzionează recurentul că a retras unilateral puterile conferite intimatei, invocând în acest sens decizia nr. 942/2003 a Î.C.C.J. – Secţia contencios administrativ, că eliberarea din funcţie nu a fost disciplinară şi că nu avea obligaţia să-şi motiveze decizia de eliberare din funcţie.
Prin întâmpinarea formulată, intimata I.J. solicită respingerea recursului. Menţionează intimata că recurentul urmăreşte întârzierea repunerii sale în funcţie şi reabilitarea sa şi să îl menţină în funcţie de director pe învăţătorul V.B.
De asemenea, prin motivele de recurs, s-a urmărit inducerea în eroare a instanţei de judecată. Intimata susţine că instanţa de fond a fost indusă în eroare, fiind determinată să nu admită excepţia nulităţii absolute, însă intimata precizează că nu a declarat recurs împotriva sentinţei.
Intimata a depus „precizări” în care îşi exprimă „bănuielile” legate de presiunile care s-ar face asupra instanţei de recurs, solicitând analizarea mai multor aspecte de nelegalitate a deciziei contestate.
Nu au fost invocate din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea instanţei de fond, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Conform art. 281 C.muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă. Art. 282 alin. 1 C.muncii prevede că pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă, pe de o parte şi angajatorii, persoane fizice sau juridice, pe de altă parte.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, intimata I.J. a fost numită în funcţia de director cu delegare de către recurentul I.Ş.J. – Iaşi, care a emis şi decizia nr. 372 din 9.09.2005, contestată de intimată.
Aşadar, decizia de eliberare din funcţia de director este un act unilateral de dreptul muncii, iar instanţa de fond, competentă să soluţioneze cauza în conformitate cu prevederile art. 284 C.muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ., a examinat legalitatea şi temeinicia acestei decizii. În limitele atribuţiilor sale, instanţa a dispus anularea deciziei nr. 372/9.09.2005 şi repunerea intimatei în funcţia de director la Şcoala J. Anularea unui act juridic, supus controlului instanţelor judecătoreşti, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, nu reprezintă o „ingerinţă în activitatea unui organ al administraţiei publice de stat”, calitate pe care recurentul nici nu o are în raporturile sale cu intimata.
În ceea ce priveşte dispoziţiile Legii învăţământului şi Statutului personalului didactic, este evident că prima instanţă nu a constatat că recurentul nu a încălcat aceste prevederi legale, generic invocate de recurent, în condiţiile în care nu a examinat legalitatea deciziei contestate prin prisma acestor dispoziţii.
Nici prevederile Ordinului nr. 3142/2006 al M.E.C., de asemenea generic invocate de recurent, nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
La data de 9.09.2005, când a fost emisă decizia nr. 372, era în vigoare Ordinul nr. 4058/2005 al M.E.C., care prevedea, în art. 5, că pentru postul neocupat prin concurs, inspectoratul şcolar numeşte director prin detaşare în interesul învăţământului, până la organizarea unui nou concurs, aşa cum de altfel se şi menţionează în decizia nr. 595 din 14.11.2004, de numire a intimatei în funcţia de director.
Rezultă că, la data emiterii deciziei contestate, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 5 din Ordinul nr. 3142/2005, care prevăd că numirea directorului se face până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar respectiv.
În acelaşi sens, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului care arată că decizia de eliberare din funcţia de director a intimatei nici nu ar fi trebuit emisă, deşi a fost emisă, deoarece decizia de numire şi-ar fi încetat efectele specifice la data de 31 august 2005. Aşadar, în mod corect a reţinut prima instanţă că intimata a fost numită director cu delegaţie până la organizarea unui nou concurs.
Sunt irelevante şi susţinerile recurentului privind neîndeplinirea, de către intimată, a condiţiilor pentru ocuparea postului de director şi neîncheierea unui contract de management educaţional.
Aşa cum s-a arătat, prima instanţă a examinat legalitatea deciziei prin care intimata a fost eliberată din funcţia de director cu delegaţie, nu condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru ocuparea, prin concurs, a postului de director, cu consecinţa încheierii unui contract de management educaţional.
Recurentul are o poziţie contradictorie şi în ceea ce priveşte natura juridică a deciziei emise.
Astfel, pe de o parte susţine că nu putea tolera abaterile inadmisibile de la normele de conduită în şcoală, familie şi societate, iar pe de altă parte că intimata nu a fost revocată din funcţie pentru abateri disciplinare, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 116 lit. e din Statutul personalului didactic. Aceasta în condiţiile în care instanţa de fond a respins excepţia nulităţii absolute, invocată de intimată, reţinând că decizia de eliberare din funcţie nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 263 C.muncii, deci, implicit, că măsura eliberării din funcţia de director nu este o sancţiune disciplinară, prevăzută de art. 116 lit. e din Legea nr. 128/1997.
De asemenea, nu are relevanţă nici decizia de speţă a Î.C.C.J.-Secţia contencios administrativ, invocată de recurent. Instanţa de fond nu a evaluat competenţele manageriale ale cadrului didactic de conducere, care nu fac obiectul controlului judecătoresc în contencios administrativ, ci a examinat legalitatea deciziei de eliberare din funcţia de director cu delegaţie a intimatei. De altfel, chiar recurentul arată că i-a retras unilateral puterile pe care le-a conferit intimatei, fără a fi necesară o motivare, deci nu a avut loc o evaluare a competenţei manageriale a intimatei, evaluare care să fi fost supusă controlului judecătoresc.
Faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., s-a respins recursul şi s-a menţinut sentinţa.
Intimata nu a formulat recurs în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond de respingere a cererilor privind plata daunelor morale şi plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă.
Având în vedere că, din înscrisurile depuse în copie, nu rezultă care sunt cheltuielile de judecată efectuate de intimată în recurs şi cuantumul acestora, cererea privind plata acestor cheltuieli, formulată în condiţiile art. 274 C.pr.civ. a fost respinsă de Curte.
